Trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru ca partea necitată să îşi poată face apărările, cu respectarea principiului contradictorialităţii
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 187 din 19 ianuarie 2009
Prin decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, s-a dispus respingerea cererii formulate de recurentul C.I.-F. privind repunerea în termenul de recurs; respingerea excepţiei tardivităţii recursului, excepţie formulată de intimata-creditoare A.F.P. Iaşi, s-a mai constatat că recursul a fost declarat în termen; a fost admis recursul formulat de recurentul C.I.-F. împotriva sentinţei comerciale nr. 111/S din 6 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi – judecător sindic, sentinţă pe care a casat-o în parte, în ceea ce îl priveşte pe recurentul C.I.-F. şi în consecinţă a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, în ceea ce priveşte acţiunea formulată de cabinetul individual A.V. – lichidator al debitoarei S.C. „I.G.T.” S.R.L. Iaşi în contradictoriu cu pârâtul C.I.-F.; a respins cererea de suspendare a executării sentinţei recurate ca rămasă fără obiect.
Curtea a mai dispus restituirea sumei de 500 lei cu titlu de cauţiune către recurentul C.I.-F.
S-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. 2 din raportat la art. 301 C.civ., termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată recurentului C.I.-F. la data de 29 iunie 2007, atât prin afişare la uşa instanţei, cât şi la adresa din Iaşi, strada H.Ş., nr. 11, bloc L.2-13, scara B, etaj 4, apartament 19, judeţul Iaşi.
Curtea a constatat că atât procedura de comunicare a hotărârii, cât şi judecata pricinii sunt lovite de nulitate, în condiţiile în care domiciliul recurentului, începând cu data de 21 septembrie 2004 (anterior sesizării instanţei cu acţiunea în răspundere) era în municipiul Iaşi, strada „R.”, nr. 37 A, bloc M.1, apartament 7, judeţul Iaşi.
Pe de altă parte nu pot fi aplicate în cauză dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 26/1990 în sensul că nu există obligativitatea administratorului unei de a înregistra la O.R.C. domiciliul său şi, pe cale de consecinţă, nici obligaţia de a menţine eventuale modificări în acest sens.
În mod corect a susţinut recurentul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legale imperative prevăzute de Codul de procedură civilă, referitoare la înmânarea citaţiei şi comunicarea actelor de procedură (art. 90 C.pr.civ.).
Neîntemeiată este însă cererea de repunere în termen, recurentul putând uza de calea prevăzută de art. 103 C.pr.civ. numai în situaţia în care hotărârea judecătorească i-ar fi fost comunicată la domiciliul recurentului şi cu respectarea dispoziţiilor art. 100 C.pr.civ., iar acesta – dintr-un motiv mai presus de voinţa sa – nu ar fi declarat recursul în termenul legal.
Constatându-se că la termenul de judecare a pricinii recurentul nu a fost legal citat şi că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată acestuia conform dispoziţiilor art. 90 C.pr.civ., curtea a respins excepţia tardivităţii recursului invocat de creditoarea-intimată A.F.P. Iaşi.
În temeiul art. 312 C.pr.civ. a admis recursul, a casat sentinţa în parte, numai în ceea ce îl priveşte pe recurentul C.I.-F. şi a trimis spre rejudecare cauza numai în ceea ce priveşte acţiunea formulată în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 faţă de C.I.-F.
