C. civ.. art. 1082. art. 1203
Este necontestat de către părţi că. potrivit contractului încheiat, emiterea extraselor de cont este reglementată după cum urmează: „Banca va înmâna extrasele de cont fie reprezentanţilor autorizaţi, fie unei terţe persoane desemnate de aceştia în scris. Persoana care ridică extrasele de cont va semna de primire într-un registru special, semnătura valorând dovada ridicării extraselor de cont. oriec reclamaţic ulterioară nefiind admisă. Dacă clientul nu contestă conţinutul extrasului de cont în termen de o lună de la ridicarea acestuia, conţinutul respectivului extras de cont (respectiv toate înregistrările conţinute în acesta) va (vor) fi considerat(c) ca acceptat(e) de către client şi. în absenţa oricăror astfel de obiecţii, extrasul de cont va fi definitiv şi opozabil clientului (cu excepţia situaţiilor în care există erori aritmetice evidente)”. Prin urmare, în acest fel au fost instituite următoarele două obligaţii contractuale ale băncii: (i) de a nu înmâna extrasele de cont altor persoane decât reprezentanţilor autorizaţi ai clientului sau persoanelor desemnate de aceştia din urmă, in scris; (ii) de a solicita persoanei care ridică în aceste condiţii extrasele de cont să semneze într-un registru special, conscmnându-se astfel îndeplinirea celei dintâi obligaţii. Este de asemenea necontestat de către părţi că în cursul derulării contractului nu a fost respectată regula semnării în registrul special cu ocazia predării-primirii extraselor de cont bancar. Prin urmare, banca nu poate face dovada pe această cale (adică pe calea prezentării conţinutului registrului special) a îndeplinirii obligaţiei sale contractuale de a înmâna extrasele de cont numai persoanelor îndreptăţite, în condiţiile convenite de părţi. Deşi îndeplinirea acestei obligaţii ar fi putut fi dovedită şi prin orice alt mijloc de probă decât registrul special, banca nu a produs o asemenea dovadă în cursul desfăşurării prezentului proces. Este de principiu că, astfel cum rezultă din prevederile art. 1082 C. civ. în vigoare, în materie contractuală vinovăţia debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă dacă s-a făcut dovada existenţei acestei obligaţii, iar debitorul nu face dovada executării obligaţiei sale ori nu justifică existenţa unei cauze străine cxoncratoare de răspundere. în consecinţă, neîndeplinirca acestei obligaţii contractuale atrage răspunderea civilă a debitorului, dacă a fost cauzat un prejudiciu pentru creditorul obligaţiei astfel neexecutate. Aceste principii sunt aplicabile şi în prezenta speţă, astfel încât Tribunalul arbitral a constatat că, în măsura în carc reclamanta P. a suferit un prejudiciu, pârâta R. urmează să răspundă contractual.
Totuşi, pârâta R. susţine că obligaţiile sale contractuale referitoare la înmânarea extraselor de cont au fost în mod tacit modificate printr-o „cutumă” instituită în decursul timpului între părţi. în sensul că înmânarea extraselor de cont s-a făcut către persoanele îndreptăţite. însă fără să se mai procedeze la semnarea în registrul special. Analizând această susţinere. Tribunalul arbitral a reţinut, în prealabil, că ea se referă nu la o „cutumă” (care constituie o normă juridică, aşadar un izvor de drept), ci la aşa-numitele „practici stabilite între părţi”. Sub acest din urmă aspect, este adevărat că voinţa juridică poate fi manifestată valabil şi printr-un comportament carc, potrivit legii, convenţiei
părţilor, uzanţelor, dar chiar şi a practicilor stabilite între părţi, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare. Totuşi. în speţă, deşi prin răspunsul la întrebarea 4 a interogatoriului reclamanta P. nu a negat situaţia de fapt invocată de cătrc pârâtă, este îndoielnic dacă părţile au intenţionat realmente să modifice pc această cale contractul pe care îl încheiascră. Simpla nerespectare. chiar şi îndelung repetată, de către salariaţii unei a unor reguli edictate de organele de conducere ale acelei persoane juridiec pentru desfăşurarea unor prestaţii adresate clienţilor nu poate avea semnificaţia exprimării de cătrc însăşi acea persoană juridică a unei voinţe juridice valabile, de exemplu, a exprimării consimţământului pentru modificarea unor clauze contractuale anterior stabilite prin contracte încheiate cu clienţii. Aceasta, cu atât mai mult în cazul în care, precum în speţă, persoana juridică respectivă este un profesionist al domeniului, iar între părţi operează un contract de adeziune, fiind greu de crezut că. după ce elaborarea unui asemenea contract a presupus stricte, atente şi îndelungate avizări şi aprobări anterioare, organele acelei persoane juridice ar putea accepta modificarea sa implicită prin simple practici ale propriilor salariaţi. în speţă, sunt temeiuri spre a se considera că. mai degrabă, a fost vorba doar despre o comoditate pc care şi-au asigurat-o atât salariaţii băncii, cât şi reprezentantul clientului, care au preferat să simplifice operaţiunile aferente predării-primirii extraselor de cont. Dc asemenea, dintr-o altă perspectivă, Tribunalul arbitral a conchis că sarcina de a îndeplini toate formalităţile aferente eliberării extraselor de cont Ic revenea salariaţilor băncii, iar nu reprezentanţilor clientului. Dc accea, într-o asemenea situaţie, în cazul în care salariaţii băncii şi-au neglijat această îndatorire, este de presupus că atitudinea reprezentantului clientului de a fi cooperat la acestc practici nu a avut semnificaţia exprimării unei voinţe juridiec de acceptare a modificării contractului, ci poate fi explicată prin dorinţa firească de a nu se pune într-o situaţie delicată şi incomodă faţă de acei salariaţi, dacă ar fi insistat ca formalităţile respective să fie îndeplinite de fiecare dată.
Prin urmare, neîndcplinirca de către bancă a obligaţiei sale relative la modul în care trebuia să fie înmânate extrasele de cont a creat condiţiile pentru încălcarea şi a obligaţiei de confidenţialitate pe care pârâta R. şi-a asumat-o prin următoarea clauză din contract: „banca şi clientul vor depune toate diligenţcle necesare pentru menţinerea confidenţialităţii asupra informaţiilor obţinute unul despre celălalt în derularea relaţiei bancă-clicnt, cu respectarea, totuşi, a prevederilor oricărei legi sau ordin al unei autorităţi competente care permit/solicită dezvăluiri (…)”. într-adevăr, deoarece pârâta R. nu a putut să facă dovada că extrasele de cont au fost înmânate exclusiv persoanelor îndreptăţite, Tribunalul arbitral a aplicat prevederile art. 1199 („Prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”) şi art. 1203 C. civ. („Prezumţiile carc nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie să se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii carc să aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea; prezumţiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisă şi dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, doi sau violenţă”). Astfel, prin probele administrate s-a făcut dovada că reclamanta P. a fost chemată în judecată printr-o cercre de poprire asigurătorie de către reclamantele I.M. şi I.C., carc au depus în cadrul dosarului nr. 1097/310/2008 al Judecătoriei Sinaia, printre alte probe, şi un număr de şapte extrase de cont ale reclamantei P. extrase aferente unei perioade cuprinse între 6 septembrie 2007 şi 30 iulie 2008. Pornind de la acest din urmă „fapt cunoscut”, precum şi de la „faptul cunoscut” că pârâta R. nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţia sa contractuală referitoare la modalitatea înmânării extraselor de cont. Tribunalul arbitral a reţinut, pe calea prezumţiei „lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului”, că există „greutatea şi
puterea” de a se „naşte probabilitatea” unei conexiuni dintre aceste două „fapte cunoscute” şi faptul (care trebuie dovedit) că în dosarul Judecătoriei Sinaia cele două reclamante au depus extrase de cont provenind de la pârâta R. (prin salariaţii acesteia din urmă). în acest fel, Tribunalul arbitral a reţinut, pe cale de consecinţă, neîndeplinirea de către pârâta R. şi a obligaţiei sale contractuale de confidenţialitate. De altfel, aceasta constituie, totodată, şi încălcarea obligaţiei legale de confidenţialitate prevăzute de art. 111 şi urm. din O.U.G nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (aprobată prin Legea nr. 227/2007).
încălcarea de către pârâta R. a obligaţiei sale de confidenţialitate atrage. în condiţiile art. 1082 C. civ., răspunderea civilă contractuală a acesteia. în măsura în care se facc dovada existenţei unui prejudiciu cauzat reclamantei R Aceasta din urmă a pretins, prin acţiunea arbitrală introdusă, că i s-a cauzat atât un prejudiciu material (în valoare de
3.000 curo), cât şi un prejudiciu moral (în valoare de 7.000 euro).
Tribunalul arbitral a constatat că la dosarul cauzei nu există nicio probă cu privire la prejudiciul material. Chiar dacă un asemenea prejudiciu ar fi fost cauzat, nu s-a făcut dovada existenţei şi a cuantumului acestuia. Dc aceea, nu există o bază legală pentru admiterea susţinerilor reclamantei sub acest aspect.
Pe de altă parte însă, Tribunalul arbitral a reţinut că reclamantei P. i s-a cauzat de către pârâta R. un prejudiciu moral. într-adevăr, îndeplinirea defectuoasă de către bancă a unora dintre obligaţiile sale contractuale a determinat atingerea imaginii clientului faţă de care au fost asumate aceste obligaţii, cu ocazia şi ca urmare a soluţionării la Judecătoria Sinaia a cererii de poprire asigurătorie împotriva reclamantei P. O asemenea atingere a imaginii unei societăţi comerciale se reflectă negativ în profitabilitatea sa. Cuantumul acestui prejudiciu moral a fost estimat de către Tribunalul arbitral la o valoare echivalentă sumei de 5.000 euro, la plata căreia a fost obligată pârâta R. în beneficiul reclamantei P.
Sentinţa arbitrată nr. 189. din 31 iulie 2009
