COD 36 CERERI
OUG 116/2009. Inadmisibilitatea cererii de interventie formulata în situatia efectuarii din oficiu a unor mentiuni dispuse de instanta de judecata printr-o hotarâre si obligatorie pentru ORC Dolj.
Sentinta nr. 984/05.12.2012
La data de 30.10.2012, Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Dolj a transmis instantei, în original, cererea de interventie nr. 5477, formulata de SC T G IE SRL la cererea de mentiuni nr. 547647/26.10.2012, la SC STAR SA, prin care aceasta solicita înregistrarea cererii de depunere si mentionare acte.
Cererea a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Dolj – Sectia a II-a civila sub nr. 18952/63/2012.
Intervenienta, în temeiul art. 7 alin. 7 din O.U.G. nr. 116/2009 a formulat cerere de interventie principala în dosarul care are ca obiect cererea de depunere – mentionare acte nr. 547647 din 26.10.2012 pentru firma SC S SA, având J16/45/1991, CUI 3871408, solicitând respingerea cererii de depunere – mentionare acte nr. 547647 din 26.10.2012, ca fiind netemeinica si nelegala.
La data de 14.11.2012, SC E T SRL, a formulat cerere de interventie accesorie în interesul intimatului ORC Dolj, solicitând respingerea cererii de interventie, formulata de SC T G I E SRL.
Cu privire la admisibilitatea cererii de interventie accesorie, se arata de catre SC EI TSRL ca este actionar al SC STAR SA, detinând 0,1% din capitalul social, astfel ca justifica un interes direct si personal de a interveni în prezenta cauza si de a sustine pozitia ORC Dolj
S-a mentionat de catre intervenienta accesorie ca în data de 19.09.2012 Tribunalul Dojlj pronuntând sentinta nr. 492 în dosar nr. 6286/63/2012 i-a admis plângerea formulata, a anulat rezolutia nr. 505129/10.04.2012 a Directorului ORC Dolj si a dispus radierea mentiunilor efectuate în baza acestei rezolutii, respectiv a mentiunilor privitoare la înregistrarea unui nou consiliu de administratie al SC S SA (format din dl. M I, B A si C E) si numirea unui nou director general (tot în persoana dlui M I).
Astfel se arata ca aceasta sentinta a fost comunicata catre ORC Dolj la data de 17.10.2012.
A precizat SC ET SRL, ca inclusiv hotarârea AGA din 26.03.2012 ce a stat la baza înscrierii efectuate prin mentiunea nr. 514521/06.04.2012 a fost anulata de instanta de judecata, conform sentintei nr. 727/27.09.2012 pronuntata în dosar nr. 10885/63/2012.
A solicitat admiterea cererii de interventie accesorie si respingerea cererii de interventie formulata de SC T G I E SRL ca inadmisibila în raport de dispozitiile art. 7 indice 1 din OUG 116/2009.
Arata ca, fata de caracterul executoriu al sentintei nr. 492 data de Tribunalul Dolj în dosarul 6286/63/2012, intimatul ORC Dolj are obligatia de a se conforma, deci de a pune în masurile dispuse de instanta de judecata.
Se învedereaza totodata ca nu a fost obtinuta suspendarea efectelor sentintei mentionate, desi SC T G I E SRL a solicitat acest lucru instantei de judecata, cerere ce i-a fost însa respinsa
Sustine SC E T SRL, ca cererea de interventie formulata de SC T G I E SRL are scopul de a paraliza efectuarea din oficiu a unor mentiuni dispuse de instanta de judecata printr-o hotarâre executorie si obligatorie pentru ORC Dolj.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 49 alin. 3 Cod procedura civila.
În scop probatoriu au fost depuse la dosar în copie înscrisuri, respectiv: adresa nr. 39/01.11.2012 a Tribunalului Dolj, extras de pe portalul Curtii de Apel Craiova, sentinta nr. 492 pronuntata la data de 19.09.2012 în dosar nr. 6286/63/2012, sentinta nr. 727/27.09.2012 pronuntata de Tribunalul Dolj în dosar nr. 10885/63/2012.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta de judecata retine ca potrivit art.7 din OUG nr.116/2009 modificata,solutionarea cererilor de înregistrare mentiuni prevazute la art.1 si 2 este de competenta directorului registrului comertului ,iar în cazul formularii unor cereri de interventie întregul dosar este înaintat spre solutionare instantei conform art.7 ind.1.
Instanta de judecata mai retine ca prin sentinta nr.492 din 19.09.2012 pronuntata de Tribunalul Dolj – sectia a II-a civila,în dosarul nr.6286/63/2012, a fost admisa plângerea formulata de catre SC E T SRL împotriva rezolutiei nr.505129/10.04.2012 a Directorului Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Dolj ,s-a anulat rezolutia de mai sus si s-a dispus radierea din registrul comertului a mentiunilor facute în baza acestei rezolutii,iar cererea de interventie formulata de SC T G I E SRL a fost respinsa.
Potrivit art.6 al.7 din OUG nr.116/2009 ,hotarârea pronuntata în solutionarea plângerii este executorie si este supusa numai recursului.
În raport de dispozitiile textului legal citat mai sus,instanta constata ca sentinta nr.492 din 19.09.2012 pronuntata de Tribunalul Dolj – sectia a II-a civila,în dosarul nr.6286/63/2012 are caracter executoriu,ceea ce înseamna ca Directorul Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Dolj are obligatia de a pune în executare masurile dispuse de instanta prin hotarârea de mai sus,adica de a radia din registrul comertului mentiunile facute în baza rezolutiei nr.505129/10.04.2012 care a fost anulata.
Într-adevar,prevederile art.7 ind.1 din OUG nr.116/2009 reglementeaza posibilitatea formularii unor cereri de interventie însa doar împotriva cererilor de înregistrare mentiuni în registrul comertului,iar cum aceasta situatie nu se regaseste în speta de fata ,instanta va respinge cererea de interventie formulata de SC T G I E SRL ca inadmisibila.
Ca o consecinta a solutiei data cererii de interventie formulata de SC T G I ESRL,instanta de judecata apreciaza ca ORC de pe lânga Tribunalul Dolj este obligat sa efectueze operatiunea de radiere din registrul comertului a mentiunile facute în baza rezolutiei nr.505129/10.04.2012 care a fost anulata prin sentinta nr.492 din 19.09.2012 pronuntata de Tribunalul Dolj – sectia a II-a civila în dosarul nr.6286/63/2012,hotarâre care este executorie,motiv pentru care se va admite cererea de interventie accesorie formulata de SC E T SRL în interesul ORC Dolj.