Prin decizia nr. 660 din 25.09.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost casată sentinţa nr. 1076 din 31.07.2001 a Tribunalului Prahova, iar pe fond a fost respinsă cererea de suspendare provizorie a executării, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a sentinţei nr. 816/2001, pronunţată de acelaşi tribunal, ca inadmisibilă.
Prin sentinţa atacată, instanţa de fond a dispus suspendarea executării sentinţei nr. 816/2001, prin care a fost admisă cererea de excludere a numitului M.C. din societatea comercială.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit legii, competenţa de soluţionare a cererii de suspendare provizorie pe cale de ordonanţă preşedinţială a unei hotărâri atacate cu recurs aparţine preşedintelui instanţei de recurs, nu preşedintelui instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 300 alin. 2 din şi ale art. 300 alin. 3 raportat la art. 403 alin. 4 din acelaşi Cod (decizia nr. 660 din 25.09.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti).