Posibilitatea unei persoane de a lua parte ca reclamanta sau pârâtă la un anumit proces se determină în raport cu litigiul concret care se judecă.
Calitatea procesuală este una din condiţiile necesare pentru ca o persoană să poată fi parte în proces, iar obligaţia legitimării calităţii procesuale incumbă reclamantei.
Calitatea procesuală este una din condiţiile necesare pentru ca o persoană să poată fi parte în proces, iar obligaţia legitimării calităţii procesuale incumbă reclamantei.
(Secţia comercială, decizia nr. 436/29.06.1994)
Prin sentinţa civilă nr. 3.554 din 2.04.1993, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea reclamantei S.C. „T”. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. „A”. S.R.L., pentru lipsa calităţii procesuale a pârâtei.
în motivarea acţiunii, se arată că, la data de 18.11.1991, între părţi s-a încheiat un contract de împrumut, având ca obiect suma de 730.000 lei, pârâta obligându-se la restituirea sumei în termen de 2 zile, conform înscrisului intitulat “factură”.
împotriva hotărârii judecătoreşti susmenţionate, reclamanta a formulat apel.
în motivele de apel se arată că sentinţa este nelegală şi neîntemeiată, deoarece între părţi a intervenit, în luna septembrie 1991, o înţelegere contractuală, în baza căreia reclamanta-apelantă a remis suma de 850.000 lei pârâtei-intimate pentru livrarea cantităţii de 7 tone polietilenă de mică duritate, aceasta din urmă expediind, în luna noiembrie 1991, numai cantitatea de 1.000 kg polietilenă. Se mai învederează că pârâta a motivat că nu mai are posibilitatea livrării întregii cantităţi, pentru care, Ia 18.11.1991, s-a încheiat înscrisul intitulat “factură”, prin reprezentanţii legali ai societăţii comerciale pârâte, iar instanţa de fond nu a avut un rol activ în soluţionarea cauzei.
Din ansamblul probator administrat în cauză, tribunalul constată nefondat apelul, apreciind ca fiind legală şi temeinică hotărârea atacată, pentru următoarele motive de fapt şi de drept:
Se reţine că Ia data de 18.11.1991, apelanta a încheiat un înscris sub semnătură privată, intitulată “factură”, cu numitul U.I., persoană fizică, care s-a obligat să restituie suma de 730.000 Iei, cu titlul de împrumut. Susţinerile apelantei, în sensul că între cele două s-a încheiat, în luna septembrie 1991, o înţelegere contractuală verbală de livrare marfă (pârâta fiind în imposibilitate a o livra în totalitate şi, în consecinţă, s-a încheiat înscrisul denumit “factură”, de către reprezentantul legal al intimatei-pârâte, în numele acesteia), urmează a fi respinsă, ca nedovedită. Astfel, însăşi apelanta-reclamantă îşi motivează pretenţiile sale ca izvorând dintr-un contract de împrumut, denumit “factură”.
Posibilitatea unei persoane de a lua parte (reclamantă sau pârâtă) la un anumit proces se determină în raport cu litigiul concret care se judecă.
în speţă, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada, prin nici un mijloc de probă, a existenţei convenţiei încheiate între cele două părţi, respectiv S.C.
„T.” – S.R.L. şi S.C. „A.” – S.R.L., şi nici a faptului că numitul U.I. şi-a asumat răspunderea contractuală în numele societăţii comerciale pârâte.
Faţă de motivele de fapt şi de drept expuse, tribunalul, în baza art. 296 Cod proc. civilă, va respinge apelul formulat, ca nefondat.
