C. com., art. 43
în condiţiile art. 43 C. com., debitorul este de drept în întârziere doar dacă obligaţia are ca obiect plata unei sume de bani. în cazul altor obligaţii, simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligaţia nu-l pune pe debitor în întârziere, iar penalităţile
de întârziere se datorează de la momentul punerii în întârziere a debitorului, prin notificare sau în orice alt mod. în condiţiile în care se solicită penalităţi de întârziere pentru neexecutarea la timp a lucrărilor, iar reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei anterior formulării cererii de chemare în judecată, penalităţile se datorează de la momentul introducerii cererii.
Trib. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 1291 din 10 noiembrie 2010, ne publicată
Prin sentinţa civilă nr. 6477 din 18 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă în parte acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta V.E., în contradictoriu cu pârâta SC H. SRL; a fost obligată pârâta să plătcască reclamantei suma de 14.587 lei reprezentând contravaloare manoperă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi, calculate la suma de 14.587 lei, începând cu data introducerii acţiunii, 25 martie 2008 până la data plăţii efective; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii materialelor ca neîntemeiat; a fost respinsă cererea reconvenţională cum a fost precizată de pârâta-reclamantă SC H. SRL în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă V.E., ca neîntemeiată şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7.001,48 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între pârâtă, în calitate de executant şi reclamantă, în calitate de achizitor, s-a încheiat contractul nr. 1/2005 prin care societatea s-a obligat să execute în favoarea reclamantei execuţia şi finalizarea unei construcţii – locuinţă, parter+etaj, în schimbul preţului de 28.000 RON Iară TVA achitat integral cu titlu de avans. S-a mai reţinut că termenul limită pentru finalizarea lucrării a fost convenit de părţi pentru data de 15 august 2005.
Conform concluziilor raportului de expertiză în specialitatea construcţii efectuat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
– la data expertizării – 22 iulie 2008 – s-a constatat că bunul constituit din clădire în regim de înălţime P+1E şi pod, a fost edificată în stadiul fizic constatat şi declarat de părţi, în perioada 2005-2006;
– locuinţa are o arie construită de 98,50 mp; se compune din 11 încăperi
– au fost identificate o serie de lucrări executate în plus faţă de proiectul autorizat: modificarea prin extindere volumetrică a clădirii; schimbarea soluţiei de a acoperişului şi schimbarea compartimentării interioare;
– expertul a constatat că, faţă de proiectul faza PAC autorizat, nu erau executate lucrări exterioare la anvelopa clădirii precum şi unele lucrări la interiorul clădirii iar unele lucrări de construcţii au fost executate necorespunzător
– expertul a constatat că valoarea actualizată a manoperei pentru lucrările de construcţii neexecutate este de 6.650 lei; pentru lucrările defectuos executate – 7.937 lei iar valoarea actualizată pentru materialele necesitate de lucrările neexecutate este de 24.168 lei iar pentru cele defectuos executate de 17.708 lei.
Certificatul de urbanism pentru imobilul-construcţie in litigiu a fost obţinut de reclamantă la data de 30 noiembrie 2005, iar autorizaţia de construire la data de 1 martie 2006, ambele acte fiind emise ulterior încheierii contractului de execuţie construcţii şi după data limită de finalizare a locuinţei – 15 august 2005. Mai mult, raportat la aceste înscrisuri, expertul a reţinut că locuinţa a fost executată structural în anul 2005, doar pe baza unor schiţe partiu; nu a fost înştiinţată de către beneficiar autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire despre începerea lucrărilor conform prevederilor art. 7 alin. (8) din Legea nr. 50/1991; nu a existat şi nu există un proiect de execuţie (faza PT) pe care beneficiarul avea obligaţia să îl obţină de la proiectant înainte de începerea lucrărilor de construire potrivit art. 22 lit. b) din Legea nr. 10/1995; contractul de execuţie nr. 1/2005 stipula în capitolul 5 ca obligaţie a executantului doar componenta manoperei, iar în sarcina beneficiarului prevedea obligaţia asigurării materialelor, utilajelor, transportului şi aprovizionarea; nu s-au întocmit documente normate care să ateste calitatea lucrărilor ascunse, respectiv procese-verbale de lucrări ascunse şi de atestare a calităţii lucrărilor în fazele determinante normate şi în fazele indicate suplimentar de proiectul de rezistenţă; nu au existat pe parcursul derulării contractului factori responsabili legali pentru urmărirea lucrărilor de construcţii, respectiv diriginte de şantier şi responsabil tehnic cu execuţia atestat M.L.P.A.T.; nu au existat certificate de conformitate (de calitate) pentru materialele structurale introduse în lucrare; nu au fost solicitate de către beneficiar sau constructor soluţii de remediere a defectelor apărute în timpul execuţiei, referitoare la respectarea cerinţelor esenţiale de stabilitate şi siguranţă în exploatare şi nu au fost constatate şi soluţionate de către proiectant defectele de execuţie.
Potrivit autorizaţiei de construire nr. 16 din 1 martie 2006 locuinţa ce urma a fi edificată trebuia să fie alcătuită din parter şi mansardă
(P+M), anexe şi utilităţi. In fapt, cu acordul ambelor părţi contractante şi cu încălcarea autorizaţiei a fost realizată o construcţie mult mai mare, în regim de înălţime P + 1 E şi pod; fiind aduse clădirii modifi-
cari arhitecturale şi structurale, de volumetric, de compartimentare, de aspect, etc, fară avizul proiectanţilor.
Faţă de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut că, din punct de vedere tehnic, atât beneficiarul – reclamanta cât şi constructorul -pârâta, prin nerespectarea prevederilor legale şi a modului de atestare a calităţii lucrării sunt în egală măsură culpabili de încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/1995 şi ale Legii nr. 50/1991.
Având în vedere faptul că materialele necesare executării construcţiei erau conform contractului în sarcina reclamantei, precum şi facturile fiscale prezentate s-a constatat, în expertiză, că materialul aprovizionat se afla introdus în totalitate în lucrare, fiind identificate ca materiale nepuse în lucrare şi care ar trebui să se afle în posesia reclamantei doar: 10 buc. burlane, 4 buc. jgheaburi, 30 de pachete de parchet lamelar a cate 0,84 mp/pachet.
întrucât manopera lucrării era în sarcina pârâtei, iar aceasta, potrivit expertizei, fie nu a executat lucrări de construcţii în sumă de 6.650 lei, fie le-a executat defectuos – lucrări în sumă de 7.937 lei, s-a constatat că este întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 14.587 lei reprezentând contravaloare manoperă. Reclamanta nu a dovedit faptul că a pus la dispoziţia constructorului materiale de bună calitate pe care acesta nu le-ar fi folosit.
Având în vedere că părţile de comun acord au decalat termenul de finalizare a construcţiei prevăzut pentru 15 august 2005 la nivelul anului 2006, faptul că certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire, ce incumbau reclamantei, au fost obţinute de aceasta după finalizarea construcţiei, instanţa a apreciat ca fiind întemeiată, doar în parte, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităţilor stipulate în art. 5.11 din contract. Ca atare, a obligat pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 0,15 % pe zi, calculate la suma de 14.587 lei, începând cu data introducerii acţiunii – 25 martie 2008 până la data plăţii efective.
Referitor la cererea reconvenţională astfel cum a fost precizată, instanţa a apreciat-o ca fiind neîntemeiată şi a respins-o în consecinţă cu motivarea că pârâta constructor nu poate să îşi invoce propria culpă în sensul executării unei construcţii cu inculcarea normelor legale în materie, respectiv fară a avea certificat de urbanism, autorizaţie de construire şi proiectul PAC, act ce a fost finalizat abia în ianuarie 2006, cu toate că lucrările au început în anul 2005 iar construcţia avea ca termen final data de 15 august 2005.
Nu au fost primite nici susţinerile potrivit cărora beneficiarul a modificat, faţă de înţelegerea iniţială, dimensiunile locuinţei, din moment ce acest lucru nu se specifică în contract, unde este prevăzut
un preţ ferm de 28.000 lei fară TVA. plătibil integral înainte de începerea lucrărilor.
Constructorul nu a întocmit un deviz al lucrărilor suplimentare, nu a avansat un cost al acestora; părţile nu au încheiat un act adiţional la contract prin care să prevadă noi obligaţii astfel că, se presupune, că de comun acord şi în mod tacit au convenit ca aceste modificări să nu afecteze în niciun fel cauzele contractuale.
Reţinându-se culpa procesuală a pârâtei precum şi limitele admiterii acţiunii principale, în baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7.001,48 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciara – 958,48 lei, timbru judiciar – 5 lei, onorariu expert 1.000 lei, onorariu avocat – 3.000 lei.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâta, înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti.
In motivarea recursului recurenta reclamantă solicită casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probatoriului, la instanţa de fond, pentru următoarele motive:
1. Soluţia instanţei de respingere a cererii privind materialele necesare remedierilor este netemeinică, în condiţiile în care pârâta a fost obligată la plata contravalorii manoperei de remediere a lucrărilor prost executate, reclamanta asigurând materialele necesare, însă pârâta
irosindu-le prin lucrări de proastă calitate. împovărarea reclamantei cu achiziţionarea altor materiale cu care o altă societate să repare ce a greşit pârâta este o măsură netemeinică şi nelegală.
2. Deşi expertul desemnat a arătat că nu a putut evalua structura de rezistenţă, iar reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize de către un expert MLPAT, instanţa a respins această solicitare cu care pârâta a fost de acord. In speţă se impunea efectuarea unei expertize privind necesitatea unor lucrări structurale.
3. Instanţa a respins obiecţiunile la expertiză prin care solicita să se răspundă punctului 4 al obiectivelor, în condiţiile în care este greu de acceptat că nu se poate aprecia câte materiale au fost necesare la efectuarea construcţiei.
4. Instanţa a respins proba cu martori prin care dorea să probeze înţelegerile intervenite între părţi înainte şi în timpul executării contractului, atât privind modalitatea de obţinere a avizelor şi a autorizaţiei de construcţie, cât şi a modului în care pârâta a răspuns diverselor solicitări ale reclamantei.
5. Instanţa a obligat pârâta la plata penalităţilor doar de la data introducerii acţiunii, cu motivarea că părţile au fost de acord să prelungească finalizarea contractului până în 2006, fară a arăta care au fost probele care au stat la baza convingerii instanţei. Se mai arată că
certificatul de urbanism datează din 30 noiembrie 2005, iar autorizaţia din 1 martie 2006.
Se arată că nu există niciun acord de prelungire a termenului de predare a lucrării, că la începutul anului 2006 s-a solicitat efectuarea unei expertize pentru asigurarea dovezilor tocmai pentru că reclamanta nu a fost de acord cu prelungirea termenului contractual şi nici nu a acceptat modul în care pârâta a înţeles să execute contractul.
In recursul formulat recurenta pârâtă solicită instanţei admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea dosarului la instanţa de fond spre rejudecare pentru următoarele motive:
1. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelega-litate a autorizaţiei de construire şi a procesului-verbal de recepţie a lucrărilor privind imobilul în litigiu.
2. Instanţa de fond a omologat în mod greşit raportul de expertiză întocmit în cauză, în situaţia în care, nedispunându-se prin obiective ca expertul să răspundă şi la problemele invocate în cererea reconven-ţională, s-a creat de drept posibilitatea trunchierii răspunsurilor date în funcţie de modul de interpretare al părţilor.
Raportul de expertiză nu a cuprins şi răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi, obiecţiuni asupra cărora instanţa a rămas în pronunţare.
3. Instanţa de fond în mod greşit nu a administrat probele solicitate pentru susţinerea şi dovedirea cererii reconvenţionale.
Recurenta pârâtă a solicitata administrarea probei cu martori, expertiză tehnică de specialitate, interogatoriu.
4. Se solicită reinterpretarea şi reanalizarea întregului material probator administrat în cauză .
5. Instanţa de fond nu a motivat soluţia de respingere a cererii reconvenţionale şi nu s-a pronunţat pe problemele de fapt şi de drept invocate de recurentă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 6 mai 2009 Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a sa şi a înaintat cauza spre competentă soluţionare Secţiei a Vl-a comercială.
Pe rolul acestei instanţe cauza a fost înregistrată sub nr. 22540/ 3/2009.
La 22 iunie 2009 recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta reclamantă solicitând respingerea acestuia, obiecţiunile depuse de recurentă la raportul de expertiză efectuat în fond fiind aceleaşi cu motivele de recurs. Recurenta tinde la o îmbogăţire fară justă cauză, prin această acţiune încercând să inducă în eroare instanţele de judecată. Ea se prevalează de propria
culpă în crcarca situaţiei de fapt existente, fiind cea care nu şi-a obţinut autorizaţiile necesare, nu a adus materialele la termenele utile pentru a putea efectua manopera pe fazele prevăzute în contract.
Se mai arată că este culpa recurentei reclamante, că faţă de devizul ce a stat la baza contractului a adus atât de multe schimbări încât construcţia conturată la momentul semnării contractului are dimensiunea 1/2 din construcţia actuală. Recurenta nu a pus la dispoziţie nici autorizaţiile de construcţie, nici schiţele desfăşurate pe fiecare fază de execuţie, nici materialele necesare executării contractuale de fiecare dintre părţi. Din moment ce nu şi-a executat obligaţiile contractuale, orice pretenţii ale acesteia sunt nefondate.
In şedinţa din 24 iunie 2009 recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de SC H. SRL.
In motivare se arată că motivul privind nepronunţarea instanţei pe excepţia de nelegalitate a autorizaţiei de construire, este neîntemeiat, deoarece instanţa s-a pronunţat asupra acestei excepţii respingând-o. Se mai arată că instanţa nu a admis obiectivele pârâtei-reclamante deoarece aceasta nu a formulat obiective, ci doar obiecţiuni la raportul de expertiză. Recurenta-pârâtă nu a solicitat probe la termenul la care acestea s-au pus în discuţie, neputându-şi invoca propria culpă.
Instanţa şi-a motivat decizia de a respinge cererea reconvenţională.
Prin încheierea din 28 noiembrie 2009 instanţa a suspendat soluţionarea recursurilor în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., constatând că părţile nu şi-au îndeplinit obligaţia procesuală stabilită în sarcina acestora la termenul din 24 iunie 2009, în sensul de a cuantifica sumele contestate in vederea verificării cuantumului taxelor de timbru datorate.
La data de 14 aprilie 2010 moştenitorul testamentar al recurentei V.E. a formulat cerere de repunere pe rol. Prin încheierea din 26 mai 2010 instanţa a luat act de transmiterea calităţii procesuale în urma decesului intervenit a defunctei V.E către S.C. La termenul din 27 octombrie 2010 instanţa a repus cauza pe rol, constatând îndeplinite obligaţiile procesuale stabilite în sarcina recurentei-reclamante.
Deliberând, asupra excepţiei de perimare a recursului formulat de SC H. SRL, tribunalul reţine următoarele:
La termenul de judecată din data de 28 octombrie 2009, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 1551 C. proc. civ., constatând că părţile nu şi-au îndeplinit obligaţia procesuală stabilită în sarcina acestora la termenul din 24 iunie 2009, în sensul de a cuantifica sumele contestate în vederea verificării cuantumului taxelor de timbru datorate.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 1 an, alin. (3) al acestui articol stabilind că în materie
comerciala termenul de perimare este de 6 luni. In cauză, în ce priveşte recursul formulat de SC H. SRL ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data 28 octombrie 2009 cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina recurentei pârâte, astfel că la data de 28 aprilie 2010 a intervenit perimarea.
In consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 248-254 C. proc. civ., Tribunalul a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC H. SRL. Deliberând asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă V.E., şi continuat de succesorul acesteia S.C., tribunalul a admis recursul în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi a modificat în parte hotărârea atacată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 17.708 lei, reprezentând contravaloare materiale pentru lucrările executate defectuos, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, pentru următoarele considerente:
1. In ce priveşte primul motiv de recurs, tribunalul îl consideră întemeiat. Astfel, instanţa de fond a obligat pârâta la plata suinei de 14.587 lei contravaloare manoperă, reţinând că pârâta, conform raportului de expertiză fie nu a executat lucrări de construcţii în sumă de 7.650 lei, fie a executat defectuos lucrări în valoare de 7.937 lei, constatându-se ca întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 14.587 lei reprezentând contravaloare manoperă.
In mod greşit instanţa de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii materialelor, cu motivarea că aceasta nu a dovedit faptul că a pus la dispoziţia constructorului materiale de bună calitate pe care acesta nu le-ar fi folosit.
Din însăşi constatarea expertului că pârâta a executat defectuos anumite lucrări, coroborat cu împrejurarea necontestată de părţi că materialele pentru efectuarea lucrărilor au fost puse în întregime la dispoziţia pârâtei de către reclamantă, rezultă că prin executarea necorespunzătoare a acestor lucrări constructorul datorează atât contravaloarea manoperei cât şi contravaloarea materialelor irosite prin efectuarea unor lucrări necorespunzătoare. Conform raportului de expertiză materialele pentru lucrările defectuos executate se ridică la suma de 17.708 lei.
2. Cu privire la solicitarea efectuării unei expertize de către un expert M.L.P.A.T., instanţa reţine că expertul în construcţii desemnat în cauză indică instanţei că o asemenea expertiză ar confirma încadrarea clădirii în prevederile cerinţelor esenţiale de stabilite şi sigu
ranţă în exploatare a construcţiilor, conform Normativului PI00-1992 şi ar stabili eventualele măsuri pentru asigurarea acestor cerinţe.
Faţă de probele administrate în cauză, din care rezultă că reclamanta a contractat şi s-a trecut la executarea structurală a construcţiei la un moment la care nu era definită nici măcar concepţia arhitecturală, neexistând un proiect de execuţie, cu documentaţiile şi detaliile necesare conform Legii nr. 10/1995, neîntocmindu-se documentele normate care să ateste calitatea lucrărilor ascunse executate, neexistând certificate de conformitate pentru materialele structurale introduse în lucrare, în mod corect instanţa a reţinut, în conformitate cu raportul de expertiză că atât beneficiarul cât şi constructorul sunt culpabili pentru executarea necorespunzătoare a lucrării.
Prin urmare, atâta vreme cât există o culpă a reclamantei în ce priveşte o eventuală neexecutare corespunzătoare a structurii de rezistenţă a clădirii, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca inutilă efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească contravaloarea lucrărilor de remediere structurală.
In mod corect instanţa a apreciat ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de încuviinţare a unei expertize M.L.P.A.T., faţă de stadiul de execuţie a lucrărilor contractate şi obiectul acţiunii.
3. Instanţa în mod corect a respins obiecţiunile la expertiză prin care solicita să se răspundă punctului 4 al obiectivelor privind aprecierea proporţiei in care au fost folosite materialele aprovizionate de către reclamantă, faţă de concluziile expertului.
Astfel expertul arată că matematic şi tehnic este imposibil să se determine cantitativ şi valoric materialele aferente lucrărilor executate, „având în vedere că s-a executat o altă clădire, mai mare decât cea autorizată, respectiv cu o altă soluţie volumetrică, altă estetică şi altă compartimentare, că nu a existat o documentaţie tehnico-economică întocmită de către proiectant, că nu există măsurători la situaţii de lucrări întocmite de către constructor şi vizate de către beneficiar, că nu se cunosc modalităţile de execuţie pentru lucrările devenite ascunse, că nu există toate documentele justificative de achiziţionare pentru toate tipurile de materiale introduse în lucrare cu preţul unitar specificat”.
Pentru lipsa datelor şi a termenilor de comparaţie, expertul arată că nu poate răspunde acestui obiectiv.
Potrivit art. 1169 C. civ., reclamantei îi revenea sarcina de a-i pune la dispoziţie expertului datele necesare în vederea administrării probei.
4. Motivul de recurs privind respingerea de către instanţă a probei cu martori este de asemenea de neîntemeiat, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din 30 octombrie 2008,
reclamanta a solicitat suplimentarea probatoriului cu proba testimonială „pe cererea reconvenţională”, iar instanţa de fond a respins
cererea reconventională ca neîntemeiată.
5. In ce priveşte penalităţile de întârziere, în mod corect instanţa de fond a obligat pârâta la plata acestor penalităţi către reclamantă, începând cu data introducerii acţiunii – 25 martie 2008, însă pentru motivele ce urmează:
Condiţiile care fac să se nască răspunderea civilă contractuală sunt: existenţa unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei obligaţii contractuale, aducându-se prin aceasta o atingere unei drept subiectiv patrimonial al creditorului; existenţa unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere; raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; vinovăţia celui care săvârşeşte fapta ilicită. Din momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale se naşte dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitorul său pentru acordarea acestor despăgubiri. Pe lângă întrunirea condiţiilor răspunderii civile contractuale mai este necesar ca debitorul să fie pus în întârziere şi să nu existe o clauză de neresponsabilitate. Aşadar, pentru ca întârzierea debitorului să producă efecte juridice specifice este necesar ca ea să fie constatată în formele prevăzute de lege, forme prin care debitorul să fi fost pus în întârziere, altfel presupunându-se că întârzierea nu l-a păgubit. Potrivit reglementărilor actuale, simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligaţia nu-1 pune pe debitor în întârziere, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege (art. 1078, art. 1079 C. civ., art. 43 C. com. aplicabil obligaţiilor care au ca obiect plata unor sume de bani).
Prin urmare, penalităţile de întârziere pentru neexecutarea la timp a lucrărilor se datorează de la momentul punerii în întârziere a debitorului, prin notificare sau în orice alt mod. Cum reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei anterior cererii de chemare în judecată, aceste penalităţi se datorează de la momentul introducerii cererii.
