7. Personal contractual din cadrul instituţiilor finanţate de la buget. Stabilirea drepturilor salariale. Contestaţie. Instanţa competentă.
administrativ. Dreptul funcţiei publice.
Art.l, 157 alin. 2, 281 Legea 53/2003,
Art. 1,4,5,8 din O. U.G nr.24/2000,
Art. 3 alin.4, 23 din O.G 9/2005.
Art. 10 din Legea 554/2004
În litigiile derivând din măsurile luate de ordonatorul de credite ca urmare a soluţionării contestaţiei formulată în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor O.U.G. 24/2000 şi O.G. 9/2005 competenţa instanţei se stabileşte după cum măsurile se referă la raporturi de drept specifice funcţiei publice sau de putere publică, caz în care competenţa revine instanţei de contencios administrativ conform regulilor stabilite în legea contenciosului administrativ, sau atunci când acestea se referă la raporturile dintre personalului încadrat în baza unui contract de muncă şi angajator, acestea aparţin jurisdicţiei muncii iar competenţa revenind secţiei civile a tribunalului.
Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială,
de contencios administrativ şi fiscal
Decizia nr. 832 din 12 decembrie 2008
I. Prin cererea înregistrată sub nr. 732/103/2007 din 25 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia civilă reclamanţii A. P. ş. a în contradictoriu cu pârâtul D.G.A.S.P.C. Neamţ – prin reprezentant Consiliu, Judeţean Neamţ ca ordonator principal de credite a solicitat obligarea pârâtului la plata diferenţei de 65 % din sporul de 75 % prevăzut de H.G. 281/1993 şi H.G. 1471/2004 începând cu data de 01 ianuarie 2005 şi până în prezent. în motivarea acţiunii reclamanţii arată că sunt angajaţii instituţiei pârâte şi prin specificul activităţii desfăşurate asigură în permanenţă asistenţa medicală, socială şi educaţia copiilor cu sever fizic sau neuropsihic, sub aspectul salarizării fiind incidente dispoziţiile art. 8 lit. a din H.G. 281/1993 referitoare la sporul de 50 – 100 %. Se arată că au solicitat sporul de la pârâtă însă aceasta a acordat doar un spor de 10%, deşi s-a emis avizul Ministerului Muncii şi al Ministerului Sănătăţii pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 8 lit. a din H.G. 281/1993.
Prin întâmpinare Consiliul Judeţean Neamţ arată că de la 01 ianuarie 2007 C.R.R.P.H. P. au personalitate juridică iar pentru plata drepturilor salariale Consiliul Judeţean Neamţ nu au calitate procesuale pasivă; pe fond se arată că sporul se poate acorda dar numai cu încadrarea în alocaţia bugetară aprobată şi a resurselor financiare, că în acest context s-a acordat un spor de 10%.
Pârâtul prin întâmpinare arată că în perioada 01.01.2005 – 31.12.2006 ordonator de credite era Consiliul Judeţean Neamţ, că acesta a prevăzut în buget sumele care urmează a se acorda. Susţine pârâtul că mărimea şi cuantumul sporului se stabileşte de ordonatorul de credite şi din lipsa fondurilor nu s-a putut acorda sporul de 76%. Că diferenţa de 65 % nu poate fi acordat retroactiv.
Prin încheierea din 23 martie 2007 pronunţată de Secţia civilă a Tribunalului Neamţ s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea acesteia spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ.
A reţinut instanţa că prin lege specială, litigiile privind acordarea sau contestarea sporurilor solicitate de reclamanţi sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii care au arătat că prin acţiune s-a solicitat acordarea sporului în cuantumul prevăzut de lege.
Prin decizia 593/13 iunie 2007 s-a respins ca inadmisibil recursul, reţinându-se de instanţa de control judiciar că în cauză nu există conflict de competenţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamţ sub nr. 3728/103/2007 din 05 iulie 2007.
În data de 29 noiembrie 2007 în dosarul 3728/103/2007 au formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenienţii A. F. ş. a care solicită acordarea sporurilor solicitate de reclamanţi iar prin încheierea din 11 noiembrie 2008 s-a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu.
II. Prin cererea înregistrată sub nr. 731/103/25 ianuarie 2007 pe rolul secţiei civile a Tribunalului Neamţ reclamanţii A. G. ş. a în contradictoriu cu D.G.A.S.P.C. Neamţ prin reprezentant Consiliul Judeţean Neamţ – ordonator principal de credite, au solicitat acordarea integrală a sporului de 50 % cuvenit personalului TESA conform H.G. 1471/2004 şi Regulamentul M.S.S.F. şi M.S. 6366/LV 1132/46226/1993 şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii arată că sunt angajaţii instituţiei pârâte şi potrivit art. 8 lit. a, b din H.G. 281/1993 trebuie să beneficieze de sporurile de 15% pentru condiţii vătămătoare şi încordare psihică. Că în prezent este acordat un spor de 10% pentru 2 salariaţi şi de 15% pentru restul reclamanţilor.
Că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 lit. a şi b din H.G. 281/1993 şi că pentru acordarea acestuia nu sunt necesare avize suplimentare.
Prin întâmpinare Consiliul Judeţean Neamţ arată că nu are calitate procesuală pasivă, pârâta de la 01 ianuarie 2007 având personalitate juridică. Pe fond arată că sporul de 50% se acordă cu condiţia încadrării în alocaţia bugetară aprobată, că cererea de acordare a sporurilor a fost respinsă acordarea lor fiind apreciată de ordonatorul de credite.
Prin încheierea din 23 martie 2007 s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea spre competentă soluţionare Secţiei de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamţ. S-a reţinut că prin lege specială s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiilor privind acordarea şi contestare a sporului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, recurs care a fost respins ca inadmisibil prin decizia 617/20 iunie 2007 de către Curtea de Apel Bacău.
S-a reţinut că între două secţii ale aceleiaşi instanţe nu există conflict de competenţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ sub nr. 3919/103/2007 din 19 iulie 2007.
Prin încheierea din 10 august 2007 dosarul 3919/103/2007 a fost trimis spre conexare la dosarul 3728/103/2007.
Prin încheierea din 07 septembrie 2007 s-a admis excepţia conexităţii şi s-a dispus conexarea dosarului 3919/103/2007 la dosarul 3728/103/2008.
La termenul din 07 septembrie 2007 s-a solicitat introducerea în cauză a C.P.R.R.P.H. – Păstrăveni şi s-a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii faţă de termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Prin încheierea din 11 octombrie 2007 s-a dispus introducerea în cauză a Centrului Pilot.
În cauză s-a efectuat o expertiză contabilă.
Prin cererea din 14 aprilie 2008 reclamanţii şi intervenienţii îşi precizează acţiunea în sensul că solicita, pentru personalul administrativ TESA procentul de 50% şi pentru personalul de îngrijire şi de specialitate procentul de 75 %.
Prin sentinţa civilă 84/CA/21 martie 2008 s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi, excepţia tardivităţii şi a neîndeplinirii procedurii prealabile.
S-a admis acţiunea şi cererea de intervenţie şi au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor diferenţa de spor de 65 % şi pentru personalul TESA sporul de 50 %; au fost obligaţi şi pe viitor pârâţii să plătească sporul de 75% cuvenit personalului de specialitate şi de îngrijire şi 50% personalului TESA.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanţii şi intervenienţii au calitate de angajaţi ai C.P.R.R.P.H. Păstrăveni.
Potrivit evaluării făcute cu privire la locurile de muncă din cadrul C.P.R.R.P.H. Păstrăveni mediul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii se încadrează în categoria locurilor de muncă cu pericol grav şi iminent de accidentare (conform art. 1 din Legea nr. 319/2006).
Asistaţii cu suferinţe psihice majore, ce sunt persoane cu deficienţe cognitive, comportamentale, cu simptome de halucinaţii şi delir, reprezintă, chiar şi sub efectul mijloacelor de îngrijire specifice (tratament sedativ, tratament cu neuroleptice majore), un permanent risc de producere a unor accidente de muncă. Personalul centrului este supus permanent factorilor de stres psiho-emoţional, generat de mediul de muncă motivat de asistaţi deosebit de periculoşi, agresivi, risc de maltratare a unor asistaţi de către ceilalţi asistaţi.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Judeţean Neamţ şi D.G.A.S.P.C. Neamţ, instanţa de fond a reţinut că în actuala cauză, reclamanţii s-au adresat cu cerere de acordare a drepturilor băneşti pe care le pretind atât angajatorului, D.G.A.S.P.C., cât şi Consiliul Judeţean Neamţ, ordonator de credite a D. G. A. S. P.C. (angajatorului). în întâmpinările depuse, nici unul dintre pârâţi nu neagă dreptul reclamanţilor la drepturile băneşti, ci susţin că drepturile pot fi acordate numai în limita fondurilor alocate. Ambelor autorităţi le-au fost adresate cereri care nu au fost soluţionate în termen legal. D.G.A.S.P.C. are raporturi de muncă cu reclamanţii şi intervenienţii, motiv pentru care calitatea procesuală a acesteia nu poate fi pusă la îndoială. Reclamanţii i s-au adresat cu cerere Consiliului Judeţean, care nu a fost soluţionată în termen legal şi la care s-a oferit un răspuns echivoc, motiv pentru care şi acest pârât (deşi este ordonator de credite) are calitate procesuală pasivă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive fiind nefondată.
Cu privire la excepţia tardivităţii instanţa a constat că pentru reclamanţi şi intervenienţi acţiunea este formulată în termen legal, nefiind incident nici un termen limită legal înlăuntrul căruia să poată fi formulată acţiunea, iar drepturile băneşti pretinse nu s-au prescris, motive pentru care excepţia a fost respinsă.
Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile, instanţa o a constata-o neîntemeiată deoarece reclamanţii şi intervenienţii nu se adresează cu plângere împotriva unui act administrativ, ci împotriva unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în termen legal, motiv pentru care, în temeiul art. 1 şi 7 din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie o astfel de plângere.
Pe fondul cauzei instanţa reţine că pârâţii nu contestă dreptul reclamanţilor şi al intervenienţilor la sporurile pretinse, ci susţin că acestea pot fi acordate numai în limita fondurilor alocate D.G.A.S.P.C. Ceea ce se reţine este, de asemenea, faptul că, din evaluarea şi raportul de expertiză depuse la dosar, rezultă că drepturile băneşti pretinse sunt justificate pe motivul condiţiilor dificile şi de risc profesional ale reclamanţilor şi intervenienţilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Consiliul Judeţean Neamţ – D.G.A.S.P.C. care arată că potrivit H.G. 281/1993 mărirea şi acordarea sporului este atributul exclusiv al ordonatorului de credite pe baza evaluării fiecărui loc de muncă, că evaluarea trebuie efectuată de către Autoritatea de Sănătate Publică şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, potrivit Legii 319/2006, că evaluarea depusă de reclamanţi nu este pertinentă, iar mărirea sporului este condiţionată de resursele financiare alocate.
Se invocă de asemenea că dispoziţiile H.G. 281/1993 au fost abrogate prin H.G. 15471993 iar salarizarea personalului contractual din unităţile bugetare se realizează prin lege, sporurile stabilite de instanţă au fost acordate cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
În condiţiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor două motive de ordine publică, respectiv lipsa calităţii procesuale a Centrului Pilot pentru drepturile pretinse anterior datei de 01 ianuarie 2007 şi a Consiliului Judeţean Neamţ pentru perioada ulterioară acestei date şi pe viitor precum şi competenţa materială de soluţionarea cauzei.
Prin întâmpinare intimaţii – reclamanţi şi intervenienţi arată că pentru perioada anterioară datei de 01 ianuarie 2007 D.G.A.S.P.C avea obligaţia de plată a sporului iar Centrul Pilot pentru perioada ulterioară şi pentru viitor.
Prin decizia 832/12.12.2007 s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă D.G.A.S.P.C. Neamţ, s-a casat sentinţa civilă nr. 84/CA/21.03.2008 şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Neamţ – Secţia civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut următoarele:
În fapt reclamanţii şi intervenienţii au calitatea de personal contractual şi îşi desfăşoară activitatea în instituţii bugetare subordonate Consiliului Judeţean Neamţ care este ordonator principal de credite. Astfel, până la 31 decembrie 2006 aceştia erau salariaţii C.R.R.P.H. – P. – instituţie fără personalitate juridică din cadrul D.G.A.S.P.C – Neamţ, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Neamţ iar de la 01 ianuarie 2007 fiind salariaţii Centrului Pilot de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap – P, instituţie cu personalitate juridică – ordonator secundar de credite – din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ.
Reclamanţii au calitatea de personal contractual şi în ceea ce-i priveşte raporturile individuale şi colective de muncă precum şi jurisdicţia muncii sunt reglementate de Codul Muncii (art. 1 din Codul Muncii).
Potrivit art. 157 alin. 2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral sau majoritar de bugetul de stat sau de bugetele locale se stabileşte prin lege.
Începând cu data de 01 aprilie 2000 sistemul de salarizare a personalului contractual din autorităţile publice este consacrat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 24/2000.
Ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 24/2000, anual, au fost emise acte normative cu putere de lege care cuprind reglementări cu privire la creşterile salariale precum şi alte dispoziţii aplicabile în această materie personalului contractual ce intră sub incidenţa O.U.G. 24/2000.
Astfel pentru anul 2005 a fost emisă O.G. 9/2005 privind creşterile salariale ce se acordau personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. 24/2000 şi personalului salarizat potrivit anexei II şi III la Legea 154/1998, respectiv personalului ce ocupă demnităţi publice alese (anexa II la Legea 154/1998}_ sau funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică (anexa III la Legea 154/1998)
Din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor legale care reglementează salarizarea personalului din instituţiile bugetare, rezultă că sistemul de salarizare consacrat prin aceste acte normative este aplicabil atât personalului contractual cât şi personalului contractul ce ocupă o funcţie publică, personalului care ocupă o demnitate publică aleasă precum şi celui care ocupă o funcţie asimilată cu funcţia de demnitate publică.
Reglementând creşterile salariale O.G. 9/2005 consacră şi alte reglementări în Cap. 3 al actului normativ.
Astfel potrivit art. 22 gestiunea sistemului de salarizare se realizează de ordonatorul principal de credite cu încadrarea în numărul de posturi şi bugetele aprobate cu încadrarea în fondurile alocate.
Cu privire la modul în care sunt stabilite drepturile salariale personalului aflat sub incidenţa O.U.G. 24/2000 legiuitorul a prevăzut o procedură de contestare prin art. 23 din O.G. 9/2005, soluţionarea contestaţiei fiind de competenţa ordonatorilor de credite.
Împotriva măsurilor dispuse în soluţionarea contestaţiilor personalul în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente (art. 23 alin. 4).
Aşa cum rezultă din alin. 4 al art. 23 din O.G. 9/2005 legiuitorul a statuat competenţa de soluţionare pentru două categorii de instanţe, respectiv instanţa de contencios administrativ şi instanţa competentă după caz.
Faţă de formularea legii este necesară determinarea criteriilor după care se stabileşte competenţa instanţei de a cenzura măsurile luate de ordonatorul de credite în soluţionarea contestaţiilor.
Aşa cum rezultă din cuprinsul O.U.G. 24/2000 şi O.G. 9/2005 reglementarea se referă la stabilirea salariilor în cadrul instituţiilor şi autorităţilor din sectorul bugetar. Aşadar din perspectiva autorităţii publice nu se poate determina criteriul în baza căruia să se poată determina competenţa instanţei. Aşa fiind, este necesar a se vedea categoriile de personal căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile acestor acte normative, respectiv personal contractual, personal contractul care ocupă o funcţie publică şi personalului ce ocupă o demnitate aleasă sau o funcţie similară acesteia.
În raport cu categoriile de personal enumerate, măsurile luate de ordonatorul de credite în soluţionarea contestaţiilor au un regim juridic diferit în funcţie de raporturile de drept pe care le creează. Sub acest aspect atunci când măsurile se referă la raporturi de drept specifice funcţiei publice sau de putere publică sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ iar atunci când prin acestea se referă la raporturile dintre personalului încadrat în baza unui contract de muncă şi angajator, acestea aparţin jurisdicţiei muncii, competenţa revenind secţiei civile a tribunalului.
O.G. 9/2005 este o lege temporară cu aplicabilitate în anul 2005, reglementarea cuprinsă în art. 23 din acest act normativ a fost păstrară şi în legile temporare ulterioare O.G. 3/2006 (art. 29) pentru anul 2006 şi O.G. 10/2007 (art.30) pentru anul 2007.
În concluzie, cum între reclamanţi şi intervenienţi, pe de o parte şi instituţiile pârâte pe de altă parte, raporturile juridice sunt realizate în baza contractelor individuale de muncă, litigiile izvorâte din modul în care ordonatorul de credite a soluţionat contestaţiile formulate împotriva modului în care au fost stabilite sporurile la care salariaţii se consideră îndreptăţiţi sunt de competenţa instanţei civile şi nu a instanţei de contencios administrativ.
Pe de altă parte sub aspectul competenţei de soluţionare a cauzei aceasta revine secţiei civile a tribunalului şi pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 23 alin. 1 din O.G. 9/2005 ( art. 29 al. 1 din O.G. 3/3006, art. 30 al. 1 din O.G. 10/2007) se poate formula contestaţie în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporuri, premii şi alte drepturi salariale.
După cum rezultă din cererile de chemare în judecată aşa cum au fost precizate, reclamanţii şi intervenienţii invocă dreptul la un spor de 50 %, respectiv 75 % stabilit prin H.G. 281/1993 şi regulamentul M.S.S.F şi M.S. nr. 6366/LV 1132/46226/1993 şi neacordate de angajatori şi nu la stabilirea unor sporuri de către aceştia care să poată fi contestat conform procedurii prevăzute de legea specială. Neacordarea unor drepturi salariale recunoscute, în opinia reclamanţilor şi intervenienţilor, prin acte administrative cu caracter normativ, constituie un litigiu de muncă supus jurisdicţiei muncii conform art. 281 Codul Muncii.
