Prin sentinţa civilă nr. 595/C din 5.10.1999, Tribunalul Vâlcea a respins opoziţia formulată de una dintre acţionarele societăţii comerciale, împotriva hotărârii consiliului de administraţie al acestei societăţi din 20 mai 1999.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin hotărârea din 20 mai 1999, consiliul de administraţie al societăţii a decis majorarea capitalului social cu suma de 26.216.873.025 lei, pentru cate s-au emis acţiuni cu valoare nominală, ce s-au distribuit, în compensarea creanţei certe, lichide şi exigibile, ce avea această valoare; în urma acestei operaţiuni s-a modificat fracţiunea de capital ce revenea fiecărui acţionar.
Având în vedere art. 61 şi 62 din Legea nr. 31/1990 şi examinând cerinţele de legalitate ale hotărârii, s-a constatat că acestea privesc majorarea capitalului social, prin compensarea unei creanţe, procedeu prevăzut de art. 205 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, precum şi că hotărârea modificatoare a actelor constitutive ale societăţii a fost adoptată legal de consiliul de administraţie, căruia, prin hotărâre, adunarea generală a acţionarilor i-a delegat exerciţiul acestei atribuţii.
Prin recursul împotriva acestei sentinţe, oponenta a susţinut că prima instanţă a nesocotit cerinţele imperative ale art. 207 alin. 2 şi art. 208 din Legea nr. 31/1990 şi articolele 24-32 din Legea nr. 52/1994, deoarece societatea comercială în cauză este o societate deschisă, cotată pe piaţa extrabursieră, situaţie în care trebuia lansată o ofertă publică primară de valori mobiliare, autorizată de C.N.V.M., care să respecte dreptul de preemţiune al acţionarilor la cumpărarea de noi acţiuni, înăuntrul unui termen de opţiune.
Recursul a fost respins, prin decizia civilă nr. 51/R.C./1.03.2000, a Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a reţinut că hotărârea consiliului de administraţie din 20 mai 1999 a fost publicată în Monitorul Oficial (partea a IV-a) din 28 mai 1999.
La depunerea opoziţiei şi în precizările ulterioare s-a invocat calitatea oponentei de acţionar şi s-a cerut anularea hotărârii, ca fiind contrară legii.
Potrivit art. 61 şi 62 din Legea nr-. 31/1990, modificată, hotărârile acţionarilor, inclusiv cele ale organelor statutare ale societăţii, pot fi atacate cu opoziţie de către creditorii sociali şi de către alte persoane prejudiciate prin aceste hotărâri, inclusiv acţionari, dacă din context rezultă astfel, în 30 de zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.
Pe de altă parte, potrivit art. 131 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei.
Aşadar, acţionarul are dreptul să atace hotărârea asociaţilor modificatoare a actului constitutiv atât cu opoziţie, cât şi cu acţiune în anulare.
Cele două căi de atac nu sunt însă alternative, astfel încât acţionarul să poată opta pentru exerciţiul oricăreia şi să obţină acelaşi rezultat.
Opoziţia a fost creată de legiuitor ca mijloc de protecţie al creditorilor sociali şi al celorlalte persoane, care prin hotărârile modificatoare ale actelor constitutive şi-ar vedea afectat gajul general asupra capitalului social sau ar fi prejudiciaţi prin aceste hotărâri.
Consecinţa admiterii opoziţiei nu este anularea hotărârii modificatoare, ca în cazul acţiunii în anulare prevăzută de art. 131, ci suprimarea puterii executării acesteia faţă de oponent, până la dezinteresarea acestuia prin acoperirea prejudiciului suferit.
Or, în cauză, în faţa primei instanţe, oponenta, în calitate de acţionar, a cerut anularea hotărârii şi nu a reclamat un prejudiciu ce i-a fost cauzat prin hotărâre, ci numai că hotărârea este contrară legii, ceea ce înseamnă că sub denumirea şi în condiţiile procedurale ale opoziţiei, a exercitat o acţiune în anulare a hotărârii, ceea ce este inadmisibil. Se poate constata că, în raport cu data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii – 28 mai – dreptul la acţiune în anulare era prescris prin împlinirea termenului legal de 15 zile pentru exercitarea lui.
Totodată, radierea menţiunii din registrul comerţului, privind operaţiunea ce face obiectul hotărârii modificatoare, nu poate fi consecinţa admiterii opoziţiei, care înseamnă oprirea executării hotărârii până la îndestularea oponentului.
în recurs, oponenta invocă şi un prejudiciu produs prin reducerea cotei de divizare a capitalului de la 10,41% la 5,85%, fără a preciza în ce constă prejudiciul. Această susţinere nouă, făcută pentru prima dată în recurs, nu poate determina casarea sentinţei şi nici examinarea ei pe fond, cât timp nu a fost făcută în faţa primei instanţe, deoarece numai apelul este devolutiv şi îngăduie, în limitele art. 292 şi 294 alin. 2, punerea în discuţie în calea de atac a unor împrejurări nediscutate în faţa primei instanţe. Nici în apel, însă, art. 294 Cod procedură civilă nu îngăduie schimbarea obiectului şi a cauzei acţiunii. Cu atât mai mult în recurs, schimbarea este inadmisibilă.
Tot astfel, a fost considerată inadmisibilă susţinerea oponentei făcută pentru prima dată în recurs, în sensul că hotărârea de majorare face imposibilă încasarea creanţei sale, reprezentând dividende cuvenite pentru anii 1992-1995 (decizia civilă nr. 5 l/R/C din 1.03.2000 a Curţii de Apel Piteşti).
