Pact comisoriu expres de ultim grad. Conţinut


C. civ., art. 969, art. 1021 C. com., art. 44

Critica conform căreia pactul comisoriu cuprins în actul adiţional nu este un pact comisoriu de gradul IV, întrucât nu îndeplineşte condiţia care ar fi trebuit expres prevăzută, de a nu se apela la formalitatea actului de justiţie, nu se poate reţine, întrucât clauzele contractuale exprese privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutare poartă denumirea de pacte comisorii şi sunt derogatorii de la prevederile art. 1021 C. civ., în sensul că urmăresc să reducă sau să înlăture rolul instanţei în pronunţarea rezo-luţiunii contractelor. Potrivit pactului comisoriu de ultim grad, în caz de neexecutare, contractul se desfiinţează de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate prealabilă.

C.A. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 990 din 9 iunie 2003, în R.R.D.A. nr. 4/2004, p. 122

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, sub nr. 304/2002, reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârii nr. 2 din 21 ianuarie 2002 a Colegiului de Conducere A.P.A.P.S., prin care s-a aprobat abuziv şi fară temei legal desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1171/1996, anularea adresei nr. 477/2002 emise de A.P.A.P.S., să se constate că raporturile contractuale dintre părţi există şi să se acorde un termen de garanţie în vederea achitării celor 2 rate din contract.

Prin sentinţa comercială nr. 521/2002, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia comercială.

Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 17419 din 20 decembrie 2002, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului A.V.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la 3 octombrie 1996 a intervenit între F.P.S., astăzi A.P.A.P.S., şi A.V. contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 171/1996 privind vânzarea-cumpăra-rea unui număr de acţiuni reprezentând 40% din capitalul social al SC S. SA. întrucât reclamantul nu şi-a achitat rata nr. 2 scadentă, rata nr. 3 în condiţiile contractuale convenite, a intervenit pactul comisoriu de ultim grad prevăzut în clauza nr. 4 din contract, modificat prin actul adiţional nr. 3/1999.

Cererea de acordare a unui termen de graţie a fost respinsă, având în vedere dispoziţiile art. 44 C. com., care prevăd că în obligaţiile comerciale judecătorul nu poate acorda termen de graţie permis de art. 1021 C. civ.

împotriva sentinţei comerciale nr. 17419 din 20 decembrie 2002, a declarat recurs în termen, legal timbrat, reclamantul A.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Prin criticile formulate, recurentul susţine, în esenţă, următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că, deşi a reţinut că a intervenit pactul comisoriu de ultim grad, nu a motivat o astfel de calificare juridică, situaţie în care hotărârea este nemotivată. Pactul comisoriu cuprins în art. 4 din actul adiţional nr. 3/1999 nu este un pact comisoriu de gradul IV, întrucât nu îndeplineşte toate condiţiile cumulative prevăzute de Codul civil, şi anume nu îndeplineşte condiţia ce ar fi trebuit expres prevăzută, de a nu se apela la formalitatea actului de justiţie. Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ., desfiinţarea contractului nu a putut opera prin simpla hotărâre a A.P.A.P.S. – manifestată prin hotărârea Colegiului de Conducere nr. 2/2002.

2. Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natu-

ra şi înţelesul acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. In concret, a schimbat înţelesul şi natura juridică a pactului comisoriu prevăzut în art. 4 din actul adiţional nr. 3/1999, cu privire la care a reţinut, fară să motiveze, că ar fi un pact comisoriu de gradul IV, când, în realitate, este vorba de un pact comisoriu de gradul III.

3. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că au fost încălcate dispozi

ţiile art. 969-970, art. 1020-1021 C. civ., dispoziţiile cuprinse în legile speciale în vigoare, ce reglementează materia privatizării – O.G nr. 25/2002 şi Legea nr. 137/2002, în sensul că a făcut o calificare greşită a pactului comisoriu, cu privire la care a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1020-1021 C. civ., în raport de care au fost încălcate dispoziţiile art. 969 şi art. 970 C. civ.

4. Instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, motiv prevăzut de art. 304

pct. 10 C. proc. civ. In concret, la pronunţarea soluţiei nu a avut în vedere adresa transmisă A.P.A.P.S., prin care aceasta a fost notificată cu privire la existenţa a două societăţi terţe interesate în preluarea contractului, adresa nr. 9402 din 5 februarie 2002 transmisă societăţii S. SA de către R.M. SA, prin care societatea era încunoştinţată cu privire la reînregistrarea ca acţionar a A.P.A.P.S. pentru un număr de 69.963 acţiuni, reprezentând 31,99% din capitalul social.

In drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.

Ca probe s-au depus înscrisuri care au legătură cu motivele de recurs formulate.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar, instanţa constată şi reţine următoarele:

Cu privire la primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., conform căruia pactul comisoriu cuprins în art. 4 din actul adiţional nr. 3/1999 nu este un pact comisoriu de gradul IV întrucât nu îndeplineşte condiţiile cumulativ prevăzute de Codul civil, şi anume nu îndeplineşte condiţia care ar fi trebuit expres prevăzută, de a nu se apela la formalitatea actului de justiţie, aceasta nu se poate reţine întrucât:

Clauzele contractuale exprese privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutare poartă denumirea de pacte comisorii şi sunt derogatorii de la prevederile art. 1021 C. civ., în sensul că urmăresc să reducă sau să înlăture rolul instanţei în pronunţarea rezoluţiunii contractelor. Prin actul adiţional nr. 3 din 20 septembrie 1999 s-au decalat termenele de plată a ratelor prevăzute în contract, introducându-se la pct. 4 din actul adiţional, pactul comisoriu de ultim grad: „Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni se va desfiinţa de drept, fară nicio somaţie, în cazul în care cumpărătorul nu plăteşte la scadenţă două rate succesive”.

Potrivit pactului comisoriu de ultim grad, în caz de neexecutare, contractul se desfiinţează de drept, fSră a mai fi necesară punerea în întârziere şi fară altă formalitate prealabilă. Dacă ar fi fost prevăzut un pact comisoriu de gradul III, clauza convenţională de rezoluţiune ar

trebui să cuprindă că, în caz de neexecutare de către una dintre părţi a obligaţiei sale, contractul se considcră rezolvit de plin drept.

Se va respinge şi al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., conform căruia A.P.A.P.S., în calitate de creditor, a renunţat la pactul comisoriu şi a ales calea executării contractului, întrucât intimata a respectat obligaţia asumată prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1171/1996, aceea de a transfera dreptul de proprietate asupra acţiunilor vândute către cumpărător la data semnării contractului.

Recurentul nu a respectat însă obligaţia asumată prin acest contract, respectiv aceea de a plăti preţul în modalitatea stabilită, prin rate.

In aceste condiţii, intimata A.P.A.P.S. a înţeles să renunţe la punerea în a sentinţelor civile prin care A.V. era obligat la plata ratei nr. 2, a dobânzilor şi penalităţilor aferente acesteia, în favoarea operării pactului comisoriu de ultim grad care a fost inserat în contract prin actul adiţional nr. 3 din 20 septembrie 1999.

Cu privire la critica conform căreia instanţa a nesocotit dispoziţiile cuprinse în legile speciale incidente în materia privatizării, nici aceasta nu se va reţine, întrucât O.G. nr. 25/2002, text de lege la care face referire recurentul-reclamant, aceasta a intrat în vigoare la 2 februarie 2002, dată ulterioară desfiinţării contractului nr. 1171/1996. De altfel, în art. 2 al O.G. nr. 25/2002 se arată: „Prezenta ordonanţă se aplică contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect acţiuni deţinute de stat la care au fost încheiate de A.P.A.P.S. şi sunt în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare”. Chiar dacă la data intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1171/1996 nu ar fi fost desfiinţat, art. 20 şi art. 22 la care se referă recurentul nu conţin dispoziţii imperative: „(1) A.P.A.P.S. poate, în cazuri bine justificate, să accepte (…)” [art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002].

Se va respinge şi ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în sensul că nu s-a avut în vedere adresa nr. 9402 din 5 martie 2002, întrucât aceasta este o înştiinţare transmisă de către R.M. către societatea privatizată cu privire la reînscrierea A.P.A.P.S. ca acţionar, urmare a neexecutării culpabile a contractului de către cumpărător şi a operării pactului comisoriu de ultim grad, aceasta neavând nicio relevanţă în soluţionarea prezentei speţe.

Ca urmare a operării pactului comisoriu, contractul nr. 1171/1996 a fost desfiinţat de drept, părţile au revenit la situaţia anterioară încheierii acestuia, reînscrierea A.P.A.P.S. ca acţionar fiind o consecinţă a acestei desfiinţări.

In consecinţă, constatând că nu se pot încadra criticile formulate de recurcnt în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., că sentinţa recurată este temeinică şi legală, în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul, ca nefondat. Taxele de timbru au fost legal achitate.