– Cod procedură civilă: art. 581, art. 582
De esenţa ordonanţei preşedinţiale este faptul că pe calea acestei proceduri speciale se pot lua măsuri care sunt limitate în timp şi care, astfel, nu pot fi de natură să rezolve în fond litigiul dintre părţi.
De esenţa ordonanţei preşedinţiale este faptul că pe calea acestei proceduri speciale se pot lua măsuri care sunt limitate în timp şi care, astfel, nu pot fi de natură să rezolve în fond litigiul dintre părţi.
(Decizia nr. 851 R din 28. 05. 2009, Secţia a Vl-a comercială)
Prin sentinţa comercială nr. 5455/03.04.2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a respins cererea formulată de reclamanta SC A.F.S. SRL, împotriva pârâtei SC M.S.S. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că a fost sesizată cu judecata unei cereri, prin care reclamanta SC A.F.S. SRL a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâtei SC M S. SRL la predarea unor autovehicule, enumerate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. în acest context, instanţa de fond a apreciat că măsura ce solicită a fi luată nu are caracter vremelnic, ci este de natură să rezolve în fond litigiul dintre părţi, legat de modul de derulare a contractului dintre ele. De asemenea, a mai constatat că nici condiţia urgenţei nu este întrunită, deoarece aceasta nu poate fi apreciată ca fiind probată prin formularea unei plângeri
penale sau din împrejurarea schimbării sediului pârâtei ori din posibilitatea, doar susţinută, nu dovedită, ca bunurile să fie avariate sau scoase din ţară. în continuare, prima instanţă a notat că în convenţia părţilor nu a fost stipulat niciun pact comisoriu de gradul IV în caz de neplată a chiriei, dar şi că, nici în ipoteza în care un astfel de pact ar fi existat, incidenţa sa nu ar fi putut fi examinată pe calea procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale, deoarece s-ar prejudeca fondul dreptului.
împotriva acestei sentinţe, SC A.F.S. SRL a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii.
în motivare, recurenta a arătat că, în calitate de proprietar, a încheiat la data de 15.11.2007 cu intimata, în calitate de chiriaş, un contract de închiriere, în temeiul căruia a transmis celei din urmă dreptul de folosinţă asupra a zece autovehicule, cu valoare economică ridicată.
Recurenta a arătat că intimata nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile de plată a chiriei, dar şi că nu a mai reuşit să îi contacteze pe reprezentanţii acesteia, aşa încât a adus la cunoştinţa cocontractantului său rezilierea unilaterală a convenţiei şi i-a cerut, printr-o notificare expediată prin judecătoresc, ca la data de 02.02.2009 să procedeze la restituirea celor zece autovehicule închiriate, în stare bună de funcţionare. Prin urmare, recurenta a afirmat că, începând din data de 02.02.2009, intimata nu mai are niciun titlu care să o îndreptăţească să utilizeze autovehiculele şi, apreciind că există riscul crescut ca acestea să fie scoase din ţară sau să fie avariate, a solicitat obligarea intimatei la predarea lor, pe calea ordonanţei preşedinţiale. Totodată, recurenta a precizat că, în vederea restituirii autovehiculelor, a formulat împotriva administratorului şi asociatului unic al intimatei, L.S.F., o plângere penală, ce formează obiectului dosarului nr. 1708/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
în considerarea riscului evocat anterior, recurenta a apreciat că se justifică urgenţa luării măsurii pretinse.
Analizând actele dosarului, precum şi sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 581 alin. 1 C. pr. civ., instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din analiza acestui text de lege, se desprind cele trei condiţii de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, ce trebuie întrunite cumulativ: urgenţa, vremelnicia şi, dedusă din aceasta, neprejudecarea fondului.
Or, în condiţiile în care, în faţa Curţii, recurenta nu a indicat vreun dosar de fond până la soluţionarea căruia să poată solicita adoptarea măsurii pretinse, iar raporturile dintre părţi nu sunt preconizate să se clarifice într-un timp determinat, rezultă că nu este întrunită cerinţa vremelniciei, iar o soluţie contrară ar face ca obligarea intimatei la predarea autovehiculelor care i-au fost închiriate să devină o măsură definitivă.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea a apreciat că motivele de recurs nu justifică o modificare a sentinţei atacate, astfel încât, în temeiul art. 582 C. pr. civ., a respins recursul ca nefondat.
