Neînţelegeri între asociaţi. Temei de dizolvare sau de excludere. Probatiune


Legea nr. 31/1990, art. 222, art. 227, alin. (1)

Dacă motivele acţiunii în excludere invocate de reclamant nu

se încadrează în cele prevăzute de lege la art. 222 şi nici în cele prevăzute de actul constitutiv, iar din probaţiunea administrată rezultă că neînţelegerile dintre asociaţi nu se datorează unui singur asociat, atunci acţiunea nu poate fi admisă pe temei de excludere ci doar pe temeiul dizolvării al art. 227 alin. (1) lit. e).

C.A. Craiova, Secţia comercială, decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2010, Jurindex

Prin sentinţa nr. 65 din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul

H.M.J. împotriva pârâţilor E.N.H. şi SC M. SRL E., în contradictoriu cu intimata ORC de pe lângă Tribunalul Dolj.

S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul E.N.H. S-a dispus dizolvarea societăţii SC M. SRL E. S-a dispus înscrierea menţiunii de dizolvare în şi publicarea în Monitorul Oficial.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a reţinut următoarele:

Reclamantul a solicitat excluderea din societate a pârâtului şi revenirea societăţii la forma de societate cu răspundere limitată cu asociat unic şi obligarea pârâtului să restituie în contul societăţii suma de 200.000.000 lei pe care acesta şi-a însuşit-o.

A constatat că în reglementarea Legii societăţilor comerciale excluderea este o sancţiune societară aplicată asociatului care îşi încalcă grav obligaţiile societare (art. 222), iar enumerarea cauzelor de excludere este limitativă, reglementată prin norme imperative, astfel încât nu se pot adăuga alte situaţii peste cele prevăzute de lege, orice clauză prevăzută de părţi în acest sens fiind lovită de nulitate.

Cele patru cauze de excludere prevăzute de art. 222 nu se aplică.

A constatat că nu rezultă cu certitudine din ansamblul probelor administrate în cauză, caracterul fraudulos, respectiv încălcarea cu vinovăţie a interdicţiilor legale sau statutare care îi impun pârâtului să lucreze în interesul societăţii şi să manifeste diligenţă, independenţă şi probitate în exercitarea atribuţiilor.

A mai constatat Tribunalul că raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul H.Ş. nu este de natură să stabilească vinovăţia pârâtului, că în raport de actele depuse şi analizate expertul a stabilit că există anumite neconcordanţe la baza înregistrărilor în contabilitate, însă acestea pot fi sancţionate de organele de control ca şi contravenţie la legea contabilităţii, nefiind în măsură să genereze excluderea din societate a pârâtului.

Mai mult decât atât, expertiza a stabilit că pârâtul nu s-a împrumutat din societate, iar vânzarea mijloacelor fixe s-a făcut pentru stingerea obligaţiilor de plată către diverşi furnizori.

In ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, instanţa a reţinut din coroborarea probelor dosarului că nu există documente care să certifice faptul că reclamantul a creditat societatea cu suma de 50.000 lei.

Analizând cererea reconvenţională instanţa a reţinut faptul că potrivit art. 227 lit. e) societatea comercială se dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii şi că în speţă, neînţelegerile dintre asociaţi sunt evidente prin însăşi poziţia procesuală a acestora şi atitudinea ireconciliantă a lor.

Totodată ineficienţa activităţii societăţii este dovedită prin datoriile acumulate de societate aşa cum rezultă din raportul de expertiză depus la dosar, dar şi prin faptul că societatea a suspendat activitatea de o perioadă de timp.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul H.M.J.

In motivele de apel, apelantul reclamant a criticat sentinţa arătând că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990 în sensul că normele alin. (1) lit. a) – d) sunt limitative şi de strictă interpretare, deşi practica judiciară a extins cazurile de excludere şi Ia încălcarea gravă a cij’fectio societatis şi tot greşit a aplicat prevederile art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Apelantul a criticat sentinţa şi sub aspectul aprecierii probelor administrate.

A precizat apelantul reclamant că pârâtul a înfiinţat o altă societate cu acelaşi obiect de activitate, care funcţionează în acelaşi spaţiu, că pârâtul nu a depus situaţiile financiare la ORC şi a avut o atitudine violentă fizic şi verbal precum şi că de la data de 18 august 2006 nu i-a mai permis accesul, utilizând spaţiul şi bunurile societăţii pentru

propria societate şi întocmind un inventar şi un stoc de marfa false care maschează folosirea în interes personal a fondurilor societăţii, fapte ce se încadrează în prevederile art. 82 alin. (1), art. 197 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 constituind fraudă în dauna societăţii şi folosirea semnăturii şi a capitalului social în interesul personal al pârâtului.

în scop probator a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză şi proba cu martori pentru dovedirea sumelor de bani cu care a creditat societatea.

La termenul din 7 mai 2009, intimatul pârât H.M.J. a formulat

întâmpinare. In cuprinsul întâmpinării a arătat că cel care a încălcat obligaţia de fidelitate a fost chiar reclamantul care a părăsit societatea. A precizat că a inventariat marfa deoarece a constatat existenţa unei diferenţe între stocul de marfa faptic şi cel evidenţiat în contabilitate, iar registrul de casă a fost ţinut de soţia apelantului reclamant care întocmea documente fară ca sumele de bani să fie efectiv aduse sau retrase din societate. A menţionat că în procesul-verbal încheiat de expertul apelantul reclamant a recunoscut că a luat, la plecarea din societate, actele contabile întocmite în lunile mai, iunie, iulie 2006.

In cauză a fost încuviinţată completarea raportului de expertiză la solicitarea apelantului reclamant, fiind încuviinţate obiective ambelor părţi. Expertul H.Ş. a depus suplimentul la raportul de expertiză la data de 14 octombrie 2009.

In şedinţa publică din 10 decembrie 2009 expertul H.Ş., prezent în faţa instanţei, a dat lămuriri care au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată. Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat.

Motivele de apel vizând interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 222 din Legea nr. 31/1990 şi aplicarea tot greşită a dispoziţiilor art. 227 lit. e) nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 222 din Legea nr. 31/1990 poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat [lit. a)]; asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil [lit. b)]; asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fară drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi 82 [lit. c)]; asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora [lit. d)]. Dispoziţiile acestui articol se aplică şi comanditaţilor în societatea în comandită pe acţiuni.

Din cele patru cazuri prevăzute expres de legiuitor în art. 222 sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată doar două, anume cele prevăzute la literele a) şi d). Deşi din interpretarea literal gramaticală a textului rezultă că enumerarea cazurilor de excludere este limitativă, în doctrina şi practica judiciară opinia majoritară este aceea că enumerarea are caracter exemplificativ, ea putând fi extinsă prin interpretarea analogică riguroasă în conformitate cu voinţa legiuitorului şi scopul instituţiei excluderii. Astfel, în acord cu voinţa legiuitorului şi respectarea scopului instituţiei excluderii, părţile au posibilitatea, în limitele autonomiei de voinţă, să mărească sau să restrângă contractual cazurile de excludere.

In plus, în condiţiile în care actul constitutiv nu cuprinde o interdicţie explicită instanţa poate aprecia şi asupra altor motive de excludere neprevăzute în concret de lege, dar invocate de reclamant.

In concluzie, asociatul într-o societate cu răspundere limitată poate fi exclus în cazurile prevăzute de lege – art. 222 lit. a) şi d), în cazurile prevăzute expres în actul constitutiv, precum şi în cazurile apreciate de instanţă cum ar fi cel în care s-ar ajunge la dizolvarea societăţii din vina exclusivă a asociatului.

Observând cererea reclamantului, întemeiată pe dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, Curtea constată că acesta a invocat ca motive de excludere refuzul pârâtului de a-i permite accesul în sediul societăţii SC M. SRL, atitudinea violentă a pârâtului, faptul că pârâtul a înfiinţat SC H. SRL cu acelaşi sediu şi acelaşi obiect de activitate şi a folosit în interes propriu sume de bani de la SC M. SRL.

In acest context se pune problema dacă motivele invocate de reclamant ar putea constitui cauze de excludere, încadrându-se fie în cele prevăzute de lege la literele a) sau b), ori în cele prevăzute de părţi în actul constitutiv, fie în situaţia de dizolvare din vina exclusivă a asociatului ce se cere a fi exclus.

In speţă, actul constitutiv al SC M. SRL nu cuprinde prevederi referitoare la excludere, altele decât cele prevăzute în lege. Cauza stabilită de legiuitor în art. 222 lit. a) nu se aplică în speţă deoarece vizează situaţia în care nu s-a adus aportul asociatului la înfiinţarea societătii.

Nici cauza prevăzută la lit. d) nu se aplică întrucât dispoziţiile art. 222 lit. d) prevăd expres frauda în dauna societăţii sau folosirea semnăturii sau a capitalului social în folosul personal sau al altora. Or, în speţă, frauda nu a fost dovedită şi nici folosirea semnăturii sau a capitalului social în folosul pârâtului, aspectele relevate de părţi privind mai degrabă lichidarea SC M. SRL, care însă nu face obiectul investirii instanţei.

Neînţelegerile dintre reclamant şi pârât, asociaţi şi administratori la SC M. SRL, sunt rezultatul atitudinii necorespunzătoare atât a reclamantului cât şi a pârâtului.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză reiese că în cursul anului 2006 între cei doi asociaţi s-au ivit neînţelegeri grave legate de vânzarea mărfurilor de care se ocupa în principal soţia reclamantului şi reclamantul, de investiţiile realizate pentru societate, de modul de achitare a furnizorilor şi de modul de distribuire a profitului.

Aceste neînţelegeri existau la data de 17 august 2006, aspect ce rezultă din declaraţia dată la Poliţia Municipiului C. de H.N., soţia reclamantului („în ziua de 17 august 2006 aflându-mă la serviciu la punctul de lucru al societăţii am avut o discuţie cu asociatul societăţii în persoana lui E.N. pe fondul unor neînţelegeri dintre acesta şi soţul meu privind societatea”).

Urmare a unei agresiuni a pârâtului asupra soţiei reclamantului, aceasta din urmă a formulat plângere penală împotriva pârâtului.

La data de 23 august 2006 reclamantul H.M.J. a decis fară acordul celuilalt asociat şi administrator încetarea contractului individual de muncă al salariaţilor H.N., N.O.O. şi O.E. începând cu data de 15 august 2006.

La rândul său pârâtul E.N. a înfiinţat SC H. SRL cu asociat unic cu activitate principală comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi acelaşi sediu ca şi SC M. SRL (certificat de furnizare informaţii şi certificat de înregistrare din 29 august 2006).

In consecinţă, funcţionarea societăţii SC M. SRL nu este împiedicată din culpa exclusivă a pârâtului, ci ambii asociaţi au contribuit la afectarea iremediabilă a affectio societatis.

Faptul că pârâtul a înfiinţat o altă societate cu acelaşi obiect şi acelaşi sediu nu constituie în sine motiv de excludere, în condiţiile în care în actul constitutiv nu există prevederi în acest sens, iar societatea SC H. SRL a fost înfiinţată ulterior ivirii neînţelegerilor grave între asociaţii SC M. SRL.

Pârâtul nu a efectuat acte ce ar putea fi caracterizate ca acte de concurenţă neloială, întrucât a desfăşurat activitate doar la societatea nou constituită şi nu a continuat să desfăşoare activitate şi la SC M. SRL.

Ca urmare, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea de excludere şi a admis cererea de dizolvare făcând aplicarea dispoziţiilor art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 în considerarea neînţelegerilor grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.

Curtea a analizat şi capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la restituirea sumei de 50.000 lei învestită de reclamant la SC M. SRL în scopul desfăşurării activităţii (precizare aflată la dosarul de fond), apreciind că, deşi nu există motive de apel expres formulate cu privire la soluţia pe acest petit, apelantul a înţeles să critice şi acest aspect, în condiţiile în care a solicitat administrarea de probe în apel pentru a dovedi sumele de bani cu care a creditat societatea.

Din completarea la raportul de expertiză şi lămuririle date de expert în faţa instanţei de apel rezultă că reclamantul H.M.J. a creditat societatea SC M. SRL din bani proprii cu suma de 14.515, 43 lei, sumă ce nu a fost retrasă.

Cum această sumă se impune a fi suportată din patrimoniul societăţii şi nu de pârât, cei doi asociaţi urmează a-şi stabili drepturile cu luarea în considerare a acestei sume în procedura lichidării deschisă ca efect al dizolvării conform art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

In raport de considerentele arătate mai sus, care le vor substitui pe cele ale instanţei de fond, având în vedere limitele învestirii instanţei (nu există cerere de lichidare), Curtea apreciază soluţia privind cererea de obligare a pârâtului la restituirea sumei de 50.000 de lei ca fiind corectă.

Nota autorului: Deşi enumerarea cazurilor de excludere este limitativă, există opinia doctrinară majoritară că părţile pot să mărească sau să restrângă prin actul constitutive cazurile de excludere. De asemenea, potrivit aceleiaşi opinii majoritare şi instanţa poate aprecia asupra unui caz de excludere, neprevăzut de lege sau de actul constitutiv, dar invocate de asociat cum ar fi dizolvarea exclusivă din vina unui asociat sau dispariţia affectio societatis.