C.proc.civ., art. 581
Legea nr. 31/1990, republicată, art. 70, art. 72, art. 73, art. 198, art. 199
Ordonanţa preşedinţială constituie o procedură specială edictată în vederea rezolvării temporare a unor cazuri al căror caracter grabnic nu îngăduie să se aştepte desfăşurarea procedurii de drept comun. Întrucât ordonanţa preşedinţială nu are drept scop rezolvarea fondului litigiului, urmează ca instanţa învestită cu soluţionarea unei asemenea cereri să stabilească, în raport cu probele prezentate de părţi, în favoarea căreia dintre ele există aparenţa de drept.
Exercitarea dreptului de control în cadrul unei implică luarea la cunoştinţă de către asociat, în mod nemijlocit, a conţinutului registrelor şi a mapelor cu documente originale, precum şi a bilanţurilor şi a rapoartelor administratorului, fiind de necontestat că această prerogativă a asociatului cuprinde implicit şi dreptul de a efectua un control asistat de un expert contabil, singura limitare fiind dată de aceea ca dreptul de control să fie exercitat cu bună-credinţă, fără a se transforma într-un mijloc de şicană da natură a perturba considerabil activitatea curentă a administratorului social.
Blocarea în mod nejustificat a accesului asociatului-administrator la documentele, evidenţele şi registrele societăţii care atestă operaţiunile efectuate de persoana juridică reprezintă un act samavolnic, care nu poate primi o confirmare din partea instanţei de judecată.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 976 din 12 august 2009
Prin sentinţa civilă nr. 469/P.I. din 21 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2108/30/2009 Tribunalul Timiş a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A.B.B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. I S.R.L. Timişoara şi T.S.G.
Pentru aceasta, judecătorul fondului a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să permită verificarea documentelor contabile ale societăţii de către o persoană mandatată de către el, afirmând comportamentul abuziv al celuilalt asociat-administrator, însă dovada acestui refuz nu poate fi reţinută exclusiv din conţinutul corespondenţei dintre persoana mandatată şi reclamant, cum în mod eronat a apreciat partea. În ceea ce priveşte urgenţa măsurii solicitate instanţa a constatat că reclamantul a invocat o simplă eventualitate a prejudicierii sale, decurgând dintr-o posibilă prejudiciere a societăţii al cărei asociat şi administrator este. În condiţiile în care reclamantul are calitatea de administrator social, tribunalul nu a reţinut iminenţa producerii unui prejudiciu ce nu ar putea fi înlăturat decât prin dispunerea măsurii solicitate în procedura ordonanţei preşedinţiale.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs reclamantul A.B.B., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 976 din 12 august 2009 pronunţată în dosarul nr. 2108/30/2009 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamantului şi a modificat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis cererea de ordonanţă preşedinţială, obligând pârâtele să-i permită, acestuia personal sau unei persoane mandatate, accesul la documentele, evidenţele şi registrele societăţii pe anul 2008 care atestă operaţiunile efectuate de S.C. I S.R.L. Timişoara, cu plata cheltuielilor de judecată avansate de recurent.
În considerente s-a arătat că, prin ordonanţă preşedinţială, reclamantul A.B.B., în contradictoriu cu pârâtele intimate T.S.G. şi S.C. I S.R.L. Timişoara, a solicitat tribunalului obligarea pârâtelor să-i permită, acestuia personal sau unei persoane mandatate, accesul la documentele, evidenţele şi registrele societăţii pe anul 2008 care atestă operaţiunile efectuate de S.C. I S.R.L. În mod greşit prima instanţă a apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, dispunând respingerea acesteia.
În scopul apărării drepturilor care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, art. 581 din prevede că în cazuri grabnice, la cererea părţii interesate, instanţa poate lua măsuri vremelnice pe calea ordonanţei preşedinţiale, care va putea fi dată şi fără citarea părţilor. Ordonanţa preşedinţială constituie o procedură specială edictată în vederea rezolvării temporare a unor cazuri al căror caracter grabnic nu îngăduie să se aştepte desfăşurarea procedurii de drept comun. Hotărârea luată pe această cale are un caracter vremelnic şi nu are scopul de a stabili definitiv drepturile părţilor, dar tinde să păstreze drepturi care s-ar păgubi prin întârziere sau să preîntâmpine o pagubă iminentă şi ireparabilă. Ordonanţa preşedinţială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, urmează că instanţa învestită cu soluţionarea unei asemenea cereri se mărgineşte să stabilească, în raport cu probele prezentate de părţi, în favoarea căreia dintre ele există aparenţa de drept. Condiţia generală de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale este aceea ca măsura luată să nu prejudece fondul dreptului, adică, judecând cererea, instanţa nu trebuie să soluţioneze fondul litigiului, precum şi aceea că urgenţa în luarea unor măsuri este determinată de iminenţa producerii unor pagube. Evident, soluţionarea unei cereri de acest fel presupune existenţa uneia dintre situaţiile prevăzute de textul enunţat.
În prezenta cauză este de necontestat faptul că aparenţa de drept este în favoarea reclamantului recurent. Astfel, potrivit actului constitutiv al S.C. I S.R.L. Timişoara atât reclamantul A.B.B., cât şi pârâta T.S.G. sunt nu numai asociaţi ai acestei societăţi comerciale, ci ei îndeplinesc şi funcţia de administrator al respectivei persoane juridice. Ca atare, în speţă este incident nu doar alineatul (5) al art. 199 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, care arată că în lipsă de cenzori sau, după caz, de auditor financiar, fiecare dintre asociaţi va exercita dreptul de control pe care asociaţii îl au în societăţile în nume colectiv (ştiut fiind faptul că la o societate cu răspundere limitată numai dacă numărul asociaţilor trece de 15 numirea cenzorilor este obligatorie), ci şi art. 70, 72, 73 şi 198 din acelaşi act normativ. Aceste din urmă texte de lege statuează expres că administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv, ei fiind obligaţi să ia parte la toate adunările societăţii, la consiliile de administraţie şi la organele de conducere similare acestora; obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege; administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi; b) existenţa reală a dividendelor plătite; c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun; acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţine şi creditorilor societăţii, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare; societatea trebuie să ţină, prin grija administratorilor, un registru al asociaţilor, în care se vor înscrie, după caz, numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale sau orice altă modificare privitoare la acestea, administratorii răspunzând personal şi solidar pentru orice daună pricinuită prin nerespectarea unei asemenea obligaţii, acest registru putând fi cercetat atât de asociaţi, cât şi de creditori. Pe de altă parte, orice societate comercială este ţinută nu numai să-şi constituie capitalul social în cuantumul minim prevăzut de legiuitor, ci şi să asigure conservarea lui, menţinerea integrităţii valorice a acestuia fiind o obligaţie legală de natură să ocrotească atât drepturile asociaţilor, cât şi pe acelea ale creditorilor sociali.
Exercitarea dreptului de control în cadrul societăţii intimate implică luarea la cunoştinţă de către asociatul recurent în mod nemijlocit a conţinutului registrelor şi a mapelor cu documente originale (facturi, contracte perfectate, documente de plăţi şi încasări etc.), precum şi a bilanţurilor şi a rapoartelor administratorului intimat, fiind de necontestat că această prerogativă a asociatului cuprinde implicit şi dreptul de a efectua un control asistat de un expert contabil, lucru pe care, de altfel, reclamantul l-a şi urmărit, singura limitare fiind dată de aceea ca dreptul de control să fie exercitat cu bună-credinţă, fără a se transforma într-un mijloc de şicană da natură a perturba considerabil activitatea curentă a administratorului social, din ansamblul probelor de la dosar nerezultând exercitarea abuzivă a acestui drept. Din contră, reclamantul şi-a arătat întreaga disponibilitate de a intra în posesia documentelor solicitate (mai precis expertul angajat de el) la datele şi locul precizat de pârâta intimată, cu suportarea tuturor costurilor pe care le presupune multiplicarea respectivelor acte.
Tocmai de aceea, predarea în data de 11 august 2008, cu doar o zi înaintea termenul de judecată fixat pentru soluţionarea recursului de faţă, a unora dintre documentele societăţii, astfel cum au fost acestea enumerate în cadrul procesului-verbal încheiat între reprezentanţii celor doi asociaţi, respectiv a actului constitutiv al S.C. I S.R.L. Timişoara, a bilanţului societăţii, a contului de profit şi pierdere, a balanţei de verificare analitică şi a certificatelor de înregistrare pe anii 2002-2007 nu poate să determine rămânerea fără obiect a cauzei de faţă, aşa cum în mod neîntemeiat a susţinut reprezentanta intimatelor cu ocazia cuvântului pe fond. Aceasta, cu atât mai mult cu cât dl. Expert T.G. a arătat reprezentantei administratorului pârât că, în virtutea mandatului conferit de reclamant, are dreptul să verifice orice document întocmit la nivelul societăţii, fiind ţinut să respecte obligaţia de confidenţialitate în ceea ce priveşte toate informaţiile de care ia cunoştinţă cu ocazia executării acestui mandat, motiv pentru care apărările intimatelor cum că documentele societăţii prezintă un caracter secret faţă de orice persoană străină nu pot fi primite, contabilul angajat de recurent neputând fi inclus în categoria terţilor, el acţionând în numele şi pentru asociatul care l-a împuternicit în acest sens. Mai mult decât atât, cu ocazia întâlnirii anterioare, din 14 iulie 2009, în vederea stabilirii programului de verificare a documentelor persoanei juridice, reprezentantul administratorului T.S.G. s-a declarat de acord cu solicitarea d-lui. Expert de a-i pune la dispoziţie, pe cheltuiala recurentului, bilanţurile contabile, balanţele de verificare şi anexele la bilanţ pentru perioada 2002-2008, împreună cu toate documentele de gestiune ale societăţii (respectiv fiecare act existent), stabilindu-se, de comun acord, un program de predare-primire, care ulterior nu a mai fost respectat de intimată, astfel cum nu a fost respectată nici întâlnirea din 23 februarie 2009, stabilită la 20 februarie 2009, cu trei zile în urmă.
Chiar dacă atât prin întâmpinarea la recurs, cât şi prin punctele de vedere consemnate în cuprinsul proceselor-verbale încheiate cu ocazia întâlnirilor dintre reprezentanţii părţilor pârâta intimată a învederat că este de acord să permită mandatarului recurentului accesul la documentele S.C. I S.R.L. Timişoara, acest acord, în opinia Curţii, a fost doar unul pur formal, aspect ce rezultă atât din condiţionările nerezonabile impuse de administratorul societăţii – asociatul reclamant nu a înţeles să se conformeze cerinţelor minime de protecţie a datelor, nu a făcut dovada existenţei contractului de mandat încheiat cu dl. T.G., invitaţia nr. 49/06.01.2009 se referă şi la o societate radiată din registru comerţului (S.C. T S.R.L. Timişoara), nu s-a arătat expres care anume acte sunt solicitate spre verificare, era greşit indicat nr. Contractului de mandat, în sensul că data este incorectă deoarece nu preciza cu exactitate luna şi ziua încheierii mandatului, solicitarea viza predarea tuturor documentelor celor două societăţi, de la înfiinţare şi până în prezent, ceea ce însemna obligarea administratorului pârât de a pune la dispoziţia expertului a arhivei persoanei juridice la sediul acestuia –, cât şi din poziţia procesuală adoptată de intimate pe întreg parcursul litigiului. Astfel, dovada mandatului a fost prezentat avocatului pârâtei încă din data de 20 februarie 2009, dar cu toate acestea, atât prin adresa nr. 04/24.02.2009, adresa fără nr. Trimisă avocatei recurentului, cât şi prin răspunsul expediat aceluiaşi avocat pârâtele intimate au solicitat reclamantului să prezinte contractul de mandat încheiat cu expertul contabil, opunându-se în fapt verificărilor cerute de recurent. Simpla împrejurare că invitaţia de a permite accesul la documentele societăţii intimate cuprindea referiri şi la o altă persoană juridică – S.C. T S.R.L. Timişoara –, care între timp a fost radiată, nu poate constitui un refuz justificat decât pentru actele acestei societăţi, nu şi pentru cele ale S.C. I S.R.L. Timişoara, ca de altfel nici greşita menţionare a datei contractului de mandat. Pe de altă parte, la dosar au fost depuse în copie atât procura specială acordată d-lui. Expert T.G., cât şi declaraţia de retragere a mandatului dat d-nei. T.S.G. prin procura autentificată sub nr. 702/24.09.2002 de Biroul Notarului Public D.E. din Timişoara, iar actele solicitate spre consultare au fost precizate în mai multe rânduri.
În concluzie, Curtea apreciază că blocarea în mod nejustificat a accesului reclamantului la documentele, evidenţele şi registrele societăţii care atestă operaţiunile efectuate de S.C. I S.R.L. Timişoara reprezintă un act samavolnic al administratorului pârât, care nu poate primi o confirmare din partea instanţei de judecată, iar cererea de ordonanţă preşedinţială se impune a fi admisă, ea îndeplinind toate condiţiile pretinse de lege. Astfel, obligarea pârâtelor să permită acest acces nu constituie propriu-zis un act „de a face”, singurul care tinde la crearea unor situaţii noi de fapt, neexistente anterior, în fapt solicitarea recurentului vizând numai restabilirea unei situaţii anterioare refuzului nejustificat, respectiv liberul acces al unui asociat-administrator la o societate comercială cu răspundere limitată la documentele şi registrele persoanei juridice. Altfel spus, măsura pe care reclamantul a solicitat-o instanţei să o dispună are drept scop de a repune o stare de fapt în situaţia anterioară aceleia care a generat prejudiciul. Şi dacă s-ar aprecia că o asemenea măsură îmbracă forma unui act „de a face” soluţia nu poate fi alta, deoarece în anumite împrejurări, în special în caz de samavolnicie, astfel de acte pot fi ordonate pe calea reglementată de art. 581 şi următorul din Codul de procedură civilă, ele păstrându-şi caracterul vremelnic, nefiind măsuri definitive şi nu duc la rezolvarea fondului dreptului.
Cu toate că la ultimul termen de judecată reprezentanta intimatelor a susţinut că bilanţul pe anul 2008 al S.C. I S.R.L. Timişoara a fost întocmit şi depus la organele statului aceasta nu a putut prezenta vreo dovadă a acestei afirmaţii, iar potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care: (…) b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului. La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi. Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numeşte un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare şi lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condiţiile alin. (7), cu nicio cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerţului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, cu citarea părţilor, conform dreptului comun.
Nu în ultimul rând, trebuie reţinut faptul că atâta timp cât sediul social al societăţii comerciale se află la domiciliul asociatului intimat, recurentul nu are nicio posibilitate concretă de a intra în posesia documentelor şi evidenţelor S.C. I S.R.L. Timişoara decât fie cu acceptul administratorului T.S.G., acord care, aşa cum s-a arătat mai sus, nu există, fie prin punerea în a unei hotărâri judecătoreşti care să-i confere un asemenea drept, iar prin îngrădirea accesului la registrele societăţii acestuia îi sunt încălcate în mod abuziv drepturile ce decurg din dubla sa calitate deţinută în cadrul persoanei juridice.
Văzând că recurentul a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, reţinând culpa procesuală a acestora din urmă, în baza art. 274 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, Curtea le va obliga la plata sumei de 3.500,45 lei cu acest titlu, reprezentând taxe judiciare în ambele instanţe şi onorariu de avocat în recurs potrivit chitanţei nr. 108/10.08.2009 emisă de Cabinet Individual de Avocat C.A.R. din Baroul Mehedinţi.
