Decizia civila nr. 97/RCOM din 26.05.2009 pronuntata de Tribunalul Neamt – Sectia Comerciala si de Administrativ
Prin sentinta civila nr. 4117 din 15.12.2008 a Judecatoriei R. s-a respins contestatia la formulata de contestatoarele SC C. SRL si B. R. împotriva formelor de executare silita din dosarul de executare nr. 233/2008 al Biroului Judecatoresc M. I. în contradictoriu cu intimate SC M. SA.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin hotarârea nr. 9 din 18.04.2008 a Curtii de Arbitraj de pe lânga camera de Comert, Industrie si Agricultura G. a fost admisa cererea de arbitrare formulata de reclamanta SC M. SA G. în contradictoriu cu pârâtele SC C. SRL si B. R. care au fost obligate sa restituie reclamantei ambalaje (sticle, navete etc.) iar în cazul în care restituirea în natura nu este posibila pârâtele au fost obligate sa plateasca contravaloarea acestor ambalaje în suma de 15.134,56 lei precum si suma de 825,77 lei cheltuieli arbitrare (filele 3-6 din dosarul de executare).
În baza acestei hotarâri, intimata SC M. SA, în calitate de creditoare a solicitat, la data de 23.06.2008, executarea silita a contestatoarelor debitoare, cererea facând obiectul dosarului nr. 233/2008 a Biroului Executorului Judecatoresc M. I. din R.
Executorul judecatoresc a încheiat procesul verbal nr. 1/233/2008 la data de 24.06.2008, emitând si somatia catre debitoare la aceeasi data.
Cu adresa nr. 80/01.07.2008, Cabinetul Individual de Avocati P. A. A. din R., în calitate de aparator ales al celor doua contestatoare, a adus la cunostinta Biroului Executorului Judecatoresc M. I. ca în doua zile de la primirea acestei adrese, contestatoarele vor pune la dispozitia intimatei ambalajele mentionate în cuprinsul hotarârii, modalitatea de livrare, ora si alte detalii urmând sa fie stabilite de comun acord. (fila 10 din dosarul de executare).
Contestatoarele nu si-au îndeplinit obligatia de restituire a ambalajelor, motiv pentru care executarea silita a continuat, fiind emise alte procese verbale de situatie si alte somatii. În final, la data de 31.10.2008, orele 13.00, a fost încheiat procesul verbal privind desfasurarea si rezultatul licitatiei imobiliare urmate de adjudecarea imobilului (filele 28, 29 din dosarul de executare).
Abia la data de 26.11.2008, contestatoarea SC C. SRL R., prin numitul A. S. a predat la sediul intimatei marfuri si ambalaje conform notei de receptie si constatare nr. 1904 (fila 45). Nu se mentioneaza daca e vorba de ambalajele stabilite prin hotarârea arbitrara cu numarul de mai sus.
Fata de cele expuse, se constata ca prezenta contestatie nu este întemeiata. Intimata a respectat procedura executarii silite, dar contestatoarele au dat dovada de rea credinta, trimitând ambalajele dupa ce fusese încheiat procesul verbal de adjudecare al imobilului scos la licitatie. Nu s-au înteles cu intimata cu privire la data si locul predarii ambalajelor, astfel ca aceasta nici nu a avut cunostinta de predarea lor, decât mult mai târziu, când oricum fusese adjudecat imobilul.
Împotriva acestei hotarâri au declarat recurs contestatoarele.
În cererea de recurs s-a aratat ca în mod gresit s-a respins contestatia la executare, ca nu a existat nicio încercare de executare silita în natura a obligatiei si nu a existat dovada ca executarea în natura nu este posibila, ca s-a trecut în mod abuziv si nelegal la executarea prin echivalent, ca si-a îndeplinit obligatia de livrare a ambalajelor la 26.11.2008, ca valoarea suprafetei de teren vândute depaseste cu mult valoarea obiectului obligatiei, ca executarea silita s-a realizat cu încalcarea dispozitiilor legale, ca executarea silita a obligatiei de a face trebuia sa se realizeze cu respectarea dispozitiilor art. 572 si urmatoarele Cod procedura civila.
Recursul este întemeiat pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a solutionat cauza fara a se pronunta cu privire la cererea contestatoarei de anulare a raportului de expertiza tehnica si a publicatiei de vânzare, criticile formulate în recurs cu privire la valoarea suprafetei de teren vânduta de judecatoresc neputând fi analizate pentru prima data în actualul cadru procesual.
Pe de alta parte, judecarea contestatiei la executare nu se poate face decât în contradictoriu cu citarea tuturor partilor implicate în faza executarii silite.
Or, desi în cursul judecatii contestatiei la executare de catre instanta de fond s-a finalizat procedura de executare si s-a adjudecat imobilul proprietatea contestatoarei, adjudecatarul nu a fost citat în cauza, sustinerile formulate de contestatoare fiind de natura sa produca efecte asupra adjudecarii.
În raport de considerentele retinute, instanta de recurs constata ca în cauza se impune casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, prin nepronuntarea instantei de fond asupra tuturor capetelor de cerere facând imposibila exercitarea controlului de legalitate direct de catre instanta de recurs.
În consecinta, în temeiul dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, se va admite recursul si se va casa sentinta recurata conform dispozitivului.
Cu prilejul rejudecarii se vor avea în vedere si celelalte motive de recurs invocate de contestatoare si se va dispune citarea tuturor partilor implicate în procedura de executare silita.