Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 143 din 27 ianuarie 1998 (dosar nr. 1596/1997)
în conformitate cu dispoziţiile art.l din Decretul nr. 233/1974 “ministerele şi celelalte organe centrale de la care provin cetăţenii români angajaţi la organizaţii internaţionale, la societăţi mixte de producţie” etc. aveau printre alte obligaţii şi pe aceea de a urmări ca acestor cetăţeni să li se asigure, astfel cum se prevede la lit. e, “concedii de odihnă plătite, precum şi asistenţă medicală gratuită şi drepturi de asigurări sociale, pentru angajaţi şi membrii de familie care îi însoţesc”, iar potrivit art. 2 din acelaşi act normativ, persoana care îşi urmează soţul angajat în străinătate, dacă se încadrează în muncă în termen de 90 de zile de la întoarcerea definitivă în ţară, beneficiază de drepturile privind stabilirea vechimii neîntrerupte în muncă, în aceeaşi unitate, a vechimii în funcţie şi specialitate pentru întreaga perioadă cât s-a aflat alături de soţ.
Ulterior, prin Decretul-lege nr. 51/1990 privind vechimea în muncă a soţiei salariate care îşi urmează soţul trimis în misiune permanentă în străinătate, s-au reglementat fără echivoc apectele legate de această problemă, în sensul că, astfel cum se prevede în art. 1, “timpul cât soţia salariată lipseşte din ţară, pentru a-şi urma soţul trimis în misiune permanentă în străinătate, constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă în raport de vechimea în muncă”, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 din acelaşi act normativ, “de prevederile art. 1 beneficiază şi persoanele care au fost în această situaţie până la intrarea în vigoare a prezentului decret-lege, inclusiv cele care au decizii de pensionare”.
în cauză, din actele dosarului, rezultă că, începând cu 1 octombrie 1975, reclamantei i s-a acordat concediu fără plată în condiţiile Decretului nr. 233/1974, pentru a-şi urma soţul plecat în străinătate în misiune permanentă pe perioadă nedeterminată, concediu fără plată terminat în luna mai 1992.
Prin urmare, în raport cu situaţia de fapt mai sus reţinută, se constată că în cauză sunt aplicabile atât dispoziţiile Decretului nr. 233/1974, modificat şi completat prin Decretul nr. 159/1984, cât şi cele ale Decretului-lege nr. 51/1990. Astfel cum s-a arătat în precedent, dispoziţiile Decretului-lege nr. 51/1990 fac referire expresă la vechimea în muncă ce se ia în considerare la stabilirea pensiei, fiind deci neavenite şi în afara cadrului legal orice alte distincţii cu privire la această vechime.
Pe de altă parte, se constată că toate actele normative privind drepturile
persoanei care-şi urmează soţul plecat în străinătate în interes de serviciu au avut un caracter derogator de la regulile generale atât cu privire la acordarea concediului fară plată, cât şi cu privire la celelalte drepturi de care beneficiază persoana respectivă, inclusiv cele privind calculul pensiei.
Prin urmare, prevederile art. 48 pct. 4 din Legea nr. 3/1977 potrivit cărora “timpul lucrat în străinătate se ia în considerare la stabilirea pensiei dacă s-a contribuit la asigurările sociale de stat ori dacă există reglementări în această privinţă în convenţiile încheiate de România cu statele respective”, nu sunt aplicabile în cauză, astfel cum greşit au reţinut atât pârâta cât şi instanţa de fond, întrucât, pe de o parte, recurenta-reclamantă nu a “lucrat” în străinătate, nu a obţinut venituri, iar pe de altă parte, pentru că situaţia acesteia este reglementată printr-un act normativ special care nu prevede obligativitatea plăţii contribuţiei pentru asigurări sociale de către persoanele aflate în astfel de cazuri.
Aşadar, constatându-se că atât pârâta cât şi instanţa de fond, printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, au pronunţat soluţii nelegale şi netemeinice, urmează a se admite recursul şi a se casa sentinţa atacată.
în consecinţă, se va admite acţiunea şi se va anula decizia nr. J 21378 din 29 noiembrie 1995 a Oficiului de pensii al sectorului 2 Bucureşti, decizia nr. 453 din 26 septembrie 1996 şi decizia nr. 453 din 22 ianuarie 1996 ale Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială a municipiului Bucureşti, iar pârâta va fi obligată să emită decizia de pensionare pentru M.S., luând în calcul ca vechime în muncă perioada 1 octombrie 1975 – 5 mai 1992.
