între părţi a intervenit, la data de 18 aprilie 2005, contractul de vânzare-cumpărare. în executarea acestui contract, reclamanta vânzătoare şi-a asumat obligaţia de a livra pârâtei cumpărătoare o cantitate de marfa (vin îmbuteliat). Pârâta şi-a asumat obligaţia de a plăti preţul de achiziţionare în termen de 180 de zile de la data livrării sticlelor de vin.
Cu factura fiscală nr. 155 din 9 iunie 2005. respectiv cu documentul de transport al mărfurilor nr. 131 din 9 iunie 2005. reclamanta vânzătoare a tăcut dovada că a livrat pârâtei cumpărătoare cantitatea de marfă contractată. De altfel, aceasta din urmă nu a contestat în niciun moment livrarea în integralitate a mărfii contractate. în litigiu, disputa s-a născut cu privire la restul de preţ în cuantum de 12.821 curo (17.028 euro – 4.207 curo = 12.821 euro).
Apărarea pârâtei vizând necxigibilitatea obligaţiei de plată a preţului datorită caracterului ei suspensiv este neîntemeiată. Regula transmiterii de drept (independent de pre
darea bunului vândut sau^şi de plata preţului) a proprietăţii mărfii vândute nu are caracter imperativ, ci dispozitiv. De acest caracter au uzat părţile prin stipularea clauzei potrivit căreia transferul dreptului de proprietate asupra vinului livrat va opera la data plăţii integrale a preţului. Data plăţii integrale a preţului nu coincide cu data vânzării vinului. Contractul litigios de vânzare-cumpărarc comercială este un contract consensual – s-a încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante, acord perfectat la data de 18 aprilie 2005. Dacă părţile nu ar fi amânat transferul dreptului de proprietate până la data plăţii integrale a preţului, pârâta cumpărătoare ar fi devenit proprietarul vinului îmbuteliat la data de 18 aprilie 2005. adică la data încheierii propriu-zise a contractului de vânzare-cumpărarc comercială. Dar. potrivit voinţei părţilor, plata integrală a preţului constituie cauza şi premisa dobândirii dreptului de proprietate asupra vinului îmbuteliat. Aşadar, data plăţii integrale a preţului constituia şi data dobândirii dreptului de proprietate asupra mărfii vândute. în niciun caz data plăţii integrale a preţului nu coincide cu ..data vânzării vinului”, adică cu data încheierii propriu-zise a vânzării-cumpărării comerciale.
Părţile au prevăzut în conţinutul art. 3 ultimul paragraf că. în termen de 180 de zile de la data livrării vinului îmbuteliat, preţul va fi plătit de cumpărător. Tribunalul arbitral a reţinut că obligaţia de plată a preţului asumată de cumpărător arc caracter pur şi simplu. Stabilirea caracterului pur şi simplu al acestei obligaţii de plată a preţului este expresia voinţei interne a părţilor (art. 3 pct. 3 teza finală din Convenţia de la Viena asupra contractcior de vânzare internaţională de mărfuri din 1980. lex causae în prezentul litigiu). Obligaţia vânzătorului de transfer al dreptului de proprietate asupra mărfii este afectată de un eveniment viitor şi sigur, anume plata integrală a preţului de către cumpărător (art. 2 penultimul alineat din contract). Stabilirea, sub termen suspensiv, a obligaţiei de transfer al dreptului de proprietate asupra mărfii vândute este expresia aceleiaşi voinţe interne a părţilor. A extinde aplicabilitatea termenului suspensiv la obligaţia de plată a preţului echivalează cu extinderea de cătrc Tribunalul arbitral a puterii obligatorii a contractului, ceea ce este nepermis.
Dc asemenea, exigibilitatea obligaţiei de plată a preţului nu este condiţionată sau determinată de revânzarca mărfii către un terţ. Intenţia de revânzare a mărfii constituie o caracteristică a vânzării-cumpărării comerciale, dar nu constituie o condiţie de a obligaţiei de plată a preţului de cătrc pârâta cumpărătoare.
Articolul 3 ultimul paragraf din contract (cumpărătorul va plăti vânzătorului preţul în termen de 180 de zile de la data livrării vinului îmbuteliat) consacră obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul reglementată de art. 1361 C. civ.. art. 59 din Convenţia de la Viena din 1980. întrucât cumpărătorul nu a contestat recepţia mărfii, a efectuat plata parţială a preţului la 7 februarie, respectiv la 9 iunie 2007, nu a justificat neplata la scadenţă a preţului datorat prin invocarea vreunei cauze exoncratoarc de răspundere, văzând şi necesitatea respectării bunei-credinţe în comerţul internaţional. Tribunalul arbitral a dispus, în temeiul art. 7 pct. 1 teza finală, art. 59 din Convenţia de la Viena din 1980. art. 1361 C. civ.. obligarea pârâtei la plata sumei de 12.821 euro cu titlu de rest de plată al contravalorii cantităţii de vin livrate.
Sentinţa arbitrală nr. 38 din 4 martie 2009
