Art.11 alin.1 lit.c din Legea 85/2006 – judecatorul sindic are atributia de a desemna, motivat, prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, dintre practicienii in insolventa care au depus oferte de servicii in acest sens la dosarul cauzei, un administrator judiciar provizoriu care va administra procedura pana la confirmarea ori, dupa caz, inlocuirea sa de catre adunarea creditorilor ori de catre creditorul care detine cel putin 50% din valoarea creantelor.
Prin cererea introductivă, recurenta-creditoare A. F.P.a municipiului Buzău a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei –intimate SC T. D. S. SRL, pentru recuperarea unei creanţe in valoare de 10.324 lei.
Prin sentinţa recurata, judecatorul sindic a admis cererea, in temeiul disp. Art. 33 alin.6 din Legea 85/2006, şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, numind administrator judiciar pe avocat R. E..
Potrivit disp. Art. 11 alin.1 lit. C din Legea 85/2006, judecatorul sindic are atributia de a desemna, motivat, prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, dintre practicienii in insolventa care au depus oferte de servicii in acest sens la dosarul cauzei, un administrator judiciar provizoriu care va administra procedura pana la confirmarea ori, dupa caz, inlocuirea sa de catre adunarea creditorilor ori de catre creditorul care detine cel putin 50% din valoarea creantelor.
De asemenea, textul de lege mentionat prevede obligatia judecatorului sindic de a avea in vedere cererea formulata de creditorul care a solicitat deschiderea procedurii, de desemnare a unui anume administrator judiciar si, in ipoteza in care o asemenea cerere nu este formulata, de a desemna unul dintre practicienii care au depus oferte la dosarul cauzei.
Este evident ca analiza tuturor acestor imprejurari si a aspectelor ce au determinat desemnarea administratorului judiciar provizoriu trebuie sa se regaseasca in considerentele hotararii judecatoresti, prin motivarea desemnarii putandu-se cenzura, de catre instanta de control judiciar, respectarea, de catre judecatorul sindic, a normelor legale ce reglementeaza procedura desemnarii administratorului judiciar provizoriu.
In cauza, Curtea constata ca judecatorul sindic nu a motivat desemnarea administratorului judiciar R.E., din considerentele sentintei nerezultand imprejurarea depunerii, de catre creditorul ce a solicitat deschiderea procedurii insolventei, a unei cereri de desemnare a unui anume administrator, motivele respingerii unei asemenea solicitari si, respectiv, ale desemnarii altui administrator.
Curtea constata, raportat la aceasta nemotivare a solutiei pronuntate, faptul ca judecatorul sindic a solutionat cauza fara a intra in cercetarea fondului si, in temeiul disp. Art. 304 pct.7 , 312 alin.5 C.proc.civ. coroborat cu art.8 din Legea 85/2006, va admite recursul si va casa in parte sentinta, trimitand cauza spre rejudecare judecatorului sindic, in vederea desemnarii motivate a unui administrator judiciar provizoriu.