Vânzarea bunurilor imobile ipotecate nu poate fi considerată o măsură vremelnică, ce poate fi luată pe calea ordonanţei preşedinţiale.
(Secţia comercială, sentinţa nr. 4.423/25.11.1997).
Prin cererea înregistrată la data de 9.09.1997, B. C. – S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. “V.” – S.A., ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună vânzarea, prin intermediul executorului judecătoresc, a ipotecilor asupra bunurilor imobile ce au format obiectul contractelor de ipotecă autentificate sub nr. 1.462,1.463 şi 1.464/18.07.1996, transcrise în registrele de transcripţiuni ale instanţelor judecătoreşti competente.
în motivarea acţiunii s-a învederat că debitoarea nu a respectat obligaţiile de plată asumate prin contractele de credit nr. 121 şi 122/1996, în baza cărora reclamanta a acordat un împrumut de 100.000 DM, respectiv 30.000 USD.
în dovedirea cererii s-au depus copiile contractelor de credit încheiate cu pârâta debitoare, precum şi copiile contractelor de ipotecă.
Analizând acele şi lucrările cauzei, instanţa va reţine că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 581 Cod proc. civilă (pe ale cărei dispoziţii petenta a întemeiat acţiunea).
Astfel, prin cererea formulată nu se solicită luarea unei măsuri vremelnice pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere ori prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar mai putea repara.
Măsura solicitată, vânzarea bunurilor imobile ipotecate, nu poate fi considerată o măsură vremelnică, petiţionara având posibilitatea, după obţinerea titlului executoriu în legătură cu debitul principal, reprezentând contravaloarea împrumutului bancar nerestituit, să procedeze conform dispoziţiilor art. 1824-1836 Cod civil.
Astfel fiind, se va respinge cererea, ca nefondată.
