Prin semnarea procesului verbal de conciliere, pârâtul a angajat răspunderea persoanei juridice al cărei salariat era, iar nu răspunderea personală, în calitate de persoană fizică.
Aşa fiind, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, cât timp nu s-a făcut dovada că s-a angajat personal, în baza unui contract separat, încheiat cu reclamanta.
(Secţia comercială, decizia nr. 36/16.01.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 5.867/1.09.1993 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti s-a admis acţiunea formulată de reclamanta C. C. Baia Mare, împotriva pârâţilor S.C. „F.” – S.R.L. Bucureşti, S.C. “B.” – S.R.L. Bucureşti, D. D., S. I. D. şi B. B. L, domiciliaţi în Bucureşti, şi, în consecinţă, au fost obligaţi, în solidar, toţi pârâţii, la plata sumei de 6.132.508 lei, despăgubiri civile către reclamantă, s-a respins cererea privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de transport, însă au fost obligaţi la 359.981 lei, cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul D. D., considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea apelului a arătat că, din conţinutul sentinţei criticate, rezultă că, în acest proces, a cumulat calitatea de martor, cu cea de pârât, ceea ce, din punct de vedere procedural, este nelegal. De asemenea, rezultă că ar fi îndeplinit funcţia de director al S.C. “F.” – S.R.L. sau de colaborator al acesteia, ceea ce nu este real. în fapt, în urma semnării de către S.C. “B.” -Ltd şi S.C. “F.” – S.R.L. a unui contract de colaborare, atribuţiile sale în cadrul firmei erau acelea de a transporta mărfuri la beneficiar, activităţi legate de importul cu vamă şi operaţiuni bancare, astfel că nu avea dreptul de a angaja răspunderea societăţii în relaţiile cu terţii, neavând nici calitatea de asociat al S.C. “F.” – S.R.L.
în final, pârâtul apelant a arătat că, contractul de comision nr. 11/1992 a fost încheiat între S.C. “F.” – S.R.L. şi reclamantă, a fost semnat, în calitate de director, de M. B. I., care îndeplinea această funcţie. în toată perioada cât a lucrat la S.C. “F.” – S.R.L., a fost retribuit ca salariat, având funcţia de şef serviciu import-export.
Apelul este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată că pârâtul apelant a fost salariat al pârâtei intimate S.C. “F.” – S.R.L. Bucureşti, respectiv şef serviciu. în această calitate a semnat procesul verbal de conciliere nr. 1523/19.06.1992, încheiat între reclamantă şi pârâtă, în cadrul căruia aceasta din urmă a recunoscut că datorează suma în litigiu.
în condiţiile în care persoana juridică care a încheiat contractul de comision respectiv, S.C. “F.” – S.R.L. Bucureşti, a fost chemată în judecată de reclamanta intimată, pârâtul apelant nu putea fi parte în proces, ca persoană fizică.
în cazul în care pârâtul apelant şi-a depăşit mandatul, în raport de atribuţiunile sale de serviciu, numai pârâta intimată S.C. “F.” – S.R.L. Bucureşti putea să se îndrepte cu acţiune împotriva sa, în situaţia în care în această activitate i-ar fi cauzat un prejudiciu.
In consecinţă, pârâtul apelant nu are calitate procesuală pasivă în acest proces, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că s-a angajat personal, în calitate de persoană fizică, în baza unui contract separat şi individual, încheiat cu reclamanta intimată.
Prin semnarea procesului verbal de conciliere, de către pârâtul apelant, acesta a angajat răspunderea persoanei juridice, respectiv a pârâtei intimate S.C. “F.” – S.R.L. Bucureşti şi nu pe cea personală, în calitate de persoană fizică.
Faţă de considerente expuse mai sus, tribunalul constată că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, sub acest aspect, şi urmează a fi schimbată, în parte, prin admiterea apelului, în sensul că va înlătura obligarea pârâtului apelant la plata despăgubirilor civile la care a fost obligat, în solidar cu ceilalţi pârâţi intimaţi, în conformitate cu prevederile art. 296 Cod proc. civilă.
