Numire lichidator Cereri


În motivare, creditorul arată că societatea este dizolvată în temeiul art.237 alin 1 din Legea nr.31/1990, iar sentinţa civilă nr.1634/7.08.2009 a Tribunalului Tulcea prin care s-a pronunţat dizolvarea a fost publicată în Monitorul Oficial, partea a IV-a, nr.4794/9.09.2009.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 237 alin 7 din Legea nr. 31/1990, republicată şi art.3 alin 4 din OUG nr.116/2009.

Prin rezoluţia nr. 318/5.02.2010 a Directorului Oficiului Registrului Comerţului Tulcea s-a dispus înregistrarea în a cererii depuse, iar prin adresa nr.2261/9.02.2010 a fost înaintată Tribunalului Tulcea, spre competenta soluţionare, unde s-a format dosarul nr.333/88/9.02.2010.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că prin sentinţa civilă nr.1634/7.08.2009 a Tribunalului Tulcea, în temeiul art.237 alin 1 lit b din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, s-a dispus dizolvarea SC M SRL, cu sediul în…, înregistrarea modificării în Registrul Comerţului, comunicarea către DGFP Tulcea şi publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.

Conform înscrisurilor anexate, sentinţa civilă nr.1634/2009 a Tribunalului Tulcea a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 4794/09.09.2009, partea a IV-a, împotriva hotărârii nefiind declarat recurs în termen de 30 de zile de la efectuarea formelor de publicitate.

Pentru o atare situaţie, art. 237 alin 7 din Legea nr. 31/1990, republicată, stipulează că, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numeşte un lichidator de pe lista practicienilor în reorganizare şi lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006.

Având în vedere că în cauză nu s-au întreprins demersuri pentru desemnarea de lichidator şi valorificând prevederile art. 3 lin 4 din OUG nr.116/2009, instanţa urmează a admite cererea creditorului bugetar DGFP Tulcea şi a numi în calitate de lichidator al SC M SRL pe X, societate de aflată pe lista menţionată, care s-a remarcat prin eficienţă în alte dosare şi căreia i se va stabili o remuneraţie de 1000 lei ce va fi achitată, după caz, fie din averea debitoarei atunci când există bunuri sau disponibilităţi băneşti, fie din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr.85/2006, în lipsa acestora.

În baza dispoziţiilor art.257 alin 8 din Legea nr.31/1990 republicată, hotărârea de numire va fi comunicată lichidatorului, se va publica pe pagina de internet a ONRC şi se va afişa la sediul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea.