Perimarea stinge procesul împreună cu actele de procedură, dar nu stinge dreptul material şi procesual la acţiune.
Potrivit art. 16 alin. final din Decretul nr. 167/1958, prescripţia nu este întreruptă dacă, între altele, cererea de chemare în judecată s-a perimat.
Prin sentinţa nr. 5498/1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia comercială a fost admisă excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune şi, în consecinţă, respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. “R.” – S.R.L. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele S.C. “A.F.”- S.A. Călăraşi şi F.P.S.
împotriva sentinţei sus-arătate a formulat apel reclamanta, care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând, în esenţă, că:
– a mai avut pe rol o acţiune cu identitate de obiect, cauză şi părţi, care a fost suspendată şi ulterior perimată, dar cursul prescripţiei s-a întrerupt începând cu data de 16.04.1993, până la data de 23.06.1995, când cauza a avut flux procesual;
– se susţine că, începând cu data de 23.06.1995, pentru apelantă a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 7 din Decretul nr. 167/1958, şi, deci, poate introduce oricând o nouă cerere, lucru realizat în februarie 1997;
– cererea sa nu este prescrisă.
în concluzie, apelanta solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei nr. 5498/1999, dată în dosarul nr. 876/C/1997, şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru evocarea fondului.
Examinând motivele de apel, în raport de materialul probator administrat în cauză, Curtea a reţinut că apelul este nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Probele relevă împrejurarea că licitaţia a avut loc în anul 1992, iar cererea de chemare în judecată s-a formulat în anul 1997, deci peste termenul general de prescripţie de 3 ani, reglementat de Decretul nr. 167/1958.
împrejurarea că, anterior cererii a mai formulat o chemare în judecată cu identitate de obiect, cauză şi părţi, dar că soluţia pronunţată a fost perimarea, nu este de natură să fi întrerupt cursul prescripţiei.
Ba dimpotrivă, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. final din Decretul nr. 167/ 1958, prescripţia nu este întreruptă dacă, între altele, cererea de chemare în judecată s-a perimat.
Aşadar, perimarea stinge procesul împreună cu actele de procedură, dar nu stinge dreptul material şi procesual la acţiune. Cade efectul întreruperii de prescripţie al acţiunii, făcând posibil ca o nouă acţiune să fie admisibilă, sub condiţia ca între timp să nu se fi prescris dreptul la acţiune.
Or, în speţă, dreptul la acţiune al apelantei-reclamante este prescris faţă de cererea de chemare în judecată formulată în anul 1997.
în considerarea celor sus-expuse, Curtea a respins apelul, ca nefondat.
în altă ordine de idei, Curtea a apreciat că excepţia prescripţiei primează altei excepţii, aşa încât nu a considerat că există motive de desfiinţare a sentinţei atacate pentru faptul că nu s-au analizat şi alte excepţii invocate de intimata F.P.S. (Judecator Adriana-Teodora Bucur)
