Notarea unui proces in cartea funciara. Conditii in ceea ce priveste obiectul litigiului a carui notare se solicita. Fondul funciar


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ

CIVIL_PENAL_CC

Sentinţa civilă Nr.4789

Şedinţa publică de la 12 Iunie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE Cristina Mihai

Grefier XXXXXXX

Pe rol judecarea cauzei civile înaintată de petenta XXXXXXX, în contradictoriu cu intimata XXXXXXX, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

Mersul dezbaterilor şi concluziile în fond ale părţilor, au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 09.06.2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea petentei să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de azi, 12.06.2009.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş la data de 13.03.2009 petenta XXXXXXX a solicitat în contradictoriu cu intimata XXXXXXX şi împotriva încheierii nr. 6915/13.02.2009, anularea încheierii prin care s-a admis cererea de notare în CF 91902/N Tg.-Mureş a procesului ce face obiectul dos.nr.201/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş.

În motivare se arată de către petentă că dosarul nr.201/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş are ca obiect cererea XXXXXXX pentru deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea sa în temeiul Legii 85/2006. Mai arată că prin cerere, XXXXXXX invocă o creanţă bănească neachitată în sumă de 472.772,67 lei.

Conform art.19 din Legea 4/1996 la foaia C a Cărţii Funciare pct.b se înscriu acţiunile privitoare la drepturilor reale.

În speţă este vorba de pretinderea unui drept de creanţă şi nu o acţiune de drept comun în vederea obţinerii unui titlu ci de declanşarea unei proceduri speciale care a şi fost contestată de societatea sa.

Mai arată că art.48 din Legea 7/1996 prevede că cererea făcută la Biroul CF se admite dacă registratorul constată că sunt îndeplinite 5 condiţii individuale.

Registratorul a admis cererea pe considerentul că sunt îndeplinite cerinţele art.48. mai arată că încheierea nu este motivată astfel că înscrierea s-a făcut nelegal.

În probaţiune au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: dosar CF nr.6915/2009 OCPI Mureş – încheierea nr.6915/13.02.2009 a OCPI Mureş (f.5), plângere (f.6), cerere de înscriere (9), cerere pentru instituirea sechestrului asigurator înregistrată la Tribunalul Mureş sub nr. 201/137/2009 (f.10-11), cerere de deschidere a procedurii insolvenţei înregistrată la Tribunalul Mureş sub nr. 201/137/2009 (f.13-15), copie CF nr.91902/N Tg.-Mureş (f.17-21), extras din Legea nr.7 din 13.03.1996 (f.24), decizia nr.353/R/10.04.2009,(f.29-30), decizia nr.353/R/10.04.2009, decizia nr.506/R/19.05.2009, extras din decizia nr.594/R/02.06.2009).

Analizând actele şi probele dosarului, instanţa reţine următoarele:

XXXXXXX a formulat şi a depus la Tribunalul Comercial Mureş cerere pentru instituirea sechestrului asigurator solicitând a dispune, în conformitate cu art.591 alin.1 C.pr.civ., de urgenţă şi fără citarea părţilor, indisponibilizarea imobilului situat în Tg.-Mureş str. Gh.Doja, nr.155, jud. Mureş, aflat în proprietatea debitoarei XXXXXXX, imobil înscris în CF 91904/N, 92025/N, 91902/N şi 1345/N Tg.-Mureş , având nr. cadastrale 153/16/1, 153/11, 153/15/1 şi 153/12 în limita sumei de 480.337,04 lei în vederea recuperării de către societatea sa a creanţei pe care o are faţă de această debitoare. De asemenea s-a depus cerere de deschidere a procedurii insolvenţei prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei XXXXXXX, urmând a i se achita din averea debitoarei suma de 480.337,04 lei. Cererile au fost înregistrate sub nr. 201/1371/2009.

Cererea de instituire a sechestrului asigurator, admisă de instanţa de fond a fost respinsă irevocabil prin decizia 353/R din 10.04.2009 a Curţii de Apel.

Prin încheierea 6915 din data de 13.02.2009 s-a admis cererea intimatei XXXXXXX şi s-a dispus notarea în CF 91902/N Tg-Mureş la nr. cadastral 153/15/1 notarea procesului ce formează obiectul dosarului 201/1371/2009.

Analizând încheierea atacată sub aspectul legalităţii instanţa reţine ca neîntemeiate susţinerile contestatoarei legate de faptul că înscrierea s-a făcut nelegal în temeiul unei încheieri nemotivate având în vedere că potrivit art. 48 alin 2 din Legea 7/1996 încheierea de admitere cuprinde „determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numărului cadastral al imobilului şi al cărţii funciare, precum şi a părţii cărţii funciare în care urmează a se face înscrierea.” Raportat la aceste prevederi legale, încheierea atacată cuprinde toate menţiunile expres prevăzute de legiuitor. Mai mult, în condiţiile în care art. 49 din Legea 7/1996 prevede că încheierea de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară se motivează, rezultă din interpretarea coroborată a textelor de lege menţionate că încheierea de admitere a cererii de înscriere în CF nu se motivează.

În ceea ce priveşte faptul că obiectul înscrierii nu îl constituie un drept real, aspect invocat de contestatoare, instanţa reţine că potrivit art. 19 din Legea 7/1996, în cartea funciară se notează inclusiv faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la drepturile reale înscrise în cartea funciară. Art 26 alin 4 litera c din acelaşi act normativ prevede că notarea are ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.

Având în vedere textul de lege menţionat instanţa reţine raportat la obiectul dosarului 201/1371/2009 că înscrierea procesului în cartea funciară, în condiţiile în care litigiul nu priveşte drepturi reale nu se justifică. În acelaşi timp instanţa reţine că notarea în CF poate avea ca obiect orice act sau fapt referitor la starea sau capacitatea persoanelor astfel încât în condiţiile în care în dosarul 201/1371/2009 se solicită deschiderea procedurii insolvenţei faţă de contestatoare trebuie analizat în ce măsură se impunea notarea procesului pe acest considerent.

Conform art. 32 coroborat cu art. 63 din Legea 85/2006 în cazul în care se dispune prin încheiere, de către judecătorul sindic deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare dacă aceasta are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, administratorul judiciar/lichidatorul va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe sentinţa de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune.

Rezultă din cele ce preced că legiuitorul tocmai în considerarea efectelor negative pe care le poate avea asupra debitoarei notarea unui proces având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei a stabilit în mod expres momentul în care acest aspect trebuie adus la cunoştinţa terţilor prin intermediul registrelor de publicitate imobiliară, respectiv data la care în urma unui control jurisdicţional se stabileşte că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru deschiderea acestei proceduri. Prin urmare în condiţiile în care nu există o încheiere, prin care judecătorul sindic să fi dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de contestatoare notarea în CF a procesului având ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolvenţei nu se poate justifica neexistând certitudinea unui act/fapt juridic referitor la starea sau capacitatea persoanei. Notarea procesului nu se justifică nici raportat la cererea de instituire a sechestrului asigurător în condiţiile în care astfel cum s-a menţionat, aceasta a fost respinsă irevocabil.

Având în vedere cele ce preced instanţa va admite plângerea formulată de petenta XXXXXXX şi constatând nulitatea încheierii 6915/13.02.2009 va dispune radierea notării în CF 91902/ N Tîrgu-Mureş a procesului ce formează obiectul dosarului 210/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite plângerea formulată de petenta XXXXXXX cu sediul în Tîrgu-Mureş, str. Ghe. Doja, nr. 155 în contradictoriu cu intimata XXXXXXX cu sediul în com. Ernei, str. Principală, nr. 487, împotriva încheierii nr. 6915 din data de 13.02.2009 a Oficiului de şi Publicitate Imobiliară Mureş.

Dispune radierea notării în CF 91902/ N Tîrgu-Mureş a procesului ce formează obiectul dosarului 210/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2009.

PREŞEDINTE GREFIER

CRISTINA MIHAI XXXXXXX

Red. /Thrd. C.M.

4 ex/31.08.2009