Codul civil, art. 1114-1121
Codul de procedura civila, art. 586-590
Neregularitatile privind notificarea si consemnarea sumei datorate în favoarea creditoarei nu pot conduce la nulitatea procedurii în conditiile în care pârâta nu poate invoca vreo vatamare pentru aceasta, în raport cu atitudinea sa de refuz de a încasa chiria platita de catre reclamanta, atitudine manifestata pe tot parcursul procedurii de judecata
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala
decizia comerciala nr. 286/8.02.2010)
Prin decizia comerciala nr.16A/25.05.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, în dosarul nr. 45378/3/2007, s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanta MDG SRL, în contradictoriu cu intimata SC AR SRL, împotriva sentintei civile nr. 8828/4.06.2007 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosarul nr. 3718/299/2007.
Pentru a pronunta aceasta decizie tribunalul a retinut în esenta ca motivul de apel privind gresita transformare a actiunii principale si gresita solutionare a exceptiei invocate de pârâta cu privire la aceasta este neîntemeiat, deoarece aceasta problema nu a mai fost pusa în discutie de catre pârâta în recursul declarat împotriva sentintei de declinare a competentei, sentinta prin care s-a stabilit obiectul pricinii. În acest sens, tribunalul a luat act de transformarea actiunii în constatare în actiune în realizare conform art.132 alin.2 pct.4 din Codul de procedura civila, iar sentinta de declinare a fost confirmata de catre instanta de recurs.
Având în vedere ca obiectul judecatii îl constituie cererea de validare a ofertei reale de plata, tribunalul a apreciat ca neîntemeiate si criticile apelantei referitoare la lipsa concilierii prealabile si consecintele juridice ale acesteia, ceea ce a solicitat reclamantul nefiind satisfacerea unei pretentii, ci prevenirea unei eventuale pretentii ale pârâtei.
În ce priveste critica referitoare la numarul platilor validate si aceasta a fost considerata nefondata de catre tribunal deoarece pe parcursul judecarii cauzei, pâna la pronuntarea sentintei apelate au devenit exigibile mai multe chirii, iar validarea sau invalidarea consemnatiunii se putea pronunta, deoarece solicitarea de validare a mai multor plati a fost determinata de trecerea timpului, fiind astfel incidenta situatia prevazuta de art. 132 alin.2 pct. 2 din Codul de procedura civila.
Referitor la regularitatea consemnarilor, tribunalul a considerat ca în mod corect prima instanta a apreciat ca sunt efectuate conform legii, singura încalcare invocata, a dispozitiilor art. 588 Codul de procedura civila, nu rezulta ca ar fi determinat prejudicii apelantei. Ca atare este lipsit de relevanta faptul ca s-a facut consemnarea odata cu somatia întrucât apelanta a refuzat primirea platii.
Chestiunea renegocierii chiriei si a consecintei lipsei unui acord asupra cuantumului acesteia, dupa expirarea perioadei de trei ani prevazuta de art. 90 din contract, a fost apreciata de catre instanta de apel ca fiind de asemenea solutionata corect de catre prima instanta, întrucât singura chirie negociata si acceptata de ambele parti a fost aceea de 38.000 Euro anual, propunerile pârâtei comunicate reclamantei dupa expirarea perioadei de trei ani nefiind acceptate de aceasta.
Instanta de apel a avut în vedere si dispozitiile art. 970 alin 1 din Codul civil care stabilesc obligatia partilor de a executa cu buna credinta conventiile, nefiind astfel imputabil intimatei esecul negocierilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta, ce a fost înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala.
În motivarea recursului, se sustine ca sentinta este nelegala, fiind întrunite motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 9 si de art.304 pct.7 din Codul de procedura civila, dupa cum urmeaza:
În primul rând se sustine analiza si dezlegarea gresita a motivului de apel privind nelegalitatea transformarii cererii principale din actiune în constatare în actiune în realizare (validare plati), cu consecinte si asupra motivului de apel referitor la lipsa concilierii prealabile.
Recurenta considera ca motivele retinute de instanta de apel sunt straine de natura pricinii, deoarece hotarârea de declinare nu are nici o legatura cu sustinerile apelantei. Dispozitiile art. 132 alin.2 pct. 4 din Codul de procedura civila, se mai sustine, opereaza numai cu mentinerea obiectului si a cauzei actiunii initial înregistrata (adica doar daca reclamanta ar fi solicitat obligarea debitorului la plata efectiva a debitului).
Procedura speciala prevazuta de art. 589 din Codul de procedura civila, reprezenta de fapt o cerere noua a reclamantei, diferita de actiunea în constatare declaratorie formulata initial.
În al doilea rând recurenta critica si considerentele tribunalului referitoare la numarul platilor validate si regularitatea consemnarilor efectuate de intimata, deoarece încalcarea dispozitiilor procedurale de stricta interpretare si aplicare conducea la nulitatea absoluta a procedurii.
Astfel, potrivit art. 1114 – 1121 din Codul civil si art. 586-590 din Codul civil, aceasta procedura se desfasoara, esentialmente, în trei etape. Or, în speta, consemnarea sumei de 16.368 lei s-a facut la 02.12.2005, o data cu notificarea, ca si a sumei de 11.145 lei ( la 26.01.2006). Si consemnarile din cursul luni februarie au fost efectuate la fel, o data cu notificarea, astfel ca din punctul de vedere al recurentei, a fost încalcata procedura prevazuta de lege.
Referitor la inexistenta negocierii si lipsa consimtamântului recurentei la prelungirea contractului dupa parcurgerea primilor trei ani, se sustine ca gresit s-a apreciat de catre instanta de apel ca o atare negociere rezulta din corespondenta partilor, deoarece partile au convenit asupra unei re-formari a contractului dupa primii trei ani de derulare a relatiilor contractuale.
Se mai critica de catre recurenta si concluzia instantei cu privire la faptul ca esecul negocierilor s-ar datora pârâtei, deoarece aceasta a cerut o chirie disproportionat de mare în raport cu chiria pietei, dar se omite faptul ca partile nu au prevazut o procedura de determinare a chiriei de catre o terta persoana, de catre un tribunal arbitral sau de o instanta de judecata. De aceea, se sustine, instanta nu a dorit sa tina seama de cuantumul chiriei comunicat de recurenta-pârâta printr-o adresa.
În fine, recurenta invoca interpretarea contractului potrivit art. 977 din C. civil aratând ca aceasta se face potrivit vointei reale a partilor, iar nu conform sensului literal al termenilor.
În drept recurenta invoca dispozitiile art. 299-316 din C.pr. civ.
În ce priveste exceptia nulitatii recursului, invocata de intimata prin întâmpinare si unita cu fondul recursului la termenul de judecata din 08.02.2010, Curtea apreciaza ca aceasta este neîntemeiata deoarece, asa cum se arata în chiar cererea de recurs, criticile formulate de recurenta se circumscriu motivelor de recurs prevazute de art. 304 pct. 7 si 9 din C.pr. civ. (fila 2 ) ceea ce conduce la concluzia ca recursul este motivat prin chiar cererea de recurs, cu respectarea dispozitiilor art. 303 alin. 2 din C.pr. civ., astfel ca exceptia nulitatii recursului întemeiata pe dispozitiile art. 306 alin. 1 din C.pr. civ. este nefondata. Mai mult, dispozitiile art. 306 alin. 3 din C.pr. civ. reglementeaza : ” Indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului daca dezvoltarea acestora face posibila încadrarea lor într-unul din motivele prevazute de art. 304 “. În acest sens, motivele invocate de recurenta au fost încadrate în dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 din C.pr. civ., asa cum aceasta a mentionat expres în cererea de recurs, aprecierea incidentei acestora sau a altor motive de recurs (abrogate în prezent, dupa cum sustine intimata, ca efect al calificarii acestora în raport cu dispozitiile art. 304 pct. 10 si 11 din C.pr. civ.) fiind o chestiune ce tine de chiar fondul recursului, de incidenta în cauza a unor aspecte de nelegalitate ale deciziei atacate. Ca atare, nu poate fi primita exceptia nulitatii recursului, decurgând din lipsa motivelor de recurs.
Pe fond, analizând recursul declarat, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, a probelor administrate în cauza si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat si urmeaza a fi respins ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Prima critica referitoare la modul cum instanta de apel a dezlegat motivul de apel referitor la nelegalitatea transformarii cererii principale din actiune în constatare în actiune în realizare (validare plata) este nefondata, instanta de apel apreciind corect caracterul neîntemeiat al acestei critici.
Astfel, pe de o parte, dispozitiile art. 132 alin. 2 pct. 4 din C.pr. civ. permit o astfel de modificare chiar si dupa prima zi de înfatisare, legiuitorul acordând astfel reclamantului posibilitatea ca înlocuirea cererii în constatare cu o cerere în realizarea dreptului sa se poata face oricând, pe parcursul procesului.
Recurenta – apelanta – pârâta sustine ca motivarea instantei de apel în sensul ca o astfel de critica nu ar putea fi nicidecum admisa cu atât mai mult cu cât dupa declinarea competentei de solutionare a cauzei, se stabilise obiectul cauzei, este criticabila si straina de natura pricinii. Aceasta sustinere însa nu poate fi primita deoarece calificarea obiectului litigiului si a pretentiei efective a reclamantei, dupa transformarea actiunii initiale în constatare în actiune în realizare s-a efectuat si de catre instanta care a declinat competenta de solutionare a cauzei, o atare hotarâre chiar daca nu are autoritate de lucru judecat pe fondul pricinii constituie o procedura dilatorie care cuprinde în continutul sau aspecte de procedura ce au fost avute în vedere si de catre instanta de apel.
Mai mult, caracterul neîntemeiat al criticii recurentei rezulta si din inexistenta unei vatamari a acesteia prin permiterea transformarii actiunii în actiune în realizare, de vreme ce aceasta a avut posibilitatea de a se apara, litigiul a suferit numeroase etape procesuale, în care drepturile procedurale ale pârâtei au fost pe deplin respectate, cu atât mai mult cu cât motivarea în fapt a cererii initiale nu a fost schimbata. Cu alte cuvinte, retinem ca scopul pentru care dispozitiile art. 132 alin. 1 din C.pr. civ. stabilesc un termen procedural (prima zi de înfatisare ) pentru modificari aduse cererii de chemare în judecata este acela de a fi respectat dreptul partii potrivnice la aparare, dreptul de a combate pretentiile, de a invoca aparari care sa conduca la paralizarea pretentiei reclamantului, iar în speta pârâta nu poate pretinde o astfel de încalcare si nici nu o face prin motivele de recurs.
Nu este vorba astfel de incidenta motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 din C.pr. civ., în sensul ca instanta de apel ar fi avut în vedere “motive straine de natura pricinii”, instanta de recurs constatând ca dimpotriva, considerentele instantei de apel sunt în legatura cu atitudinea procesuala a pârâtei, adica în legatura cu cauza. De altfel, instanta de apel nu a respins aceasta critica nici pentru autoritate de lucru judecat si nici ca tardiva, ci ca nefondata, expresia ” apelanta nu mai este în drept sa invoce…” fiind interpretata într-un sens mai larg, adica în sensul ca priveste o neregularitate procedurala care ar fi trebui invocata cu mai mult timp înainte, fara însa ca aceasta sa nu fi constituit obiect de analiza pentru instanta de apel (asa cum încearca sa acrediteze ideea recurenta).
În fine, Curtea constata, asa cum mentionam mai devreme, ca aceasta critica, invocata în apel, era nefondata, deoarece în mod corect a fost calificata transformarea cererii în constatare în cerere în realizare, ca nefiind o modificare a cererii în sensul art. 132 alin. 1 din C.pr. civ., ci o modificare permisa oricând conform art. 132 alin. 2 pct. 4 din C.pr. civ.
Referitor la critica privind modul gresit de interpretare a dispozitiilor art. 1114-1121 din Codul civil si ale art. 586-590 din C.pr. civ., dispozitii de stricta interpretare si aplicare extinse de catre instanta de apel, aceasta este de asemenea nefondata, nerezultând din decizia apelata si din probele administrate în cauza ca instanta de apel ar fi interpretat extensiv în mod nepermis, dispozitiile privind procedura ofertei reale urmate de consemnatiune. Astfel, pretinsa nulitate a procedurii invocata de recurenta-apelanta – pârâta, decurgând din numarul platilor retinute si regularitatea consemnarilor, nu este dovedita prin probele administrate în cauza, pentru ca încalcarea dispozitiilor procedurale sa conduca la nelegalitatea deciziei recurate.
În ce priveste consemnarea sumei de 16.368 lei, cu recipisa nr. 63/02.12.2005 reprezentând rest de plata la chiria aferenta lunii noiembrie 2005 si chirie integrala aferenta lunii decembrie 2005 + TVA , se considera de catre recurenta ca aceasta nu putea fi facuta concomitent cu notificarea si ca, fiind facuta astfel, este nula. Consideram ca nu este în nici un caz vorba de nulitatea procedurii, mai ales ca pârâta nu poate invoca vreo vatamare pentru aceasta, în raport cu atitudinea sa de refuz de a încasa chiria platita de catre reclamanta, atitudine manifestata pe tot parcursul procedurii (începând cu data de 28.11.2005 – data introducerii cererii de chemare în judecata pâna astazi – a se vedea. Cu alte cuvinte, nulitatea procedurii de consemnare, în conditiile în care nulitatile procedurale sunt reglementate de dispozitiile art. 105 alin. 2 din C.pr. civ., iar acestea sunt dependente de o vatamare pretinsa si dovedita de cel care o invoca, având un regim diferit de nulitatile din dreptul civil substantial, nu poate fi primita. Asa cum rezulta din motivele de recurs, recurenta-pârâta nu invoca vreo vatamare pentru comunicarea notificarii si consemnarea concomitenta a sumelor de bani cu titlu de chirie, în conditiile refuzului pârâtei-creditoare de a încasa aceasta suma de bani, o atare vatamare nefiind rezultata nici din probele administrate în cauza în cele doua etape procesuale. Nulitatea sustinuta de recurenta atât prin motivele de apel cât si prin motivele de recurs nu poate fi astfel avuta în vedere, în lipsa unei atare vatamari, refuzul pârâtei de a încasa sumele notificate si consemnate de reclamanta fiind manifest.
Aceleasi considerente sunt avute în vedere de instanta de recurs si pentru înlaturarea criticilor referitoare la modul cum a fost interpretata critica apelantei privind consemnarea sumei de 11.145 lei cu recipisa nr. 73/26.01.2006, precum si cea cu privire la consemnarea sumei de 11.058 lei cu recipisa nr. 639587/24.02.2006, deoarece aceleasi premise procedurale trebuie avute în vedere la analiza unei astfel de critici, apreciate nefondate.
În concluzie, nu poate fi retinuta neregularitatea procedurii de ” oferta reala urmata de consemnatiune”, ca motiv de respingere a cererii reclamantei de validare a ofertei, pentru motivele aratate în cele ce preced.
Critica recurentei referitoare la modul nelegal în care Tribunalul a considerat ca nu s-a procedat la o renegociere a chiriei si ca nu este vorba de o lipsa a consimtamântului pârâtei pentru prelungirea contractului de închiriere, si aceasta este nefondata, deoarece contractul de închiriere dintre parti a fost încheiat pentru o perioada de 45 de ani, asa cum rezulta din art. 5 ( Capitolul III) ( a se vedea fila 10 din Dosarul nr. 40382/3/2005 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala, numar vechi 5966/2005, înainte de declinarea competentei ), astfel ca sustinerea recurentei în sensul ca era neaparat necesara dupa o perioada de 3 ani o ” re-formare” a contractului , este neavenita si contrara unor reguli de principiu ce guverneaza contractele. Între acestea sunt esentiale doua: ” a) principiul obligativitatii efectelor contractului – art. 969 alin. 1 din C.civil – pacta sunt servanda si b) principiul simetriei actului juridic civil – art. 969 alin. 2 din Codul civil – mutuus consensus mutuus dissensus, potrivit acestuia din urma contractul neputând fi modificat decât în aceeasi modalitate în care acesta s-a încheiat, adica prin consimtamântul ambelor parti.
Ca atare, retine Curtea, nu poate fi vorba nicidecum de o încetare a contractului dupa primii trei ani si nici de o nulitate a acestuia, asa cum sustine recurenta, apararile pârâtei fiind înlaturate în mod corect de catre instanta de apel. Aspectele de fond privind posibilitatea determinarii chiriei majorate în vederea renegocierii acesteia si cel privind culpa uneia sau alteia dintre parti pentru esecul încercarilor de renegociere consideram ca nu pot fi analizate în cadrul procedurii sumare a validarii ofertei reale urmate de consemnatiune, acestea tinând exclusiv de executarea contractului de închiriere, de modul cum au decurs raporturile juridice dintre parti si în orice caz, acestea nu se circumscriu unor critici de nelegalitate care sa poata fi încadrate în dispozitiile art. 304 din C.pr. civ., astfel ca instanta de recurs le va înlatura.
În acest sens, retinem ca în mod corect, instanta de apel a considerat ca legal si temeinic a procedat prima instanta când a validat oferta reala urmata de consemnatiune cu privire la plata chiriei datorate potrivit contractului de închiriere dintre parti (contract nemodificat prin vreun act aditional de catre parti).
Nerealizarea unei renegocieri a chiriei si, prin urmare, nefinalizarea unei proceduri de modificare a cuantumului chiriei, nu sunt chestiuni care sa poata fi avute în vedere ca si aspecte de nelegalitate, deoarece modul cum instantele au interpretat contractul dintre parti, raportat la probele administrate în cauza nu apare ca fiind unul nelegal. Recurenta nu arata care anume dispozitii legale au fost încalcate sau interpretate gresit de catre instanta de apel, pentru ca incidenta motivului de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 din C.pr. civ. sa fie dovedita, astfel ca si sub acest aspect recursul este nefondat.
Referirea la dispozitiile art. 977 din C.civil care stabilesc ca interpretarea contractelor se face dupa vointa reala a partilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor, nu are nicio eficienta în ce priveste recursul, deoarece instanta de apel a interpretat corect contractul de închiriere, retinând astfel si corespondenta dintre parti, ceea ce confirma tocmai respectarea principiului de interpretare astfel reglementat, iar nu încalcarea sa.
Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 din C.pr. civ.a respins recursul ca nefondat ( E.R.).
