Ordonanţă preşedinţială. Condiţii. Inadmisibilitate.


Raportat la condiţiile cumulative ce se impun a fi îndeplinite pentru cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 581 Cod procedură civilă, dacă se constată că speţa are un caracter complex, pronunţarea pe baza acestei proceduri sumare, fără a cerceta fondul dreptului, nu este posibilă.

(Secţia comercială, decizia nr. 315/8.04.1992)

Prin sentinţa civilă nr. 1.395 din 11.04.1991 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta C.N.C. împotriva pârâtelor A.T.L.B., C.A.T.T., C.C.P.T., A.T.I.S.„A.”, A.I.A. „R”, U.N.I.S. „U.”, U.E., L.C.R.F. şiT.C.

în considerentele sentinţei se reţine că reclamanta a pretins în acţiune că pârâtele, cu începere de la 1.03.1991, ocupă, în mod abuziv, spaţii în imobilul situat în Bucureşti, str. Oneşti, imobilul respectiv fiind transferat fără plată şi pe termen nelimitat, însăşi reclamantei, situaţie în care s-a predat acesteia şi contractul de închiriere întocmit de fostul administrator al imobilului, cu pârâtele, contract ce expiră însă la 1.03.1991.

Raportat Ia dispoziţiile art. 581 Cod proc. civilă, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, că evacuarea pârâtelor din imobilul respectiv nu se poate stabili numai prin analizarea aparenţei de drept, fiind necesară o temeinică cercetare a fondului dreptului.

împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a invocat, în esenţă, nelegalitatea sentinţei, în sensul că instanţa era în măsură ca, pe baza aparenţei de drept, să aprecieze că intimatele pârâte nu ocupă, în baza unui titlu legal, spaţiile în clădirea atribuită în folosinţă recurentei.

La termenul din 12.02.1992 s-a depus, de către L.T.R., cererea de intervenţie, în interesul reclamantei.

Recursul este nefondat, iar potrivit dispoziţiilor art. 312 pct. 1 Cod proc. civilă, va fi respins, instanţa apreciind, în mod legal, raportat la condiţiile cumulative ce se impun a fi îndeplinite pentru cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 581 Cod proc. civilă, că speţa are un caracter complex, iar pronunţarea pe baza unei proceduri sumare, fără a se cerceta fondul dreptului, cercetare ce presupune analizarea a două decizii de transfer, una dată la 26.06.1990, în folosul recurentei-reclamante, iar cea de a doua la 6.07.1990, în folosul intimatei pârâte A.T.L.B., nu este posibilă.

Implicit, se va respinge şi cererea de intervenţie în interesul recurentei-reclamante.