Penalităţi de întârziere. Neexecutare parţială. Cuantumul lor


C. civ.. art. 1066. art. 1070

Cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în livrarea mărfii, conform art. 5.4 din contract, este întemeiată.

Astfel, la art. 5.4 din contract, părţile au prevăzut că. „în cazul în carc producătorul sau beneficiarul nu îşi onorează obligaţiile contractuale, acesta va plăti penalităţi de 0.2% pc zi întârziere din valoarea contractului în primele 10 zile. iar în următoarele 20 zile, l% pc zi întârziere din valoarea contractului”.

Clauza penală menţionată este valabilă conform art. 1066 şi urm. C. civ., părţile stabilind, prin acordul lor de voinţă. în mod anticipat, cuantumul penalităţilor în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale.

Fiind vorba de o convenţie, clauza penală menţionată are caracter obligatoriu, suma prevăzută neputând fi, în general, nici redusă, nici sporită de către instanţele judiciare.

în temeiul acestei clauze, reclamanta a calculat penalităţile de întârziere prin raportare la valoarea întregului contract (183.443 curo), penalităţi în valoare totală de 40.357,46 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii.

Având însă în vedere că in cauză ncexecutarea obligaţiei de către pârâtă a fost parţială, suma prevăzută în clauza penală a fost redusă proporţional, deoarece, astfel cum se precizează la art. 1070 C. civ.: „Penalitatea poate 11 împuţinată de judecător, când obligaţia principală a fost executată în parte”.

în consecinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 9.317,474 curo, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere.

Sentinţa arbitrală nr. 63 din 30 martie 2007