Cererea de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă pentru că cererea de obligare a autorităţii publice să emită un act administrativ nu poate fi soluţionată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată în Legea nr. 554/2004, ca lege aplicabilă pentru fondul pricinii.
( Tribunalul Mehedinţi -Secţia Comercială şi de Administrativ-sentinţa nr.2326/12.10.2009)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamantul Prefectul judeţului M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei C. , solicitând instanţei ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să dispună anularea Dispoziţiei nr.521/28.09.2009 şi obligarea pârâtului să procedeze la emiterea unei alte dispoziţii de delimitare a secţiilor de votare din comuna C., judeţul M., cu respectarea cerinţelor legale.
Tribunalul Mehedinţi a respins cererea de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă pentru considerentele următoare:
Reclamantul a investit instanţa cu soluţionarea unei cereri de ordonanţă preşedinţială prin care s-a solicitat anularea unei dispoziţii emisă de primarul comunei C. şi obligarea acestuia să procedeze la emiterea unei alte dispoziţii de delimitare a secţiilor de votare din comuna C.
Această cerere a fost întemeiată în drept de reclamant şi pe dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. ce reglementează procedura ordonanţei preşedinţiale şi a fost motivată în raport de condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004 dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă stabilindu-se de instanţă, cu prilejul soluţionării cauzei.
Ordonanţa preşedinţială nu este admisibilă în materia contenciosului administrativ, fiind incompatibilă cu regimul de soluţionare a actelor administrative, cererile în acest domeniu trebuind oricum soluţionate de urgenţă şi cu precădere, potrivit art. 17 din Legea 554/2004.
Condiţiile şi cazurile în care instanţa poate obliga autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat sunt prevăzute expres în art. 8, 17- 18 din Legea 554/2004, legea specială derogatorie de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Prin urmare, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamant este inadmisibilă pentru că cererea de obligare a autorităţii publice să emită un act administrativ nu poate fi soluţionată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată în Legea nr. 554/2004, ca lege aplicabilă pentru fondul pricinii.