Prin decizia nr. 482/A/2001 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a admis apelul declarat de reclamanta societate pe acţiuni împotriva sentinţei civile nr. 938/22.11.2000, pronunţată de Tribunalul Alba, a fost schimbată sentinţa atacată şi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei societate comercială, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 47.779.013 lei cu titlu despăgubiri, la 8.522.964 lei cheltuieli de judecată la fond precum şi 3.570.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a respinge acţiunea reclamantei, prima instanţă a reţinut că prin hotărâre judecătorească definitivă pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 86.364.410 lei cu titlu de preţ, suma de 23.577.464 lei penalităţi şi 7.468.161 lei cheltuieli de judecată, astfel că reclamanta numai pentru aceste sume are titlu şi ele au devenit exigibile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
în apel, reclamanta a criticat această hotărâre arătând că, în urma neîndeplinirii obligaţiei de plată a sumelor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, i-a fost creat un prejudiciu, ca urmare a devalorizării monedei naţionale.
Instanţa de apel, analizând motivele invocate de reclamantă şi actele dosarului, a reţinut că sentinţa civilă nr. 33/2000, rămasă definitivă, a fost executată de pârâtă numai la data de 15.03.2001, astfel că pe perioada 12.01.2000 – 15.03.2001 reclamanta a suferit o pagubă de 47.779.013 lei, reprezentând devalorizarea monedei, conform expertizei depusă la dosar.
Indexarea sumei stabilită iniţial prin hotărâre judecătorească, neachitată de îndată după rămânerea definitivă a hotărârii, constituie o abatere de la nominalismul monetar, iar intervenţia instanţei în acest caz s-a oprit numai asupra alegerii corecte a criteriului de indexare, întrucât creditorul este îndreptăţit, potrivit art. 1884 Cod civil, să pretindă repararea pierderii suferită prin devalorizarea monedei naţionale (decizia civilă nr. 482/A/2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia).