Opoziţie întemeiată pe textul art.61 din Legea nr.31/1990 republicată. Societăţi comerciale


Dispoziţiile art.61 din Legea nr.31/1990 republicată, prevăzând posibilitatea pentru creditori sau orice persoană prejudiciată prin hotărârea asociaţiilor privitoare la modificarea actului constitutiv de a formula o cerere de opoziţie prin care să solicite repararea prejudiciului cauzat, nu pot fi interpretate în sensul în care opoziţia poate fi formulată şi împotriva actului de dizolvare a societăţii.

Secţia comercială – Decizia comercială nr. 121/04 februarie 2011

Prin sentinţa comercială nr.1736/COM/2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.3701/97/2010 s-a respins opoziţia formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara (DGFP) prin care aceasta a solicitat suspendarea hotărârii nr.1/18.05.2010 adoptată de SC C.T.P. SRL de dizolvare a societăţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin hotărârea nr.1 din 18.05.2010 asociatul unic al SC C.T.P. SRL a hotărât dizolvarea acesteia conform republicată. S-a constatat că societatea nu are patrimoniu de repartizat, în consecinţă nu are activ, pasiv şi creditori, nu are datorii şi nu are în proprietate active, bunuri imobile sau mijloace fixe, iar dizolvarea şi radierea se face fără numire lichidator .

Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a nr. 2471/7.VI. 2010.

S-a reţinut, în drept, că potrivit art.61 din Legea nr.31/1990, republicată, creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care solicită instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat. În speţă, însă s-a constatat că oponenta solicită, contrar acestui text de lege suspendarea hotărârii nr.1/18.05.2010 iar nu repararea prejudiciului.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara, solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii opoziţiei sale aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că, pe de o parte, textul art.62 din Legea nr. 31/1990 invocat de către prima instanţă nu se referă la repararea prejudiciului ci la termenul de depunere a opoziţiei, termen care a fost respectat de către oponenta recurentă.

Pe de altă parte, se invocă dispoziţiile art.235 alin.1 din Legea nr.31/1990 potrivit cu care societăţile cu răspundere limitată, cazul în speţă, pot hotărî, odată cu dizolvarea, şi modul de lichidare a datoriilor societăţii, ceea ce nu s-a realizat în cauză de vreme ce, aşa cum se poate observa, pârâta are datorii la bugetul de stat în sumă de 6.838 lei.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate se constată următoarele :

Cu privire la textul art.62 din Legea nr.31/1990, republicată , şi care, într-adevăr se referă la termenul de depunere a opoziţiei, este evident că a fost consemnat din eroare în considerentele sentinţei atacate câtă vreme conţinutul avut în vedere de către instanţă este cel al art.61 din acelaşi act normativ, citat aproape în întregime şi care, se referă la persoanele care pot formula opoziţie împotriva hotărârilor asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv.

Sub acest aspect însă, se apreciază în recurs că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art.61 din Legea nr.31/1990, republicată, dispoziţii care, aşa cum se observă, se referă la modificarea actului constitutiv, modificare în sfera căreia nu poate fi inclusă dizolvarea societăţilor comerciale.

Într-adevăr, aşa cum rezultă din textul art.233 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată, dizolvarea are ca efect deschiderea procedurii lichidării, fiind primul pas înspre această finalitate,urmată de radierea societăţii, moment de la care directorii, administratorii, nu mai pot întreprinde alte operaţiuni decât cele specifice lichidării sub sancţiunea răspunderii personale şi solidare (alin.2 al art.233). În schimb, modificarea actului constitutiv are în vedere o societate viabilă, funcţionabilă în chiar condiţiile modificărilor intervenite iar nu o societate a cărei existenţă a încetat prin dizolvare.

Tocmai de aceea, modificarea actului constitutiv al societăţilor comerciale este reglementată în titlul IV al Legii nr.31/1990 spre deosebire de dizolvare, reglementată în titlul VI al aceluiaşi act normativ împreună cu fuziunea şi divizarea ca modalităţi de încetare a unei societăţi comerciale

Dizolvarea societăţilor comerciale nu este prevăzută în mod expres între cazurile de modificare a actului constitutiv al societăţilor comerciale ( prelungirea duratei societăţii, reducerea, mărirea capitalului social, schimbarea sediului, a formei sau a obiectului societăţii, transmiterea de părţi sociale sau a părţilor de interes, excluderea ori retragerea unui asociat şi altele asemenea) şi nici nu poate fi dedusă din interpretarea unor dispoziţii legale. În caz de modificare societatea, ca persoană juridică, subzistă cu toate modificările aduse spre deosebire de dizolvare, când societatea îşi încetează activitatea.

Faţă de cele menţionate este evident că recurenta nu are un drept la acţiune, prin care să ceară suspendarea dizolvării societăţii comerciale pârâte până la plata creanţei bugetare datorate statului. În calitatea sa de creditor, recurenta urmează să-şi recupereze creanţa în faza de lichidare provocată de soluţia dizolvării.

Este adevărat că potrivit art.235 alin.1 din Legea nr.31/1990 societatea pârâtă ar fi putut hotărî odată cu dizolvarea şi asupra modului de lichidare a societăţii, însă aceasta nu constituie o obligaţie ci o facultate aşa cum se desprinde în mod expres din textul legii.

În aceste condiţii în care recurenta creditoare nu justifică o calitate procesuală activă pentru a se opune hotărârii de dizolvare a societăţii pârâte pe temeiul art.61 din Legea nr.31/1990, republicată, soluţia primei instanţe, de respingere a opoziţiei formulate, chiar dacă cu o motivare diferită, se dovedeşte corectă urmând a fi menţinută prin respingerea prezentului recurs.