Exercitarea dreptului de control în cadrul unei implică luarea la cunoştinţă de către asociat, în mod nemijlocit, a conţinutului registrelor şi a mapelor cu documente originale, precum şi a bilanţurilor şi a rapoartelor administratorului, fiind de necontestat că această prerogativă a asociatului cuprinde implicit şi dreptul de a efectua un control asistat de un expert contabil, singura limitare fiind dată de aceea ca dreptul de control să fie exercitat cu bună-credinţă, fără a se transforma într-un mijloc de şicană, de natură a perturba considerabil activitatea curentă a administratorului social.Blocarea în mod nejustificat a accesului asociatului-administrator la documentele, evidenţele şi registrele societăţii care atestă operaţiunile efectuate de persoana juridică reprezintă un act samavolnic, care nu poate primi o confirmare din partea instanţei de judecată.
Secţia comercială, Decizia nr. 976 din 12 august 2009
Prin sentința civilă nr. 469/ P.I. din 21.04.2009, Tribunalul Timiș a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A.B.B. în contradictoriu cu pârâtele SC I. SRL Timișoara și T.S.G.
Pentru aceasta, judecătorul fondului a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să permită verificarea documentelor contabile ale societății de către o persoană mandatată de către el, afirmând comportamentul abuziv al celuilalt asociat-administrator, însă dovada acestui refuz nu poate fi reținută exclusiv din conținutul corespondenței dintre persoana mandatată și reclamant, cum în mod eronat a apreciat partea. în ceea ce privește urgența măsurii solicitate, instanța a constatat că reclamantul a invocat o simplă eventualitate a prejudicierii sale, decurgând dintr-o posibilă prejudiciere a societății al cărei asociat și administrator este. în condițiile în care reclamantul are calitatea de administrator social, Tribunalul nu a reținut iminența producerii unui prejudiciu ce nu ar putea fi înlăturat decât prin dispunerea măsurii solicitate în procedura ordonanței președințiale.
împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamantul A.B.B., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 976 din 12.08.2009, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul reclamantului și a modificat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis cererea de ordonanță președințială, obligând pârâtele să-i permită, acestuia personal sau unei persoane mandatate, accesul la documentele, evidențele și registrele societății pe anul 2008 care atestă operațiunile efectuate de SC I. SRL Timișoara, cu plata cheltuielilor de judecată avansate de recurent.
în considerente s-a arătat că, prin ordonanță președințială, reclamantul A.B.B., în contradictoriu cu pârâtele intimate T.S.G. și SC I. SRL Timișoara, a solicitat Tribunalului obligarea pârâtelor să-i permită, acestuia personal sau unei persoane mandatate, accesul la documentele, evidențele și registrele societății pe anul 2008 care atestă operațiunile efectuate de SC I. SRL. în mod greșit prima instanță a apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, dispunând respingerea acesteia.
în scopul apărării drepturilor care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, art. 581 C.proc.civ. prevede că în cazuri grabnice, la cererea părții interesate, instanța poate lua măsuri vremelnice pe calea ordonanței președințiale, care va putea fi dată și fără citarea părților. Ordonanța președințială constituie o procedură specială edictată în vederea rezolvării temporare a unor cazuri al căror caracter grabnic nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun. Hotărârea luată pe această cale are un caracter vremelnic și nu are scopul de a stabili definitiv drepturile părților, dar tinde să păstreze drepturi care s-ar păgubi prin întârziere sau să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireparabilă. Ordonanța președințială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, urmează ca instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri să se mărginească să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept. Condiția generală de admisibilitate a ordonanței președințiale este aceea ca măsura luată să nu prejudece fondul dreptului, adică, judecând cererea, instanța nu trebuie să soluționeze fondul litigiului, precum și aceea că urgența în luarea unor măsuri este determinată de iminența producerii unor pagube. Evident, soluționarea unei cereri de acest fel presupune existența uneia dintre situațiile prevăzute de textul enunțat.
în prezenta cauză este de necontestat faptul că aparența de drept este în favoarea reclamantului-recurent. Astfel, potrivit actului constitutiv al SC I. SRL Timișoara, atât reclamantul A.B.B., cât și pârâta T.S.G. sunt nu numai asociați ai acestei societăți comerciale, ci ei îndeplinesc și funcția de administrator al respectivei persoane juridice. Ca atare, în speță este incident nu doar alin. (5) al art. 199 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, care arată că în lipsă de cenzori sau, după caz, de auditor financiar, fiecare dintre asociați va exercita dreptul de control pe care asociații îl au în societățile în nume colectiv (știut fiind faptul că la o societate cu răspundere limitată numai dacă numărul asociaților trece de 15 numirea cenzorilor este obligatorie), ci și art. 70,art. 72,art. 73 și art. 198 din același act normativ. Aceste din urmă texte de lege statuează expres că administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv, ei fiind obligați să ia parte la toate adunările societății, la consiliile de administrație și la organele de conducere similare acestora; obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege; administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun; acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de privind procedura insolvenței, cu modificările ulterioare; societatea trebuie să țină, prin grija administratorilor, un registru al asociaților, în care se vor înscrie, după caz, numele și prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părților sociale sau orice altă modificare privitoare la acestea, administratorii răspunzând personal și solidar pentru orice daună pricinuită prin nerespectarea unei asemenea obligații, acest registru putând fi cercetat atât de asociați, cât și de creditori. Pe de altă parte, orice societate comercială este ținută nu numai să-și constituie capitalul social în cuantumul minim prevăzut de legiuitor, ci și să asigure conservarea lui, menținerea integrității valorice a acestuia fiind o obligație legală de natură să ocrotească atât drepturile asociaților, cât și pe acelea ale creditorilor sociali.
Exercitarea dreptului de control în cadrul societății intimate implică luarea la cunoștință de către asociatul recurent în mod nemijlocit a conținutului registrelor și a mapelor cu documente originale (facturi, contracte perfectate, documente de plăți și încasări etc.), precum și a bilanțurilor și a rapoartelor administratorului intimat, fiind de necontestat că această prerogativă a asociatului cuprinde implicit și dreptul de a efectua un control asistat de un expert contabil, lucru pe care, de altfel, reclamantul l-a și urmărit, singura limitare fiind dată de aceea ca dreptul de control să fie exercitat cu bună-credință, fără a se transforma într-un mijloc de șicană, de natură a perturba considerabil activitatea curentă a administratorului social, din ansamblul probelor de la dosar nerezultând exercitarea abuzivă a acestui drept. Din contră, reclamantul și-a arătat întreaga disponibilitate de a intra în posesia documentelor solicitate (mai precis expertul angajat de el) la datele și locul precizat de pârâta-intimată, cu suportarea tuturor costurilor pe care le presupune multiplicarea respectivelor acte.
Tocmai de aceea, predarea în data de 11.08.2008, cu doar o zi înaintea termenul de judecată fixat pentru soluționarea recursului de față, a unora dintre documentele societății, astfel cum au fost acestea enumerate în cadrul procesului-verbal încheiat între reprezentanții celor doi asociați, respectiv a actului constitutiv al SC I. SRL Timișoara, a bilanțului societății, a contului de profit și pierdere, a balanței de verificare analitică și a certificatelor de înregistrare pe anii 2002-2007, nu poate să determine rămânerea fără obiect a cauzei de față, așa cum în mod neîntemeiat a susținut reprezentanta intimatelor cu ocazia cuvântului pe fond. Aceasta, cu atât mai mult cu cât dl expert T.G. a arătat reprezentantei administratorului pârât că, în virtutea mandatului conferit de reclamant, are dreptul să verifice orice document întocmit la nivelul societății, fiind ținut să respecte obligația de confidențialitate în ceea ce privește toate informațiile de care ia cunoștință cu ocazia executării acestui mandat, motiv pentru care apărările intimatelor cum că documentele societății prezintă un caracter secret față de orice persoană străină nu pot fi primite, contabilul angajat de recurent neputând fi inclus în categoria terților, el acționând în numele și pentru asociatul care l-a împuternicit în acest sens. Mai mult decât atât, cu ocazia întâlnirii anterioare, din 14.07.2009, în vederea stabilirii programului de verificare a documentelor persoanei juridice, reprezentantul administratorului T.S.G. s-a declarat de acord cu solicitarea dlui expert de a-i pune la dispoziție, pe cheltuiala recurentului, bilanțurile contabile, balanțele de verificare și anexele la bilanț pentru perioada 2002-2008, împreună cu toate documentele de gestiune ale societății (respectiv fiecare act existent), stabilindu-se, de comun acord, un program de predare-primire care ulterior nu a mai fost respectat de intimată, astfel cum nu a fost respectată nici întâlnirea din 23.02.2009, stabilită la 20.02.2009, cu trei zile în urmă.
Chiar dacă atât prin întâmpinarea la recurs, cât și prin punctele de vedere consemnate în cuprinsul proceselor-verbale încheiate cu ocazia întâlnirilor dintre reprezentanții părților pârâta-intimată a învederat că este de acord să permită mandatarului recurentului accesul la documentele SC I. SRL Timișoara; acest acord, în opinia Curții, a fost doar unul pur formal, aspect ce rezultă atât din condiționările nerezonabile impuse de administratorul societății – asociatul reclamant nu a înțeles să se conformeze cerințelor minime de protecție a datelor, nu a făcut dovada existenței contractului de mandat încheiat cu dl T.G., invitația nr. 49/06.01.2009 se referă și la o societate radiată din registru comerțului (SC T. SRL Timișoara), nu s-a arătat expres care anume acte sunt solicitate spre verificare, era greșit indicat numărul contractului de mandat, în sensul că data este incorectă, deoarece nu preciza cu exactitate luna și ziua încheierii mandatului, solicitarea viza predarea tuturor documentelor celor două societăți, de la înființare și până în prezent, ceea ce însemna obligarea administratorului pârât de a pune la dispoziția expertului a arhivei persoanei juridice la sediul acestuia – cât și din poziția procesuală adoptată de intimate pe întreg parcursul litigiului. Astfel, dovada mandatului a fost prezentat avocatului pârâtei încă din data de 20.02.2009, dar cu toate acestea, atât prin adresa nr. 4 din 24.02.2009, adresa fără număr trimisă avocatei recurentului, cât și prin răspunsul expediat aceluiași avocat, pârâtele-intimate au solicitat reclamantului să prezinte contractul de mandat încheiat cu expertul contabil, opunându-se în fapt verificărilor cerute de recurent. Simpla împrejurare că invitația de a permite accesul la documentele societății intimate cuprindea referiri și la o altă persoană juridică – SC T. SRL Timișoara – care între timp a fost radiată, nu poate constitui un refuz justificat decât pentru actele acestei societăți, nu și pentru cele ale SC I. SRL Timișoara, ca, de altfel, nici greșita menționare a datei contractului de mandat. Pe de altă parte, la dosar au fost depuse în copie atât procura specială acordată dlui expert T.G., cât și declarația de retragere a mandatului dat dnei T.S.G. prin procura autentificată din 24.09.2002 de Biroul Notarului Public D.E. din Timișoara, iar actele solicitate spre consultare au fost precizate în mai multe rânduri.
în concluzie, Curtea apreciază că blocarea în mod nejustificat a accesului reclamantului la documentele, evidențele și registrele societății care atestă operațiunile efectuate de SC I. SRL Timișoara reprezintă un act samavolnic al administratorului pârât, care nu poate primi o confirmare din partea instanței de judecată, iar cererea de ordonanță președințială se impune a fi admisă, ea îndeplinind toate condițiile pretinse de lege. Astfel, obligarea pârâtelor să permită acest acces nu constituie propriu-zis un act „de a face”, singurul care tinde la crearea unor situații noi de fapt, neexistente anterior, în fapt solicitarea recurentului vizând numai restabilirea unei situații anterioare refuzului nejustificat, respectiv liberul acces al unui asociat-administrator la o societate comercială cu răspundere limitată la documentele și registrele persoanei juridice. Altfel spus, măsura pe care reclamantul a solicitat-o instanței să o dispună are drept scop de a repune o stare de fapt în situația anterioară aceleia care a generat prejudiciul. Și dacă s-ar aprecia că o asemenea măsură îmbracă forma unui act „de a face” soluția nu poate fi alta, deoarece în anumite împrejurări, în special în caz de samavolnicie, astfel de acte pot fi ordonate pe calea reglementată de art. 581 și urm. C.proc.civ., ele păstrându-și caracterul vremelnic, nefiind măsuri definitive și nu duc la rezolvarea fondului dreptului.
Cu toate că la ultimul termen de judecată reprezentanta intimatelor a susținut că bilanțul pe anul 2008 al SC I. SRL Timișoara a fost întocmit și depus la organele statului aceasta nu a putut prezenta vreo dovadă a acestei afirmații, iar potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: (…) b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului. La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi. Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare. Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nicio cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun.
Nu în ultimul rând, trebuie reținut faptul că, atâta timp cât sediul social al societății comerciale se află la domiciliul asociatului intimat, recurentul nu are nicio altă posibilitate concretă de a intra în posesia documentelor și evidențelor SC I. SRL Timișoara decât fie cu acceptul administratorului T.S.G., acord care, așa cum s-a arătat mai sus, nu există, fie prin punerea în a unei hotărâri judecătorești care să-i confere un asemenea drept, iar prin îngrădirea accesului la registrele societății acestuia îi sunt încălcate în mod abuziv drepturile ce decurg din dubla sa calitate deținută în cadrul persoanei juridice.
