TRIBUNALUL BUCUREŞTI Dosar nr.49093/3/2008
SECŢIA A-VI-A COMERCIALĂ
Sentinţa comerciala nr.1360
Şedinţa publică de la 08.02.2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE CRISTINA CUCU
GREFIER AZOIŢEI MARIA
Pe rol se află pronunţarea asupra cauzei comerciale privind pe reclamanta SC E L C SRL şi pe pârâtele SC N S A SRL, P C.
Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică de la 18.01.2011 şi au fost consemnate in încheierea de şedinţă de la acea data ce face parte integrantă din prezenta si când, tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 25.01.2011, apoi la 01.02.2011, apoi la 08.02.2011, când a hotărât următoarele:
INSTANŢA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială la data de 19.12.2008, sub nr.49093/3/2008, reclamanta SC E L C SRL a chemat în judecată pe pârâţii SC N S A SRL şi P C, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în principal, să se constate nulitatea absolută a convenţiei încheiate la data de 28.11.2005 între reclamantă şi pârâtă pentru lipsa consimţământului său; în subsidiar, să se constate nulitatea absolută parţială a art.1 şi 2 din convenţia încheiată la data de 28.11.2005 între reclamantă şi pârâtă pentru frauda la lege; să se dispună obligarea pârâţilor în solidar la restituirea sumei de 279.141 RON, reprezentând valoarea TVA-ului aferent facturii fiscale nr.00820258/15.12.2005 achitat de reclamantă pârâtei; obligarea pârâţilor în solidar la plata dobânzii legale aplicabile sumei de bani de mai sus până la data plăţii efective.
În motivarea cererii sale, reclamanta arată că această convenţie este nulă absolut faţă de lipsa consimţământului său, deoarece aceasta a fost încheiată doar în limba română, deşi împuternicitul ELC nu cunoaşte această limbă, astfel încât acesta nu a ştiut că s-a revenit asupra problemei TVA-ului care se taxa invers.
Prevederea contractuală cuprinsă în art.1 este nulă absolut pentru frauda la lege, deoarece dispoziţiile Codului Fiscal sunt imperative şi obligatorii, neputând a se deroga valabil de la acestea prin convenţii particulare.
La data de 15.12.2005 pârâta N S a facturat şi impus împuternicitului ELC plata către aceasta a sumei de 279.141 RON reprezentând TVA conform facturii nr.00820258/15.12.2005, echivalentul în lei a sumei de 79.800 euro.
Reclamanta a învederat că pârâta SC N S a încasat această taxă pentru imobilul menţionat mai sus şi nu a înţeles să returneze sumele pretinse cu acest titlu până în acest moment, deşi i-a fost adus la cunoştinţă faptul că în situaţia taxării inverse, nu se poate recupera TVA-ul de la stat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.112 Cod procedură civilă, art.1601 şi următoarele Cod fiscal, Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, art.969, 1088 Cod civil.
Ataşat cererii au fost depuse, în fotocopie: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4473/16.09.2005 la BNP S A, convenţie încheiată la data de 28.11.2005 şi factura fiscală nr.00820258/15.12.2005.
La data de 11.03.2009, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care invocă excepţia necompetenţei teritoriale a prezentei instanţe, arătând că este competent Tribunalul Botoşani.
Excepţia necompetenţei teritoriale a fost respinsă ca neîntemeiată la termenul de judecată din data de 07.04.2009, pentru considerentele reţinute în încheierea de şedinţă de la acea dată (fila 53 dosar).
La data de 25.05.2009, pârâta a depus la dosar o cerere prin care solicită respingerea cererii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe; respingerea cererii ca prescrisă, deoarece au trecut mai mult de 3 ani de la data la care reclamanta ar fi putut solicita restituirea. Pe fond, solicită respingerea cererii ca neîntemeiate, deoarece necunoaşterea limbii române nu este prevăzut de lege ca motiv de nulitate. Se mai arată că la data de 16.09.2005 reclamanta nu era plătitoare de TVA şi deci nu erau aplicabile regulile de taxare inversă, iar prevederile din contract referitoare la taxarea inversă nu puteau produce efecte juridice fiind nelegale. La data de 28.11.2005, reclamanta era plătitoare de TVA, calitate pe care o dobândise la data de 01.10.2005, iar convenţia din noiembrie a consemnat în scris ceea ce, de drept, prevedea contractul: inaplicabilitatea taxării inverse (fila 58 dosar).
La termenul de judecată din data de 09.06.2009, pentru considerentele reţinute în încheierea de şedinţă, au fost respinse ca neîntemeiate excepţia prematurităţii precum şi excepţia prescripţiei.
La acelaşi termen de judecată, în temeiul dispoziţiilor art.167 Cod procedură civilă au fost încuviinţate pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi interogatoriu, amânându-se discutarea probei testimoniale şi a probei cu expertiză contabilă.
La termenul de judecată din data de 10.11.2009, judecata pricinii a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, iar recursul declarat împotriva acestei încheieri a fost respins ca nefondat prin decizia nr.340/16.02.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Comercială.
Judecata cererii a fost reluată în urma formulării de către reclamantă a cererii de repunere a cauzei pe rol la data de 05.03.2010, astfel cum s-a decis prin încheierea de şedinţă din data de 21.09.2010.
Pârâta persoană juridică nu a răspuns la interogatoriul formulat de către reclamantă, iar pârâtul persoană fizică nu s-a prezentat în instanţă spre a-i fi luat interogatoriul.
La termenul de judecată din data de 18.01.2011, reclamanta a arătat că nu mai solicită administrarea probelor testimoniale şi cu expertiză contabilă, nemaifiind utile faţă de probele deja administrate în cauză.
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul apreciază cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca fiind întemeiată doar în parte şi o va admite în consecinţă, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează:
La data de 16.09.2005 reclamanta, în calitate de cumpărător, a cumpărat de la pârâta SC N S A SRL (fostă A SRL), în calitate de vânzător, imobilul situat în localitatea Cislău, judeţ Buzău compus din 11.145 mp teren şi construcţii în suprafaţă totală construită de aproximativ 3.400 mp, pentru preţul de 420.000 euro, exclusiv TVA.
Prin dispoziţiile art.2.1 din contract (fila 5 dosar), s-au menţionat: „cu privire la plata TVA se vor aplica dispoziţiile legale în vigoare privind taxa inversă”. La data de 28.11.2005, părţile au încheiat o convenţie prin care decid modificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4473/16.09.2005, în sensul că:
– teza finală a art.2.2.1 se înlocuieşte, în sensul specificării obligaţiei de plată a TVA aferentă preţului contractului respectiv (contravaloarea a 79.800 euro), plata acestei sume urmând a fi efectuată în data de 15.12.2005, în contul deschis la R B – Suceava (pct.1 şi 2 din convenţie);
– stipularea unor obligaţii în sarcina vânzătorului, în sensul ca la data de 15.12.2005 acesta să procedeze la darea declaraţiei notariale cu privire la primirea integrală a preţului (pct.3), predarea către cumpărător a facturilor finale (pct.4), remiterea către cumpărător a tuturor titlurilor de proprietate asupra fabricii de produse din lemn (pct.5) şi remiterea către cumpărător a documentelor de transmitere/cedare a contractului de concesiune şi a celor două antecontracte menţionate în art.1.2 din antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 16.06.2005 (pct.6 din convenţie).
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta solicită, în principal, să se constate nulitatea absolută a acestei convenţii pentru lipsa consimţământului reclamantei.
Tribunalul apreciază această cerere ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a invocat nulitatea absolută a întregii convenţii, susţinând că lipseşte consimţământul reclamantei, deoarece convenţia a fost încheiată doar în limba română, iar împuternicitul reclamantei nu cunoaşte această limbă, astfel încât acesta nu a ştiut că s-a revenit asupra problemei TVA-ului care se taxa invers.
Tribunalul nu poate reţine temeinicia susţinerilor reclamantei.
Astfel, convenţia menţionată a fost semnată de către reclamantă prin dl. S B A, astfel cum se menţionează în cuprinsul convenţiei care, într-adevăr, a fost întocmită în limba română. Tribunalul constată însă că aceeaşi persoană a semnat şi contractul iniţial de vânzare-cumpărare, întocmit tot în limba română. Or, în cuprinsul încheierii de autentificare a acestui din urmă act, notarul public instrumentator a specificat că dl. S B A este cetăţean englez care însă cunoaşte limba română. Menţionarea că această persoană cunoaşte limba română reprezintă o constatare personală a notarului public instrumentator şi care face dovadă până la înscrierea în fals (art.1171 – 1174 Cod civil), iar în cauză nu s-a solicitat o asemenea procedură. Mai mult, tribunalul reţine că reclamanta nu a solicitat probe pe acest aspect (al necunoaşterii limbii române) astfel că, faţă de dispoziţiile art.1169 Cod civil, cererea apare ca neîntemeiată şi prin raportare la acest argument.
În ceea ce priveşte capătul subsidiar, privind nulitatea absolută a art.1 şi 2 din convenţia încheiată la data de 28.11.2005, pentru fraudă la lege, tribunalul apreciază această cerere ca fiind întemeiată şi o va admite, pentru următoarele considerente:
La data de 16.09.2005, prin dispoziţiile art.2.1 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4473 (fila 5 dosar), s-au menţionat: „cu privire la plata TVA se vor aplica dispoziţiile legale în vigoare privind taxa inversă”.
La data de 28.11.2005, părţile au încheiat o convenţie prin care decid modificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4473/16.09.2005, în sensul că, printre altele, teza finală a art.2.1 se înlocuieşte, în sensul specificării obligaţiei de plată a TVA aferentă preţului contractului respectiv (contravaloarea a 79.800 euro), plata acestei sume urmând a fi efectuată de către reclamantă în data de 15.12.2005, în contul deschis la R B – Suceava (pct.1 şi 2 din convenţie).
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta este luată în evidenţă ca plătitor de TVA la data de 01.10.2005, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 121 verso dosar şi cum de altminteri recunoaşte şi pârâta persoană juridică (fila 58 dosar).
La momentul încheierii de către părţi atât a contractului cât şi a convenţiei menţionate era în vigoare art.1601 Cod fiscal, cu următoarea reglementare: ” Art. 1601. – (1) Furnizorii şi beneficiarii bunurilor prevăzute la alin. (2) au obligaţia să aplice măsurile de simplificare prevăzute de prezentul articol. Condiţia obligatorie pentru aplicarea măsurilor de simplificare este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. (2) Bunurile pentru care se aplică măsurile simplificate sunt: a) deşeurile şi resturile de metale feroase şi neferoase, precum şi materiile prime secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare; b) terenurile de orice fel; c) clădirile de orice fel sau părţi de clădire. Este considerată clădire orice construcţie legată nemijlocit de sol; d) materialul lemnos. Prin normele metodologice de aplicare a Codului fiscal se vor nominaliza bunurile care se încadrează în categoria materialului lemnos; (3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri prevăzute la alin. (2) furnizorii sunt obligaţi să înscrie menţiunea «taxare inversă». Furnizorii şi beneficiarii evidenţiază aferentă acestor livrări, respectiv achiziţii, în jurnalele de vânzări şi de cumpărări concomitent şi o înscriu în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată. (4) Beneficiarii care sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147, în funcţie de destinaţia pe care o dau achiziţiilor respective. Furnizorii deduc integral taxa pe valoarea adăugată la nivelul taxei colectate pentru livrările de bunuri pentru care au aplicat menţiunea «taxare inversă», chiar dacă sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt. (5) De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii. În situaţia în care furnizorul nu a menţionat «taxare inversă» în facturile fiscale emise pentru bunurile care se încadrează la alin. (2), beneficiarul este obligat să aplice taxare inversă, respectiv să nu facă plata către furnizor, să înscrie din proprie iniţiativă menţiunea «taxare inversă» în factura fiscală şi să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (3).”
Rezultă deci din dispoziţia normativă menţionată că a fost instituită obligaţia de aplicare a măsurilor de simplificare privind plata TVA, dacă atât furnizorul cât şi beneficiarul sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. (alin. 1), inclusiv în cazul în care operaţiunea are în vedere terenuri şi construcţii (alin. 2 lit. b şi c). Principalul efect al măsurii de simplificare instituită de textul normativ relevat este acela că nu au loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată (alin. 3).
În condiţiile în care la momentul încheierii convenţiei (28.11.2005) ambele părţi contractante erau plătitoare de TVA, rezultă că erau îndeplinite toate condiţiile pentru taxarea inversă, operaţiune care, conform Codului fiscal, era obligatorie şi, ca atare, reclamanta nu trebuia să facă plata taxei pe valoare adăugată.
În condiţiile în care printr-o dispoziţie particulară nu se poate deroga de la dispoziţii legale imperativ obligatorii (art. 5 Cod civil), rezultă că părţile nu puteau deroga de la dispoziţiile art.1601 în sensul de a institui obligaţia reclamantei să plătească pârâtei TVA-ul aferent vânzării intervenite şi, în aceste condiţii, respectiva clauză este nulă.
Ca atare, având în vedere că dispoziţia contractuală prin care se instituie obligaţia reclamantei de a plăti TVA către pârâtă contravine în mod vădit dispoziţiei legale menţionate, operează sancţiunea nulităţii absolute şi, în consecinţă, tribunalul va constata nulitatea absolută a articolelor nr.1 şi 2 din convenţia încheiată la data de 28.11.2005, între reclamantă şi pârâta SC N S A SRL (fostă A SRL), privind obligaţia reclamantei de a plăti, la data de 15.12.2005, TVA aferent preţului vânzării (contravaloarea a 79.800 euro).
Având în vedere principiul quod nullum est, nullum effectum producit, ca urmare a constatării nulităţii clauzelor menţionate, tribunalul va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că va obliga pârâta să restituie reclamantei suma plătită de aceasta cu titlu de TVA, respectiv suma de 279.141 lei.
În cauză, s-a făcut dovada că reclamanta a plătit această sumă, astfel cum rezultă din ordinul de plată şi extrasul de cont depuse la filele 123 – 124 dosar) valoarea TVA-ului în lei fiind de 279.141 lei, astfel cum s-a menţionat şi în factura fiscală nr.00820258/15.12.2005 (fila 13 dosar), aspect de altminteri necontestat de către pârâtă, prin cererile depuse la dosar.
În consecinţă, tribunalul va obliga pârâta SC N S A SRL să plătească reclamantei suma de 279.141 lei, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data pronunţării hotărârii (deoarece de la această dată s-a stabilit obligaţia de plată în sarcina pârâtei şi doar de la această dată pot curge şi dobânzile, sens în care se au în vedere şi dispoziţiile art.43 Cod comercial şi art. 1088 Cod civil) şi până la data plăţii efective.
În ceea ce priveşte cererile formulate împotriva pârâtului persoană fizică P C, tribunalul le va respinge ca neîntemeiate. Sub acest aspect tribunalul are în vedere că nu există temei pentru atragerea răspunderii solidare a acestuia, în condiţiile în care plata făcută cu titlu de TVA a fost efectuată către pârâta persoană juridică, astfel că aceasta din urmă este singura care se impune a fi obligată la restituirea ei către reclamantă.
În temeiul dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta SC N S A SRL la plata către reclamantă a sumei de 5.995 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, doar aceste cheltuieli fiind solicitate în prezenta cauză de către reclamantă. Din punct de vedere al taxelor judiciare de timbru, tribunalul va obliga pârâta doar la plata sumei de 5.995 lei, calculată prin raportare la valoarea obiectului pricinii, fără a se avea în vedere şi taxele de timbru plătite de către reclamantă pentru repunerea cauzei pe rol, deoarece acestea din urmă au fost plătite pentru repunerea cauzei pe rol urmare a suspendării judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, astfel că nu se poate reţine culpa pârâtei pentru efectuarea acestor ultime cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte cererea reclamantei SC E L C SRL, cu sediul ales în Bucureşti, – la avocat R O, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâţii SC N S A SRL, cu sediul în judeţul Botoşani, citată şi la adresa din Buzău şi P C, cu domiciliul în Botoşani.
Constată nulitatea absolută a articolelor nr.1 şi 2 din convenţia încheiată la data de 28.11.2005, între reclamantă şi pârâta SC N S A SRL (fostă A SRL), privind obligaţia reclamantei de a plăti, la data de 15.12.2005, TVA aferent preţului vânzării (contravaloarea a 79.800 euro).
Obligă pârâta SC N S A SRL să plătească reclamantei suma de 279.141 lei, precum şi la dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la data plăţii efective.
Respinge capătul de cerere privind nulitatea absolută a întregii convenţii încheiată la data de 28.11.2005, ca neîntemeiat.
Respinge cererile formulate împotriva pârâtului P C, ca neîntemeiate.
Obligă pârâta SC N S A SRL la plata către reclamantă a sumei de 5.995 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.02.2011.
PREŞEDINTE, GREFIER,
Judecător – Cristina Cucu Maria Azoiţei
