Nemaiavând dreptul de administrare asupra averii sale, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Prin cererea înregistrată la data de 29.09.2005, lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat judecătorului sindic să constate nulitatea convenţiilor de vânzare-cumpărare încheiate între debiotare şi SC T.C.C. SA Bucureşti, materializate în facturile nr. 00614913/4.05.2005 şi 00614915/5.05.2005, cât şi a convenţiei de vânzare-cumpărare încheiate de debitoare cu SC S.D.A.P.C. SRL Târgovişte, materializate în factura nr. 00614916/24.04.2005.
S-a solicitat în consecinţă, ca aceste societăţi pârâte să fie obligate să restituie bunurile ce au făcut obiectul convenţiilor sau contravaloarea acestora de la data transferului, întrucât debitoarea a vândut către prima pârâtă, potrivit celor 2 facturi, unele cantităţi de nisip şi pietriş a căror restituire este dificilă, motiv pentru care se impunea plata valorii lor, în sumă de 57.179.500 lei.
Totodată, a mai motivat lichidatorul, că debitoarea a înstrăinat către SC S.D.A.P.C. SRL Târgovişte utilaje denumite „maşină rulat cornuri şi maşină foitaj”, la preţuri totalizând 25.200.000 lei, fără a exista autorizarea judecătorului sindic, în condiţiile în care era deschisă procedura de reorganizare judiciară şi faliment din data de 18.04.2005.
S-a mai arătat, de asemenea, că din actele contabile ale societăţii nu rezultă că facturile emise au fost achitate şi care anume reprezentau preţul produselor vândute.
Aceeaşi situaţie se impune şi în ceea ce o priveşte pe pârâta SC T.C.C. SA Bucureşti, în sensul de a se constata nulitatea absolută a convenţiilor, întrucât vânzarea a fost realizată de către administratorul societăţii debitoare după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, arătându-se că din actele contabile nu rezultă că preţul acestor convenţii a fost încasat.
În cauză, SC T.C.C. SA Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pe considerentul că a girat în favoarea debitoarei C.E.C.-urile anexate întâmpinării, cu care înţelege să dovedească faptul că a plătit şi preţul facturilor. A mai arătat pârâta, că la data când a încheiat cele 2 convenţii nu avea cunoştinţă despre faptul că debitoarea se afla în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995.
Soluţionând cauza prin sentinţa nr. 183 din data de 14 noiembrie 2005, judecătorul sindic al Tribunalului Dâmboviţa a admis acţiunea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei, a constatat nulitatea convenţiilor de vânzare-cumpărare încheiate între debitoare şi SC T.C.C. SA Bucureşti, materializate în facturile nr. 00614913/4.05.2005 şi 00614915/5.05.2005, cât şi a convenţiei de vânzare-cumpărare încheiate de debitoare cu SC S.D.A.P.C. SRL Târgovişte, materializate în factura nr. 00614916/24.04.2005.
Prin aceeaşi sentinţă, au fost obligate SC T.C.C. SA Bucureşti şi SC S.D.A.P.C. SRL Târgovişte să restituie debitoarei bunurile transferate prin aceste convenţii sau valoarea lor de la data transferului.
Pronunţând această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 64/1995, modificată, potrivit cărora, în afară de cazurile prevăzute de lege sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile sau plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Dată fiind nulitatea actelor de înstrăinare potrivit art. 49 din Legea nr. 64/1995, instanţa de fond a reţinut că se impune ca cele 2 societăţi pârâte să restituie bunurile transferate sau contravaloarea acestora, urmând ca ulterior să se înscrie la masa credală cu aceste valori.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs pârâta SC T.C.C. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea în tot a acesteia şi pe fond, respingerea cererii formulate de lichidatorul societăţii debitoare.
În susţinerea recursului, recurenta a arătat că societatea a încheiat cele 2 contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect nisip şi pietriş, fiind de bună-credinţă, fără a cunoaşte faptul că debitoarea se află în procedură de reorganizare judiciară şi faliment, de aceea impunându-se respingerea cererii de anulare a actelor.
A mai invocat recurenta că, în mod greşit, ca şi lichidatorul, instanţa de fond a reţinut că produsele cumpărate nu au fost plătite, întrucât acestea au fost achitate cu suma de 90.173.853 lei, conform filelor C.E.C., depuse la dosar, iar o repunere a părţilor în situaţia anterioară nu mai este posibilă. O astfel de soluţie nu duce decât la îmbogăţirea fără justă cauză a debitoarei, deoarece nu-şi va mai putea recupera preţul plătit.
Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente :
Potrivit art.49 din Legea nr. 64/1995, în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile sau plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Ori, atâta timp cât operaţiunile comerciale de vânzare-cumpărare au avut loc după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, acestea sunt nule, fiind efectuate cu încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii sus citate.
Ca atare, debitorul, vânzătorul în speţă, nu mai putea dispune de bunurile sale după deschiderea procedurii, întrucât nu mai avea capacitatea de exerciţiu necesară şi obligatorie la încheierea actelor de vânzare-cumpărare, situaţie care duce inevitabil la nulitatea actelor încheiate cu terţii, chiar dacă aceştia au fost de bună-credinţă.
Invocarea bunei-credinţe de către recurentă nu poate fi avută în vedere pentru menţinerea actelor de vânzare-cumpărare, pentru considerentele arătate anterior, şi, astfel, şi din acest punct de vedere, recursul este nefondat.
Nici faptul că recurenta a plătit preţul produselor cumpărate nu poate duce la menţinerea ca valabile a actelor juridice încheiate, întrucât s-au încălcat dispoziţiile legii sus citate, fiind încheiate de o persoană fără capacitate de exerciţiu, sancţiunea aplicabilă fiind nulitatea acestora.
De asemenea, îmbogăţirea fără justă cauză, invocată de recurentă, nu are incidenţă în cauză, deoarece, potrivit art. 64 alin.2 din Legea nr. 64/1995, terţul dobânditor care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce îi fusese transferat, va avea împotriva averii acestuia o creanţă de aceeaşi valoare.
De aceea, în mod legal, judecătorul sindic a menţionat în sentinţa criticată că, urmare restituirii bunurilor sau valorii acestora în averea debitoarei, societăţile care au avut calitatea de cumpărător urmează a se înscrie la masa credală cu preţul produselor pe care le-a plătit.
