(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.14233/303/2005 – DECIZIA CIVILA NR.1518/09.11.2009)
Prin cererea înregistrata initial sub numarul 8704/2003, pe rolul Judecatoriei Sector 6 Bucuresti, la data de 23.04.2003, reclamanta D.C.M. a chemat în judecata pe pârâtul D.D., solicitând ca prin hotarârea care se va pronunta sa se dispuna desfacerea casatoriei încheiate la data de 11.11.1995, prin acordul partilor, revenirea sotiei la numele avut anterior casatoriei si partajarea în cote de 50% fiecare, a bunurilor mobile dobândite în timpul casatoriei.
Prin sentinta civila nr.5850 din 2.09.2003, instanta a admis actiunea formulata sub aspectul desfacerii casatoriei si a dispus disjungerea capatului de cerere referitor la partajul bunurilor comune, formându-se dosarul nr.8704/2003, dosar în care s-a pronuntat sentinta civila nr.3541/25.05.2004, prin care s-a admis actiunea, s-a constatat ca partile au dobândit în cote de 50%, o serie de bunuri mobile în valoare de 63 milioane lei vechi, un apartament situat în B., str.D.T. nr.59, bloc TD 48, et.8, ap.54, sector 6, contravaloarea partilor sociale si a drepturilor corespunzatoare cotei de 33,3% din patrimoniul S.C. “A.” S.R.L., detinute de catre pârâtul D.D. în cadrul acestei societati, cu iesirea partilor din indiviziune, cu atribuirea catre reclamanta, a bunurilor mobile si a apartamentului si a partilor sociale catre pârât, acesta din urma fiind obligat la plata sumei de 2.786.080.001 lei vechi catre reclamanta.
La termenul din 30.03.2006, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare (fila 158), prin care a solicitat introducerea în masa bunurilor comune, si a dividendelor acordate de S.C. A. S.R.L., pârâtului, pentru perioada 2003-2006, cerere pusa în discutia partilor la acelasi termen de judecata, asa cum rezulta din cuprinsul încheierii de sedinta de la fila 64, ocazie cu care pârâtul si-a precizat pozitia, aratând ca aceste dividende nu sunt bunuri comune, deoarece s-au produs dupa divortul partilor.
Prin sentinta civila nr.4642/05.07.2007, pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, în dosarul nr.14233/303/2005 (nr. vechi 12485/2005), s-a admis în parte cererea principala precizata si completata, formulata de reclamanta D.C.-M., împotriva pârâtului D.D.. S-a admis de asemenea, în parte, cererea de interventie accesorie formulata de intervenienta SC A. SRL, în interesul pârâtului.
S-a constatat ca masa partajabila se compune din urmatoarele bunuri: apartamentul nr.54, situat în B., str.D.T. nr.59, bl.TD48, sect.6, compus din doua camere si dependinte, cu o valoare de circulatie de 163.781,18 lei, bunuri mobile: un set mobila compus din 2 canapele si 1 bancheta de 3 persoane culoare cognac, din piele – 5 milioane lei rol, un calculator compus din monitor, hard si boxe -10 milioane lei rol, o biblioteca compusa din 5 corpuri si bar cu scaun din piele – 10 milioane lei rol, un cuier hol – 2 milioane lei rol, una mobila dormitor compusa din sifonier, pat si servanta-15 milioane lei rol, una mocheta culoare albastra de cca. 40 ml – 10 milioane lei rol, jaluzele verticale 5ml pentru 2 camere – 5 milioane lei rol, un aragaz cu 4 ochiuri “SAMUS” – 1 milioane lei rol, un frigider “ARCTIC” mare – 1 milioane lei rol, una mobila bucatarie compusa din masa, 4 scaune, o masca, doua dulapuri si doua corpuri suspendate – 2 milioane lei rol, un TV “DAEWOO”, diagonala 57cm -3 milioane lei rol si un TV “PANASONIC, diagonala 37 cm – 4 milioane lei rol, partile sociale depuse ca aport la constituirea S.C. A. S.R.L. ce reprezinta o cota de 33,33% din capitalul social – în valoare de 1.820.707 lei ron, precum si dividendele cuvenite asociatului D.D. pe perioada 2003-2006, în valoare de 546.417,08 lei ron.
S-a constatat ca partile au dobândit bunurile ce compun masa partajabila în valoare totala de 2.537.705,1 lei cu contributie egala de 50% fiecare.
S-a dispus sistarea starii de codevalmasie, prin atribuirea catre reclamanta a bunului imobil si a bunurilor mobile în valoarea de circulatie de 170.581,18 lei. A atribuit pârâtului, partile sociale detinute la SC. A. SRL, în valoare de 1820707 lei, obligând pe acelasi pârât la plata unei sulte de 1.098.271,3 lei catre reclamanta, în termen de 9 luni de la ramânerea definitiva a hotarârii, cu compensarea cheltuielilor de judecata.
În privinta partilor sociale detinute de pârât la SC A. SRL, instanta a retinut ca în baza actului constitutiv al intervenientei, rezulta ca societatea a fost înfiintata la data de 21.10.1998, cu un capital social de 2.000.000 lei Rol, apartinând asociatului unic D.D. si începând cu data de 17.06.1999, conform contractului de societate, au fost cooptati doi noi asociati: B.C. si B.T., care au participat la majorarea capitalului social cu câte 2.000.000 lei Rol fiecare, detinând astfel fiecare asociat câte 20 parti sociale reprezentând 33,33 % din capitalul social (6.000.000 lei Rol). Prin actul Aditional din 30.10.2003, în baza Hotarârii Adunarii Generale a Asociatiei din data de 15.09.2003, s-a majorat capitalul social de la 6.000.000 lei Rol la 4.008.000.000 lei Rol, asociatii detinând astfel câte 13.360 parti sociale, fiecare in valoare de 100.000 lei Rol – o parte sociala, reprezentând tot 33,33% din capitalul social.
Aceasta majorare de capital a avut la baza, contractul de împrumut încheiat de cei trei asociati cu S.C. A. S.R.L. la data de 04.01.2003, prin care acestia s-au angajat sa acorde societatii, un împrumut în lei, în limita sumei de 9.000.000.000 lei Rol, suma ce urmeaza sa fie pusa la dispozitia societatii în transe de împrumut, în functie de necesitatile acesteia în cursul anului 2003, cu obligarea S.C. A. S.R.L. de a restitui suma împrumutata. Conform Hotarârii Adunarii Generale a Asociatiei nr.2/15.09.2003, pâna la aceasta data, asociatii împrumutasera societatii suma de 4.887.514.514 lei Rol, având fiecare un drept de creanta de 1.629.171.504,60 lei Rol, din care la majorarea capitalului social, s-au folosit câte 1.334.000.000 lei Rol, asociatii dobândind astfel 13.360 parti sociale. Restul sumei a fost retinuta de societate cu titlu de împrumut, precum si dividendele ce i se cuveneau pârâtului, pentru perioada 2003-2005, acestea nemaifiind ridicate de catre pârât, ci ramase în patrimoniul societatii în temeiul contractului de împrumut din 04.01.2003, pârâtul onorându-si astfel obligatia sa asumata prin contract, urmând ca societatea sa restituie asociatilor, sumele împrumutate, cu respectarea clauzelor contractuale.
Prin urmare, instanta a retinut ca, atât capitalul social initial constituit în anul 1998, cât si cel majorat în septembrie 2003, s-au format ca urmare a aportului adus inclusiv de asociatul D.D., aport ce se compune din sume de bani-bunuri comune ale fostilor soti (fiind aduse pentru constituirea societatii în timpul casatoriei) si prin urmare, partile sociale detinute de pârât la SC A. SRL, în cota de 33,33%, sunt bunuri comune, detinute de cele 2 parti, în cote egale – aspecte necontestate de acestea.
Instanta de fond a retinut ca divergenta de opinii dintre parti, este aceea legata de modalitatea de calcul al partilor sociale, fiind în acest sens, administrate probele cu expertize de specialitate în mai multe variante.
Astfel, instanta a retinut ca partile sociale reprezinta fractiuni ale capitalului social, dobândite de asociati în schimbul aportului social.
Prin urmare, capitalul social este expresia valorica a tuturor aporturilor asociatilor care participa la constituirea societatii, fara o existenta reala, doar cu o semnificatie contabila, în functie de care se calculeaza dividendele ce se cuvin asociatilor, în functie de care se împarte activul social în caz de lichidare, în limita caruia sunt urmarite bunurile din patrimoniul societatii, de catre creditorii acesteia. Prin urmare, ceea ce este supus urmaririi de catre creditorii societatii, respectiv împartirii între asociati în caz de lichidare, când se urmareste rambursarea valorii aporturilor asociatilor în limita activului net, este patrimoniul societatii cu cele 2 componente ale sale, activul social si pasivul social si care este format din toate drepturile si obligatiile, precum si din toate bunurile societatii, bunuri ce sunt valorificate la valoarea lor reala (în urma vânzarii la licitatie publica), atunci când este cazul, si nu la valoarea contabila, scriptica din actele societatii. Aceeasi solutie este data de Legea nr.31/1990 si în cazul excluderii unor asociati, care au dreptul la contravaloarea partii lor din capitalul social si care nu consta în dreptul de a culege o parte proportionala din patrimoniul social (toate bunurile aduse ca aport sau dobândite în cursul activitatii societatii, facând parte din patrimoniul societatii, asociatii nemaiputând pretinde un drept în acest sens), ci consta în dreptul de a primi o suma de bani care sa reprezinte însa, valoarea proportionala din patrimoniul social.
Instanta de fond a notat faptul ca în cauza, nu se regasesc nici una din situatiile enumerate mai sus, dar a apreciat ca se impune a se aplica acelasi rationament, întrucât prin partajarea bunurilor care apartin celor doi soti în codevalmasie si prin atribuirea partilor sociale catre pârât, asa cum au solicitat ambele parti, acestea înceteaza de a mai avea calitatea de bunuri comune, ramânând doar în patrimoniul pârâtului, care va continua pe viitor sa beneficieze de toate drepturile ce decurg din detinerea acestor parti sociale, inclusiv dreptul de a culege dividendele si de a primi în caz de lichidare, partea valorica din activul net, calculata proportional cu procentul detinut din capitalul social.
Reclamanta, în momentul partajului are dreptul la jumatate din valoarea acestor parti sociale detinute de pârât la SC A. SRL, parti sociale care trebuie evaluate prin raportare la aceleasi criterii de care ar beneficia si sotul sau în cazul în care s-ar pune problema lichidarii societatii sau a retragerii, excluderii, o solutie contrara conducând la prejudicierea acesteia, cu atât mai mult cu cât reclamanta a contribuit în mod direct la marirea patrimoniului în sensul ca prin achizitionarea unor bunuri de valoare mare (terenuri, constructii), s-a alocat un fond mai mare reinvestirii profitului, în detrimentul beneficiilor ce urmau a fi culese de asociati sub forma dividendelor, dividende la care avea dreptul si reclamanta (1/2 din ce i se cuvenea pârâtului) si care astfel s-au micsorat.
Instanta a mai retinut ca în mod gresit, s-a acreditat ideea de catre pârât si intervenienta accesorie, în sensul ca prin raportarea partilor sociale la patrimoniul societatii, s-ar supune partajului aceasta din urma, ceea ce nu este posibil pentru ca patrimoniul apartine societatii si nu fostilor soti, întrucât nu rezulta din nici o proba de la dosar, din modalitatea în care au fost stabilite obiectivele expertilor, ca s-ar urmari împartirea acestui patrimoniu.
În ceea ce priveste modalitatea de evaluare a acestor parti sociale, prima instanta a luat în calcul a doua varianta a raportului de expertiza contabila prin care s-a raspuns la obiectivul de a se stabili contravaloarea partilor sociale detinute de pârât la SC A. SRL, la activul brut, avându-se în vedere valoarea de circulatie a terenului si a constructiilor aflate în patrimoniul firmei la momentul partajului, conform actelor de la dosar. Mai precis, instanta a avut în vedere raportul de expertiza prezentat de expertul consilier al reclamantei – C.M., întrucât valorile indicate se apropie în foarte mare masura de cele ale expertului desemnat de instanta – H.A., elaborându-se însa un calcul mult mai detaliat si mai amanuntit, de natura a lamuri în mai mare masura instanta. În plus, expertul consilier, la finalul expertizei legate de obiectivul nr.2, în tabelul de la fila 469 a indicat atât activul brut (calculat în functie de valoarea de circulatie a terenului si cladirilor), cât si activul net prin scaderea pasivului, fiind luat în calcul în mod corect – subliniaza instanta – activul net, în functie de care sa se poata stabili valoarea partilor sociale detinute de pârât la SC A. SRL, calcule ce nu rezulta cu atâta transparenta din raportul de expertiza întocmit de H.A., unde din valoarea activului brut în cele patru variante (fila 460) se calculeaza cotele ce-i revin pârâtului, prin operatiunea matematica de împartirea a acestuia la 3, fara a se mai avea în vedere si pasivul social care trebuia în prealabil, scazut din activul brut.
În ceea ce priveste dividendele solicitate de reclamanta pentru perioada 2003-2006, instanta a retinut ca acestea sunt fructe din bunuri comune si prin urmare, în temeiul art.483 Cod civil, devin si ele bunuri comune, chiar si atunci când sunt culese dupa desfacerea casatoriei, deoarece titlul de valoare în temeiul caruia sunt culese aceste bunuri (dividende) nu înceteaza a fi bun comun decât în momentul efectuarii partajului, proprietatea comuna a fostilor soti (dobândita în timpul casatoriei) continuând sa-si pastreze caracterul devalmas si dupa desfacerea casatoriei prin divort, pâna la data împartirii. Prin urmare, toate bunurile dobândite pâna la data divortului, ca si fructele ce deriva din acestea continua sa fie bunuri comune (pâna la partaj), mai putin, bineînteles, bunurile dobândite dupa desfacerea casatoriei (I.Filipescu, “Tratat de dreptul familiei” – Editura ALL, 1998, pg.265-266). În ceea ce priveste calitatea de fructe civile culese în temeiul titlului de valoare (partile sociale), aceasta este de necontestat, fiind de altfel recunoscuta pâna la un anumit moment al procesului, de ambele parti si venind în completarea dispozitiilor art.483, 522, 523 Cod civil, fara sa existe elemente de contradictie între textele de lege care reglementeaza situatia bunurilor frugifere si regimul juridic al acestor dividende, recunoastere care de altfel, este data si de doctrina în acest sens (I. Filipescu, “Tratat de dreptul familiei”, Editura ALL, 1998, pg.187).
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel apelantul pârât D.D. si apelanta intervenienta SC A. SRL, solicitând instantei ca prin admiterea apelului, sa schimbe în parte sentinta civila apelata cu privire la bunurile care intra în masa partajabila, modul de evaluare al acestora, evaluarea corecta a partilor sociale si înlaturarea din masa partajabila a dividendelor obtinute dupa desfacerea casatoriei si neridicate de pârâtul asociat, criticând sentinta si sub aspectul termenului stabilit pentru achitarea sultei de catre pârât reclamantei.
Tribunalul a sistematizat argumentele celor doi apelanti, în functie de aceste motive de apel:
Principala critica comuna a celor doi apelanti, se refera la modalitatea de evaluare a partilor sociale care ar dovedi o serie de confuzii grave facute de instanta de fond între notiunea de capital social si patrimoniul societatii comerciale si cu notiunea de activ net al societatii comerciale. Se critica faptul ca la fond, s-au aplicat institutii din , republicata, privind lichidarea, dizolvarea, vânzarea la licitatie publica a patrimoniului societatii comerciale care nu aveau legatura cu partajul bunurilor comune ale sotilor, cu stabilirea in mod incorect a valorii partilor sociale prin alegerea unei expertize tehnice contabile cu baze si concluzii gresite, preferând in mod partinitor, neobiectiv si incorect o expertiza contabila efectuata de expertul parte al reclamatei, în locul expertizei oficiale întocmite de expertul desemnat de instanta.
Cea de a doua critica adusa sentintei de fond, se refera la stabilirea regimului juridic al dividendelor, cât si sub aspectul evaluarii acestora si a includerii lor în masa partajabila, aratându-se ca, în raport de regimul matrimonial al sotilor, nu constituie un bun comun decât în masura în care sotul asociat le-a încasat si ridicat efectiv de la societate, numai dupa aceasta operatiune, celalalt sot le poate revendica. S-a invocat si nelegalitatea cererii modificatoare a actiunii prin care s-a solicitat includerea în masa de partajat, a bunurilor comune pe perioada 2003-2006, întrucât acestea reprezinta bunuri care s-au obtinut dupa desfacerea definitiva a casatoriei, prin divort.
În privinta stabilirii termenului de 9 luni de la ramânerea definitiva a sentintei pentru achitarea sultei, s-a apreciat ca aceasta masura reprezinta o încalcare a dispozitiilor privind partajul judiciar, deoarece numai prevederile art. 6755 din Codul de procedura civila reglementeaza regimul juridic al sultei, dar fiind un drept de creanta, poate fi revendicata în termenul general de prescriptie de 3 ani.
În apel, au fost administrate urmatoarele probe, astfel cum au fost ele încuviintate prin încheierea de sedinta din 24.04.2008: înscrisuri, proba cu expertiza contabila având ca obiect evaluarea pretului de piata al partilor sociale detinute de catre apelantul pârât la SC A. SRL în raport de activul net al societatii si balanta de verificare de la 31.12.2003, actualizate cu indicele de inflatie pentru perioada 2003-2007, raport de expertiza contabila nr. 9282 din 31.10.2008 (filele 144 – 178).
Prin decizia civila nr. 505A/16.04.2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila a admis apelurile formulate de catre apelantul pârât D.D. si apelanta intervenienta S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentinta apelata, în sensul ca a constatat ca valoarea partilor sociale este de 245.256,20 lei si ca valoarea totala a masei partajabile este de 1.126.035,44 lei; a constata ca în lotul atribuit pârâtului, valoarea partilor sociale este de 245.256,20 lei.
Pentru egalizarea loturilor, a obligat pârâtul la plata catre reclamanta, a sultei de 228.655,37 lei.
A mentinut celelalte dispozitii ale sentintei civile apelate si a obligat intimata, la plata sumei de 1500 lei catre apelanta S.C. A. S.R.L. si a sumei de 4810 lei, catre apelantul pârât D.D., reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat urmatoarele:
În privinta modalitatii de evaluare a contravalorii partilor sociale detinute de catre pârât la S.C. A. SRL:
În prealabil, tribunalul a raspuns criticilor apelantilor cu privire la nelegalitatea modificarii cererii de chemare în judecata de catre reclamanta, la data de 30.03.2006 (fila 158 dosar fond), cerere prin care s-a solicitat includerea în masa partajabila si a acestor dividende încasate de catre pârât.
În fapt, prin cererea depusa de catre reclamanta la 30.03.2006, s-a solicitat includerea în masa partajabila, a unor bunuri pretins comune, cerere care este admisibila având în vedere prevederile art. 6737 Cod procedura civila, cu atât mai mult cu cât în cauza, nu se pronuntase o încheiere în baza art. 6736 Cod procedura civila.
Tot cu titlu preliminar, tribunalul nu a retinut criticile apelantilor cu privire la pretinsele confuzii facute de instanta de fond cu privire la distinctia dintre patrimoniul societatii comerciale, capital social sau activ net, sentinta apelata indicând cu exactitate definitia fiecareia dintre aceste notiuni.
Principalul aspect în discutie vizeaza modalitatea de evaluare a partilor sociale detinute de catre apelant, în masura în care nu exista un act normativ sau vreo alta prevedere legala care sa reglementeze criteriile ce au fost avute în vedere pentru evaluarea acestor parti sociale.
Instanta de fond a procedat astfel la o interpretare juridica prin utilizarea metodei analogiei cu acele ipoteze în care asociatii ar fi în ipoteza valorificarii drepturilor patrimoniale împotriva societatii comerciale (lichidarea societatii, excludere sau retragere).
În acest scop, s-au stabilit initial doua obiective care urmau sa fie avute în vedere de catre expertii contabili – 1. evaluarea partilor sociale pe baza activului net înregistrat în evidentele contabile, cu precizarea ca valoarea bunurilor din sa fie reactualizata cu rata inflatiei, 2. stabilirea contravalorii partilor sociale prin raportare la activul brut, cu luarea în considerare a valorii de circulatie a terenului si constructiilor de la adresa str. G. nr. 125, aflate în patrimoniul firmei, dupa evaluarea acestora prin expertiza imobiliara.
În final, prima instanta a luat în considerare criteriul evaluarii contravalorii partilor sociale prin raportare la activul brut, argumentând pe larg de ce valideaza un raport de expertiza în detrimentul altuia.
Tribunalul a constatat ca în lipsa unui act normativ care sa stabileasca o modalitate de evaluare a partilor sociale, trebuie avute în vedere metodele indicate de catre doctrina, urmând ca alegerea metodei celei mai adecvate cauzei sa se faca prin raportare la circumstantele specifice spetei.
Doctrina propune mai multe tipuri de evaluare a partilor sociale: 1. evaluarea nominala care rezulta din împartirea capitalului social per numar de parti sociale; 2. evaluarea la valoarea de piata care se stabileste prin raportul de cerere si oferta în cadrul unor piete reglementate bursier; 3. evaluarea la valoarea de randament care reprezinta profitul net pe o actiune care se poate capitaliza pe parcursul unui exercitiu financiar; 4. evaluarea la valoarea matematica contabila care se stabileste pe baza posturilor din bilantul societatii si ia în considerare activul net împartit la numarul de parti sociale. Tribunalul a constatat, de asemenea, ca legislatia contabila (Ordinul MFP nr.1376/2004) face referire la faptul ca evaluarea partilor sociale se face prin raportarea activului net contabil la numarul de parti sociale.
Instanta de fond a apreciat ca evaluarea la activul net ce rezulta din evidentele contabile, nu ar reflecta valoarea reala a acestor parti sociale, dispunând raportarea valorica la activul brut, cu includerea valorii de circulatie a imobilului teren si constructie situat în str.G. nr.125.
Trebuie notat însa, ca atât din punct de vedere contabil, cât si juridic, nu exista notiunea de “activ brut”, ceea ce face ca alegerea instantei de fond de a evalua partile sociale prin raportare la acest “activ”, sa fie criticabila. Este de asemenea, criticabila alegerea instantei de a dispune o evaluare la pretul de piata doar a unora dintre elementele aflate în patrimoniul societatii, stiut fiind ca în cadrul acestui patrimoniu, exista atât o latura activa, cât si una pasiva, constând din obligatiile societatii.
Tribunalul a apreciat în schimb ca se impunea evaluarea partilor sociale prin raportare la pretul de piata al partilor sociale detinute de catre apelantul pârât la SC A. SRL, în raport de activul net al societatii si balanta de verificare de la 31.12.2003 (anul în care a fost desfacuta casatoria partilor), urmând ca valorile sa fie actualizate cu indicele de inflatie pentru perioada 2003-2007, pentru a preveni ca partea sa suporte eventuala devalorizare suferita în aceasta perioada. Aceasta alegere a instantei de apel are în vedere tocmai metodele de evaluare indicate mai sus (evaluarea la valoarea matematica contabila), cu reactualizarea sumei cu indicele de inflatie, dupa data desfacerii casatoriei partilor.
În ceea ce priveste cea de a doua critica, natura juridica a dividendelor, tribunalul a constatat ca instanta de fond a stabilit ca acestea au natura juridica a unor fructe civile din bunuri comune, constatând astfel ca acestea sunt bunuri comune.
Tribunalul a constatat ca dividendele nu pot fi comparate sub aspectul naturii juridice, cu fructele civile, având în vedere ca dreptul la dividend este un drept subiectiv de creanta, personal, accesoriu dreptului de proprietate asupra partilor sociale si afectat unei duble conditii suspensive: înregistrarea unui profit de catre societate si aprobarea de catre AGA a unei hotarâri prin care sa se distribuie dividendele.
Asadar, dividendele au o natura juridica sui generis, iar caracterul de bun comun sau propriu al acestui drept de creanta împotriva societatii depinde dupa cum creanta a fost încasata de catre asociat sau nu.
Daca dividendele au fost încasate de catre asociat pe durata cât aceasta este casatorit, suma de bani încasata cu acest titlu, este comuna. În schimb, daca dividendele nu au fost încasate de catre asociat, dreptul la dividende ramâne un drept social, propriu asociatului împotriva societatii comerciale.
Asadar, desi concluzia instantei de fond este una corecta cu privire la includerea în masa partajabila a dividendelor încasate de catre apelantul pârât, tribunalul a retinut ca natura de bun comun a acestor sume din dividende este data de faptul ca asociatul a încasat aceste sume de bani, contrar celor afirmate prin motivele de apel, având în vedere urmatoarele aspecte:
Dreptul la plata dividendelor s-a nascut dupa îndeplinirea cumulativa a celor doua conditii relative la înregistrarea unui profit si adoptarea unei hotarâri AGA prin care sa se fixeze dividendele.
Conform tuturor expertilor care au efectuat expertize în prezenta cauza, aceste doua conditii au fost îndeplinite în prezenta cauza, divergentele de opinii intervenind asupra modalitatii în care apelantul pârât a ales sa valorifice sumele pe care le-a încasat cu acest titlu, precum si asupra semnificatiei împrumutului acordat societatii de catre cei trei asociati.
Tribunalul a aratat ca dividendele pot fi platite asociatului astfel: în numerar, prin alocarea de noi actiuni sau în natura (astfel cum indica art. 7 alin. 1 pct. 12 din Codul fiscal).
Toate aceste operatiuni de plata a dividendelor, indiferent de modalitatea de alocare mai sus precizata, se evidentiaza în contabilitatea societatii platitoare de dividende, în contul 457 “Dividende de plata”.
Faptul ca anterior încasarii efective a acestor drepturi, cei trei asociati au încheiat un contract de împrumut la data de 4.01.2003 prin care toti cei trei asociati au împrumutat societatea comerciala cu suma de 9 miliarde lei vechi (fila 387 dosar fond), ca o forma de creditare a societatii, astfel cum s-a si mentionat în actul aditional din 30.10.2003 (fila 396 dosar fond) nu schimba sub nici un aspect aprecierea ca apelantul pârât a “încasat” dividendele, astfel cum se reflecta în contabilitatea societatii aceste operatiuni.
În concluzie, constatarile instantei de fond în baza raportului de expertiza contabila întocmit de catre expertul H., sunt întemeiate, în masa partajabila fiind incluse în mod corect si dividendele încasate de catre pârât pe perioada 2003-2006 în valoare de 546.427,08 lei.
În ceea ce priveste cea de a treia critica, gresita stabilire a unui termen de 9 luni pentru achitarea sultei, tribunalul a constatat ca aceasta nu este fondata, având în vedere prevederile art. 67310 alin. 4 Cod procedura civila, care dispune ca instanta, tinând seama de împrejurarile cauzei, va putea sa atribuie bunul direct prin hotarârea asupra fondului procesului, stabilind totodata sumele ce se cuvin celorlalti coproprietari si termenul în care este obligat sa le plateasca.
Asadar, solutia instantei de fond de stabilire a unui termen de 9 luni pentru achitarea sultei, este legala si temeinica.
În concluzie, tribunalul, având în vedere constatarea ca prima critica formulata de apelanti, relativa la modalitatea de evaluare a partilor sociale cuvenite pârâtului este întemeiata, a admis apelul si a schimbat în parte sentinta apelata astfel:
Din raportul de expertiza administrat în apel nr. 9282 din 31.10.2008 (filele 144 – 178 dosar apel), rezulta ca valoarea activului net contabil rezultat din activul total, minus datoriile, este de 540.014,18 ron.
Conform aceluiasi raport de expertiza, a rezultat ca valoarea partilor sociale detinute de catre apelantul pârât D.D. este de 180.004,55 Ron.
În urma actualizarii acestor valori cu rata inflatiei pe perioada 2003 – 2007, s-a indicat valoarea de 245.256,20 RON.
Tribunalul a înlocuit în cadrul masei partajabile aceasta valoare, constatând prin urmare ca valoarea întregii mase partajabile (compusa din bunul imobil – apartamentul nr.54, situat în B., str.D.T. nr.59, bI.TD 48, sect.6, valoare de circulatie de 163.781,18 lei, bunuri mobile în cuantum de 170.581,18 lei, dividende în valoare de 546 417,08 lei), la care se va adauga valoarea partilor sociale, este în final de 1.1260.035,44 RON.
Valoarea loturilor a caror componenta a fost stabilita la fond si este necontestata în apel, va fi de 563.017,72 fiecare, având în vedere cota egala de contributie a celor doi soti.
Având în vedere ca în apel nu a fost contestata componenta loturilor atribuite la prima instanta celor doua parti, tribunalul va înlocui valoric în lotul apelantului pârât (caruia la fond i-au fost atribuite în lotul sau, dividendele si contravaloarea partilor sociale), valorile rezultate din expertiza efectuata în apel, rezultând astfel ca lotul atribuit lui este în valoare totala de 791.673,28 lei (valoarea partilor sociale de 245 256,20 Ron adaugata la valoarea dividendelor de 546.417,08 lei).
Având în vedere faptul ca lotul atribuit intimatei reclamante (bunul imobil si bunurile mobile) are o valoare de 334.362,35 lei, pentru egalizarea valorica a celor doua loturi, tribunalul a obligat pârâtul sa plateasca reclamantei sulta în valoare de 228.655,37 lei, mentinând, pentru considerentele de mai sus aratate, termenul de plata al sultei de 9 luni, în baza art. 67310 alin 4. Cod procedura civila, precum si celelalte mentiuni ale sentintei apelate.
Împotriva acestei hotarâri judecatoresti, în termen legal, au declarat recurs, pârâtul D.D. si intrervenienta S.C. A. S.R.L., criticând-o sub aspectul nelegalitatii, prin prisma motivelor de recurs prevazute de art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila.
Recurentii au aratat în prealabil, ca tribunalul a stabilit în mod corect, contravaloarea partilor sociale detinute de recurent, la societate.
I. În ceea ce priveste primul motiv de recurs, prevazut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila, l-au apreciat incident, ca urmare a faptului ca, desi realizeaza o corecta dezbatere doctrinara asupra naturii juridice a dividendelor, cu toate acestea, tribunalul nu aplica aceste considerente, aspecte juridice, la situatia de fapt concreta, dedusa judecatii.
Astfel, desi aceasta problema a includerii sau nu în masa partajabila, a dividendelor obtinute dupa desfacerea definitiva a casatoriei, în perioada 2003-2006, reprezenta un aspect esential al dosarului de fata, tribunalul, fara sa îl analizeze, apreciaza cu superficialitate, ca judecatoria a procedat în mod corect, atunci când le-a inclus, desi însusi a aratat ca doar dividendele obtinute pe perioada casatoriei reprezinta bunuri comune.
Tribunalul a omis sa motiveze si daca dreptul personal de creanta al asociatului în raport cu societatea comerciala, reprezinta sau nu un bun comun si dupa desfacerea definitiva si irevocabila a casatoriei, situatie existenta în cazul pendinte.
Însusindu-si motivarea primei instante referitoare la includerea acestor dividende, tribunalul se contrazice fata de unele dintre propriile sale mentiuni din decizia recurata, folosind asadar, o motivare straina si contradictorie acestui dosar.
Recurentii au aratat ca dividendele care reprezinta un drept de creanta individual si personal al asociatului, constituie bun comun doar în situatia exceptionala a încasarii lor în perioada casatoriei. Dupa desfacerea acesteia, ele nu mai reprezinta un astfel de bun comun.
În prezenta cauza, aceste dividende nu pot reprezenta un bun comun, nedând vreun drept de creanta intimatei, neputând fi revendicate, atât timp cât nu au legatura cu aportul initial, derizoriu, la capitalul social, al intimatei, ele gasindu-si izvorul în activitatea economica, comerciala, de productie ori de prestari servicii, dupa caz, precum si în managementul competent, temeinic si eficient, al celor trei asociati, astfel încât ele reprezinta un drept propriu la beneficiu, doar al asociatului recurent, fiind un drept doar al asociatilor societatii.
Desi apreciaza ca dreptul la dividende este afectat si de cele doua conditii evocate: obtinerea de profit si aprobarea AGA de distribuire a dividendelor, Tribunalul omite elementul cel mai important, acela ca dividendele obtinute si pretins încasate (pentru ca în realitate, nu a încasat nici o suma de bani) dupa desfacerea casatoriei, nu pot fi considerate bunuri comune, potrivit prevederilor Legii 31/1990 si doctrinei comerciale.
Asadar, cele trei conditii retinute de tribunal: obtinerea de profit, aprobarea AGA de distribuire a dividendelor, precum si încasarea lor de catre recurentul asociat, nu sunt suficiente, fiind nevoie ca încasarea dividendelor sa se realizeze în perioada casatoriei, încasarea lor în afara acestei perioade determinând calificarea ca si drept de creanta personal al asociatului.
II. Instanta de apel greseste în continuare, când procedeaza la propria motivare pentru a argumenta ca dividendele solicitate dupa desfacerea casatoriei reprezinta bunuri comune, sustinând în motivarea deciziei recurate, ca asociatul recurent a încasat efectiv dividendele solicitate dupa desfacerea casatoriei, aducând motive straine si contradictorii care nu se regasesc în probele dosarului, facând în acelasi timp, o analiza si o argumentatie inutila în raport de propria concluzie de la pagina 11, în sensul ca numai dividendele încasate în perioada casatoriei, reprezinta bunuri comune.
Desi aceasta contradictie esentiala rezulta din motivarea deciziei civile recurate, instanta de apel a considerat necesar sa atribuie dividendele încasate dupa desfacerea casatoriei, caracterul de bun comun, argumentând eronat si gresit, îndeplinirea celor trei conditii si în special, a faptului ca asociatul recurent a încasat dividendele situate dupa desfacerea casatoriei, sustinând gresit ca acest aspect reiese din expertizele contabile efectuate în cauza, cu privire la contabilitatea societatii si din contul 457, precum si din contractul de împrumut prin care cei trei asociati au creditat societatea cu o anumita suma de bani.
În mod gresit se retine de catre tribunal, faptul ca din expertizele evidentiate, rezulta ca dividendele din perioada 2003-2006, în valoare de 546427,08 lei, au fost încasate, atât timp cât din ambele expertize realizate de expertul H.A. si în special din cea de-a doua expertiza, rezulta ca dividendele pe anii 2003-2005 nu au fost încasate, iar în ceea ce le priveste pe cele din 2006, rezulta ca acestea nici nu au fost repartizate de AGA si în concluzie, nici nu au fost încasate. Au solicitat ca instanta de recurs sa analizeze aceasta proba nominalizata, pentru a constata veridicitatea sustinerii. În acelasi sens, s-au invocat si opiniile proprii la raportul de expertiza, a doamnei expert Z.A.S. si a doamnei S.M., din care rezulta acelasi aspect învederat. Nici cel de-al doilea raport de expertiza nu evidentiaza încasarea dividendelor, fapt care nu rezulta de asemenea, nici din adresele emise de SC A. S.R.L.
Asadar, motivarile tribunalului referitoare la acest aspect, al încasarii dividendelor, sunt incorecte, gresite, contradictorii, nefiind corecta nici suma totala privind cuantumul dividendelor încasate în aceasta perioada si incluse în masa de bunuri comune, asa cum au precizat mai sus.
Situatia încasarii efective a dividendelor nu rezulta din contabilitatea societatii si nici din contul 457, întrucât nici un document contabil nu atesta ridicarea si încasarea efectiva a dividendelor în aceasta perioada de catre asociatul recurent.
Nu mai putin, nu are nici o legatura contractul de creditare al societatii, de catre asociati, cu încasarea efectiva a dividendelor, aceste operatiuni fiind distincte si evidentiate distinct.
Referitor la cel de-al noualea motiv de recurs, decizia recurata este lipsita de temei legal si este data în acelasi timp, cu încalcarea si aplicarea gresita a legii.
Astfel, în mod gresit si cu încalcarea prevederilor art. 30 Codul Familiei, a doctrinei judiciare si a practicii judecatoresti, au fost incluse în masa partajabila si respectivele dividende, considerându-le bunuri comune, atât timp cât bunuri comune nu pot fi decât cele dobândite pâna la desfacerea definitiva si irevocabila a casatoriei.
Nu s-a tinut cont de regimul juridic al comunitatii de bunuri si nici de prevederile Legii 31/1990. În operatiunea de calificare a dividendelor, tribunalul trebuia sa se raporteze nu numai la criteriul încasarii lor, dar si la prevederile art. 30 din Codul Familiei. Din acest punct de vedere, s-a interpretat eronat regimul juridic al comunitatii de bunuri, acesta încetând o data cu desfacerea definitiva a casatoriei. Analiza celor trei conditii se face în mod diferit, dupa cum asociatul este casatorit sau nu, regimul juridic al dividendelor fiind diferit în functie de cele doua perioade. S-au încalcat si prevederile Legii 31/1990 pentru ca s-a realizat o analiza eronata a corelatiei dintre regimul matrimonial al bunurilor comune si regimul juridic al dividendelor. S-au interpretat exagerat si nelegal, conditiile respective, peste granita comunitatii de bunuri.
Dividendele, ca si categorie comerciala aparte, nu pot fi considerate bunuri comune, decât în situatia când au fost încasate pe perioada casatoriei si sunt destinate nevoilor casniciei. Ele nu reprezinta aport la capitalul social, fiind un drept la beneficii doar al asociatului.
Tribunalul a pronuntat o hotarâre confuza, incorecta, fara temei juridic si fara corespondent în prevederile art. 30 din Codul Familiei sau ale Legii 31/1990, interpretând gresit dispozitiile si principiile de drept stabilite în aceasta materie.
Tribunalul a pronuntat o solutie cu încalcarea prevederilor legii si cu încalcarea principiilor de drept în materie, concluzionând în mod gresit ca dividendele solicitate dupa desfacerea casatoriei, în mod irevocabil, constituie bun comun.
Au solicitat în consecinta, admiterea recursului, modificarea în parte, a deciziei recurate, în sensul înlaturarii din masa partajabila, de bunuri comune, a dividendelor solicitate pentru perioada 2003-2006, în valoare gresit stabilita de 546427,08 lei, nelegal incluse în masa comunitatii de bunuri; partajul bunurilor comune, în sensul atribuirii catre recurentul fost sot, a partilor sociale, iar catre intimata, a bunului imobil si a celor mobile, cu obligarea recurentului, la plata unei sulte de 37.537,51 lei, mentinându-se celelalte dispozitii, urmând a fi modificata în acelasi sens, si sentinta pronuntata în cauza.
Si-au întemeiat în drept, recursul, pe dispozitiile art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila.
Au timbrat în mod corespunzator recursul promovat, conform art.3 si art.11 din Legea nr.146/1997 si art.3 din O.G. nr.32/1995.
Intimata P.C.M. a depus întâmpinare, potrivit art.308 alin.2 Cod procedura civila, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere ca hotarârea a fost în mod legal si temeinic pronuntata si având în vedere ca dividendele reprezinta bunuri comune, derivate din calitatea de detinatori de parti sociale, reprezentând 33% din capitalul social al societatii.
Si-a întemeiat întâmpinarea, pe prevederile art. 115 Cod de procedura civila.
În cauza, s-a administrat de catre intimata, proba cu înscrisuri anexate întâmpinarii, conform art. 305 Cod de procedura civila: adresa 227/20.06.2007, contractul de împrumut din 4.01.2003, act aditional din 16.06.2003, Hotarârea AGA a SC A. S.R.L. nr. 2/15.09.2003, actul aditional la actul constitutiv al societatii, încheierea nr. 32625/5.11.2003, extrasul de registru din 5.11.2003, precizare expert H.A., balanta de verificare pe anul 2006.
Curtea de Apel Bucuresti s-a constatat legal sesizata si competenta material sa solutioneze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 si art. 299 Cod de procedura civila.
Examinând în continuare, decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedura civila în referire la art. 295 din acelasi act normativ, Curtea apreciaza recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru urmatoarele considerente:
1. Sub un prim aspect, se retine ca recursul prezinta câteva atribute importante, care sunt de natura sa îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea conceputa de catre legiuitor.
În mod incontestabil, primul si cel mai important atribut al recursului, este acela de a constitui o cale extraordinara de atac. Aceasta calificare a recursului este oferita chiar de Codul de procedura civila, prin situarea sa topografica în Capitolul I din Titlul V, consacrat cailor extraordinare de atac, al Cartii II. Corespunzând exigentelor firesti ale unei cai extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispozitia partilor numai pentru motive expres si limitativ prevazute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C.pr.civ. si care, în principiu, vizeaza numai nelegalitatea hotarârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speta. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea ca partile au avut la dispozitie o judecata în fond în fata primei instante si o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât si în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care intereseaza din perspectiva prezentei cauze, este acela de a constitui o cale de atac nedevolutiva. Daca specific etapei apelului este devolutiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamna o analiza a sentintei atât sub aspectul nelegalitatii, cât si al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o alta situatie de fapt decât cea retinuta de prima instanta, si la care sa se aplice dispozitiile legale incidente, în recurs se realizeaza un control asupra hotarârii atacate, fara posibilitatea de a se administra, ca regula, probe noi si fara a fi antrenata o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Asadar, Curtea constata ca recursul este o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefeaza pe situatia de fapt stabilita de instantele devolutive ale fondului (adica judecatoria si tribunalul, în speta). Aceasta apreciere rezulta asa cum aminteam, din enuntarea acestui caracter, în mod expres, prin art. 304 alin. 1 Cod de procedura civila, din enumerarea limitativa si expresa a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform art. 304 pct. 1 – 9 Cod de procedura civila, precum si din abrogarea în mod expres, a vechilor motive de recurs prevazute de art. 304 pct. 10 Cod de procedura civila (când instanta nu s-a pronuntat asupra unei probe administrate, care era hotarâtoare pentru dezlegarea pricinii) si pct. 11 Cod de procedura civila (când solutia data este rezultatul unei grave erori de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor), prin Legea nr. 219/2005 si OUG nr. 138/2000, aceste ultime doua foste motive repunând în discutie temeinicia hotarârii si nu legalitatea sa, deci reaprecierea situatiei de fapt, prin intermediul reaprecierii probelor administrate. Asadar, instanta de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercita, este tinuta de situatia de fapt astfel cum a fost ea stabilita în mod definitiv, de instanta de apel.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale caii de atac în discutie, instanta învestita cu solutionarea recursului nu poate analiza legalitatea hotarârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevazute de art. 304 C.pr.civ., fara a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Pe cale de consecinta, instanta de recurs trebuie sa analizeze în prealabil, încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotarârii pronuntate în apel, într-unul din cazurile expres si limitativ enuntate de lege, în speta cele prevazute de art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila.
2. Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedura civila: “Modificarea sau casarea unor hotarâri se poate cere în urmatoarele situatii, numai pentru motive de nelegalitate:… 9.când hotarârea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii”.
Curtea constata faptul ca în cauza au fost corect aplicate si interpretate de catre tribunal, dispozitiile legale incidente la care recurenta a realizat trimitere: art. 30 din Codul Familiei sau ale Legii 31/1990 (pe care recurentii de altfel, nu le-au individualizat).
Recurentii nu au indicat nici care anume principii de drept incidente în materie nu ar fi fost respectate de tribunal, rezumându-se la o apreciere generala, în acest sens. Simpla nemultumire generala, a partii, de hotarârea pronuntata nu este suficienta, recurentul fiind obligat sa îsi sprijine recursul, asa cum aminteam, în cadrul acestui motiv prevazut de lege, pe indicarea exacta a dispozitiilor legale sau a principiilor de drept pe care le considera încalcate.
Chiar daca, suplinind carentele învederate, Curtea se va raporta la dispozitiile legale incidente ale Legii 31/1990 (precum ar fi art. 66, 67) si la principiile de drept specifice dreptului familiei (exempli gratia, principiul comunitatii de bunuri) si cele ale societatilor comerciale, principii care în parte, îsi gasesc consacrarea expresa în prevederile legale ale legii (exempli gratia, principiul distribuirii între asociati, a dividendelor proportional cu cota de participare la capitalul social varsat, daca prin actul constitutiv nu s-a prevazut altfel), va constata potrivit considerentelor urmatoare, ca criticile sub acest aspect sunt nefondate.
Art. 30 din Codul Familiei prevede: “Bunurile dobîndite în timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sînt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale sotilor. Orice conventie contrara este nula. Calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedita”.
Potrivit art. 66 al Legii 31/1990 privind societatile comerciale: “(1) Pe durata societatii, creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra partii din beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil, iar dupa dizolvarea societatii, asupra partii ce i s-ar cuveni prin lichidare.
(2) Creditorii prevazuti la alin. (1) pot totusi popri, în timpul duratei societatii, partile ce s-ar cuveni asociatilor prin lichidare sau pot sechestra si vinde actiunile debitorului lor”.
Art. 67 din acelasi act normativ statueaza: “(1) Cota-parte din profit ce se plateste fiecarui asociat constituie dividend.
(2) Dividendele se distribuie asociatilor proportional cu cota de participare la capitalul social varsat, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se platesc în termenul stabilit de adunarea generala a asociatilor sau, dupa caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobarii situatiei financiare anuale aferente exercitiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea comerciala va plati daune-interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale, daca prin actul constitutiv sau prin hotarârea adunarii generale a actionarilor care a aprobat situatia financiara aferenta exercitiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobânda mai mare.
(3) Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii.
(4) Dividendele platite contrar dispozitiilor alin. (2) si (3) se restituie, daca societatea dovedeste ca asociatii au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurarile existente, trebuiau sa o cunoasca.
(5) Dreptul la actiunea de restituire a dividendelor, platite contrar prevederilor alin. (2) si (3), se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor.
(6) Dividendele care se cuvin dupa data transmiterii actiunilor apartin cesionarului, în afara de cazul în care partile au convenit altfel”.
Problema de drept care constituie obiectul central al prezentului recurs este data de natura juridica a dividendelor aferente profitului societatii recurente, din intervalul 2003-2006.
Curtea constata ca dividendul reprezinta potrivit chiar definitiei legale din cuprinsul art. 67 evocat, cota-parte din profit ce se plateste fiecarui asociat. Potrivit doctrinei judiciare, el poate consta într-un câstig material, în servicii sau bunuri procurate de societate în conditii mai avantajoase, în evitarea unor cheltuieli sau în realizarea unor economii.
Sub aspectul societatii, legea privind societatile comerciale consacra libertatea asociatilor de a decide criteriul de împartire între asociati, a beneficiilor, în cazul nestipularii, intervenind criteriul evocat de art. 67 al. 2 din lege, acela al distribuirii între asociati, a dividendelor, proportional cu cota de participare la capitalul social varsat.
În speta, prin contractul de societate, s-a prevazut participarea asociatilor la beneficii, proportional cu participarea la capitalul social (contract de societate – fila 398 dosar fond de rejudecare).
Din momentul stabilirii de catre adunarea asociatilor, a dividendului cuvenit asociatilor, dreptul la beneficii înceteaza sa mai fie un drept social; el devine un drept de creanta individual, al asociatului fata de societate, cu toate consecintele care decurg din acest fapt (a se vedea în acelasi sens, Carpenaru, Stanciu D. – “Drept Comercial Român”, Editia a III- a, Bucuresti, Editura All Beck, 2001, pag. 162).
Asadar, dreptul la beneficii, ca si drept de creanta, reprezinta un drept individual, personal, în raporturile create între asociat, în cazul nostru, recurentul-pârât si societate – recurenta intervenienta. Este si firesc, pentru ca scopul societatii este acela de a realiza beneficii din activitatea comerciala desfasurata si de a le împarti între asociati si nu între acestia si terti sau între terti. Acesta este scopul fundamental al societatii comerciale si elementul de distinctie fata de alte tipuri de asociatie. În cadrul acestor raporturi de societate, dreptul la beneficii, ca si drept de creanta, îsi pastreaza caracterul individual si personal, indiferent de data realizarii beneficiilor: în timpul sau ulterior casatoriei.
Recurentii confunda însa, regimul juridic al dividendelor, raportat la societatea comerciala, cu regimul juridic al acestora prin raportare la relatiile decurgând din casatorie, cu ansamblul consecintelor sale patrimoniale.
Prin prisma acestui ultim regim juridic enuntat, Curtea constata ca izvorul dreptului la dividende, îl reprezinta calitatea de asociat, prin intermediul participarii la capitalul social varsat, adica al aportului efectuat si care a intrat în patrimoniul societatii. Or, sub acest aspect, în cadrul situatiei de fapt stabilite în mod definitiv, de catre instantele de fond, situatie de fapt de care prezenta instanta de recurs este tinuta, s-a retinut ca atât capitalul social constituit initial, cât si cel majorat în septembrie 2003, s-au format ca urmare a aportului adus inclusiv de catre asociatul D.D., aport care se compune din sume de bani – bunuri comune ale fostilor soti. În temeiul acestui considerent, atât prima instanta de judecata, cât si tribunalul au retinut caracterul de bunuri comune, al partilor sociale, partile sociale fiind de altfel, atribuite recurentului asociat. Nici în prezenta cale de atac si nici în apel, recurentii nu au criticat caracterul de bunuri comune, al partilor sociale initiale sau al celor dobândite în urma majorarii de capital, însusindu-si asadar, aprecierea primei instante de judecata, sub acest aspect care reprezinta un element al situatiei de fapt confirmate în mod definitiv, de catre tribunal care a plecat în analiza sa, de la dispozitia premisa, a primei instante, de includere în masa partajabila, a partilor sociale ca urmare a aportului constituit din sume de bani – bunuri comune ale partilor. Ca urmare a neapelarii acestei dispozitii, ea împreuna cu considerentele care au fundamentat-o, au intrat în puterea de lucru judecat.
Curtii nu îi revine decât sarcina de a verifica legalitatea solutiei, plecând însa, de la aceasta premisa mentionata – element al situatiei de fapt care nu a fost schimbata prin administrarea unor probe noi în recurs, în sensul prevederilor art. 305 din Codul de procedura civila, înscrisurile depuse de catre intimata o data cu întâmpinarea, neavând caracter de noutate, ele administrându-se deja, în fazele anterioare ale judecatii, mai putin balanta de verificare sintetica de la 1.02.2007 la 28.02.2007, a carei teza probatorie nu este de asemenea, una noua, pentru ca ea a fost avuta în vedere si anterior, sub aspectul mentiunii existente cu privire la contul 457 – Dividende de plata (a se avea în vedere fisa de cont 457 – filele 404, 405 dosar fond de rejudecare, raportul de expertiza al expertului S.A.S. – fila 470 dosar fond de rejudecare si procesul-verbal din 6.04.2007 – fila 484 dosar fond de rejudecare).
Izvorul dreptului la dividende nu îl constituie activitatea economica, comerciala, de productie ori de prestari servicii, dupa caz sau managementul competent, temeinic si eficient, al celor trei asociati, asa cum invoca recurentii. Acestia realizeaza o confuzie între izvorul dreptului la dividende si factorii care circumstantiaza existenta sau cuantumul dividendelor propriu-zise. O data ce societatea a înregistrat profit, fiecare asociat are dreptul la cota sa parte din acesta, în raporturile sale cu societatea, în virtutea calitatii sale de asociat si potrivit modului de împartire stabilit prin contractul de societate, indiferent daca a si participat efectiv, la realizarea efectiva a obiectului de activitate al societatii sau daca a si manageriat societatea.
Reluând, cum izvorul dividendelor (partile sociale) este reprezentat de un bun comun al fostilor soti, atunci si dividendele obtinute vor avea acelasi caracter, între acestia, ca urmare a aplicarii în cauza a regulii de drept accesorium sequitur principale, ele reprezentând fructe civile ale bunului comun, astfel cum este el privit în raporturile dintre cei doi soti. În acelasi sens, s-a ilustrat si în doctrina de drept comercial: “Se întelege ca, întrucât bunul care constituie obiectul aportului, este un bun comun, dividendele primite din partea societatii vor fi tot bunuri comune” (Carpenaru, Stanciu D. – “Drept Comercial Român”, Editia a III- a, Bucuresti, Editura All Beck, 2001, pag. 170), dar si în cea de dreptul familiei: ” dividendele (…) urmeaza regimul juridic al fructelor civile produse de bunurile comune” (Filipescu, Ion P. – “Tratat de dreptul familiei”, Editia a V-a, Editura All Beck, 2000, pag. 169).
Este legala aprecierea tribunalului, în sensul ca dividendele au o natura juridica sui generis, însa acest caracter distinct se raporteaza la existenta a doua unghiuri de observatie si analiza: cel al societatii (fata de care ele apar ca fiind ale asociatului) si cel al sotilor (sau al coproprietarilor în general, ai obiectului aportului la capitalul social), fata de care ele vor fi bunuri comune.
Concluzia nu este înfrânta de dispozitiile legale incidente ale Legii 31/1990 si nici de principiile specifice societatilor comerciale, deoarece toate acestea privesc exclusiv, raporturile dintre societate si sotul sau fostul sot asociat, nepreocupându-se însa, de raporturile patrimoniale dintre soti sau fostii soti, pâna la momentul partajului.
Curtea constata ca recurentii îsi întemeiaza în mod principal, motivele lor de recurs, pe apararea ca dividendele au fost obtinute dupa desfacerea casatoriei dintre soti. Acest argument, pe care recurentii îl subsumeaza dispozitiilor art. 30 din Codul Familiei, nu este decisiv cauzei, deoarece constatarea calitatii de bun comun, a dividendelor, nu s-a realizat în temeiul acestei prevederi legale, ci în temeiul art. 521 si urm. Cod Civil, prin raportare la caracterul dividendelor, de fructe, asa cum am evocat în paragrafele anterioare. Din acest punct de vedere, devine nerelevanta data realizarii dividendelor în raport cu data desfacerii casatoriei.
Asertiunea realizata nu este de natura sa înfrânga nici principiul comunitatii de bunuri, specific perioadei casatoriei, deoarece regimul matrimonial al comunitatii de bunuri înceteaza într-adevar, o data cu desfacerea casatoriei, regulile care îl cârmuiesc nemaigasindu-si aplicarea dupa acest moment, însa în schimb, asa cum în mod argumentat si judicios, s-a aratat în doctrina judiciara: “în ceea ce priveste proprietatea comuna, aceasta continua a-si pastra caracterul devalmas si dupa desfacerea casatoriei prin divort, pâna la data împartirii lor, neprefacându-se de drept în proprietate pe cote-parti, în indiviziunea de drept comun” (Filipescu, Ion P. – “Tratat de dreptul familiei”, Editia a V-a, Editura All Beck, 2000, pag. 242).
Or, având în vedere supravietuirea proprietatii comune în devalmasie, casatoriei, este evident ca acelasi caracter îl vor avea si fructele acestei proprietati comune în devalmasie, percepute ulterior desfacerii casatoriei.
Combaterea caracterului dividendelor, de fructe, în baza criticilor formulate prin motivele de apel, întemeiate pe faptul ca nu s-ar obtine din exploatarea sau folosirea bunurilor, având un caracter incert, determinat de posibilitatea neînregistrarii vreunui profit de catre societate sau de inexistenta obligatiei de repartizare în dividende, a profitului, nu reprezinta o critica fondata. Din acest punct de vedere, Curtea îsi însuseste pe deplin, aprecierile primei instante de judecata, referitoare la regasirea caracterului incert si în privinta unor alte categorii de fructe (precum cele naturale), fapt care determina înlaturarea caracterului dirimant al acestui argument folosit în sprijinul tezei ca dividendele nu ar fi din punct de vedere juridic, fructe. Nu mai putin, Curtea constata ca, asa cum am mai mentionat, scopul însusi al asocierii într-o societate comerciala, al dobândirii calitatii de asociat, deci al dobândirii de parti sociale, este acela de a realiza beneficii din activitatea comerciala desfasurata si de a le împarti între asociati. Asadar, din punct de vedere comercial, exploatarea acestor fractiuni ale capitalului social, determina obtinerea de dividende, astfel încât si acest argument al recurentilor-apelanti devine nefondat.
Desi tribunalul a considerat ca argumentele primei instante referitoare la caracterul de bun comun al dividendelor, ca urmare a unui alt caracter, cel frugifer, este eronat, cu toate acestea, rationamentul sau se grefeaza pe exact acelasi argument, desi expres negat, dedus însa, din doua aspecte: caracterul de bun comun al partilor sociale si încasarea efectiva de catre asociat, a dividendelor, pe lânga îndeplinirea si a celor doua conditii de existenta a unui profit si decizia adunarii generale a asociatilor de distribuire.
Chiar daca am aprecia ca tribunalul nu a avut în vedere acest caracter frugifer, atunci când a stabilit calitatea de bun comun a dividendelor, ca urmare a negatiei exprese a caracterului de fruct, al dividendelor, desi rezultatul rationamentului instantei de apel nu poate fi atins în lipsa acestei premise a silogismului sau, Curtea constata atunci, ca asertiunea tribunalului este una eronata, prin prisma considerentelor anterioare. Ca urmare, prezentele considerente ale hotarârii instantei de recurs, vor înlocui sub acest aspect, argumentele retinute de catre tribunal, neimpunându-se admiterea recursului si modificarea deciziei recurate, deoarece tribunalul a constatat totusi, caracterul de bun comun al dividendelor obtinute dupa desfacerea casatoriei partilor, constatarea, ca si rezultat final al dezlegarii problemei de drept pe care si Curtea are a o analiza, fiind una corecta.
Prin prisma acestor considerente, Curtea constata ca în cauza, în mod corect s-a stabilit de catre instante, caracterul de bun comun al dividendelor, principiile de drept si dispozitiile legale aplicabile, astfel cum au fost expuse si apreciate incidente de catre prezenta instanta de recurs, fiind corect aplicate si interpretate. Asadar, toate criticile invocate prin prisma motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, regasite atât în paragrafele recurentilor destinate acestui motiv concret, dar si în paragrafele destinate celui de-al saptelea motiv de recurs, sunt nefondate.
3. Potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedura civila: “Modificarea sau casarea unor hotarâri se poate cere în urmatoarele situatii, numai pentru motive de nelegalitate: când hotarârea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau când cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii”.
Dupa cum s-a aratat deja, fundamentul motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 Cod de procedura civila, rezida în nerespectarea prevederilor art. 261 cpt. 5 Cod de procedura civila, potrivit carora hotarârea judecatoreasca trebuie sa cuprinda “motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor”.
În considerarea art. 261 pct. 5 Cod de procedura civila, motivarea unei hotarâri trebuie sa fie clara, precisa, sa nu se rezume la o însiruire de fapte si argumente, sa se refere la probele administrate în cauza si sa fie în concordanta cu acestea, sa raspunda în fapt si în drept la toate pretentiile formulate de parti, sa conduca în mod logic si convingator la solutia din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru parti o garantie împotriva arbitrariului judecatorilor, iar pentru instantele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declansat prin caile de atac.
De aceea, nu numai lipsa oricarui argument al instantei care sa sustina solutia din dispozitiv, echivaleaza cu nemotivarea hotarârii, în sensul art. 304 pct. 7 Cod de procedura civila, dar si motivarea superficiala are aceeasi semnificatie, atragând deopotriva, incidenta art. 304 pct. 7 Cod de procedura civila.
În conformitate cu dispozitiile art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedura civila, hotarârea se da în numele legii si va cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor. Se apreciaza totodata, sub aspectul conditiilor procedurale privind motivarea hotarârii, ca acestea sunt îndeplinite chiar daca nu s-a raspuns expres fiecarui argument invocat de parti, fiind suficient ca din întregul hotarârii sa rezulte ca s-a raspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin rationamente logice. Este important asadar, de retinut, faptul ca judecatorul are obligatia de a motiva solutia data fiecarui capat de cerere, iar nu pe aceea de a raspunde separat, diferitelor argumente ale partilor care sprijina aceste capete de cerere.
De altfel, si Curtea Europeana a Drepturilor Omului în Hotarârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicata în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (Cererea nr. 57.808/00), a statuat urmatoarele: “Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Conventie, include printre altele dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Întrucât Conventia nu are drept scop, garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotarârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste observatii sunt în mod real “ascultate”, adica în mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 implica mai ales în sarcina “instantei” obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta [Hotarârea Perez împotriva Frantei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, si Hotarârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].(…)
34. Conform jurisprudentei Curtii, notiunea de proces echitabil presupune ca o instanta interna care nu a motivat decât pe scurt, hotarârea sa, sa fi examinat totusi în mod real problemele esentiale care i-au fost supuse, si nu doar sa reia pur si simplu concluziile unei instante inferioare (Hotarârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotarâri si decizii 1997 – VIII, p. 2.930, paragraful 60). “
Aplicând toate aceste consideratii cu caracter teoretic, la speta pendinte, Curtea constata ca în cauza, tribunalul si-a motivat hotarârea pronuntata, decizia cuprinzând argumentele de drept si de fapt care au fundamentat-o, ele fiind expuse într-o forma coerenta si inteligibila. Astfel, tribunalul a aratat de ce a apreciat dividendele, ca fiind bunuri comune, procedând chiar la o cenzurare a argumentelor sub acest aspect, ale primei instante de judecata. Chiar daca, pentru considerentele expuse cu privire la cel de-al noualea motiv de recurs, prezenta instanta de recurs nu si-a însusit toate argumentele instantei de apel, Curtea nu poate nega împrejurarea ca tribunalul si-a prezentat rationamentul în baza caruia a ajuns la concluzia contestata de recurenti, prin prezentele motive de recurs.
Recurentii apreciaza ca motivarea tribunalului nu raspunde argumentului referitor la obtinerea dividendelor, ulterior desfacerii casatoriei. Curtea constata sub acest aspect, împrejurarea ca, asa cum am aratat, instantele nu sunt obligate sa raspunda în mod explicit, fiecarui argument în parte. Or, în cauza, tribunalul a expus argumentele pentru care a apreciat ca si aceste dividende realizate în perioada 2003-2006, deci ulterior desfacerii casatoriei, reprezinta bunuri comune, referindu-se la conditiile a caror îndeplinire a atras în opinia sa, aceasta calificare. Împrejurarea ca tribunalul nu a prevazut în mod expres în decizia recurata, ca generic, pot fi bunuri comune si bunuri rezultate ulterior desfacerii casatoriei sotilor, nu echivaleaza cu o nemotivare în sensul prevederilor art. 261 din Codul de procedura civila, atât timp cât tribunalul s-a focalizat pe bunurile în speta – dividendele din perioada mentionata, pe care le-a apreciat ca fiind bunuri comune, în baza considerentelor expuse. Asadar, raspunsul la problema apreciata de catre recurenti, a fi importanta – împrejurarea daca dividende obtinute ulterior desfacerii casatoriei, pot constitui bunuri comune, rezulta clar, explicit, pozitiv, din decizia recurata, prin chiar particularizarea datelor problemei generale de drept, la situatia dividendelor în cauza si solutionarea sa concreta, în sensul unui rezultat afirmativ.
Asadar, tribunalul a aplicat considerentele de ordin doctrinar retinute, la situatia de fapt concreta, dedusa judecatii, contrar criticii recurentilor. De altfel, însisi recurentii recunosc în partea de început a punctului II al motivelor dumnealor de recurs, faptul ca tribunalul a înteles sa foloseasca propria motivare pentru a reliefa caracterul de bun comun, al dividendelor realizate în respectiva perioada.
Nu mai putin, Curtea constata ca fiind nefondata si critica referitoare la existenta unor motive contradictorii sau straine de natura pricinii. Astfel, instanta de recurs observa ca în decizia sa, tribunalul nu a precizat, asa cum în mod neîntemeiat invoca recurentii, faptul ca doar dividendele obtinute în timpul casatoriei, reprezinta bunuri comune, ci a aratat enuntiativ si nu exclusiv, ca “Daca dividendele au fost încasate de catre asociat pe durata cât aceasta este casatorit, suma de bani încasata cu acest titlu, este comuna” (pagina 11 a deciziei recurate). Constatarea instantei este confirmata si de aprecierea finala a tribunalului, în sensul includerii în masa partajabila a bunurilor comune, si a dividendelor obtinute ulterior casatoriei. Argumentul recurentilor în acest sens nu poate fi retinut nici prin raportare la cea de-a doua fraza a paragrafului în discutie, din pagina 11 a deciziei recurate, deoarece aceasta a doua fraza priveste dreptul la dividende în raportul dintre asociat si societate, fara a viza si raporturile dintre soti sau fostii soti.
Critica recurentilor în sensul ca tribunalul a omis a avea în vedere ca aceste dividende au fost realizate dupa desfacerea casatoriei, raportându-se la alte trei conditii a caror îndeplinire a constatat-o, desi în opinia recurentilor, ea era insuficienta, nu echivaleaza cu o critica de nemotivare a hotarârii sau de motivare insuficienta, contradictorie sau straina de natura pricinii, ci reprezinta o critica adusa modului concret de rezolvare a problemei substantiale de drept solutionate de tribunal, critica al carei raspuns se regaseste în considerentele prezentei decizii, în partea referitoare la cel de-al noualea motiv de recurs.
Este nefondata, de asemenea, si critica referitoare la omisiunea tribunalului de a arata caracterul dreptului personal de creanta al asociatului în raport cu societatea comerciala, dupa desfacerea definitiva si irevocabila a casatoriei, deoarece tribunalul a aratat în considerentele hotarârii sale, ca: “daca dividendele nu au fost încasate de catre asociat, dreptul la dividende ramâne un drept social, propriu asociatului împotriva societatii comerciale”( pagina 11 a deciziei recurate ), fara a realiza nici o distinctie sub aspectul datei obtinerii lor: în timpul sau ulterior casatoriei, fapt care denota aprecierea tribunalului, de conferire a acestui caracter, indiferent de data realizarii lor.
Nici critica referitoare la folosirea unor motive straine si contradictorii care nu se regasesc în probele dosarului, sub aspectul invocatei retineri gresite a împrejurarii încasarii dividendelor, nu reprezinta o critica privind motivarea insuficienta, contradictorie sau straina de natura pricinii, ci reprezinta o critica adusa modului concret de apreciere a probelor administrate cauzei si implicit, de stabilire a situatiei de fapt. Or, asa cum am precizat în punctul 1 al prezentelor considerente, instanta de recurs îsi exercita controlul sau strict de legalitate, grefându-se pe situatia de fapt, astfel cum a fost ea în mod definitiv, stabilita de tribunal. Critica devine asadar, nefondata.
În ceea ce priveste restul criticilor arondate punctului doi din motivele de recurs formulate, Curtea constata ca ele vizeaza invocata gresita stabilire de catre instanta de tribunal, a îndeplinirii conditiilor pe care le-a apreciat necesare si în mod special, a celei referitoare la încasarea dividendelor. Recurentii au dezbatut în continuare probele administrate în fata celor doua instante devolutive, aratând concludenta si utilitatea unora, precum si caracterul inutil al altora, solicitând chiar o reevaluare a unora dintre probe, de catre instanta de recurs, toate acestea pentru a se concluziona ca nu au fost îndeplinite conditiile evocate de tribunal, în special aceea a încasarii dividendelor si ca s-a stabilit eronat contravaloarea acestora, fara a se indica minimal, de ce suma retinuta nu este corecta si care ar fi cuantumul corect.
Or, în legatura cu toate aceste critici, Curtea constata ca tribunalul în cadrul situatiei de fapt stabilite în mod definitiv, a statuat ca în perioada 2003-2006, s-a realizat profit de catre societate, ca acesta a fost distribuit în baza hotarârii adunarii generale a asociatilor si ca recurentul asociat a încasat dividendele cuvenite, fiind stabilit în baza probelor administrate, inclusiv a expertizelor contabile, si cuantumul acestora.
Curtii nu îi revine decât sarcina de a verifica legalitatea solutiei, plecând însa, de la aceste premise mentionate – elemente ale situatiei de fapt. Reaprecierea probelor în recurs – asa cum recurentii solicita prin criticile evocate din motivele de recurs formulate, pentru a determina concluzia nerealizarii acestor conditii – elemente de fapt, nu echivaleaza cu generarea unui control doar de legalitate al deciziei pronuntate, ci echivaleaza cu stabilirea unei noi situatii de fapt, la care se vor aplica prevederile legale. Cum tribunalul a retinut definitiv, realizarea acestor fapte juridice lato sensu, Curtea nu poate în lipsa unor probe nou administrate în recurs, potrivit art. 305 din Codul de procedura civila, nemaireluând si în acest paragraf, analiza probelor din recursul prezent, apreciate ca nefiind noi, sa modifice aceasta situatie de fapt, în sensul dorit de recurenti, fara a depasi limitele controlului sau jurisdictional. Asa cum am aratat anterior, vechile motive de recurs, prevazute de art. 304 pct. 10 si 11 din Codul de procedura civila, care permiteau reevaluarea temeiniciei hotarârii, prin prisma probelor administrate, au fost abrogate. În consecinta, toate criticile formulate sub aceste aspecte, sunt nefondate.
În concluzie, Curtea apreciaza ca hotarârea recurata cuprinde motivele pe care se sprijina si nu include motive contradictorii ori straine de natura pricinii, motivul de recurs invocat, prevazut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedura civila, nefiind fondat.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, retinând ca instanta de apel a pronuntat o hotarâre judecatoreasca legala.
