Este greşit a admite că o dispoziţie cuprinsă într-o lege nu poate fi aplicată sau, cu alte cuvinte, nu este “încă” în vigoare, pe motivul că nu s-a adoptat un alt act normativ, cu o forţă juridică inferioară, necesar pentru aplicarea primului.
Guvernul avea obligaţia legală ca în termenul de 60 de zile prevăzut de art.8 aii.(2) din Legea nr.9/1998 să adopte o hotărâre prin care, în funcţie de volumul compensaţiilor ce urmează să se acorde, să stabilească modalitatea de eşalonare a acestora.
Prin sentinţa civilă nr.558/24 mai 2002, Tribunalul Călăraşi a admis în parte cererea formulată de reclamantul Z.N. în contradictoriu cu pârâtele Comisia judeţeană Călăraşi şi Comisia Centrală de pe lângă de aplicare a Legii nr.9/1998; a obligat pârâtele să acorde reclamantului compensaţii în valoare de 742.000.531 lei, actualizate în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună, conform art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998 şi a respins cererea de acordare a compensaţiilor aferente terenului în suprafaţă de 13 ha.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr.109/15.02.2002, Comisia Centrală pentru aplicarea Legii nr.9/ 1998 a validat Hotărârea nr.109/05.09.2000 a Comisiei Judeţene Călăraşi pentru aplicarea Legii nr.9/1998, prin care s-au acordat compensaţii băneşti în suma totală de 742.000.531 lei lui Z.N. şi S.S., reprezentând despăgubiri acordate pentru teren agricol, locuinţe, anexe gospodăreşti, teren aferent acestora şi recolte.
Instanţa de fond a reţinut că despăgubirile stabilite au fost calculate la nivelul indicelui preţurilor de consum din anul 1999, iar hotărârea de acordare a despăgubirilor emisă în anul 2000 a fost validată în anul 2002, impunându-se actualizarea cuantumului despăgubirilor în funcţie de indicele creşterii preţurilor de consum.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru aplicarea Legii nr.9/1998. Prin decizia nr.417/10 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Administrativ, a respins recursul ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.9/1998, persoanele îndreptăţite la compensaţii, foştii sau moştenitorii acestora vor depune cereri însoţite de acte doveditoare în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii. Art.8 alin.(2) din acelaşi act normativ prevede că “în termen de 60 de zile de la data împlinirii termenului prevăzut în art.4 alin(1), în funcţie de volumul compensaţiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a guvernului se va stabili modalitatea de eşalonare a acordării compensaţiilor. în cazul în care compensaţiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situaţia în care se achita în anul următor, direcţiile generale ale finanţelor publice le actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, înaintea plăţii, faţă de luna decembrie a anului anterior. Eşalonarea nu poate depăşi 2 ani consecutivi”.
La stabilirea sumei acordate cu titlu de despăgubiri au fost avute în vedere preţurile de consum din anul 1999, astfel că prin aplicarea art. 8 alin.(2) din Legea nr.9/1998 la această valoare intimatul-reclamant ar fi dezavantajat. Această împrejurare justifică actualizarea cuantumului despăgubirilor în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum.
în ceea ce priveşte susţinerea recurentei ca Guvernul nu a adoptat încă o hotărâre care să reglementeze modalitatea de eşalonare a acordării compensaţiilor, motiv pentru care art.8 alin.(2) din legea menţionată nu poate, practic, fi aplicat, instanţa de recurs reţine că Guvernul avea obligaţia legală ca în termenul de 60 de zile prevăzut în art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998 să adopte o hotărâre prin care să se stabilească modalitatea de eşalonare a compensaţiilor.
Or, este greşit a admite că o dispoziţie cuprinsă într-o lege nu poate fi aplicată, pe motivul că nu s-a adoptat un alt act normativ, cu o forţă juridică inferioară, necesar pentru aplicarea primului.
Instanţa de recurs a mai reţinut că împrejurarea că nici în prezent nu a fost adoptată hotărârea menţionată nu-l poate vătăma în drepturile sau interesele sale legitime pe intimatul-contestator, care şi-a îndeplinit obligaţiile în termenele prescrise de lege. (Judecator Simona Marcu)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 417/2002)
