TRIBUNALUL BUCUREŞTI Dosar nr. 17485/3/2010
SECŢIA A VI A COMERCIALĂ
SENTINŢA COMERCIALĂ Nr. 4971
Şedinţa publică din data de 18.04.2011
Tribunalul constituit din :
PREŞEDINTE : Cristian Haraga
GREFIER : Rodica Bănescu
Pe rol soluţionarea cauzei comerciale formulată de reclamanta I F – F C SA în contradictoriu cu pârâtele SC G N SA şi SC F SA.
Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică de la data de 21.03.2011, au fost consemnate în încheierea de şedinţă pronunţată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunţarea la data de 28.03.2011, 04.04.2011, 11.04.2011 şi apoi la 18.04.2011, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 9.04.2010, reclamanta SC I F – F C SA a chemat in judecata paratele SC G N SA si SC F SA, solicitand sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.888/21.03.2008 de BNP A C E, C N D si S M S a incheiat intre reclamanta si parata SC G N SA, sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.3587/27.11.2008 de BNP A C E, C N D si S M S incheiat intre parata SC G N SA si parata SC F SA si sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, reclamanta a aratat ca la data de 10.12.2007, Consiliul de Administraţie al SC I F SA, prin Hotărârea CA nr. 3/10.12.2007 a aprobat doua documente, respectiv Raportul de evaluare in vederea vanzarii activului Hala Circuite imprimate si drumuri de acces intocmit de evaluatorul Irecson pe 10.12.2007 si Propunerea de vânzare prin licitaţie deschisa cu strigare a unor active ale SC I F SA. Atât Raportul de evaluare din 10-12-2007, cat si Propunerea de vânzare prin licitaţie precizează ca activul „ Hala Circuite imprimate si drumuri de acces” este compus din 5250,78 mp teren.
In AGEA din 28.01.2008, preşedintele CA, domnul M C, a supus aprobării acţionarilor documentul intitulat „Propunerea de vânzare prin licitaţie deschisa cu strigare a unor active al. SC I F SA “, document care precizează, la punctul II. l, ca Activul Hala Circuite imprimate si drumuri de aeces este compusa din 5250,78 mp teren. Aceasta propunere de vânzare supusa aprobării AGHA este in conformitate cu raportul de evaluare IRECSON din 10.12.2007, notele de fundamentare si Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 3/20.12.2007.
AGEA a aprobat prin Hotărârea nr. 57A din 28.01.2008 vânzarea activului Hala Circuite imprimate si drumuri de acces in condiţiile Notelor de fundamentare, “Propunerea de vânzare prin licitaţie deschisa cu strigare a unor active ale SC I F SA” si Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 3 din 20.12.2007, sub condiţia expresa ca sa rezulte necesitatea si oportunitatea vânzării activului. De asemenea, reprezentantul AVAS, acţionar ce deţinea 45,679%, a menţionat ca votează sub condiţia expres prevăzuta in Mandatul special nr. VP 4/532 din 25.01.2008 emis de AVAS respectiv aceea ca “Pentru realitatea, legalitatea, corectitudinea si exactitatea datelor si informatiilor furnizate de conducerea societăţii, inclusiv notele de fundamentare inclusiv Hotărârile consiliului de administraţie din data de 20.12.2007, precum si de condiţiile in care se va realiza vânzarea activelor, încheierea si respectarea clauzelor contractuale si a prevederilor legale este răspunzătoare conducerea societăţii SC I F – F C E SA.
Conducerea I F SA este răspunzătoare de necesitatea si oportunitatea vânzării activului “.
In baza Hotărârii AGEA nr. 57A din 28.01.2008, Consiliul de Administraţie „ia act de aprobarea AGEA de vânzare a celor doua active” si aproba majorarea preturilor de pornire a licitaţiei cu 25% fata de preţul recomandat de evaluator. Totodată, se decide prin hotărârea nr. 7/19.02.2008 (iniţiala) aprobarea organizării licitaţiei de vanzare a activului, in conformitate cu hotarea AGA.
In mod cu totul nelegal si surprinzător, exista si o a doua Hotărâre a Consiliului de Administraţie nr. 7/19.02.2008), care, deşi are acelaşi număr si aceeaşi data, are un conţinut diferit, în sensul indicării unei suprafeţe de teren de 5965,56 mp.
Aceasta modificare adaugă o suprafaţa de teren de 714,78 mp la acest activ si nu menţionează suprafaţa sau existenta construcţiilor, fata de suprafaţa aprobata prin Hotărârea AGEA nr. 57A /28.07.2008.
In motivarea acestei modificări a suprafeţei activului ce urmează a se vinde, Consiliul de Administraţie aduce drept argument propunerea evaluatorului IRECSON in sensul majorării.
Insa, din analiza adresei IRECSON către 1CE FELIX nr. 91/1 L02.2008, rezulta ca modificarea suprafeţei terenului ” Hala Circuite imprimate si drumuri de acces cu un plus de 714,78 mp fata de aprobarea AGEA 57 A /28.01.2008, a fost solicitata de către Consiliul de Administraţie si nu propusa de evaluator.
Ceea ce este de reţinut este faptul ca printr-o hotărâre a CA din data de 7.02.2008 este aprobata propunerea IRECSON de modificarea a suprafeţei si preţului, trimisa abia in data de 11.02.2008 .
Aceste modificări ale obiectului contractului/licitaţiei, fata de ceea ce a aprobat AGA, s-au făcut in condiţiile inexistentei unei hotărâri prealabile AGA de aprobare si a inexistentei totale a consimţământului acţionarilor – eroare obstacol la încheierea unui act juridic.
In acest sens, Gh. Beleiu precizează in «Drept Civil Roman. Introducere in subiectele dreptului civil» ca «Eroarea-obstacol (denumita si destructiva de voinţa) este cea mai grava forma a erorii, falsa prezentare cazând asupra naturii actului^ care se incheie (…), fie asupra identităţii obiectului « eror in corpore ». Fata de prevederile art. 954, interpretate per a contrario, profesorul Beleiu conchide ca, in acest caz, sancţiunea ce intervine este nulitatea absoluta.
Lipsa consimţământului, fără a imbraca forma erorii, vine si din faptul ca nu s-a cerut si nu s-a dat niciodată de către Vânzător consimţământul pentru aceasta vânzare, astfel cum a fost încheiata.
Aşadar, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 888 din 21.03.2009 s-a semnat fără consimţământul actionariatului, deci al vânzătorului, suprafaţa vânduta fiind suplimentată in mod fraudulos cu 714,78 mp de teren fata de aprobarea ACEA.
Consiliul de Administraţie a încercat in cursul anilor 2008 si 2009 sa obtîna retroactiv din partea actionariatului ratificarea/aprobarea clauzelor contractului de vanzarc-cumparare nr. 888/21.03.2009 si anume “majorarea suprafeţei activului cu 714,78 mp teren.
Dar, actionariatul, atât prin Hotărârea AGEA din 19. 11.2008, cat si prin Hotărârea AGEA din 02.03.2009 a respins propunerile Consiliului de Administraţie, solicitând respectarea condiţiilor stabilite prin Hotărârea AGEA nr. 57A din 28.01.2008 care prevede pentru acest activ o suprafaţa de 5250,78 mp.
Aceste hotărâri ale actionariatului din noiembrie 2008 si martie 2009 demonstrează in mod clar voinţa acestuia de a nu valida retroactiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 888/21.03.2008, prin care s-a majorat suprafaţa de teren vânduta in plus fata de aprobarea AGEA. Deci, nu exista niciun argument din care sa rezulte sau sa se poată prezuma măcar existenta consimţământullui Vânzătorului.
Vânzarea parcelei suplimentare de 714.78 mp nu este insa singurul prejudiciu produs de către CA sau singura nerespectare a voinţei actionariatului societăţii vânzătoare.
Astfel, s-a solicitat si efectuat un raport de evaluare a prejudiciilor de orice fel create patrimoniului SC I F SA atât prin modificarea suprafeţelor ca urmare a Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 7 din 19.02.2008, cat si a modului de negociere a tuturor clauzelor contractelor de vânzare cumpărare nr. 888/ 21.03.2008.
Raportul releva următoarele aspecte: Valoarea strategica a suprafeţei de teren care s-a vândut suplimentar la activul „Hala Circuite imprimate si drumuri de acces” a creat un prejudiciu considerabil având in vedere ca acest teren făcea parte din calea de acces la drumul public. Conform art. 4.1 din contractul de vânzare cumpărare nr. 888/21.03.2008, CA al SC I F SA a vândut si punctul de alimentare cu energie electrica si postul de transformare – fapt care creaza o dependenta vitala raportat la continuitatea obiectului de activitate al SC I F SA, care a rămas in acest fel fără alimentare cu energie electrica, motiv pentru care vânzarea terenului pe care se afla punctul de alimentare cu energie _electrica_.si postul de transformare nu îndeplineşte condiţiile de vânzare ale necesitaţii si oportunităţii. Acest aspect de asemenea nu a fost prezentat actionariatului societăţii vânzătoare si aprobat de către acesta.
Conform art. 4.2 din contractul de vânzare cumpărare mai sus amintit s-a prevăzut ca utilajele I F SA se vor retrage din activul vândut.
Insa, din analiza tehnica rezulta ca activitatea T E SA se poate desfăşura numai in spatii de producţie special amenajate, care asigura tratarea corespunzătoare a apelor reziduale pentru a evita poluarea mediului înconjurător. Atât la data negocierii contractului, cat si in prezent I F SA nu a avut si nu are un spaţiu corespunzător unde sa isi reinstaleze utilajele de mare valoare, care asigura continuitatea activităţii societăţii.
Din analiza efectuata mai rezulta ca amenajarea unui astfel de spaţiu in condiţii corespunzătoare protecţiei mediului ar necesita investiţii considerabile, de circa l milion de EURO, pentru a fi la nivelul legislaţiei europene in vigoare.
Astfel, valoarea investiţiei pentru amenajare din punct de vedere al protecţiei mediului al unui spaţiu in vederea desfăşurării activităţii I F SA, se ridica Ia cea 1.000.000 Euro – investiţie suplimentara si obligatorie pentru continuarea activităţii si existenta insasi a societăţii, care insa nu a fost inclusa in preţul vânzării.
Ceea ce a fost vândut si evaluat ca un simplu bun imobil cu un preţ pe metru pătrat de teren se dovedeşte ca fiind o piedica majora in derularea activităţii de producţie a societăţii, fapt ce poate duce la falimentarea acesteia, în contextul analizei acestei activităţi, actul de vânzare cumpărare este făcut cu incalcarea obiectului de activitate al societăţii, prin obiect de activitate (in acord cu noţiunea specialităţii capacităţii de folosinţa a persoanei juridice) intelegandu-se activitatea de baza a societăţii.
Toate aceste masuri luate de către CA sunt in flagranta contradicţie cu dispoziţiile art. 1431 si ale art. 144 l din republicata, care stabilesc foarte clar limitele in care organele executive isi pot indeplini atribuţiile (decizia acţionarilor, obiectul de activitate aLsocietatii, interesul societăţii etc).
Mai mult decât atât. Contractul autentificat sub ar. 888/2008 este semnat cu incalcarea prevederilor exprese si imperative ale art. 153 22 din Legea 31/1990 republicata. Textul de lege prevede expres sancţiunea nulităţii absolute pentru contractele de vânzare cumpărare incheiate fără aprobarea prealabila AGEA, pentru active a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabila a activelor societăţii, la data incheierii actului juridic (cum este si cazul de fata).
Contractul 888/2008 prejudiciază grav societatea vânzătoare I F nu doar prin vânzarea unei suprafeţe suplimentare, ci si prin afectarea grava si ireversibila a activităţii de baza a societăţii, ca urmare a pierderii de clădiri si investiţii cheie in desfăşurarea activităţii.
Toate clauzele contractuale sunt negociate doar in favoarea Cumparaţorului, omitandu-se in mod intenţionat si fraudulos indeplinirea condiţiilor privind necesitatea si oportunitatea vânzării, dar si luarea in calcul la stabilirea preţului vânzării a costurilor de evacuare a utilajelor si a timpului de nefunctionare si lipsire a societăţii de profit presupuse de rezolvarea problemelor privind evacuarea unor echipamente de sute de mii de euro din unicul spaţiu in care putea funcţiona, precum si a cheltuielilor suplimentate rezultate diu renunţarea la drumul de acces către drumul public si care trebuie efectuate pentru crearea unui nou drum de acces.
Realizarea vânzării activului „Hala Circuite imprimate si drumuri de acces” s-a făcut prin licitaţie publica cu strigare din data de 12.03.2008, la care nu a fost permisa participarea tutur ofertantilor la licitaţie. La licitaţie a participat un singur licitator, SC G N SA, care a adjudecat activul la preţ de pornire ai licitaţiei. In acest sens exista plângeri depuse de ceilalti participanţi, care arata ca nu li s-a permis aceesul in clădire de către paznici.
In realizarea atribuţiilor, administratorii/CA sunt supuşi prevederilor contractului de mandat reglementat de către Codul Civil.
In cazul de fata, suntem in fata unui mandat special, dat de către AGEA, pentru instrainare. Mandatul comercial in speţa este de asemenea remunerat si exercitat de uu profesionist. Preşedintele Consiliului de Administraţie de la acea data era chiar jurist ca profesie, având o cunoaştere exacta a legilor aplicabile si limitelor in care poate acţiona.
Mandatul dat de către AGA fiind expres, numai acesta putea sta la baza Contractului de vanzare-cumparare, el fiind solicitat atât de către notarul public, cat si de către Cumpărător.
Din textul deciziei AGA rezulta in mod clar ca semnatarul contractului desemnat de către Vânzător si-a depăşit limitele mandatului, acţionând practic in afara oricăror limite legale si statutare ale acestuia.
In consecinţa, societatea Cumpărătoare a ales cu buna ştiinţa sa ignore dispoziţiile legale imperative in materie si sa semneze un contract lovit de nulitate absoluta, asumandu-si toate consecinţele juridice care decurg dintr-un asemenea demers ilegal.
În raport de situaţia de fapt si de drept înfăţişată, motivele de nulitate a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 888/21.03.2008 sunt următoarele :
1. încălcarea legii, mai precis a dispoziţiilor art. 948 pct. 2 in ceea ce priveşte vânzarea imobilului in suprafaţa de 714, 78 mp, pentru lipsa totala si absoluta a consimţământului acţionarilor cu privire la vânzarea acestui imobil prin contractul a cărui constatare a nulităţii se cere.
In susţinerea acestui motiv de nulitate, reclamanta a aratat ca, din înscrisurile doveditoare existente la dosarul cauzei, rezulta in mod clar ca vânzarea acestui imobil in suprafata de 714, 78 rnp, cu destinaţia «Hala circuite imprimate si drumuri de acces» s-a făcut fără consimţământul acţionarilor societăţii vânzătoare, mai precis fără consimţământul adunării generale a acţionarilor, care este organul de conducere colectiva a societăţii si căruia consiliul de administraţie nu i se poate substitui (cel puţin in lipsa unei dispoziţii a actului constituiv expresa, care sa aibă la baza o dispoziţie legala in materie).
a) Astfel, prin Hotărârea ACEA nr. 57 A din 28.01.2008 s-a aprobat vânzarea activului Hala Circuite imprimate si drumuri de acces in suprafaţa de 5270 mp – si nu de 5.965,56 mp, cum s-a vândut prin actul anulabil.
Propunerea de vânzare aprobata a fost in conformitate cu Raportul de evaluare IRECSON din 10.12.2007, cu Notele de fundamentare si cu Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 3/20.12.2007, in timp ce vânzarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor tuturor acestor documente societare, subsumate hotărârii AGEA.
b) De asemenea, in baza acestei hotărâri AGEA, insusi Consiliul de Administraţie al societăţii «ia act de aprobarea AGEA de vânzare a celor doua active » in suprafaţa de 5.270 mp si nu si a unui al treilea, in suprafaţa suplimentara de 714, 78 mp – astfel incat nu este indrituit a opune necunoaşterea voinţei acţionarilor in acest sens. In plus, decide prin Hotărârea nr. 7/19.02.2008 aprobarea organizării licitaţiei de vânzare a activului in conformitate cu hotărârea AGA, deci numai cu privire la suprafaţa de vânzare aprobata de aceasta. Prin urmare analiza acestui document societar demonstrează ca prin aceasta vanzare consiliul de administraţie si-a încălcat propria decizie, propriul consimţământ, propria manifestare de voinţa (bazata pe aceea a acţionarilor, cea relevanta in cauza).
c) Mai mult decât atât, manifestarea de voinţa juridica reala a acţionarilor cu privire la vanzarea acestui activ suplimentar a fost expresa, explicita si fără putinţa de tăgada atunci când aceştia au refuzat sa ratifice vânzarea acestui activ suplimentar atat prin Hotărârea AGEA din 19.11.2008, cat si prin Hotărârea AGEA din 02.03.2009 respingând propunerile Consiliului de Administraţie privind aprobarea retroactiva a acestei vanzari si solicitând respectarea condiţiilor stabilite prin Hotărârea AGEA nr. 57A din 28.01.2008 care prevede pentru acest activ o suprafaţa de doar 5250,78 mp.
Ne aflam aşadar in situaţia inexistentei totale a consimţământului acţionarilor cu privire la vanzarea acestui imobil, considerata in doctrina in materie drept eroare-obstacol la încheierea unui act juridic.
In concluzie asupra acestui motiv de nulitate, din coroborarea luturor înscrisurilor doveditoare mai sus-mentionate rezulta ca acţionarii societăţii vânzătoare nu si-au dat consimtamantul pentru vânzarea activului suplimentar in suprafaţa de 714,78 mp cu destinaţia de «Hala Circuite imprimate si drumuri de acces», nici înaintea si nici după realizarea acestei vânzări prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 888/21.03.2008 – astfel incat acest contract este lovit de nulitate absoluta, pentru frauda la lege, fiind încheiat cu inculcarea dispoziţiilor legale exprese si imperative privind condiţia existentei consimţământului pentru validitatea convenţiilor prevăzute de art. 948 pct. 2 Cod Civil.
2. Încălcarea legii, mai precis a dispoziţiilor art. 953 si art. 954 Cod Civil in ceea ce priveşte vânzarea întregului imobil, in suprafaţa totala de de 5965,56 mp, cu incalcarea condiţiilor de validitate a vânzării fixate de acţionari cu privire la necesitatea si oportunitatea acestei vânzări
In susţinerea acestui motiv de nulitate, reclamanta a aratat ca acţionarii societăţii vânzătoare si-au dat consimţământul de vânzare doar cu privire la suprafaţa de 5.250,78 mp si numai sub condiţia expresa ca sa rezulte necesitatea si oportunitatea vânzării activului – condiţie care se refera la intreg activul vândut.
Aceasta condiţie a vânzării a fost impusa prin Hotărârea AGEA nr. 57A din 28.01.2008 privitoare la vânzarea activului Hala Circuite imprimate si drumuri de acces in condiţiile Notelor de Fundamentare, “Propunerea de vânzare prin licitaţie deschisa cu strigare a unor active ale SC I F SA” si Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 3 din 20.12.2007, precum si conform menţiunii exprese din mandatul special nr. VP 4/532 din 25.01.2008 al reprezentantului AVAS.
In continuare, aceasta condiţie a fost însuşită de Consiliul de Administraţie, care „ia act de aprobarea AGEA de vânzare a celor doua active” astfel cum a fost data, respectiv condiţionata, si decide prin hotărârea nr. 7/19.02.2008 aprobarea organizării licitaţiei de vânzare a activului, in conformitate cu hotarea AGA.
Cu toate acestea, din înscrisurile doveditoare depuse Ia dosarul pricinii rezulta ca tocmai aceasta condiţie de validitate a vânzării a fost incalcata, in mai multe moduri, astfel cum rezulta din Raportul de evaluare si din alte înscrisuri din dosar :
a) prin înstrăinarea totodată cu terenul vândut si a punctului de alimentare cu energie electrica si a postului de transformare (conform art. 4.1 din contract), fapt care creaza o dependenta vitala raportat la continuitatea obiectului de activitate al SC I F SA, care a rămas in acest fel fără alimentare cu energie electrica, motiv pentru care vânzarea terenului pe care se afla punctul de alimentare cu energie electrica si postul de transformare nu îndeplineşte condiţiile de vânzare ale necesitatii si oportunităţii – aspect despre care nici măcar nu a fost informat actionariatul societăţii vânzătoare, nemaivorbind sa si fie aprobat de către acesta ;
b) prin vânzarea imobilului cu asumarea obligaţiei contractuale a societăţii vânzătoare de a-si retrage utilajele din activul vândut (conform art. 4.2 din contract) fără includerea in preţul vânzării a costurilor eferente amenajării unui nou spaţiu de producţie corespunzător activităţii societăţii, deşi din analiza tehnica rezulta ca activitatea I F SA se poate desfăşura numai in spatii de productie special amenajate, care asigura tratarea corespunzătoare a apelor reziduale pentru a evita poluarea mediului înconjurător, iar atât la data negocierii contractului, cat si in prezent I F SA nu a avut si nu are un spaţiu corespunzător unde sa isi reinstaleze utilajele de mare valoare, care asigura continuitatea activităţii societăţii – în condiţiile in care din analiza efectuata mai rezulta ca amenajarea unui astfel de spaţiu in condiţii corespunzătoare protecţiei mediului ar necesita investiţii considerabile, de cea l milion de EURO, pentru a fi la nivelul legislaţiei europene in vigoare (investiţie suplimentara si obligatorie pentru continuarea activităţii si existenta insasi a societăţii, care insa nu a fost inclusa in preţul vânzării);
c) prin neluarea in calcul la stabilirea preţului vânzării a costurilor de evacuare a utilajelor si a timpului de ncfunctionare si lipsire a societăţii de profit presupuse de rezolvarea problemelor privind evacuarea echipamentelor de sute de mii de euro din unicul spaţiu in care putea funcţiona, precum si a cheltuielilor suplimentare rezultate din renunţarea la drumul de acces către drumul public si care trebuie efectuate pentru crearea unui nou drum de acces ;
d) prin ignorarea valorii strategice a terenului vândut suplimentar si care face parte din calea de acces la drumul public ;
e) prin afectarea grava si ireversibila a activităţii de baza a societăţii, ca urmare a întreruperii activităţii acesteia in urma pierderii de clădiri si investiţii cheie in desfăşurarea activităţii
Examinând aceste aspecte se poate observa ca, practic, toate clauzele contractuale au fost stabilite in favoarea Cumpărătorului, omitandu-se in mod intenţionat si fraudulos îndeplinirea condiţiilor privind necesitatea si oportunitatea vânzării, dar si luarea in calcul la stabilirea preţului vânzării a tuturor costurilor suplimentare mentionate.
f) prin împiedicarea efectiva a participării la licitaţie a tuturor ofertanţilor, astfel cum rezulta din plângerile depuse de ceilalţi participanţi, care arata ca nu li s-a permis accesul in clădire de catre paznici, in vederea fraudării drepturilor legale ale acestora, dar si a dreptului legal al societăţii vanzatoare de a incheia contractul pe baza celei mai bune oferte, si in interesul evident (cui prodest?) al singurului licitator căruia i s-a permis accesul, SC G N SA, si care a si adjudecat activul, la pretul de pornire al licitaţiei.
Cu privire la condiţiile privind necesitatea si oportunitatea vanzarii, acestea nu reprezinta motive de nulitate absoluta in sine, ci aceasta sancţiune este atrasa de intocmirea contractului de vanzare-cumparare cu incalcarea acestor condiţii de validitate a vanzarii stabilite in mod expres prin hotărârea adunării generale a acţionarilor, deci cu încălcarea manifestării de voinţa juridica explicita si a consimţământului acestora – aceasta însemnând ca, daca aceste condiţii privind necesitatea si oportunitatea nu sunt indeplinite inseamna ca vânzarea nu trebuia sa se incheie pentru ca lipseşte consimţământul vânzătorului pentru realizarea acestei vânzări.
Drept urmare, devin incidente art. 948 pct. 2 si art. 953 Cod Civil.
In concluzie asupra acestui motiv de nulitate, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 888/21.03.2008 a fost încheiat prin frauda la lege si ii lipseşte chiar cauza legala a încheierii lui, motive pentru care este lovit de nulitate absoluta.
In susţinerea acestor motive de nulitate, bazate pe incalcarea flagranta a mai multor texte legale exprese si imperative, demonstrând astfel încheierea actului prin frauda la lege, reclamanta a solicitat ca la pronunţarea soluţiei in cauza sa se ţina seama de considerentele expuse in continuare si care privesc vânzarea întregului activ.
Normele legale incalcate prin contractul in litigiu sunt de interes general, obştesc având in vedere ca protejează drepturile legale si interesele legitime ale tuturor societăţilor comerciale pe acţiuni din România, a căror activitate profitabila constituie motorul economiei si asigura bugetul necesar activităţii tuturor instituţiilor si angajaţilor statului.
3. Încălcarea dispoziţiilor legale exprese si imperative ale art. 1431 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicata.
Sub acest aspect, contractul de vanzare-cumpararc autentificat sub nr. 888/21.03.2008 a fost incheiat cu incalcarea flagranta a dispoziţiilor art. 1431 (alin. 1) din Legea 31/1990 republicata, privind respectarea competentelor exclusive ale administratorilor, rezervate de lege sau de actul constitutiv si care in speţa au fost clar depăşite, practic in speţa administratorii arogandu-si competente rezervate acţionarilor, atât in temeiul legii, cat si in baza actului constitutiv.
4. Încălcarea dispoziţiilor legale exprese si imperative ale art. 144 ] din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicata
In susţinerea acestui motiv de nulitate, reclamanta a aratat ca încheierea contractului in litigiu s-a făcut cu incalcarea flagranta a dispoziţiilor art. 1441 din Legea 31/1990 republicata, care impun membrilor consiliului de administraţie sa-si exercite mandatul „cu prudenta unui bun administrator”, adică exact aşa cum nu au procedat administratorii societăţii vânzătoare a unui imobil mai mare decât a aprobat AGA si la un preţ neserios, care nu include costurile suplimentare aferente relocării societăţii.
5. Încălcarea dispoziţiilor legale exprese si imperative ale art. 15322 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicata
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut si cu incalcarea prevederilor exprese si imperative ale art. 153 22 din Legea 31/1990 republicata, text de lege prevede expres sancţiunea nulităţii absolute pentru contractele de vânzare cumpărare încheiate fără aprobarea prealabila AGEA, pentru active a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabila a activelor societăţii, la data încheierii actului juridic.
6. Încălcarea dispoziţiilor legale exprese si imperative ale art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
Pe lângă dispoziţiile generale ale Legii societăţilor comerciale, vânzarea trebuia sa respecte si dispoziţiile speciale ale Legii pieţei de capital, având in vedere ca ICE Felix-Fabrica de Calculatoare Electronice SA este societate deschisa si deci supusa acestei reglementari speciale. Aceasta impune societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionale pe o piaţa reglementata limitări si mai stricte ale atribuţiilor administratorilor decât cele din dreptul comun.
Astfel, art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital prevede ca „Actele de dobândire, instrainare. schimb sau de constituire in garanţie a unor active din categoria activelor imobilizate ale societăţii, a căror valoare depăşeşte, individual sau cumulat, pe durata unui exerciţiu financiar, 20 % din totalul activelor imobilizate, mai puţin creanţele, vor fi incheiate de către administratorii sau de către directorii societăţii numai după aprobarea prealabila de către adunarea generala extraordinara a acţionarilor.”
In speţa insa, valoarea activului vândut se situează si peste acest prag legal stabilit de lege, astfel incat vânzarea insasi s-a făcut cu încălcarea legii si prin fraudarea dreptului legal al acţionarilor de a decide in AGEA asupra acestei vânzări, contrara intereselor societăţii si ale acţionarilor acesteia.
7. Încălcarea obiectului de activitate a societăţii
Prin contractul in litigiu s-a încălcat chiar obiectul de activitate al societăţii, prin obiect de activitate (in acord cu noţiunea specialităţii capacităţii de folosinţa a persoanei juridice) intelegandu-se activitatea de baza a societăţii, care in urma incheierii acestui contract nu se mai poate desfăşura si astfel se va ajunge la falimentarea acesteia, deşi este viabila si profitabila – din aceasta perspectiva, vânzarea având loc in speţa chiar cu incalcarea limitelor obiectului ţie activitate a societăţii pe care administratorii aveau obligaţia legala sa le respecte, potrivit art. 1431 alin. (1) din Legea 31//1990 republicata.
8. Preţul neserios
In susţinerea acestui motiv de nulitate, reclamanta a aratat ca in aprecierea caracterului serios al acestuia trebuie luate in consideraţie împrejurările particulare ale pricinii, decurgând din necesitatea includerii in cuantumul acestuia a cheltuielilor ocazionate de asigurarea continuării activităţii si a insasi existentei societăţii, respectiv:
a) procurarea de spatii de producţie special amenajate, care sa asigure tratarea corespunzătoare a apelor reziduale pentru a evita poluarea mediului înconjurător, absolut necesara societăţii noastre in raport de specificul activităţii acesteia, si anume producţia de calculatoare – spaţiu pentru amenajarea căruia in condiţii corespunzatoare protecţiei mediului ar fi necesare cheltuieli de circa l milion EURO, in vederea respectării normelor europene in materie; b) evacuarea utilajelor societăţii noastre din imobilul vândut; c) depozitarea utilajelor pana la procurarea unui spaţiu de producţie corespunzător; d) plata salariilor eelor cea 100 de angajaţi ai societăţii, a impozitelor aferente acestora si a utilitarilor in perioada in care societatea nu va funcţiona si nu va produce profit, din lipsa unui spaţiu corespunzător; e) construcţia unui nou drum de acces către drumul public, cel existent fiind situat pe terenul vândut.
Aşadar, chiar daca in mod aparent preţul vânzării ar fi rezonabil, la o examinare mai atenta acesta se dovedeşte neserios pentru ca nu include costurile tuturor operaţiunilor mai sus-menţionate, devenite necesare ea urmare directa a vânzării imobilului in litigiu – cu atât mai mult cu cat valoarea insumata a acestor costuri se apropie chiar de aceea a preţului vânzării.
II. In condiţiile in care parata SC G N SA a vândut imobilul cumpărat către parata SC F SA, respectiv la data de 27.11.2008 prin contractul de vanzare-cumparare autentificat de Biroul Notarilor Publici A “C E, C N D si S M S” sub nr. 3587/27.11.2008, se impune si desfiinţarea acestuia, ca act subsecvent primei vânzări, in virtutea principiului resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis (Daca dreptul celui care transfera (un bun) este anulat, se anulează si dreptul primitorului).
III. Reclamanta a formulat si un capăt de cerere accesoriu prin care a solicitat instanţei investite sa dispună si repunerea pârtilor in situaţia anterioara, in sensul obligării pârtilor la restituirea prestaţiilor reciproce, in baza principiului de drept conform căruia accesoriul urmează soarta juridica a principalului.
Astfel, pentru ca anularea contractelor de vanzare-cumparare in litigiu sa-si producă efectele juridice depline, respectiv vânzătorii sa restituie preţul si cumpărătorii sa restituie imobilul cumpărat, neobstructionand in nici un fel preluarea acestuia de către fostul proprietar.
IV. De asemenea, in temeiul art 274 C.Pr.Civ., reclamanta a solicitat sa se dispuna si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
In dovedire, reclamanta a solicitat probele cu inscrisuri, expertiza judiciara, testimoniala si orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
In aparare, paratele au depus intampinare (fila 69), prin care au invocat excepţia insuficienţei timbrajului, exceptia prematuritatii, exceptia lipsei interesului, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
In motivarea exceptiei insuficientei timbrari, paratele au aratat ca prin cererea de chemare în judecată se solicită constatarea nulităţii a două acte juridice distincte, încheiate între subiecţi de drept diferiţi, iar faţă de unul dintre aceste contracte (Contractul 3587/2008), reclamanta este un terţ desăvârşit.
Reclamanta calculează şi achită taxa judiciară de timbru cel mai probabil la valoarea Contractului nr. 888/2008, nu şi la valoarea Contractului nr. 3587/2008.
De aceea, taxa judiciară de timbru se impune a fi stabilită şi în funcţie de nivelul întregului preţ din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3587/2008, respectiv la suma de 13.300.000 lei.
Taxa de timbru determinată conform art. 2 alin. l din Legea nr. 146/1997 este de 137.111 lei, astfel încât este necesar a se pune învedere reclamantei să completeze taxa judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată că insuficient timbrată.
In motivarea excepţiei prematurităţii acţiunii, paratele au aratat ca, potrivit dispoziţiilor art. 7201 alin. l din Codul de procedură civilă, în procesele şi cererile în materie comercială care sunt evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, trebuie îndeplinită de către reclamant procedura prealabilă a convocării la conciliere directă.
Instanţa învestită cu soluţionarea cauzei urmează să constate faptul că cererea reclamantei are drept obiect o acţiune în constatarea nulităţii unor contracte de vânzăre-cumpărare. Având în vedere obiectul cererii formulate de către reclamantă, precum şi calitatea părţilor, acţiunea reclamantei este calificată ca fiind de natură comercială.
Totodată, acţiunea este şi evaluabilă în bani, cât timp se referă la drepturi patrimoniale, astfel cum este dreptul de proprietate.
Prin urmare, formulând o acţiune de natură comercială, evaluabilă în bani, reclamanta I F trebuia să facă dovada faptului că înainte de introducerea prezentei acţiunii a îndeplinit procedura convocării la conciliere directă a fiecăreia dintre pârâte, G N şi F.
In motivarea exceptiei lipsei de interes, paratele au aratat ca pentru exercitarea acţiunii civile, interesul procesual afirmat trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie legitim, să fie născut şi actual şi să fie personal şi direct.
Cerinţa interesului de a fi legitim presupune ca acesta să nu vină în conflict cu legea sau, altfel spus, să fie corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale. Interesul este născut şi actual atunci când există în momentul în care este formulată cererea, dar, totodată, această cerinţă trebuie verificată şi pe parcusul întregului proces. Condiţia interesului de a fi personal şi direct presupune ca folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii juridiciare să aparţină celui ce recurge la acţiune.
Excepţia lipsei interesului este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie (dirimantă) care poate fi invocată de partea interesată sau de instanţă din oficiu în orice stare a procesului.
Din motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanta îşi justifică interesul procesual pe faptul că, fără a-şi da consimţământul – prin intermediul unei Hotărâri a Adunării generale a Acţionarilor I F – s-a procedat la vânzarea Activului I F „Hala Circuite Imprimate şi drumuri de acces” de către Consiliul de Administraţie al I F, situaţie ce a generat pierderi financiare pentru I F (ca urmare şi a unei subevaluări a activului vândut către G N).
Nulitatea absolută poate fi invocată de o persoană care justifică un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulităţii absolute a actului juridic respectiv. Doctrina a arătat în mod constant că deşi nulitatea absolută ocroteşte un interes obştesc (general), un asemenea interes nu exclude existenţa şi a unui interes individual (personal), iar persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obţinerea unui folos propriu din anularea actului respectiv, în caz contrar acţiunea va fi lipsită de interes.
Interesul pretins de către I F nu este nici personal şi direct, nici legitim.
Astfel, acest litigiu a fost iniţiat la peste 2 (doi) de la cumpărarea Activului de către Green Net şi în condiţiile în care activul a fost înstrăinat de Green Net către Farmexim, fără a exista până la acel moment şi nici ulterior vreo contestare a valabilităţii actului ce a stat la baza dreptului dobândit de Green Net; loturile 4, 5 şi 6 au fost predate de I F către G N, fără a se ridica problema nevalabilităţii contractelor de vânzare-cumpărare; I F refuză şi în prezent să predea Lotul l – clădirea C5 – Hala de circuite imprimate din cadrul Activului, deşi, conform art. 4.1. din Contractul nr. 3587/2008, G N trebuia să predea activul „Hala Circuite Imprimate şi drumuri de acces” în termen de 3 (trei) zile de la data preluării lui de la I F, dar nu mai târziu de data de 20.03.2009, exceptând punctul de alimentare cu energie electrică şi cel de transformare, care urmau să fie predate după îndeplinirea obligaţiilor de repoziţionare; refuzul de predare a Activului a intervenit după ce: G N a adjudecat – ca urmare a executării silite pornite de către creditoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 Bucureşti – prin Procesul-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri nr. 534404/09.12.2009 ( „Actul de adjudecare”), ultimul activ pe care I F îl mai avea în proprietate, respectiv imobilul situat în Bucureşti, compus din teren intravilan în suprafaţă de 1.406 m.p., hala de producţie şi corp de legătură în suprafaţă de 1.406 m.p., înscris în Cartea Funciară nr. 79328, număr cadastral 5846/1/3/2/10/4/5 ( „Imobilul Adjudecat”), iar la licitaţie a participat şi S.C. G U S.R.L., societate deţinută/controlată de aceeaşi personă care deţine S.C. A S.R.L. şi S.C. S R S.R.L., societăţi care deţin active vecine celui adjudecat de G N la licitaţia A.N.A.F.; ca urmare a acestei adjudecări, pe de o parte, G N solicită servitute de trecere auto şi pietonală de la S.C. A S.R.L. pentru Imobilul Adjudecat (fondul dominant), iar, pe de altă parte, între S.C. S RS.R.L. şi I F s-a încheiat şi a fost notată abuziv/nelegal în Cartea Funciară (după adjudecarea imobilului) un drept de acces în favoarea angajaţilor S.C. S R S.R.L. prin clădirea cumpărată la licitaţie publică organizată în cadrul executării silite fiscale; totodată, pe baza acordului dat de I F după înstrăinarea bunului, s-a încheiat de către S.C. A S.R.L. contractul prin care s-a racordat la reţeaua de gaza ce alimenta Imobilul Adjudecat, punând G N în situaţia de a nu putea încheia contract de furnizare a gazelor pentru acest imobil; I F refuză să predea către F activul „Hala Circuite Imprimate şi drumuri de acces” deşi s-a plătit integral preţul, iar către G N refuză să predea Imobilul Adjudecat, deşi G N este la zi cu plata ratelor de preţ pentru imobilul adjudecat la licitaţia organizată în cadrul executării silite fiscale şi nu există, oricum, o condiţionare a predării de plata integrală a preţului. Refuzul I F de a preda activul „Hala Circuite Imprimate şi drumuri de acces” a intervenit după ce anterior I F solicitase şi obţinuse acceptul de a rămâne în folosinţa Lotului l- cladirea C5 – Hala de circuite imprimate întrucât nu finalizase încă evacuarea spaţiilor din Hală, acord ce a fost prelungit succesiv de Farmexim până la data de 21.12.2009; s-a solicitat evacuarea I F din cele două active în cadrul a patru procese, dintre care trei cauze (cereri de evacuare pe calea ordonanţei preşedinţiale) au judecata suspendată în urma invocării de către I F a unor excepţii de neconstituţionalitate, singurul litigiu pe rol fiind acela în care Farmexim solicită evacuarea I F din Lotul l- clădirea C5 – Hala de circuite imprimate (dosar nr. 12165/3/2010 al Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a Comercială, cu termen de judecată la data de 13.10.2010).
Asadar, I F nu urmăreşte proteguirea unui interes personal şi direct prin promovarea demersului judiciar ce face obiectul acestui litigiu. Acest interes nu aparţine I F, ci este un interes ce serveşte – prin fostul administrator d-1 I G – exclusiv grupului de firme din care fac parte S.C. G U S.R.L., S.C. A S.R.L. şi S.C. S R S.R.L..
Mai mult decât atât, această acţiune este un veritabil abuz de drept, care nu poate legitima interesul procesual. Denaturând situaţia de fapt şi de drept, reclamanta a realizat o construcţie juridică ce îmbracă, fără putinţă de tăgadă, forma abuzului de drept.
Astfel, reclamanta a introdus această acţiune doar în contextul în care Farmexim a cerut evacuarea sa din Lotul l- clădirea C5 – Hala de circuite imprimate, iar G N a cumpărat la licitaţie publică organizată pentru realizarea unor creanţe fiscale împotriva debitoarei I E ultimul activ din proprietatea acesteia, respectiv „Hala de producţie şi corp de legătură”, activ ce ar fi trebuit să ajungă în proprietatea firmelor S.C. A S.R.L. şi S.C. S R S.R.L., cu care I F acţionează în prezent, de conivenţă, împotriva G N şi F.
Nu în ultimul rând acest interes nu poate fi legitim în codiţiile în care I F invocă propria culpă, iar repunerea în situaţia anteriora, dacă ad absurdum ar fi anulate actele de înstrăinare nu se mai poate realiza în lipsa posibilităţii efective a I F de a restitui preţul vânzării-cumpărării, în condiţiile în care nu mai există nicio resursă financiară de natură a asigura respectarea principiului restitutio in integram.
Or, „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, adagiu latin ce înseamnă că nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vină, incorectitudine, necinste, şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.
In doctrina juridică s-a arătat judicios faptul că „exercitarea unui drept subiectiv fără interes legitim, deci împotriva scopului său recunoscut de lege, constituie un abuz de drept care trebuie sancţionat (ari. 723 alin. 2 din Codul de procedură civilă)”7.
Reclamanta nu poate obţine, deci, protecţia justiţiei în condiţiile în care nu urmăreşte afirmarea/realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes proteguit de lege, şi potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut, sancţiunea ce se impune în condiţiile încălcării art. 723 Cod de procedură civilă fiind refuzul de a se acorda protecţia justiţiei.
Ca atare, reclamanta nu urmăreşte valorificarea unui interes legitim, personal şi direct în susţinerea acţiunii, fapt ce conduce la respingerea acesteia ca fiind formulată de o persoană care nu justifică un interes procesual.
Pe fond, paratele au aratat ca acţiunea formulată este neîntemeiată.
Pentru susţinerea nulităţii Contractului nr. 888/2008, Reclamanta invocă următoarele motive de nulitate:
(i) lipsa totală a consimţământului I F – eroare obstacol – în condiţiile lipsei unei Adunări Generale a Acţionarilor pentru vânzarea activului suplimentar în suprafaţă de 714,78 m.p. cu destinaţia drum de acces în cadrul activului „Hala de circuite imprimate şi drumurin de acces” înstrăinat prin Contractul nr. 888/2008; (ii) frauda la lege ca urmare a înstrăinării activului suplimentar în suprafaţă de 714,78 m.p. cu încălcarea dispoziţiilor legale exprese şi imperative privind condiţia existenţei consimţământului pentru validitatea convenţiilor prevăzute de art. 948 pct. 2 din Codul civil; (iii) încălcarea legii (art. 953 şi art. 954 din Codul civil) în ceea ce priveşte vânzarea întregului imobil, în suprafaţă totală de 5.965,56 m.p., cu încălcarea condiţiilor de validitate a vânzării fixate de acţionari cu privire la necesitatea şi oportunitatea acestei vânzări, ceea ce constituie atât fraudă la lege, cât şi lipsa unei cauze legale a încheierii Contractului nr. 888/2008; (iv) încălcarea de către administratorii I F a mandatului acordat de Adunarea Generală a Acţionarilor, respectiv nerespectarea art. 1431 şi art. 1441 din Legea nr. 31/1990, republicată; (v) încălcarea art. 15322 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale; (vi) încălcarea art. 241 alin. l din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital; (vii) încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă; (viii) lipsa unui preţ serios în Contractul nr. 888/2008.
Dacă s-ar admite că Reclamanta justifică un interes, atunci acest interes al Reclamantei de a solicita şi de a obţine nulitatea Titlului Green Net este limitat cel mult la terenul în suprafaţă de 714,78 m.p. cu destinaţia căi de acces, sub acest aspect putându-se vorbi, evident, doar de o nulitate parţială.
Deoarece nulitatea Titlului F este invocată doar cu titlu subsecvent anulării Titlului G N şi depinde de anularea acestuia din urmă contract, argumentele pentru combaterea motivelor de nulitate se vor limita numai la Contractul 888/2008 şi vor fi analizate numai în privinţa acestui contract.
Nulitatea în dreptul civil român este definită ca fiind acea sancţiune ce lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Ca reguli aplicabile, principiul îl constituie nulitatea parţială, excepţia fiind nulitatea totală, în ambele ipoteze dându-se prevalentă caracterului remediabil al nulităţii.
Un aspect relevant îl reprezintă efectele declarării nulităţii actului juridic de către instanţa de judecată.
Astfel, unul dintre aceste efecte se regăseşte în principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii actului declarat nul, prin restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat (restitutio in integrum), iar un alt efect este reprezentat de anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (principiul resoluto jure dantis resovitur jus accipientis).
Lipsa totală a consimţământului I F la înstrăinarea suprafeţei de 714,78 m.p.. Eroarea obstacol. Frauda la lege
Prin Hotărârea AGEA nr. 57A din 28.01.2008 a I F s-a aprobat propunerea de vânzare spre licitaţie deschisă cu strigare a activelor „Hala Circuite Imprimate şi drumuri de acces” şi “Hala asamblare si drumuri de acces”. Aşa cum şi reclamanta susţine prin cererea de chemare în judecată, această propunere de vânzare supusă aprobării AGEA este în conformitate cu: Raportul de evaluare IRECSON din 10.12.2007;Notele de fundamentare; Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 3/20.12.2007.
Din analiza celor 3 acte enumerate mai sus reiese că toate acestea se referă la cele 2 active „Hala de circuite imprimate” – în suprafaţă de 5.250,78 mp si „Hala asamblare ” – în suprafaţă de 8.622,36 mp. Prin modificările făcute la Raportul de evaluare IRECSON comunicate I F la data de 11.02.2010, o suprafaţă de teren egală cu 714,78 mp este desprinsă din activul „Hala asamblare” şi inclusă în activul „Hala circuite imprimate”, noile suprefeţe ale celor 2 active fiind modificare corespunzător, după cum urmează: „Hala circuite imprimate”- 5.965,56 mp si „Hala asamblare” – 7.907,58 mp.
Pentru acest motiv susţinerile din cererea de chemare în judecată referitoare la lipsa consimţământului acţionarilor pentru vânzarea imobilului în suprafaţă de 714, 78 mp nu pot fi primite din moment ce, la data la care s-a luat hotărârea AGEA, acţionarii şi-au dat consimţământul pentru vânzarea acestei suprafeţe de teren, singura diferenţă fiind includerea ei într-un anumit activ şi anume iniţial în activul „Hala asamblare” şi apoi în „Hala circuite imprimate”.
Acest lucru nu poate fi considerat, însă, a reprezenta lipsa totală de consimţământ la înstrăinarea unui imobil deoarece acţionarii au hotărât vânzarea acestei suprafeţe.
Mai mult decât atât, activul „Hala asamblare” a fost cumpărat de la I F de catre S.C. A S.R.L., prin contractul de vânzare-cumparare nr. 889/21.03.2008 autenficat de B.N.P. A „C E, C N D si S M Ş”, act încheiat ulterior Contractului 888/2008.
Cât priveşte susţinerile că am fi in prezenţa unei erori-obstacol, acestea nu pot fi primite pentru simplul motiv că nu se poate identifica o eroare la încheierea actului juridic.
Astfel, eroarea obstacol, numită şi eroare distructivă de voinţă, există atunci când falsa reprezentare a realităţii cade fie asupra naturii actului juridic ce se încheie (error in negotium), fie asuprea identităţii fizice a obiectului (error in corpore) – în sensul că o parte crede că tratează cu privire la un bun, iar cealaltă parte are în vedere alt bun.
Or, în ceea ce priveşte contractul încheiat este evident că părţile s-au referit la acelaşi imobil, astfel cum a fost acesta identificat prin numerele cadastrale.
Mai mult decât atât, dacă – ad absurdum – s-ar admite că există o eroare, aceasta a fost generată chiar de culpa reclamantei care a prezentat un caiet de sarcini în care activul cumpărat de subscrisa avea inclus şi terenul în suprafaţă de 714, 78 mp reprezentând drum de acces.
Pe de altă parte, Hotărârea AGEA din 28.01.2008 nu cuprinde menţiuni privind suprafeţele şi structura activelor a căror vânzare s-a încuviinţat, astfel încât elementul asupra căruia cade falsa reprezentare a realităţii (pretinsă de către reclamantă) sa poată fi considerat determinant, hotărâtor pentru încheierea actului juridic civil, iar cumpărătorul să fi cunoscut acest aspect.
Oricum, aşa cum arată chiar autorul citat de către reclamantă (prof. Gh. B), nulitatea este relativă si nu absolută, putând fi confirmată prin executarea actului, ceea ce, în concret, s-a şi întâmplat în condiţiile în care I F a predat Ia data de 19.06,2006 către G N întregul Lot 6 -reprezentând teren curţi construcţii în suprafaţă de 714.8 m.p., identic cu parcela nr. 5846/1/3/7/10/3 (a se vedea Procesul-verbal nr. 1078/23,06.2008).
Putem spune, deci, fără putinţă de a greşi faptul că, prin executarea actului juridic a cărui nulitate parţiala se solicită, motivul de nulitate a fost confirmat de către Reclamantă, astfel încât nu se poate susţine nulitatea parţială a Contractului 888/2008 nici măcar cu privire la suprafaţa de 714.8 m.p.
In_ceea ce priveşte cauza de nulitate absolută a fraudei la lege, aceasta nu este întemeiată întrucât situaţia de fapt nu se regăseşte în noţiunea de „frauda la lege” definită în doctrină ca fiind „acea operaţiune care constă în folosirea anumitor dispoziţii legale, dur nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci în vederea eludării unor dispoziţii legale imperative”.
De altfel, Reclamanta nici nu enunţă vreun text de lege care să conducă la concluzia posibilităţii încadrării situaţiei de fapt pe care o prezintă în noţiunea de fraudă la lege, ca motiv de nulitate absolută.
Drept urmare, nu există un motiv de nulitate parţială a Contractului 888/2008 cu privire la suprafaţa de 714.8 m.p. întemeiată pe lipsa consimţământului (eroare obstacol) sau pe frauda Ia lege.
Lipsa totală a consimţământului I Fla înstrăinarea întregului imobil în suprafaţă de 5965,56 m.p. în condiţiile nerespectării Hotărârii AGEA privind necesitatea şi oportunitatea vânzării. Eroarea obstacol. Frauda la lege. Cauza ilicită
Argumentul adus în susţinerea de această dată a nulităţii integrale a Contractului 888/2008 îl reprezintă încălcarea condiţiilor de validitate a vânzării fixate de acţionari cu privire la necesitatea si oportunitatea acestei vânzări. Se susţine că temeiul de drept al acestei nulităţi îl reprezintă art. 948 pct. 2 raportat la art. 953 şi art. 954 din Codul civil. Or, aceste texte de lege reglernementază consimţământul că şi condiţie de validitate a actului juridic.
Numai că Reclamanta face referire la cauză ilicită şi la fraudă la lege, fără a indica un temei de drept, conform art. 112 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
Motivul de nulitate constând în lipsa unei cauze legale nu poate fi practic încadrat în raport de situaţia de fapt, respectiv de pretinsa nerespectare a necesităţii si oportunintăţii vânzării activului cumpărat de Green Net.
În ceea ce priveşte activul vândut către S.C. A S.R.L. -societate ale cărei interese le sprijină I F – nu s-a pus niciodată problema necesităţii şi oportunităţii vânzării. Nu s-a pus problema unei afectări grave şi ireversibile a activiţăii de bază a societăţii în cazul contractului încheiat de I F cu S.C. A S.R.L. pentru simplul considerent că nu există situaţia descrisă, toate susţinerile referitoare la Contractul 888/2008 încheiat între G N şi I F fiind doar circumstanţiale şi circumscrise exclusiv interesului grupului de firme din care face parte S.C. A S.R.L..
Referitor Ia justificarea nulităţii pe considerentul apariţiei în Contractul nr.888/2008 a unor clauze pe care acum I F le gaseste inoportune si prejudiciabile, paratele au aratat :
pe de o parte, faptul că aceste clauze au fost cuprinse în „Propunerea prinvind vânzarea prin licitaţie deschisă cu strigare a unor active ak societăţii comerciale” aprobată prin Hotărârea AGEA din 28.01.2008, astfel încât consimţământul acţionarilor şi, deci, voinţă socială este perfect valabilă sub aspectul prezentat şi, fără îndoială, sub aspectul oportunităţii vânzării;
pe de altă parte, chestiunea includerii unor astfel de elauze, independent de vreo aprobare a adunării generale a acţionarilor, reprezintă o problemă internă a societăţii cu administratorii săi.
In ceea ce priveşte susţinerile reclamantei ca vânzarea a fost încheiată deşi nu era indeplinita condiţia necesităţii şi oportunităţii vânzării activului, se obsevă că această obligaţie este prevăzută numai prin Mandatul special nr. VP 4/532 din 25.01.2008 al reprezentantului AVAS conform căruia:
„Conducerea S. C. I F – F C E S.A. este raspunzatoare de necesitatea şi oportunitatea vânzării activelor”.
Or, aceste condiţii nu sunt reiterate în cuprinsul hotărârii adunării generale a acţionarilor şi, oricum, nu se referă Ia inexistenţa unui consimţământ la vânzare, ci doar la o problemă de responsabilitate a administratorilor faţa de societate/acţionari pentru propunerea de vânzare a activelor.
Această prevedere nu impune, însă, o „condiţie a vânzării” aşa cum pretinde reclamanta prin cererea de chemare în judecată, ci instituie răspunderea conducerii I F pentru necesitatea si oportunitatea vânzării activelor, aspect ce nu poate fi cenzurat nici de G N, nici de instanţa de judecată.
Cu atât mai mult, susţinerile reclamantei cu privire la motivele pentru care vânzarea acestor active nu ar fi oportună nu pot fi primite în condiţiile în care preţul de vânzare al activelor a fost majorat cu 25% faţă de preţul din Raportul de evaluare, acoperind în acest fel orice cheltuieli ulterioare necesare continuării activităţii.
Cele două hotărâri ale Consiliului de Administraţie, despre care I F pretinde că au acelaşi număr şi dată, diferă numai prin lipsa menţiunii – în aceea prezentată ca Anexa nr. 7 la cererea de chemare în judecată – a suprafeţei celor două active, însă, din analiza celor două hotărâri reiese faptul că ambele prevăd acelaşi preţ pentru cele 2 active si anume 2.685.725 euro, respectiv 3.243.765 curo. Aceste preţuri, care sunt aceleaşi în ambele hotărâri, sunt cele menţionate în cea de-a doua variantă a raportului de evaluare (anexa nr. 8 a cererii de chemare în judecată) – raport ce se referă la noua structura a activelor – şi sunt majorate cu 25%.
Ca atare, ambele hotărâri ale Consiliului de Administraţie au fost luate având în vedere varianta modificată a Raportului de evaluare a activelor care prevede pentru „Hala de circuite imprimate” suprafaţa de 5.965,56 mp.
Existenţa a două hotărâri ale Consiliului de Administraţie nu este o problemă care să fie imputabilă sau opozabilă paratelor ori de natură să conducă la nevalabilitatea actului juridic, din moment ce licitaţia pentiu vânzare a avut ca obiect activul „Hala de circuite imprimate şi drumuri de acces” în suprafaţa de 5.965,56 m.p. cu preţul de pornire de 2.685.725 euro, iar actele organelor de conducere sunt actele societăţii înseşi în condiţiile în care nu exista un act care să dovedească faptul că G N a fost înştiinţată anterior încheierii actului despre pretinsa depăşire a mandatului (art 55 şi art. 72 din Legea societăţilor comerciale, art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
În cererea de chemare în judecată reclamanta motivează frauda Ia lege prin încheierea contractului „cu încălcarea dispoziţiilor legale exprese şi imperative privind condiţia existenţei consimţămânului pentru validitatea convenţiilor” iar, din definiţia conceptului „frauda la lege” rezultă clar că nu se poate încadra argumentul folosit în înţelesul fraudei la lege.
Consideraţiile de la punctul anterior privitoare la condiţiile de incidenţă în cauză a nulităţii pentru lipsa consimţământului se regăsesc şi în combaţarea acestui aşa-zis motiv de nulitate.
Referitor la lipsa unei cauze legale a Contractului 888/2008, paratele au indicat dispoziţiile art. 967 din Codul civil prin care se instituie două prezumţii relative (juris tatum):1.prezumţia de valabilitate a cauzei, 2. prezumţia de existentă a cauzei, astfel încât proba faptului că în speţă cauza nu este valabilă sau nu există aparţine Reclamantei.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 966 din Codul civil reiese că una dintre condiţiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să existe.
În cazul unui contract de vânzare-cumpărare, esenţialmentc sinalagmatic, absenţa cauzei se caracterizează prin lipsa contraprestaţiei. În cazul analizat, lipsa contraprestaţiei din partea G N ar fi lipsa intenţiei de a plăti preţul vânzării. Or, acest preţ a fost achitat integral.
Potrivit art. 968 din Codul civil o cauză este ilicită în următoarele situaţii: când este prohibită de legi; când este contrară bunelor moravuri; când este contrarie ordinii publice.
Nu a existat nicidecum o cauza ilicită, voinţa părţilor contractante în Contractul 888/2008 aşa cum este reliefată de clauzele contractuale, nefiind de natură a prejudicia pe I F.
Problema oportunităţii şi necesităţii vânzării este o chestiune ce tine exclusiv de activitatea I F şi, în condiţiile aprobării vânzării de către AGEA, inclusiv sub aspectul conturării clauzelor contractuale esenţiale, nu se regăseşte niciun argument de natură a conduce la o cauză ilicită. Oricum, Reclamanta nu indică nici în acest caz textul de lege încălcat.
Încălcarea dispoziţiilor art. 1431 şi art. 1441 din Legea societăţilor comerciale
Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor enunţate, paratele au aratat că aceste texte legale se referă la răspunderea directorilor societăţii pe acţiuni şi a administratorilor, aspecte irelevant în soluţionarea acţiunii în nulitate şi inopozabile pârâtelor din prezenta cauză.
Încălcarea dispoziţiilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Textul invocat subliniază că reprezentanţii societăţii lucrează în numele şi pe contul acesteia şi, reia, în alte condiţii, textul art. 146 din Legea nr. 31/1990, abrogat prin dispoziţiile Legii nr. 441/2006.
In opinia reclamantei, ipoteza art. 15322 din Legea nr. 31/1990 se referă tot la o lipsă totală a consimţământului exprimat prin adunarea generală a acţionarilor.
Textul enunţat se referă Ia o încălcare a regulilor capacităţii de exerciţiu. Ceea ce se sancţionează este faptul că organul de conducere al societăţii – administratorul – a acţionat cu depăşirea limitelor mandatului încredinţat de adunarea generală.
Lipsa aprobării adunării generale a acţionarilor Ia înstrăinarea unui activ care depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic conduce la nulitatea relativă întrucât: chiar dacă normele legale sunt imperative, interesul ocrotit (criteriu de distincţie între nulitatea absolută şi aceea relativă) este cel particular, al acţionarilor sau al fiecărei societăţi în parte, nicidecum un interes obştesc, general; se admite ca nulitatea va putea fi acoperită prin votul adunării generale, luat în baza unui raport special al cenzorilor (care vor explica raţiunile pentru care aprobarea nu a fost cerută în prealabil); or, confirmare nulităţii absolute, în lipsa unei dispoziţii speciale (precum art. 1176 alin. 3 Cod civil) este imposibilă din cauza interesului general ocrotit.
In plus, prin Legea societăţilor comerciale există o consacrare şi în domeniul dreptului comercial a teoriei mandatului aparent, caz în care – „deşi lipseşte voinţa mandantului de a fi reprezentat (mandatarul a depăşit împuternicirea sau mandatul a încetat ori aceasta nici nu a existat în realitate) – terţii contractează cu credinţa scuzabilă şi legitimă (deci fara vreo culpă, dar nu neapărat eroare comuna) că mandatatarul aparent are puteri de reprezentare – Credinţa legitimă valorează titlu”, iar buna-credinţă a terţului se prezuma potrivit regulilor generale (art. 1890 alin. 2 Cod civil).
Norma din Legea nr. 31/1990 care consacră legislativ această teorie a jurisprudenţie şi doctrinei este art. 55 conform căruia:”(1) in raporturile cu terţii, societatea este angajata prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate al societăţii, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia ori când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poale constitui, singură, dovada cunoaşterii. (2) Clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţilor prevăzute în alineatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terţilor, chiar daca au fost publicate”.
Oricum, interpretarea 15322 din Legea nr. 31/1990 raportat la aspectele relevate mai sus conduce la concluzia că nulitatea actului poate interveni doar dacă societatea va face dovada că „terţul ştia faptul că valoarea actului depăşeşte jumătate din valoarea activelor contabile ale societăţii, deoarece aceastea sunt mai greu de cunoscut, dacă nu imposibil de către terţi, decât valoarea capitalului social”.
Or, pe de o parte, Reclamanta nu a făcut dovada că, la data încheierii actului, G N ştia atât despre depăşirea limtelor mandatului, cât şi faptul că valoarea actului depăşeşte jumătate din valoarea activelor contabile ale societăţii.
Pe de altă parte, societatea I F a aprobat prin Hotărârea AGEA nr. 57 A din 28.01.2008 vânzarea activului „Hala circuite imprimate şi drumuri de acces” şi, alături de aceasta, a activului „Hala asamblare şi drumuri de acces”, aspectele de oportunitate şi necesitate a vânzării fiind irelevate faţă de norma ce constituie temeiul de drept al nulităţii.
Dacă s-ar reţine însă faptul că nu a existat o aprobare a AGEA pentru înstrăinarea în cadrul activului „Hala circuite imprimate şi drumuri de acces” a Lotului 6 – reprezentând teren curţi construcţii în suprafaţă de 714.8 m.p., paratele au explicat ca: înstrăinarea terenului în suprafaţă de 714.8 m.p. (Lotul 6) a fost aprobată prin Hotărârea AGEA nr. 57A din 28.01.2008 (în cadrul celuilalt activ, „Hala asamblare şi drumuri de acces”); lipsa aprobării AGEA pentru înstrăinarea terenului în suprafaţă de 714.8 m.p. (Lotul 6) către G N ca parte a activului „Hala circuite imprimate şi drumuri de acces” trebuie privită atât cu referire doar la acest lot (suprafaţa de 714,8 m.p.) şi nicidecum cu privire la întregul activ, cât şi ca reprezentând o depăşire a limitelor mandatului (cu incidenţa în speţă a art. 55 din Legea nr. 31/1990), ce nu poate fi sancţionată cu nulitatea actului de înstrăinare.
Oricum, chiar dacă motivul de nulitate este analizat în funcţie de valoarea contabilă a activelor, nu depăşeşte pragul legal nici măcar valoarea ,,HaIa circuite imprimate şi drumuri de acces”, incluzând şi lotul 6 (dacă ar fi cazul să se analizeze în raport de aceasta valoare) şi, cu atât mai mult, valoarea Lotului 6 (aşa cum ar fi corect să se analizeze în speţă).
Astfel, la data vânzării activului către G N prin Contractul nr. 888/2U08 nu se vanduse activul „Hala asamblare şi drumuri de acces” către A (prin Contractul nr. 889/2008, care este încheiat ulterior Titlului G N) şi, cu certitudine, nici Imobilul adjudecat de G N în decembrie 2009 la licitaţia organizată pentru valorificarea bunurilor I F în cadrul executării silite fiscale.
In acest sens, sunt relevante evaluările făcute în vederea vânzării acestor active, din care reiese faptul că şi în ipoteza în care s-ar raporta la valorile pieţei imobiliare, activul cumpărat de G N are o valoare de piaţă sub 50% din valoarea fie şi numai a activului „Hala asamblare şi drumuri de acces” si, deci, cu atât mai mult, din valoarea cumulată a activelor existente în patrimoniul I F la data încheierii Contractului 888/2008.
In concluzie, hotărârea AGEA nu era necesară pentru înstrăinarea suprafaţei de 714,8 m.p. (lotul 6), mai ales că vânzarea acestuia fusese oricum aprobată în data de 28.01.2008.
În practica judiciară s-a decis că „lipsa hotărârii adunării generale, in situaţia în care ea trebuie să existe, nu afectează răspunderea societăţii fata de terti pentru obligaţiile asumate prin reprezentanţii săi, depăşirea mandatului Icgnl şi convenţional putând să atragă numai răspunderea administratorilor cu puteri de reprezentare fată de societatea comercială, ea neconstituind o cauza de nulitate absolută a coiwentiilor încheiate în aceste, condiţii de societate cu terţii”.
Încălcarea dispoziţiilor art. 241 alin. l din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
Potrivit art. 241 alin. l din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital ( „Legea pieţei de capital”), ce reia textul art. 115 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii mobiliare şi pieţele reglementate: „Actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire m garanţie a unor active din categoria activelor imobilizate ale societăţii, a căror valoare depăşeşte, individual sau cumulat, pe durata unui exerciţiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai puţin creanţele, vor fi încheiate de către administratorii sau directorii societăţii numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor”.
Există o hotărâre AGEA care aprobă vânzarea întregii suprafeţe de teren/imobil cumpărat de G N, inclusiv a suprafeţei de 714,8 m.p., pentru că Hotărârea AGEA nr. 57A din 28.01.2008 aprobă propunerea de vânzare a ambelor active, în care se regăseşte şi terenul în suprafaţă de 714,8 m.p..
Mai mult decât atât, valoarea contabilă a terenului în suprafaţă de 714,8 m.p. inclus în cadrul activului „Hala circuite imprimate şi drumuri de acces” cumpărat de G N prin Contractul 888/2008 nu depăşeşte pragul menţionat de dispoziţia legală de mai sus în condiţiile în care la data încheierii Contractului 888/2008 nu se vânduse activul „Hala asamblare si drumuri de acces” (Contractul nr. 889/2008 este evident încheiat ulterior Contractului nr, 888/2008) şi nici activul adjudecat de G N prin Procesul-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri nr. 534404/09.12.2009 (este ultimul activ ce se mai afla în proprietatea Reclamantei).
Temeiul juridic invocat de reclamantă, respectiv art. 241 alin. l din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital (similar art. 115 alin. l1 si art. 115 alin. 3 din OUG 28/2002, abrogata) nu reglementează o nulitate absolută a actelor juridice din categoria actelor de dispoziţie încheiate fără aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor.
Concluzia de mai sus se desprinde cu uşurinţă din cuprinsul art. 241 alin. 3 din Legea pieţei de capital, care are următorul cuprins: “In cazul nerespectarii prevederilor alin. (l) şi (2), oricare dintre acţionari poate solicita instanţei judecatoresti anularea actului juridic încheiat şi urmarirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societăţii”.
Aşa după cum s-a arătat constant în doctrina juridică de specialitate, “nulitatea absolută este acea nulitate care intervine în cazul încălcării în momentul încheierii actului juridic, a unei dispoziţii legale care ocroteşte un interes obştesc (general)”, pe când “nulitatea relativă este acea nulitate care intervine în cazul încălcării, în momentul încheierii actului juridic, a unei dispoziţii legale care ocroteşte un interes personal (individual, particular) “.
În determinarea naturii nulităţii unui act juridic, autorii concluzionează in terminis următoarele: “Pentru desemnarea nulităţii absolute, actele normative în vigoare folosesc, în mod obişnuit, termenii (expresiile) “anulabil”, “anulabilă”, “anulabile”, (actul, convenţia, actele, convenţiile) “poate fi anulat(ă)”, “acţiunea de nulitate,””
Analizând criteriile de distincţie de mai sus, împărtăşite unanim atât de întreaga doctrină de specialitate, precum şi de jurisprudcnţa în materie, în raport de cuprinsul art. 241 alin. 3 din Legea pieţei de capital invocat de reclamantă în sprijinul nulităţii absolute, se constată că sintagma utilizată de legiuitor, respectiv “.. .poate solicita instanţei judecătoreşti anularea actului juridic încheiat…” se circumscrie perfect în categoria expresiilor utilizate de legiuitor pentru desemnarea unei nulităţi relative şi nu a unei nulităţi absolute cum greşit susţine reclamanta.
Concluzia de mai sus a fost împărtăşită în mod unanim şi de jurisprudenta în materie.
Prin Decizia nr. 1350/02.03.2001 pronunţată de C.S.J., Secţia comercială, prin care analizându-se consecinţele încălcării unui text similar cuprins în art. 143 (în prezent art. 15322) din Legea societăţilor comerciale, cu cel cuprins în art. 115 alin. 3 din OUG 28/2002 (actualmente reluat de art. 241 alin. 3 din Legea pieţei de capital), instanţa supremă a concluzionat că nerespectarea cerinţei aprobării adunării generale extraordinare a acţionarilor pentru înstrăinarea imobilelor nu constituie motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, nerespectarea acestei cerinţe fiind sancţionată în principal cu antrenarea răspunderii administratorului pentru eventualele daune.
Rezultă astfel indubitabil că art. 241 alin. 3 din Legea pieţei de capital similar cu art. 15322 din Legea 31/1990 (fostul art. 143) nu reglementează în esenţa sa decât o nulitate relativă şi nu una absolută a actului juridic încheiat fără aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor.
Concluzia de mai sus a fost formulată şi în doctrina juridică, care analizând consecinţele încălcării dispoziţiilor art. 143 (în prezent art. 15322) din Legea 31/1990 concluzionează: “Sancţiunea în cazul încălcării interdicţiei impuse de art. 143 este, în principal, răspunderea administratorilor pentru daune. Faţă de terţi, valabilitatea actului credem ca nu poate fi pusă în discuţie decât în situaţia în care se face dovada ca aceştia cunoşteau ca valoarea actului depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii, iar administratorii nu au aprobarea adunării generale..”
Concluzia enunţată, preluată şi de jurisprudenta, nu reprezintă astfel decât o aplicare a principiului securităţii actelor juridice civile şi de protejare a terţilor care contractează cu bună-credinţă cu administratorii unei societăţi comerciale, aceştia din urmă având reglementată conform art. 55 alin. l şi art. 70 alin. l din Legea nr. 31/1990 o plenitudine de competenţă în reprezentarea societăţii comerciale.
Vânzarea activelor a fost aprobată atât de Adunarea Generală a Acţionarilor din 28.01.2008, cât şi de către Consiliul de Administraţie, astfel încât în speţă nu poate fi reţinută inexistenta consimţământului acestei societăţi, care să facă posibilă aplicarea dispoziţiilor sancţiunii lipsei totale a consimţământului.
Încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă
Acest principiu este reglementat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, si constă în regula de drept potrivit căreia, prin încheierea de acte juridice, persoana juridică mi poate avea decât acele drepturi şi obligaţii civile care corespund scopului său stabilit prin actul constitutiv sau prin lege.
Motivul menţionat este considerat de către reclamantă un caz de nulitate absolută virtuală a Contractului 888/2008, această sancţiune rezultând, conform aprecierii date de reclamanta, tot din lipsa consimţământului manifestat prin adunarea generală extraordinară a acţionarilor.
Conform doctrinei juridice de specialitate, definirea noţiunii capacităţii de folosinţă nu se poate realiza, în condiţiile reglementărilor legale actuale, decât plecând de la prevederile art. 5 alin. 2 din Decretul 31/1954, potrivit căruia „Capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii.”. Este adevărat ca norma legală de mai sus nu se referă direct la persoana juridică, dar aşa cum s-a opinat şi aşa cum rezulă din lege, noţiunea generală a capacităţii de folosinţă este aplicabilă în egală măsură şi persoanelor juridice, astfel încât, din punctul de vedere al ştiinţei dreptului civil „… capacitatea de folosinţă a persoanei juridice poate fi definită ca acea parte a capacităţii civile a acestor subiecte de drept care constă în aptitudinea generala şi abstractă de a avea drepturi şi obligaţii” .
Momentul dobândirii capacităţii de folosinţă este reglementat de dispoziţiile art. 33 alin. l din Decretul 31/1954 potrivit căruia „Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor.”
Aşa după cum doctrina a reliefat, capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice diferă de la una la alta, după specializarea fiecăreia dintre ele, conform dispoziţiilor art. 34 alin. l din Decretul 31/1954 potrivit căruia „Persoana juridică nu poate avea ă:cât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.”
Însă, tot în literatura juridică, s-a concluzionat că principiul specializării capacităţii de folosinţă a persoanei juridice nu trebuie privit astăzi în mod static, ci în dinamica sa. Aceasta înseamnă ca limitele acestui principiu nu trebuie interpretate în mod rigid, ci adaptate la cerinţele economiei de piata, in opoziţie cu cerinţele economiei supercentralizate, unde acest principiu nu putea fi interpretat peste limitele intereselor statului totalitar, care a reglementat, de altfel, norma înscrisă în art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954.
Un alt arată că „textul art. 55 din legea nr. 31/1990 confirmă constatarea că limitarea capacităţii de folosinţă a societăţilor de capital şi a celei cu răspundere limitată nu este dată, la modul absolut, de obiectul de activitate (înscris in actul constitutiv), ci de scopul acestora. Sancţiunea ce intervine in condiţiile depăşirii obiectului social şi a bunei-credinţe a terţilor va fi răspunderea administratorului care şi-a depăşit atribuţiile faţă de societate pentru pagubele ce ar rezulta”.
În consecinţă, în lumina formulărilor din textele legale citate, principiul specializării capacităţii de folosinţă a societăţii comerciale nu poate fi privit decât în conexiune cu capacitatea juridică în general, la care trebuie sa raportam orice act juridic încheiat de societatea comercială, act prin care nu se încalcă normele imperative de lege sau bunele moravuri.
A stabili interdicţii de natura celor invocate de Reclamantă, care folosindu-se de dispoziţiile art. 34 alin.l din Decretul nr. 31/1954, susţine imposibilitatea înstrăinării activelor societăţii pe motivul falimentarii acesteia, nu reprezintă altceva decât o nesocotire a drepturilor legale ale acestei societăţi derivate din capacitatea de folosinţă a sa.
In egală măsură, teza reclamantei intră în contradicţie si cu normele dreptului comun, care conferă putere obligatorie convenţiilor părţilor ce nu încalcă ordinea publică şi bunele moravuri, conform art. 969 coroborat cu art. 5 Cod civil.
Nu în ultimul rând, însăşi Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor I F a aprobat prin Hotărârea nr. 57A/28.01.2008 vânzarea activelor societăţii {„Hala circuite imprimate şi drumuri de acces” si „Hala asamblare şi drumuri de acces”, inclusiv terenul în suprafaţă de 714,8 m.p. reprezentând drumuri de acces) tocmai pentru a evita insolvenţa societăţii, decizie care nu poate fi cenzurată de instanţă şi contestată de Reclamantă în acest cadru procesual.
Lipsa unui preţ serios în Contractul 888/2008
Acest motiv de nulitate invocat de Reclamantă este susţinut pe argumentul că în preţul de vânzare a activului „Hala circuite imprimate şi drumuri de acces” nu au fost cuprinse anumite costuri, precum cele privind relocarea activităţii, depozitarea utilajelor, construcţia unui nou drum de acces către drumul public, procurarea de spatii de producţie special amenajate care să asigure tratarea corespunzătoare a apelor reziduale pentru a evita poluarea mediului înconjurător, etc.
Lăsând de o parte faptul că, prin Hotărârea AGEA nr. 57A/28.01.2008 a I F, s-a aprobat vânzarea la un preţ stabilit de un evaluator autorizat, fără insă ca voinţa socială să ridice la acel moment problema semnalată în acţiunea introductivă de instanţă, preţul de vânzare a activului „Hala circuite imprimate şi drumuri de acces” a fost ulterior majorat de Consiliul de Administraţie prin Hotărârea nr. 7/19.02.2008 atât cu valoarea suprafeţei de 714,8 m.p. (teren reprezentând drum de acces), fiind diminuată în mod corespunzător valoarea de vânzare a activului „Hala asamblare şi drumuri de acces”, cât şi cu un procent de 25% aplicat la valorile determinate prin Raportul evaluatorului în urma modificării structurii activelor.
Decizia includerii suprafeţei de 714,8 m.p. (teren reprezentând drum de acces) în activul „Hala circuite imprimate si drumuri de acces” în loc de activul „Hala asamblare şi drumuri de acces”a fost luată pentru a se asigura o mai bună valorificare a primului activ.
Dovada faptului că această decizie a Consiliului de Admînitraţie a fost un act de gestiune a afacerii foarte bun îl reprezintă tocmai valorificarea ambelor active la un preţ de pornire (total) majorat cu 25% faţă de cel recomandat de evaluator şi aprobat de societate prin voinţa acţionarilor săi manifestată în cadrul şedinţei Adunării Generale extraordinare din 28.01.2008.
După cum s-a arătat în doctrina juridică, „preţul trebuie să fie serios (art. 1303 Cod civil), adică să nu fie derizoriu (infim), atât de disproporţionat în raport de valoarea lucrului vândut încât să nu existe preţ, să nu poată constitui obiectul obligaţiei cumpărătorului şi deci o cauză suficientă a obligaţiei asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate”.
Tot în doctrină s-a arătat că „dacă preţul este sincer şi serios (nu fictiv sau derizoriu) contractul este, in principiu, valabil, chiar dacă preţul este mult inferior (sau superior) valorii reale a bunului, întrucât părţile sunt libere să determine preţul sub (sau peste) valoarea lucrului, iar echivalenţa este relativa, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar şi la subiectivismul părţilor”
Oricum, acţiunea în resciziune (anulare pentru leziune) ca urmare a unei pretinse disproporţii vădite nu este la îndemâna reclamantei.
Voinţa societară a aprobat atât preţul de vânzare stabilit de evaluator pentru cele două active, ce a fost majorat cu 25% de către consiliul de administraţie, cât si clauzele esenţiale ale contractului cuprinse în „Propunerea prinvirul vânzarea prin licitaţie deschisă cu strigare a unor active ale societăţii comerciale” ce a stat la baza Hotărârii AGEA din 28.01.2008.
În aceste condiţii, preţul vânzării activului „Hala circuite imprimate şi drumuri de acces” apare ca o cauză suficientă a obligaţiei asumate de vânzătorul I F, fiind un preţ serios.
Nu exista un motiv de nulitate absolută care sa afecteze titlul F.
În raportul reclamantei cu F, pentru a putea fi pusă în discuţie valabilitatea Contractului 3587/2008, nu este suficient să se invoce doar principiul resoluto jure dantis rezolvitur jus accpipientis. Aceasta deoarece, aşa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, principiul resoluto jure dantis rezolvitur jus accpipientis nu instituie în sistemul român actual o cauza de sine stătătoare de nulitate, si el nu se suprapune cu o altă cauză de nulitate absolută. Principalul argument este acela că toate cauzele de nulitate sunt întotdeauna legale, iar acestea trebuie să-si găsească o consacrare legală explicită sau măcar implicită, ori nici un text de lege nu legitimeaza cu generalitate anularea actului subsecvent ca urmare a desfiinţării actului iniţial, si acesta este si motivul pentru care eficienţa principiului este tralată ca un efect al nulităţii actului iniţial, iar niciodata ca o cauza de nulitate de sine stătătoare a actului subsecvent. Astfel, ar trebui identificat un moliv de nulitate pe care reclamanta să aibă inleres să-1 invoce împotriva lui F. Or, nu exista nici un motiv de nulitate care sa afecteze Contractul 3587/2008, aşa cum ar putea acestea fi apreciate la data autentificării acestui contract.
La data încheierii Contractului 3587/2008, după cum rezultă din documentele menţionale in acest act juridic, Activul era în circuitul civil, fiind în proprietatea si în posesia subiectului de drept civil (G N) care a transmis dreptul de proprietate cu privire la teren către Farmexim, fara ca acest drept să fi fost contestat până în prezent de către I F, un acţionar al sau ori o terţă persoană.
F a dobândit activul cu bună-credinţă
Potrivit literaturii şi practicii judiciare, buna-credintă are ca punct de plecare supoziţia că subiecţii raporturilor juridice, în relaţiile dintre ei, se comportă onest, sunt sinceri şi loiali unul faţă de altul, iar considerentele protecţiei bunei credinţe privesc inclusiv echitatea. Buna-credinţă este credinţă achizitorului unui bun imobil că acela de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea, fără a exista nici un dubiu. Totodată, este îndeobste cunoscut că potrivit art. 1899 alin. 2 din Codul civil, buna-credinţa este prezumată până la proba contrarie.
Teoria proprietarului aparent, ca o aplicaţie a principiului ocrotirii bunei-credinţc, constituie o excepţie de la principiul că actele juridice de înstrăinare a imobilelor sunt nule absolut dacă si anulează actele precedente, si anume că aceste acte de înstrăinare rămân valabile dacă au fost încheiate cu bună-credintă.
Intr-o asemenea situaţie, principiul ocrotirii bunei-credinte care stă la baza raporturilor sociale, îşi găseşte o aplicabilitate practică, dandu-se naştere unei prezumţii relative, care dă forta juridică raportului juridic respectiv, până la proba contrara.
Aceasta prezumţie, care îşi are originea in dreptul roman si-a găsit aplicabilitatea şi în dreptul nostru civil, atât printr-o consacrare legislativă în materia uzucapiunii sau a posesiei de bună-credinţâ, cât si în practica judiciara şi in litereratura de specialitate, prin consacrarea teoriei proprietarului aparent. Această teorie, care concretizează principiul validităţii aparenţei în drept, presupune pentru aplicarea sa îndeplinirea următoarelor condiţii: a) actul juridic de dobandire sa fie cu titlu oneros; b) terţul dobanditor sa se fi aflat intr-o eroare comuna si de neînlăturat cu privire la calitatea de proprietar a instrainatorului; c) terţul dobânditor să fi fost de buna -credintă.
In ceea ce priveşte prima condiţie aceasta este îndeplinită cu prisosinţă în prezenta cauză, aşa cum o dovedeşte Contractul de vânzare cumpărare nr. 3387/ 2008.
A doua condiţie reiese din faptul că actele juridice anterioare confereau, la momentul încheierii actului a cărui nulitate se cere să fie constatata, statutul de verus dominus al autorilor Farmexim.
Aşa cum se cunoaşte, principiul tempus regit actum, care se aplică si în materie de nulitate, în sensul că valabilitatea sau cauza de nulitate a actului juridic se apreciază Ia momentul încheierii sale, presupune că actele juridice să fie guvernate de legea aplicabilă la momentul încheierii lor, făcând o corectă aplicare a principiului neretroactivitătii legii civile.
Ultima condiţie, anume buna – credinţă a paratei la momentul cumpărării activului, este protejată juridic printr-un text de lege cu valoare de principiu în dreptul românesc, şi anume art. 1899 din Codul civil (buna credinta se presupune intotdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credinta”) se dă expresie regulii actor incumbit probatio consacrata de art. 1169 din Codul civil. Cu alte cuvinte, cel care contestă buna -credinţa si afirmă reaua-credinţă trebuie să dovedească cele susţinute şi să răstoarne, astfel, prezumţia bunei-credinte.
In plus, valabilitatea Contractului 888/2008 nu era contestată la data încheierii Contractului 3587/2008. În condiţiile în care s-ar retine buna-credinţă, efectele nulităţii prin aplicarea resoluto jure dantis rezolvitur jus accpipientis (principiul ce stabileşte că actele juridice de înstrăinare sunt nule absolut dacă se anulează actele precedente) sunt paralizate de calitatea F de terţ subdobânditor de bună-credintă al unui bun imobil şi cu titlu oneros, iar actul de înstrăinare (Titlul F) rămâne valabil chiar dacă, prin absurd ar fi anulat, fie si în parte, Contractul 888/2008.
În drept, paratele au indicat dispoziţiile art. 115 – art. 118 din Codul de procedura civilă, art. 1294 şi următoarele din Codul Civil, precum şi pe dispoziţiile celorlalte texte de lege indicate în cuprinsul întâmpinării.
In dovedire, paratele au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriul Reclamantei, expertiză contabilă, expertiză topo, expertiză în specialitatea construcţii pentru evaluarea activelor, precum şi orice alte probe a căror necesitate ar reieşi din dezbateri.
Prin incheierea de la termenul din data de 21.02.2011 (fila 222) Tribunalul a luat act ca paratele nu mai sustin exceptia insuficientei timbrari, a respins ca neîntemeiată excepţia prematurităţii, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes, a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei exctinctive, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii.
In motivarea solutiei pronuntate fata de exceptia prematuritatii invocata de parate prin intampinare (fila 72), Tribunalul a retinut ca, potrivit art.7201 Cod proc.civila, in procesele si cererile in materie comerciala evaluabila in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte. Pentru aceasta, reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea.
Asa dupa cum in mod repetat a aratat Curtea Constitutionala in cuprinsul deciziilor sale (nr.527/2006, nr.361/2006, nr.35/2004), dispoziţiile privind soluţionarea litigiilor în materie comercială, cuprinse în cap. XIV din Cartea a VI-a a Codului de procedură civilă, instituie o procedură specială de rezolvare a acestei categorii de litigii ce cuprinde concilierea directă prealabilă între părţi şi o procedură de judecată derogatorie de la dreptul comun.
Din ansamblul reglementării rezultă că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi – mai pregnant în materie comercială – şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Rolul normei procedurale citate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente.
In cauza, reclamanta a chemat in judecata paratele solicitand sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.888/21.03.2008 de BNP A C E, C N D si S M S, sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.3587/27.11.2008 de BNP A C E, C N D si S M S si, pe cale de consecinta, sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara.
Potrivit regulilor generale, nulitatea absoluta este sanctiunea care lipseste actul juridic de efectele contrare normelor juridice de ordine publica aplicabile. Nulitatea absoluta, spre deosebire de nulitatea relativa, nu poate fi confirmata de parti, si, dat fiind caracterul judiciar al nulitatii in sistemul de drept romanesc, ea poate fi dispusa (sau “constatata”) doar de instanta de judecata.
Din aceasta perspectiva asadar, rolul art.7201 Cod proc.civila nu ar putea fi atins in cazul unei actiuni in constatarea nulitatii absolute: părţile nu ar putea sa ajunga la o intelegere fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente.
In motivarea solutiei pronuntate fata de exceptia lipsei de interes, Tribunalul a retinut ca, in sustinerea acesteia, paratele au aratat ca reclamanta nu are un interes personal, direct si legitim in promovarea actiunii de fata. Reclamanta a introdus actiunea doar in contextul in care F a cerut evacuarea sa din lotul 1 – cladirea C5 Hala de circuite imprimate, iar G N a cumparat la licitatia publica organizata pentru realizarea unor creante fiscale impotriva debitoarei I F ultimul activ din proprietatea acesteia, Hala de productie si corp de legatura, activ care ar fi trebuit sa ajunga in proprietatea firmelor SC A SRL si SC S R SRL, cu care I F actioneaza in prezent de coniventa impotriva paratelor.
Potrivit art.21 din Constitutie, orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime. Potrivit art.129 alin.6 Cod proc.civila, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
In aplicarea acestor principii, Tribunalul este obligat sa analizeze cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta, astfel cum a fost aceasta argumentata. Existenta unor alte litigii intre parti nu poate anihila dreptul reclamantei de a se adresa justitiei pentru protejarea drepturilor sale, iar analiza scopurilor „impure” pe care reclamanta le-ar urmari este o analiza care depaseste granitele cadrului procesual al cauzei de fata.
In motivarea solutiei pronuntate fata de exceptia prescriptiei extinctive, Tribunalul a retinut ca, in sustinerea acesteia, paratele au aratat ca cererea a fost introdusa de reclamanta dupa implinirea termenului de prescriptie de o luna prevazut de art.39 din legea nr.137/2002.
Potrivit art.129 alin.6 Cod proc.civila, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
Potrivit art.129 alin.6 Cod proc.civila, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
In aplicarea acestui principiu, instantele sunt obligate sa analizeze modelul juridic propus de reclamant prin cererea de chemare in judecata. In conditiile in care il apreciaza ca fiind valabil, instantele admit cererea astfel cum a fost formulata, in timp ce, in cazul in care modelul juridic propus de reclamant este privit ca eronat, instantele resping cererea ca nefondata. Desigur, in exercitarea rolului activ, pentru a lamuri pe deplin cererea dedusa judecatii, instantele pot pune in discutia partilor orice imprejurari de fapt si de drept si pot dispune administrarea oricaror probe, chiar daca partile se opun (art.129 alin.4 si 5 Cod proc.civila). Instantele nu pot insa schimba modelul juridic cu care au fost sesizate, pentru ca aceasta ar insemna incalcarea principiului disponibilitatii.
In aplicarea acestui principiu, instantele sunt obligate sa analizeze modelul juridic propus de reclamant prin cererea de chemare in judecata. In conditiile in care il apreciaza ca fiind valabil, instantele admit cererea astfel cum a fost formulata, in timp ce, in cazul in care modelul juridic propus de reclamant este privit ca eronat, instantele resping cererea ca nefondata. Desigur, in exercitarea rolului activ, pentru a lamuri pe deplin cererea dedusa judecatii, instantele pot pune in discutia partilor orice imprejurari de fapt si de drept si pot dispune administrarea oricaror probe, chiar daca partile se opun (art.129 alin.4 si 5 Cod proc.civila). Instantele nu pot insa schimba modelul juridic cu care au fost sesizate, pentru ca aceasta ar insemna incalcarea principiului disponibilitatii.
In cauza, reclamanta a cerut sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.888/21.03.2008 de BNP A C E, C N D si S M S, sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.3587/27.11.2008 de BNP A C E, C N D si S M S si, pe cale de consecinta, sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara.
Reclamanta a aratat ca i) au fost incalcate prevederile art.948 pct.2 Cod civil in ceea ce priveste lipsa totala si absoluta a consimtamantului actionarilor societatii vanzatoare, ii) ca au fost incalcate prevederile art.953 si art.954 Cod civil in ceea ce priveste vanzarea imobilului cu incalcarea conditiilor de validitate a vanzarii fixate de actionari cu privire la necesitatea si oportunitatea vanzarii, iii) ca au fost incalcate prevederile art.1431 din legea nr.31/1990 in ceea ce priveste respectarea competentelor exclusive ale administratorilor rezervate de lege sau de actul constitutiv, iv) ca au fost incalcate prevederile art.1441 din legea nr.31/1990 care impun membrilor consiliului de administratie sa isi exercite mandatul cu prudenta unui bun administrator, v) ca au fost incalcate prevederile art.15322 din legea nr.31/1990 care interzice vanzarea activelor a caror valoare depaseste mai mult de jumatate din valoarea contabila a activelor societatii fara aprobarea prealabila a AGEA, vi) ca au fost incalcate prevederile art.241 alin.1 din legea nr.297/2004 care impunea existenta acordului AGEA pentru vanzarea activelor, vii) ca a fost incalcat obiectul de activitate al societatii vanzatoare, viii) ca pretul vanzarii este neserios.
Reclamanta a aratat ca i) au fost incalcate prevederile art.948 pct.2 Cod civil in ceea ce priveste lipsa totala si absoluta a consimtamantului actionarilor societatii vanzatoare, ii) ca au fost incalcate prevederile art.953 si art.954 Cod civil in ceea ce priveste vanzarea imobilului cu incalcarea conditiilor de validitate a vanzarii fixate de actionari cu privire la necesitatea si oportunitatea vanzarii, iii) ca au fost incalcate prevederile art.1431 din legea nr.31/1990 in ceea ce priveste respectarea competentelor exclusive ale administratorilor rezervate de lege sau de actul constitutiv, iv) ca au fost incalcate prevederile art.1441 din legea nr.31/1990 care impun membrilor consiliului de administratie sa isi exercite mandatul cu prudenta unui bun administrator, v) ca au fost incalcate prevederile art.15322 din legea nr.31/1990 care interzice vanzarea activelor a caror valoare depaseste mai mult de jumatate din valoarea contabila a activelor societatii fara aprobarea prealabila a AGEA, vi) ca au fost incalcate prevederile art.241 alin.1 din legea nr.297/2004 care impunea existenta acordului AGEA pentru vanzarea activelor, vii) ca a fost incalcat obiectul de activitate al societatii vanzatoare, viii) ca pretul vanzarii este neserios.
Prin urmare, reclamanta nu a formulat o actiune in interiorul procedurii prevazute de legea nr.137/2002, astfel incat sa ii fie aplicabile regulile acestei proceduri. Reclamanta a formulat o actiune intemeiata pe prevederile generale ale Codului civil, pe prevederile legii nr.31/1990 si ale legii nr.297/2004. Acesta este cadrul procesual stabilit de reclamanta si de care instanta de judecata este tinuta. In acest cadru procesual, astfel cum a fost el stabilit de reclamanta, nu pot fi introduse institutii apartinand unor alte proceduri, pe care reclamanta nu a inteles sa le urmeze.
Instanta nu poate schimba modelul juridic cu care a fost sesizata, pentru ca aceasta ar insemna incalcarea principiului disponibilitatii. De aceea, instanta va analiza pretentiile reclamantei, astfel cum au fost acestea argumentate, si va decide daca ele sunt admisibile sau nu.
In motivarea solutiei pronuntate fata de exceptia inadmisibilitatii, Tribunalul a retinut ca, in sustinerea acestei exceptii, parata a aratat ca reclamanta, in calitate de vanzator, este tinuta de obligatia de garantie pentru evictiune, iar cel care este obligat sa garanteze nu poate sa evinga.
Reclamanta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare, sustinand ca acesta nu este valabil pentru ca au fost incalcate norme juridice de ordine publica aplicabile. Nulitatea, odata constatata de instanta, loveste actul din chiar momentul incheierii sale, stergand toate efectele pe care acesta le-a produs in ordinea juridica, inclusiv drepturile si obligatiile carora actul respectiv le-a dat nastere. Or, aplicarea regulii garantiei la care este obligat vanzatorul in sensul dorit de parata ar insemna ca vanzatorul nu ar putea in nicio imprejurare sa solicite constatarea nulitatii absolute a unui contract de vanzare cumparare – concluzie, evident, absurda.
De altfel, aceasta exceptie vine sa contrazica exceptia prescriptiei invocata anterior de parate. Nu se poate sustine in acelasi timp ca actiunii introduse de reclamanta ii este aplicabil termenul special de prescriptie prevazut de legea nr.137/2002 (ceea ce ar presupune ca vanzatorul ar putea ataca, in cadrul acestei proceduri, contractul de vanzare cumparare) si ca vanzatorul nu poate ataca contractul de vanzare cumparare pentru ca este obligat la garantie.
La termenul din data de 21.03.2011 Tribunalul a incuviintat partilor proba cu inscrisuri si a respins ca neconcludente probele cu interogatoriu, expertiza tehnica evaluatoare si expertiza contabila propuse de reclamanta.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine ca la data de 21.03.2008 intre reclamanta SC I F – F C SA, in calitate de vanzator, si parata SC G N SA, in calitate de cumparator, a intervenit contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.888 de BNP A C E, C N D si S M S (fila 44) avand ca obiect activul Hala circuite imprimate si drumuri de acces situat in Bucuresti.
La data de 27.11.2008, intre parata SC G N SA, in calitate de vanzator, si parata SC F SA, in calitate de cumparator, a intervenit contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.3587 de BNP A C E, C N D si S M S (fila 95), avand ca obiect acelasi activ.
Reclamanta a cerut sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.888/21.03.2008 de BNP Asociati Costescu Elisabeta, Costescu Nicolae Dragos si Stroe Monica Stefania, sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.3587/27.11.2008 de BNP Asociati Costescu Elisabeta, Costescu Nicolae Dragos si Stroe Monica Stefania si, pe cale de consecinta, sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara.
In cauza insa, modelul juridic ales de reclamanta este gresit.
Potrivit art.2 din legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, prevederile legii se aplica societatilor comerciale, indiferent de actul normativ in baza caruia s-au infiintat, la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar sau asociat, filialelor la care sunt actionari/asociati majoritari societati comerciale cu capital majoritar de stat, precum si regiilor autonome.
Potrivit art.3 lit.a), in intelesul legii, prin societati comerciale se intelege orice societate comerciala/companie nationala/societate nationala la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, indiferent de actul normativ in baza caruia au fost infiintate.
Potrivit art.15 alin.4 din lege, vanzarea, inchirierea, asocierea in participatiune, aportul la capitalul social al unei societati comerciale, leasingul imobiliar si constituirea uzufructului avand ca obiect activele societatii comerciale, inclusiv cele de interes strategic, se aproba de catre adunarea generala a actionarilor pe baza mandatului acordat de institutia publica implicata.
Potrivit art.39 din lege, termenul de prescriptie pentru introducerea cererii prin care se ataca o operatiune sau un act prevazut de lege, de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de celelalte legi speciale din domeniul privatizarii ori se valorifica un drept conferit de acestea este de o luna de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca existenta operatiunii sau actul atacat ori de la data nasterii dreptului, cu exceptia cererilor privind executarea obligatiilor prevazute in contractele de vanzare-cumparare de actiuni ale societatilor comerciale privatizate, precum si a celor in desfiintarea acestor contracte carora li se aplica termenul general de prescriptie.
Cererile prin care se ataca o operatiune sau un act prevazut de lege, de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de celelalte legi speciale din domeniul privatizarii ori se valorifica un drept conferit de acestea sunt de competenta sectiilor comerciale ale tribunalelor si se judeca de urgenta si cu precadere, cu citarea partilor. Daca sunt motive intemeiate pentru care partile nu sunt in masura sa isi prezinte apararile in mod complet, instanta va putea, in mod exceptional, sa acorde un singur termen in cunostinta de cel mult 5 zile, pentru aceste motive. Instanta este obligata sa pronunte hotararea in termen de 3 zile de la inchiderea dezbaterilor si sa comunice partilor hotararea in cel mult 5 zile de la pronuntare (art.40).
Contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.888/21.03.2008 de BNP A C E, C N D si S M S era guvernat de legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, legea in vigoare in materia privatizarii la data incheierii sale.
Nu poate fi retinuta sustinerea reclamantei din cadrul concluziilor scrise formulate in aparare fata de exceptia prescriptiei extinctive invocata de parate (fila 200) conform careia contractului contestat nu ii sunt aplicabile dispozitiile legii nr.137/2002.
Reclamanta a facut trimitere la alin.1 al art.15 din lege, potrivit caruia societatile comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar pot dispune instrainarea unor active cu caracter social, cu titlu gratuit si cu prioritate catre autoritatile administratiei publice locale, precum si catre institutii publice si vanzarea acestora catre orice alta persoana fizica sau juridica interesata, cu exceptia celor care au fost revendicate in conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificarile ulterioare. Deoarece AVAS nu detinea decat o cota de 45,67914% din capitalul social, iar activul vandut nu era unul social, legea nr.137/2002 nu acoperea situatia dedusa judecatii, astfel ca, in lipsa de stipulatie speciala contrara, ar fi fost aplicabile prevederile legale de drept comun.
Reclamanta nu a observat insa ca art.15, care face parte din sectiunea a III-a, intitulata Valorificarea activelor societatilor comerciale, inclusiv cele de interes strategic, si transferul cu titlu gratuit
sau vanzarea activelor cu caracter social, contine si un alin.4, conform caruia vanzarea, inchirierea, asocierea in participatiune, aportul la capitalul social al unei societati comerciale, leasingul imobiliar si constituirea uzufructului avand ca obiect activele societatii comerciale, inclusiv cele de interes strategic, se aproba de catre adunarea generala a actionarilor pe baza mandatului acordat de institutia publica implicata.
Prin societate comerciala legea nr.137/2002 intelege orice societate comerciala/companie nationala/societate nationala la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, indiferent de actul normativ in baza caruia au fost infiintate (art.3 lit.a)).
Asadar, societatile comerciale la care statul este actionar (fara a fi neaparat actionar majoritar) pot vinde active (aici fiind incluse toate activele, inclusiv cele de interes strategic, iar nu doar activele sociale) cu aprobarea adunarii generale a actionarilor, pe baza mandatului acordat de institutia publica implicata.
Consideratiile expuse nu au, in cauza dedusa judecatii, decat importanta teoretica.
Mai importanta decat stabilirea legii care ar fi fost aplicabila contractului contestat este stabilirea legii care a fost in mod efectiv aplicata (imprejurarea daca legea a fost aplicata in mod incorect fiind fara relevanta din moment ce realitatea juridica a fost schimbata in urma aplicarii legii, iar consecintele acestei aplicari nu au fost inlaturate – conventional sau prin interventia instantei competente).
Or, in cazul contractului de vanzare-cumparare nr.888/21.03.2008, legea care a fost aplicata a fost indicata in mod expres in actele juridice care au pregatit incheierea contractului:
Declansarea procedurii de vanzare a activului catre G N s-a produs in baza mandatului special emis de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nr.VP4/532/25.01.2008 (fila 26). Prin acest mandat reprezentantul AVAS in AGA societatii reclamante a fost imputernicit sa aprobe vanzarea activului in conditiile legii. Vanzarea activului, s-a precizat in cuprinsul mandatului, urma sa se realizeze in conformitate cu prevederile HG nr.577/2002 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr.88/1997 pentru privatizarea societatilor comerciale si a legii nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii. Sumele obtinute din vanzare urmau a fi utilizate conform art.26 din OUG nr.88/1997.
Prin Hotararea AGEA nr.57A/28.01.2008 a SC I F F C E SA (fila 25) a fost aprobata vanzarea prin licitatie deschisa cu strigare a activului. Reprezentantul AVAS, care detinea o participatie de 45,67914% din capitalul social, a mentionat ca a votat pentru vanzarea activului in conditiile specificate in mandatul special.
Contractul de vanzare-cumparare nr.888/21.03.2008 a fost incheiat in urma declararii ca adjudecatar a SC G N SA prin procesul verbal de adjudecare a licitatiei deschise cu strigare organizata pentru vanzarea activului Hala circuite imprimate si drumuri de acces apartinand SC I F F C E SA incheiat la ata de 12.03.2008, ora 13.13 (fila 26), proces verbal prin care s-a stabilit ca incheierea contractului de vanzare cumparare sa se produca in termen de 10 zile calendaristice de la data adjudecarii.
Procedura de licitatie s-a desfasurat, asa cum in mod expres se specifica in cuprinsul procesului verbal, in baza art.55, art.60 din HG nr.577/2002.
Prin urmare, legea nr.137/2002, aplicabila, dar, si mai important, aplicata contractului, prevedea procedura de urmat pentru vanzarea activului si cadrul procedural in cadrul caruia pasii urmati in procesul de vanzare a activului puteau fi contestati. Reclamanta nu a facut dovada parcurgerii acestei proceduri speciale si derogatorii de la dreptul comun, imprejurare care produce doua efecte in cauza de fata.
In primul rand, lipsurile procedurii de privatizare nu pot fi analizate intr-o cerere de drept comun in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare cu incheierea caruia s-a finalizat procedura de vanzare a activului, deoarece aceasta ar insemna tocmai negarea scopului urmarit de legiuitor prin instituirea procedurii de privatizare si a celei in care aceasta poate fi contestata: incurajarea participarii investitorilor la procesul de privatizare si eliminarea in cel mai scurt timp a eventualelor neclaritati ale procedurii, asfel incat privatizarea sa produca efectele urmarite: dezvoltarea economica a sectorului/societatii comerciale/activului supus privatizarii.
In al doilea rand, in aplicarea aceluiasi caracter exclusiv al procedurii reglementate de lege, reclamantei nu ii este ingaduit sa probeze prin alte mijloace decat cele prevazute de procedura speciala incalcarea normelor de privatizare.
Reclamanta avea posibilitatea sa invoce nelegalitatea operatiunii de vanzare-cumparare a activului doar in cadrul procedurii reglementate de legea nr.137/2002, iar nu in afara acesteia. In cadrul acestei proceduri, reclamanta putea sa semnaleze neindeplinirea unor conditii de forma prevazute de legea speciala, neindeplinirea unor conditii de fond prevazute de legea speciala si, in masura in care legea speciala nu continea prevederi derogatorii, neindeplinirea unor conditii de fond prevazute de dreptul comun. Toate aceste motive, de forma sau de fond, speciale sau de drept comun, nu puteau fi insa invocate decat in cadrul procedurii speciale, pentru ca numai in acest fel se asigura indeplinirea obiectivelor avute in vedere de legiuitor prin legislatia speciala in materia privatizarii.
O actiune intemeiata nu pe prevederile legii speciale, ci pe cele ale dreptului comun este o actiune gresit intemeiata in drept.
Ca efect al respingerii cererii de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.888/21.03.2008 de BNP A C E, C N D si S M S incheiat intre reclamanta si parata SC G NSA va fi respinsa si cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.3587/27.11.2008 de BNP A C E, C N D si S M S incheiat intre parata SC G N SA si parata SC F SA si cererea de repunere a partilor in situatia anterioara.
Pentru aceste motive, constatand ca modelul juridic propus de reclamanta nu este valid, Tribunalul va respinge cererea ca neintemeiata.
Fiind in culpa procesuala, in baza art.274 Cod proc.civila, reclamanta va fi obligata la plata catre parata SC F SA a sumei de 18.693 lei cu titlul de cheltuieli de judecata (onorariu de avocat conform facturii nr.398/23.03.2011 si OP nr.1228/25.03.2011).
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiata cererea formulata de reclamanta SC I F – F C E SA, cu sediul in Bucuresti, impotriva paratelor SC G N SA si SC FSA, cu sediul in Bucuresti, cu sediul ales in Bucuresti.
Obliga reclamanta SC I F – F C SA la plata catre parata SC F SA a sumei de 18.693 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 18.04.2011.
PRESEDINTE,GREFIER,
Judecator Cristian Haraga Rodica Banescu
