S-a dispus anularea Hotărârii Consiliului Local al comunei T. nr. 72/20.08.2009 privind aprobarea efectuării unui schimb de teren în vederea comasării păşunii comunale din localitatea C., comuna T. şi însuşirea Raportului de evaluare. S-a dispus anularea contractului de schimb autentificat sub nr. 510/22.09.2009 de către BNP M.P.. În consecinţă s-a dispus rectificarea situaţiei de CF , în sensul radierii înscrierilor realizate în temeiul contractului de schimb autentificat sub nr. 510/22.09.2009 de către BNP M. P. anulat prin prezenta hotărâre. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel , instanţa a reţinut că :
În şedinţa din data de 20.08.2009, Consiliul Local al Comunei T. a adoptat Hotărârea nr. 72 privind aprobarea efectuării unui schimb de teren în vederea comasării păşunii comunale din localitatea C., comuna T. şi însuşirea Raportului de evaluare, schimbul de teren aprobat prin hotărâre fiind între Consiliul Local al Comunei T. şi pârâţii I. P. L. şi I. M. L..
Analizând procesul verbal al şedinţei, rezultă că au fost prezenţi toţi cei 11 consilieri, iar proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 6 voturi „pentru”, 2 abţineri şi 3 voturi „împotrivă”.
Având în vedere că hotărârea vizează un schimb de terenuri, aflate în patrimoniul pârâtului Comunei T., aceasta trebuia adoptată cu votul a doua treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie, potrivit art. 45 alin. 3 din Legea nr. 215/2001, un text normativ clar cu referire la numărul de voturi necesar, care nu poate fi interpretat, aşa cum susţin pârâţii I., în sensul că vizează condiţii de cvorum.
Instanţa constată că HCL nr. 72/2009 nu a fost votată decât de 6 consilieri din 11, nefiind întrunite condiţiile prevăzute la art. 45 alin. 3 din Legea nr. 215/2001, respectiv un vot a două treimi din membrii consiliului. Având în vedere că nu s-au realizat condiţiile pentru votul hotărârii, aceasta nu poate fi considerată ca fiind adoptată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborată cu art. 45 alin. 3 din legea nr. 215/2001, instanţa apreciază întemeiată acţiunea reclamantei şi va constata nulitatea absolută a hotărârii Consiliului Local al comunei T., dispunând anularea acesteia.
Instanţa nu poate reţine lipsa de interes a reclamantei în promovarea prezentei acţiuni, astfel cum arată pârâţii I., pe motiv că iniţial a dat aviz de legalitate în temeiul art. 19 lit. e din Legea nr. 340/2004 (fila 101), întrucât acest aviz de legalitate nu obligă reclamanta . Potrivit art. 1 alin. 8 din Legea nr. 554/2004, acţionând tocmai în apărarea interesului public general, Instituţia Prefectului poate introduce acţiuni în administrativ.
Având în vedere că , hotărârea consiliului local nu a fost votată de două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie, aceasta nu a fost adoptată, astfel că lipseşte consimţământul autorităţii publice în vederea încheierii contractului de schimb.
Faţă de lipsa consimţământului Consiliului Local al Comunei T., în temeiul art. 948 C.civ. instanţa constată nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat sub nr. 510/22.09.2009 de către BNP M. P., încheiat de Consiliul Local al Comunei T. cu pârâţii I. P. L. şi I. M. L., urmând a dispune anularea lui.
Pe cale consecinţă, instanţa va admite cererea reclamantei de restabilire a situaţiei anterioare, sens în care va dispune rectificarea situaţiei de sub B3 din CF nr. 1477, nr. cadastral 98, precum şi rectificarea situaţiei din CF nr. 1480 nr. cadastral 100 , în sensul radierii înscrierilor realizate în temeiul contractului de schimb autentificat sub nr. 510/22.09.2009 de către BNP M. P. anulat prin prezenta hotărâre.
În temeiul art. 274 C.p.c, instanţa va respinge cererea pârâţilor privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 2158/2012 a Curţii de Apel Oradea