Potrivit art. 202 alin. (23) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, „Creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale”.
Simpla calitate de creditor al societăţii nu este însă suficientă pentru admiterea opoziţiei, fiind necesar ca acest prejudiciu să fie indicat concret (prin raportare la actul împotriva căruia s-a formulat opoziţie) şi să fie dovedit.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1150 din 22 septembrie 2011
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău și înregistrată sub nr. 8714/110/2010, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău a formulat opoziție la Hotărârea nr. 54107/01.11.2010 a asociatului unic al SC C.M. SRL Comănești, hotărâre prin care se cesionează părțile sociale către o altă persoană.
Reclamanta și-a motivat opoziția, arătând că societatea menționată figurează cu datorii la bugetul general consolidat al statului, iar prin transmiterea părților sociale ale asociatului unic către o altă persoană reclamanta este prejudiciată, prin faptul că asociatul unic al societății se sustrage de la plata acestor datorii și de la o eventuală atragere a răspunderii patrimoniale solidare pentru plata obligațiilor fiscale restante.
în drept, se invocă dispozițiile art. 202 alin. (23) din Legea nr. 31/1990, modificat prin O.U.G. nr. 54/2010.
Prin sentința nr. 1490/17.12.2010, pronunțată de Trib. Bacău în dosarul nr. 8714/110/2010, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că nu s-a dovedit intenția societății de a se sustrage de la plata datoriilor bugetare, în condițiile în care din debitul total s-a achitat suma de 24.630 lei, rămânând un rest de plată de 1.653 lei.
Mai reține instanța de fond că nu se poate stabili un raport de cauzalitate între retragerea asociatului unic din societate și debitul societății, care rămâne în continuare în sarcina societății, chiar dacă s-a schimbat asociatul unic.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DGFP Bacău, care a susținut că hotărârea instanței de fond este rezultatul greșitei interpretări și aplicări a art. 202 alin. (23) din Legea nr. 31/1990. Recurenta consideră că prejudiciul invocat constă în obligațiile fiscale neachitate, iar instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu ar exista intenția societății sau a asociatului retras de a se sustrage de la executarea silită.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate (încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.) și în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin actul adițional nr. 1/29.10.2010, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. 54107/1.11.2010 s-a hotărât modificarea Actului Constitutiv al SC C.M. SRL, în sensul că a fost cooptat în societate asociatul B.C., care a fost numit și administrator, concomitent cu retragerea asociatului B.A.F.C., care a cesionat cele 20 de părți sociale deținute către noul asociat.
Potrivit art. 202 alin. (23) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, „Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să își cedeze părțile sociale”.
Din interpretarea textului legal rezultă că natura juridică a opoziției este aceea de acțiune în răspundere civilă, de cele mai multe ori de natură delictuală, fără a fi exclusă însă și forma răspunderii civile contractuale.
Specificul acestei acțiuni constă în aceea că opoziția tinde strict la repararea prejudiciului cauzat creditorilor sociali sau altor persoane, în sensul că hotărârea asociaților nu este afectată prin eventuala admitere a opoziției și implicit, transmiterea dreptului de proprietate asupra părților sociale nu poate fi împiedicată, ci doar sunt amânate efectele acestei hotărâri până la împlinirea termenului ori a condiției suspensive ce rezultă din dispozițiile art. 202 alin. (23).
în speța de față, fiind în prezența unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, creditorul este ținut să dovedească îndeplinirea condițiilor legale cu privire la faptă, prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre acestea.
Nu putem reține că simpla calitate de creditor ar fi suficientă pentru admiterea opoziției, căci per a contrario ar însemna că legiuitorul a renunțat la libertatea de cesionare a părților sociale [consacrată de art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990] și că a condiționat-o de achitarea tuturor datoriilor societății; o astfel de interpretare este exclusă, odată ce legiuitorul nu a impus o astfel de condiție.
Din această perspectivă, se impun a fi înlăturate argumentele recurentei, potrivit cărora obligațiile fiscale neachitate ale societății reprezintă prejudiciul invocat prin acțiune, fiind necesar ca acest prejudiciu să fie indicat concret (prin raportare la actul împotriva căruia s-a formulat opoziție) și să fie dovedit. Or, recurenta nu face dovada că ar fi procedat la începerea executării silite sau că, pe o astfel de cale, s-ar fi constatat imposibilitatea recuperării creanței în discuție.
Pe de altă parte, art. 202 alin. (23) din Legea nr. 31/1990 prevede că prin opoziție se solicită instanței judecătorești „să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să își cedeze părțile sociale”.
Textul reglementează două situații distincte, respectiv: 1) „cazul când prejudiciul este cauzat de societate sau de asociați” și 2) „cazul când prejudiciul este cauzat de asociatul ce intenționează să își cedeze părțile sociale”, nefiind posibilă admiterea opoziției față de toate aceste persoane (societate, asociați și asociat ce intenționează să cesioneze), nefiind în prezența unei solidarități pasive a unora și a altora.
Or, sub acest aspect, poziția recurentei nu este suficient conturată, având în vedere că prin acțiune solicită obligarea societății și a asociatului unic B.F.C. la repararea prejudiciului (respectiv achitarea datoriilor la bugetul de stat), iar în recurs, deși invocă datoriile societății, solicită doar obligarea aceluiași asociat la repararea prejudiciului.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 202 alin. (23) din Legea nr. 31/1990, criticile recurentei fiind nefondate.
(Judecător Vera Stănișor)
