Prin stipularea clauzei penale părţile hotărăsc anticipat daunele-interese moratorii pe care una din părţi le-ar încerca ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei principale. Nici una dintre părţi, în mod unilateral, şi nici instanţa nu poate suplini voinţa comună stabilind un cuantum al penalităţilor aleatoriu.
Prin acţiunea înregistrată la 27.10.1998, reclamanta S.C. “O.” – S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. “S.T.” – S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 615.021.130 lei, minim în perioada iulie 1997- iunie 1998, la 226.359.472 lei, penalităţi, rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 1119/1992 şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, Str. I. C. nr. 25, sectorul 1.
Prin sentinţa civilă nr. 263/2000, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială a admis în parte acţiunea reclamantei, a obligat pârâta la plata sumei de 622.337.948 lei, venit minim garantat pe perioada 15.05.1997-31.03.1999, a dispus rezilierea contractului de asociere nr. 1119/1992 şi evacuarea pârâtei din spaţiul comercial menţionat mai sus.
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 4% lunar şi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 33.901.806 lei.
în motivare, Tribunalul a reţinut că părţile au încheiat pe o perioadă de 5 ani contractul de asociere în participaţiune nr. 1119/15.05.1999, pentru spaţiul comercial din Str. I. C. nr. 25, sectorul 1, Bucureşti.
începând cu 15.05.1997, pârâta nu şi-a mai onorat obligaţia contractuală de plată a cotei minime lunare, către reclamantă, înregistrând potrivit expertizei contabile un debit în valoare de 622.337.948 lei.
Pentru aceste motive, instanţa a obligat la plata debitului de 622.337.948 lei şi pentru nerespectarea obligaţiei contractuale a dispus rezilierea contractului de asociere şi evacuarea pârâtei din spaţiul comercial ocupat.
Capătul de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere de 4% lunar a fost respins, întrucât instanţa nu poate suplini voinţa părţilor, stabilind un cuantum al penalităţilor aleatoriu, iar reclamanta a stabilit unilateral cuantumul penalităţilor de întârziere, ceea ce contravine dispoziţiilor legale aflate în vigoare la data încheierii contractului, împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi. Reclamanta a criticat sentinţa, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei-intimate la plata penalităţilor de întârziere, în sumă de 193.998.680 lei, pentru perioada iulie 1997- iunie 1998.
S-a arătat, în dezvoltarea motivului de apel, că în perioada iulie 1997 – iunie 1998, pentru solicitarea penalităţilor şi dobânzilor datorate, dobânda B.C.R. era de 4% pe lună, care a fost aplicată pretenţiilor apelantei, şi că, în Cap. VIII, art. 21 din contractul de asociere în participaţiune s-a stipulat că “pentru orice întârziere a plăţii obligaţiilor financiare se vor calcula, după caz, penalităţi sau dobânzi”.
Apelanta-pârâtă S.C. “S.T.” – S.R.L. a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.
în motivarea pe scurt a apelului, înregistrat la 3.02.2000, aceasta a invocat că reclamanta nu are drept de proprietate sau de folosinţă asupra spaţiului în litigiu, arătând că se află în litigiu cu S.C. “H.N.” – S.A. şi că nu este chiriaşă.
Analizând materialul probator administrat, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat apelurile nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la apelul declarat de S.C. “O.”- S.A., instanţa a reţinut că, potrivit Cap. VIII ar. 21 din contractul de asociere în participaţiune, s-a prevăzut că: “pentru orice întârziere a plăţii obligaţiilor financiare se vor calcula, după caz, penalităţi sau dobânzi”, fără a fi cuantificat cuantumul acestora, instanţa neputând suplini voinţa părţilor.
Cu privire la invocarea procentului de 4% (dobânda practicată de B.C.R.), Curtea reţine că nu s-au produs dovezi în acest sens, şi, oricum, reclamanta nu poate stabili unilateral cuantumul sancţiunii civile.
Prin urmare, Curtea reţine că, în mod corect, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.
Cu privire la apelul declarat de pârâtă, Curtea a reţinut că, potrivit contractului de asociere în participaţiune nr. 1119/15.05.1992, S.C. “O.” – S.A., adică reclamanta, a contribuit cu punerea la dispoziţie a mărfurilor, ambalajelor, obiectelor de chiuvetă, mijloacelor fixe din unitate, deci cu spaţiul, pentru personal, astfel că S.C. “S.T.” – S.R.L. nu poate invoca drept temei al nerespectării obligaţiilor contractuale, lipsa de titlu a reclamantei, în condiţiile în care contractul a constituit voinţa părţilor, conform art. 969 C. civ., invocându-şi şi propria culpă în semnarea actului încheiat.
în consecinţă, Curtea a constatat ambele apeluri nefondate şi le-a respins, conform art. 296 C. pr. civ.. (Judecator Adriana-Teodora Bucur)
