TRIBUNALUL BACAU
SECTIA COMERCIALA SI ADMINISTRATIV
SENTINTA nr. 1312
Sedinta publica de la */2010
Completul compus din:
JUDECATOR SINDIC
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe debitor SC A.. SRL PRIN ADMINISTRATOR L. F. M. E., debitor SC A.. SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CASA DE INSOLVENTA „C. si Asociatii” SPRL,, contestator SC F. DCI S.A. – SUCURSALA IASI, având ca obiect ordonanta presedintiala.
La apelul nominal facut în sedinta publica s-a prezentat practician în insolventa C.V. pentru administratorul judiciar, celelalte parti fiind lipsa.
Procedura legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza ca administratorul judiciar a depus întâmpinare, prin serviciul registratura la data de 16.11.2010.
Judecatorul sindic dispune ca volumele din prezenta cauza reprezentând creante sa fie detasate si predate în arhiva.
Judecatorul sindic acorda cuvântul pe exceptia tardivitatii formularii opozitiei, practician în insolventa C.V. solicitând ca întâmpinarea depusa sa fie considerata ca reprezentând si concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de ridicat si probe de administrat, judecatorul sindic retine cauza în pronuntare.
JUDECATORUL SINDIC,
Asupra cererii in materia insolventei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 01.092010 în dosarul nr. */2010 al Tribunalului Bacau-Sectia comerciala si de contencios administrativ, creditoarea S.C. F. DCI S.A. a formulat opozitie împotriva deschiderii procedurii de insolventa fata de debitoarea S.C. A. S.R.L.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru de 120 lei si timbru judiciar de 0,3 lei.
În motivarea opozitie, creditoarea arata ca cererea formulata de debitoare este de rea-credinta, aceasta neaflându-se în stare de insolventa întrucât are în patrimonial sau bunuri cu care a garantat, si prin valorificarea acestora se pot achita creantele scadente.
La termenul din data de 17.11.2010 judecatorul sindic a invocat exceptia tardivitatii formularii opozitiei.
Fata de aceasta exceptie, instanta are în vedere urmatoarele:
Prin încheierea din data de 14.07.2010 s-a admis cererea debitoarei si în temeiul art. 32 alin.1 din Legea 85/2006, s-a deschis procedura generala a insolventei împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. cu sediul în or. Târgu Ocna, jud. Bacau, înmatriculata la O.R.C. de pe lânga Tribunalul Bacau sub nr. *, CUI *.
Au fost stabilite urmatoarele termene:
a) termenul limita de depunere de catre creditori, a opozitiilor la sedinta de deschidere a procedurii- 15 zile de la notificare, precum si termenul de solutionare a opozitiilor, care nu va depasi 10 zile de la data expirarii termenului de depunere a acestora;
b) termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului 14.09.2010;
c) termenul de verificare a creantelor, de intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante- 14.10.2010;
d) termenul de definitivare a tabelului creantelor-15.11.2010;
e) termenul pentru depunerea contestatiilor la tabelul preliminar: 04.11.2010.
f ) data primei sedinte a adunarii generale a creditorilor- 18.10.2010.
În cauza, creditoarea S.C. F. DCI S.A. a fost notificata cu privirela deschiderea procedurii la data de 16.08.2010, asa cum rezulta din confirmarea de primire depusa la dosar de catre administratorul judiciar.
Potrivit art.32 al.2 teza II din Legea 85/2006 “ În cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificarii, creditorii se opun, ….”
Cum, notificarea a fost primita la data de 16.08.2010 iar opozitia a fost depusa de creditoare la posta la data de 27.08.2010 instanta, va respinge exceptia tardivitatii formularii opozitiei.
Analizând opozitia formulata de societatea creditoare S.C. F. DCI S.A. instanta retine ca acesta are o creanta asupra debitoarei de 82.471,07 lei si penalitati de 15.926,04 lei. Pentru garantarea acestor sume a fost încheiat contractul de ipoteca autentificat sub nr. 1463/31.05.2010 la BN Lex Voluntatis din Onesti, asupra bunului imobil apartament cu trei camere situat în Onesti, jud. Bacau.
Fata aceasta situatia reiese în mod indubitabil ca debitoarea se afla în stare de insolventa, astfel ca, administratorul societatii avea obligatia de a formula cerere de deschidere a procedurii în conformitate cu art. 27 al.1 din Legea 85/2006.
În practica s-a consacrat faptul ca cererile de opozitie formulate de creditori vizeaza acele situatii în care debitorul, cu rea-credinta, introduce o cerere de deschidere a procedurii si, prin aceasta aduce prejudicii creditorilor, care cunosc situatia economica a debitorului. Ca atare, cererea introductiva formulata de debitor are caracter sicanator, nefiind îndeplinite conditiile unei insolvente propriu zise, iminente si nici macar premature.
Or, in cazul de fata, însasi oponenta face dovada starii de insolventa a debitoarei prin existenta celor aratate de aceasta, în sensul neachitarii debitului nascut prin livrarea produselor farmaceutice.
Asa cum aratam mai sus, debitorul aflat în stare de insolventa este obligat, conform art. 27 al.1 din Legea insolventei sa formuleze o cerere de deschidere a procedurii insolventei, în termen de 30 zile de la aparitia starii de insolventa. Din punct de vedere al conditiilor de fond, Legea insolventei nu pretinde decât ca debitorul sa dovedeasca starea de insolventa actuala, sau iminenta în care se afla.
Astfel, judecatorul-sindic va cerceta existenta urmatoarelor elemente:
-existenta unuia sau mai multor datorii ale debitorului;
-inexistenta sau insuficienta fondurilor banesti pentru acoperirea acestora;
-trecerea unui termen de 30 de zile de la împlinirea scadentei.
Instanta retine însa, ca aceste aspecte au fost analizate odata cu pronuntarea încheierii de deschidere a procedurii falimentului.
Oponenta are împotriva debitoarei un drept de creanta. Procedura falimentului este o procedura colectiva, unica si concursuala pentru toti creditorii. Dat fiind si principiul maximizarii averii debitorului, în mod cert deschiderea procedurii falimentului profita si creditoarei oponente.
În cuprinsul opozitiei se face referire la faptul ca debitoarea a ascuns cu rea-credinta situatia reala privind starea patriomoniala, din care ar fi rezultat ca debitoarea dispune în patrimoniul sau de mijloace si fonduri pentru plata datoriilor sale, situatie în care prezumtia insolventei este rasturnata, iar cererea debitoarei pentru reorganizare judiciara , practic este neîntemeiata.
Cu privire la acest aspect instanta retine ca oponenta se contrazice, afirmând initial ca .S.C. A. S.R.L. nu este în stare de insolventa pentru ca apoi sa aprecieze ca aceasta nu are resurse financiare si bunuri pentru a depune un plan de reorganizare.
Acest ultim acest aspect nu poate fi luat verificat în cadrul opozitiei. Astfel, în cazul în care cele aratate de oponenta S.C. F. DCI S.A. se confirma, exista posibilitatea ca planul de reorganizare sa nu fie votat de catre creditori si sa se deschida procedura de faliment. Rezulta astfel ca în perioada de observatie el poate sa-si clarifice pozitia si sa îsi exprime apoi o optiune în deplina cunostinta de cauza.
În ce priveste totusi, principalul aspect vizat de oponenta, în sensul ca debitoarea nu s-ar afla în stare de insolventa, instanta retine ca aceasta face aprecieri cu privire la bunurile detinute de debitoare. Insa, la deschiderea procedurii, instanta a apreciat starea de insolventa a debitoarei care, potrivit art. 3 cpct.1 din Legea 85/2006 este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Este irelevant în cauza faptul ca în patrimoniul debitoarei se exista bunuri ce pot fi valorificate pentru achitarea creantelor.
Pentru aceste motive, instanta în temeiul art. 33 al.2 d si art. 11 al.1 lit b din Legea 85/2006 va respinge opozitia ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Stabileste termen la data de *.
Respinge exceptia tardivitatii formularii opozitiei.
Respinge ca nefondata opozitia formulata de creditoarea S.C. F. DCI S.A. cu sediul social în Bucuresti, str. Dâmbovitei, nr. 10H, sector 6 în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar „ Casa de Insolventa C. si Asociatii” SPRL, cu sediul în mun. Bacau, jud. Bacau,
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica.
JUDECATOR SINDIC, M.O.
Grefier, A.G.