Obligatia achitarii taxei de poluare instituita de O.U.G. nr.50/2008. Potrivit art. IV (3) din OUG nr.218/2008 procedura de înmatriculare a autovehiculelor se considera initiata la data depunerii documentelor prevazute la art.5 din OUG nr.50/2008 Transpo


SENTINTA CIVILA NR.113/CA din 17.03.2009

Se examineaza actiunea civila formulata de reclamantul BC domiciliat în P N, B-dul GD nr.490, judetul Nt, în contradictoriu cu pârâta I P-J N, S P C R P C SI Î A V N, cu sediul în P, str.A nr.27, judetul N, pentru obligatia de a face.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

Procedura completa.

Dupa referatul grefierului,

Cererea a ramas în pronuntare, dupa care

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante reclamantul B C, în contradictoriu cu pârâta I P J N – S P RP de C si ÎV N a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate ineficacitatea articolelor din OUG nr.50/2008 fata de normele dreptului comunitar si sa dispuna obligarea Serviciului Public Regim Permise de Conducere si Înmatriculare la înmatricularea autovehiculului marca Fiat 230/BLMFB/DUCATO fara plata taxei de prima înmatriculare. Se mai solicita ca pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei sa se dispuna obligarea Serviciului Public Regim Permise de Conducere si Înmatriculare vehicule sa înmatriculeze provizoriu autovehicule aratat mai sus. Aceasta solicitare este determinata de paguba iminenta care i se creeaza prin imposibilitatea de a circula pe drumurile publice.

În motivarea actiunii reclamantul arata ca a cumparat autoturismul mai sus-aratat din Germania fiind obligat sa plateasca o taxa de 17.763 cu ocazia primei înmatriculari. Solicitarea înmatricularii i-a fost respinsa de pârâta motivat de necesitatea platii taxei de poluare.

Potrivit reclamantului, exista o în defavoarea autoturismelor second-hand importate, fata de cele similare înmatriculate în România. Astfel, dupa 1 iunie 2008, autoturismele second-hand importate din statele membre în România li se aplica taxa de poluare, taxa prevazuta de dispozitii OUG, în timp ce autoturismelor second-hand care sunt în circulatie în România, nu li se aplica nici o taxa de poluare la înmatriculare, acesta fiind deja înmatriculare, iar datorita acestui fapt sunt exceptate de la plata ei, ce se plateste doar la prima înmatriculare.

Prin faptul ca aceasta taxa se aplica în mod egal doar autoturismelor noi autohtone si autoturismelor noi importate, nu si în cazul autoturismelor second-hand importate respectiv celor care sunt înmatriculate deja în România, aceasta taxa este una discriminatorie pentru autoturismele second-hand importate, fata de cele similare înmatriculate în România. Esentialul ramâne ca taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România, dupa aducerea acestora în tara, astfel ca se afla în fata unui regim discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul reînmatricularii lor în România, în situatia în care acestea au fost deja înmatriculate în tara de provenienta, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxe nu se mai percepe cu ocazia vânzarii ulterioare.

Aceasta taxa de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situatii juridice identice, fara a exista vreo justificare obiectiva pentru aceste lucru. De pilda, trebuie comparata situatia juridica a unei persoane care detine au autoturism înmatriculat în România în anul 2006 si situatia juridica a unei persoane care înmatriculeaza au autoturism identic în România dupa data de 1 iulie 2008. Ambele masuri circula în România si este evident ca, în principiu, având aceleasi caracteristici, ambele masuri polueaza în egala masura. Potrivit OUG nr.50/2008 însa, principiul „poluatorul plateste” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat dupa 1 iulie 2008 al carui proprietar datoreaza taxa de poluare. În schimb, desi autoturismul sau polueaza, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plateste nimic.

Reclamantul sustine încalcarea dispozitiilor art.25 si 28 din T.U.E. precum si art.90 din tratat. Potrivit reclamantului, normele dreptului comunitar mai sus aratate împiedica un stat membru sa adopte dispozitiile precum cele din OUG 50/2008, conform caruia persoanele care efectueaza achizitii intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul national, sa achite o taxa speciala „de poluare” pentru înmatricularea în România, aceasta taxa fiind o taxa cu efect echivalent în întelesul articolului 25 TCE.

Notiunea de taxa cu efect echivalent, rezulta dintr-o jurisprudenta a Curtii Europene de Justitie si se constata ca orice taxa pecuniara impusa unilateral asupra marfurilor în temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare ale acesteia si care reprezinta o taxa speciala de înmatriculare propriu-zisa constituie o taxa cu efect echivalent în sensul articolelor 23 CE si 25 CE.

O veritabila „taxa de poluare”, asa cum se regaseste în legislatiile altor state comunitare, ar fi trebuit sa ia în considerare totalitatea autovehiculelor aflate în circulatie, indiferent de momentul înmatricularii, pentru a evita o noua situatie de discriminare între autovehiculele deja înmatriculate în România, pe de o parte si de autovehiculele noi care urmeaza a fi înmatriculate si autovehiculele second – hand importate din spatiul comunitar, de pe alta parte.

În apararile formulate pârâta Institutia PJ N pentru Serviciul Public Comunitar regim Permise de Conducere si Înmatriculare a depus întâmpinare solicitând respingerea actiunii ca neîntemeiata. Se sustine ca T N nu are competenta materiala de a constata ineficacitatea prevederilor unei ordonante de urgenta, acest lucru putând fi constatat numai pe calea unei exceptii de neconstitutionalitate. În ce priveste capatul de cerere referitor la înmatricularea provizoriu pârâta arata ca nu sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art.14 din Legea nr.554/2004 referitor la cazul bine justificat, paguba iminenta si nu este îndeplinita nici procedura prealabila.

În dovedire au fost depuse înscrisuri, raspunsul autoritatii pârâte la cererea reclamantului de înmatriculare a autovehiculului fara plata taxei, dovada proprietatii autovehiculului si cartea de identitate a acestuia.

Examinând materialul probator, actele si sustinerile partilor, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Reclamantul a cumparat un autoturism second-hand din Germania si a solicitat înmatricularea acestuia fara plata taxei de poluare prevazuta de OUG nr.50/2008, cerere respinsa de pârâta.

Examinând actiunea reclamantului, ambele capete ale acesteia se dovedesc neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru considerentele urmatoare:

Este adevarat ca initial taxe de prima înmatriculare prevazuta de art.214 alin.1 din Legea nr.571/2003 a fost neconforma cu prevederile dreptului comunitar, respectiv cu art.90 paragraful 1 din T.E.E.

Nu acelasi caracter neconform cu prevederile dreptului comunitar la-u avut reglementarile ulterioare care au înlocuit art.241 1 – 214 3din Codul Fiscal.

În ce priveste O.U.G. nr.50/2008, în momentul solutionarii prezentei cauzei, aceste actiuni, aceasta nu mai este în vigoare, însa reclamantul intra tot sub regimul juridic al acesteia.

Dupa intrarea în vigoare a OUG nr.208/2008 anexele 1, 2 si 3 ale OUG nr.50/2008 au fost modificate si înlocuite cu anexele 1, 2 si 3 ale OUG nr.208 din 04.12.2008. Ulterior au intrat în vigoare OUG nre.218/2008 si OUG nr.7/2009.

Potrivit art.IV (3) din OUG nr.218/2008 procedura de înmatriculare a autovehiculelor se considera initiata la data depunerii documentelor prevazute la art.5 din OUG nr.50/2008. Contribuabililor li se aplica regimul juridic în vigoare la data depunerii documentelor prevazute la art. 5 din OUG nr.50/2008.

Din actele depuse la dosar reiese ca reclamantul a depus o cerere pentru calcularea taxei de poluare în urma careia i-a fost emisa Decizia din 06.11.2008 prin care i s-a calculat taxa de poluare în suma de 17.763 lei. Mai rezulta ca reclamantul s-a adresat cu un memoriu prin care a solicitat înmatricularea autovehiculului fara plata taxei de poluare, memoriul fiindu-i solutionat negativ prin adresa cu nr. 1053/217/27.102.2008. Rezulta ca reclamantului îi este aplicabil regimul juridic fiscal de la data depunerii documentelor din care rezulta elemente decalcul a taxei, beneficiind de prevederile OUG nr.50/2008.

Desi taxa de prima înmatriculare prevazuta de art.214 alin.1 contravine normelor dreptului comunitar, noua taxa aplicabila între 01.07.2008 si 04.12.2008 nu este în contradictie cu aceste norme. Noua taxa având ca scop protejarea mediului este calculata în functie de vechimea autovehiculului si a riscului acestuia de a emite noxe si emisii poluante.

De asemenea nu contravine dreptului comunitar prerogativa statului de a percepe si impune taxe si obligatii fiscale. În masura în care aceste taxe nu favorizeaza produsele nationale în detrimentul altor produse provenite din Uniune aceste taxe nu contravin dreptului comunitar. Nu rezulta ca prin aplicarea taxei de poluare se favorizeaza productia de pe piata interna ci doar se urmareste restrângerea numarului de autovehicule vechi si protejarea mediului, fara ca aceasta taxa sa încalce dreptul comunitar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge actiunea formulata de reclamantul B C, cu domiciliul în, în contradictoriu cu pârâta IP – S P R P DE C SI Î cu sediul în P, str. nr.27, judetul N.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din