S-a solicitat obligarea societatii sau asociatilor la repararea prejudiciului cauzat si atragerea raspunderii civile a asociatului care intentioneaza sa îsi cedeze partile sociale, având în vederea ca SC B. SRL figureaza cu debite neachitate la bugetul general consolidat în suma totala de 1821 lei.
În motivarea cererii s-a sustinut ca SC B. SRL a solicitat ORC Prahova înregistrarea actului aditional din 19.08.2010, prin care B. A. si C. A. cesioneaza partile sociale pe care le detin catre C. C. si Z. M.
Reclamanta a apreciat ca transmiterea de parti sociale nu se poate realiza decât dupa achitarea obligatiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, fiind evident faptul ca transmiterea partilor sociale este facuta cu rea credinta, în vederea sustragerii de la achitarea sumelor restante datorate.
În drept s-au invocat dispozitiile Legii 31/1990, modificata de OUG 54/2010 si s-a solicitat judecarea în lipsa, în conformitate cu prevederile art. 242 din Codul de procedura civila.
Prin sentinta nr. 4 din 5 ianuarie 2011 Tribunalul a respins opozitia ca neîntemeiata.
Instanta a retinut ca, în conformitate cu prevederile art. 202 alin. 23 din , „Creditorii sociali si orice alte persoane prejudiciate prin hotarârea asociatilor privitoare la transmiterea partilor sociale pot formula o cerere de opozitie prin care sa solicite instantei judecatoresti sa oblige, dupa caz, societatea sau asociatii la repararea prejudiciului cauzat, precum si, daca este cazul, atragerea raspunderii civile a asociatului care intentioneaza sa îsi cedeze partile sociale. Dispozitiile art. 62 se aplica în mod corespunzator.”
Cererea nu se poate limita la invocarea unei creante, independent de dovedirea legaturii de cauzalitate dintre cesiunea de creanta si prejudiciul efectiv suferit de oponent.
Tribunalul a retinut ca opozitia nu reprezinta o cale de atac sau o actiune în anularea hotarârii adunarii generale, admiterea opozitiei având rolul de a bloca efectele hotarârii fata de oponent (desi ele ramân valabile fata de persoanele care nu au atacat-o), pâna la plata despagubirilor cerute.
Numai în mod exceptional, în caz de nereparare a prejudiciului patrimonial, opozitia atrage consecinta nulitatii, potrivit art.57 din Legea 31/1990.
Or, în cauza, reclamanta creditoare a atacat cu opozitie hotarârea adunarii generale a asociatilor si a afirmat ca are o creanta împotriva societatii, în suma de 1821 lei, o suma modica, fara însa sa arate – în concret – în ce mod este prejudiciata (de ce modificarea titularilor partilor sociale determina o imposibilitate totala sau partiala de recuperare a creantei sale, pe câta vreme capitalul social si patrimoniul SC B. SRL ramân nemodificate).
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs reclamanta D.G.F.P. Prahova, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A sustinut recurenta ca legiuitorul, prin modificarea legislativa adusa art. 202 din Legea nr. 31/1990 republicata, a dorit sa limiteze abuzul întâlnit în practica, în legatura cu exercitarea, de catre asociati, a dreptului de dispozitie asupra bunurilor mobile necorporale ce sunt reprezentate de partile sociale detinute.
Asadar, prevalându-se de dreptul de înstrainare, aceste persoane nu urmaresc altceva decât zadarnicirea oricaror actiuni, prezente ori viitoare, întreprinse de organele fiscale competente, în vederea realizarii creantelor detinute fata de respectivele societati comerciale, inclusiv asupra propriului patrimoniu, în eventualitatea unei angajari a raspunderii solidare.
A apreciat recurenta ca cesionarea unei parti din capitalul social înainte de achitarea datoriilor la bugetul general consolidat, în suma de 1821 lei (chiar daca suma este mica), este de natura sa creeze riscuri în ceea ce priveste încasarea creantei, care este certa, lichida si exigibila, acesta fiind si motivul si dovada prejudiciului. Nu mai este necesara alta dovada, câta vreme art. 73 alin. (1) lit. e din Legea nr. 31/1990 republicata stabileste ca administratorii sunt raspunzatori solidar fata de societate pentru „stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea si actul constitutiv le impun”.
În acest sens, a solicitat sa fie avute în vedere prevederile art. 22 din Codul de procedura fiscala, lit.c, unde se mentioneaza ca societatile au obligatia de a plati la termenele legale impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat. Trebuie avute în vedere si prevederile art. 27 alin.(2) lit. d din Codul de procedura fiscala, unde se mentioneaza ca raspund solidar cu debitorul administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credinta, au determinat neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale.
Curtea a retinut ca din interpretarea art. 61 alin. 1 din privind societatile comerciale rezulta ca pot utiliza calea opozitiei doar creditorii sociali, precum si orice alte persoane care sunt prejudiciate prin hotarârile asociatilor privitoare la modificarea actului constitutiv .
Prin opozitie nu se vizeaza desfiintarea ori modificarea hotarârii adunarii generale a asociatilor, ci numai obligarea la acoperirea prejudiciului produs unor categorii de persoane, respectiv creditorii sociali si orice persoane prejudiciate prin hotarârea luata. Or, în cauza, asa cum a retinut si instanta de fond, recurenta nu a aratat în ce consta prejudiciul sau ca urmare a cesionarii partilor sociale de catre asociatii cedenti.
Admiterea cesiunii partilor sociale nu determina desfiintarea si radierea societatii comerciale sus-amintite, capitalul social al intimatei nefiind modificat.
Nu a fost retinuta critica recurentei sub aspectul riscului neîncasarii creantei datorate bugetului de stat, cât timp recurenta are posibilitatea de a uza de caile de specifice pentru plata debitului, iar potrivit dispozitiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.
Recurenta nu a administrat dovezi din care sa reiasa o creare sau o marire a unei stari de insolvabilitate a societatii intimate, ca urmare a cesiunii de parti sociale. O cerere de opozitie nu se poate limita la invocarea unei creante, independent de probarea legaturii sau raportului de cauzalitate dintre cesiunea de parti sociale sau creanta si prejudiciul efectiv suferit de oponent.
În consecinta, Curtea, în baza dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, a respins ca nefondat recursul.
