Ordin al ministrului apărării privind trecerea în rezervă a unui ofiţer prin aplicarea art. 43 lit. f din Statutul corpului ofiţerilor. Acţiune pentru anularea ordinului. Cereri noi formulate în re­curs. Legalitatea actului administrativ

Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 1163 din 15 mai 1998 (dosar tir. 43/1998).

Prin acţiune s-a cerut anularea ordinului nr. 245 din 04.04.1995 emis de Ministrul apărării naţionale şi a deciziei de pensionare nr. 058378/1995 emi­să de Secţia de pensii militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, iar pe parcursul procesului la instanţa de fond reclamantul nu şi-a modificat sau completat acţiunea, astfel că cererile noi formulate în recurs – şi anume cele privitoare la emiterea unui nou ordin de trecere în rezervă, la plata diferenţei dintre soldă şi şi la emiterea unei noi decizii de pensionare – nu pot fi luate în considerare, în baza prevederilor art. 316 raportat la art. 294 din Co­dul de procedură civilă.

Referitor la celelalte motive de recurs. Curtea are în vedere că trecerea în rezervă a recurentului s-a făcut corect, prin aplicarea art. 43 lit.f din Statutul corpului ofiţerilor deoarece a avut loc efectiv o reducere de personal, ca urmare a reorganizării forţelor armate.

Intimata a făcut dovada reducerii personalului cu încă 207 ofiţeri, în ace­laşi timp cu recurentul şi pentru acelaşi considerent, ceea ce denotă că exista un surplus de ofiţeri faţă de nevoile reale.

Conducerea unităţii era aceea care putea aprecia, în raport de o serie de considerente, care anume ofiţer urma să fie trecut în rezervă.

Erau întrunite şi condiţiile prevăzute de art. 15 lit. a din Decretul nr. 214/1977 deoarece recurentul nu avea vârsta necesară pentru obţinerea pen­siei de serviciu cu vechimea integrală, dar îndeplinea condiţiile necesare pentru obţinerea pensiei de serviciu cu vechime incompletă şi anume: avea cel puţin 25 ani vechime în serviciu, cel puţin 15 ani ca militar, vârsta de peste 50 ani şi a avut loc reorganizarea unităţii prin reducerea unor funcţii din statutul de organizare.

Ca atare, corect a fost menţionat în ordinul atacat art. 15 lit. a din Decre­tul nr. 214/1977, care avea aplicabilitate şi pentru recurent.

Ţinând cont de cele menţionate mai sus şi reţinând că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.