Plangere HCJ. Fondul funciar


JUDECATORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

Sentinta civila nr.

Sedinta publica de la Noiembrie

Completul compus din:

Presedinte

Grefier

Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor cu privire la actiunea civila formulata de petentii B. I G., B. I Ilie, B. I C. si B. I A. împotriva intimatilor C.L.pentru aplicarea Legii 18/1991, C.J.G., SC U.R. prin lichidator judiciar SC S. SPRL, chemata în garantie A.V.A.S. si intervenientii C.F., I.I. si S.E..

La apelul nominal facut în sedinta publica, au lipsit partile.

Procedura de citare legal îndeplinita, fara citarea partilor.

Deliberând, instanta pronunta urmatoarea hotarâre:

JUDECATA

Prin plângerea adresata instantei de judecata si înregistrata sub nr.14937/318/2007 petentii B. I G., B. I Ilie, B. I C. si B. I A. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele C.L.pentru aplicarea Legii 18/1991, C.J.G., SC U.R. prin lichidator judiciar SC S. SPRL anularea HCJ nr.4821/28.09.2007 si reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentilor, în calitate de mostenitori ai autoarei I. C.A. pentru suprafata de 500 mp teren situat în intravilanul aflat în folosinta SC U.R. SA. Au solicitat ca reconstituirea dreptului de proprietate sa se realizeze în principal pe vechiul amplasament, iar în subsidiar pe un alt amplasament în echivalent sau prin acordarea de despagubiri, precum si obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate în acest dosar.

În motivare, petentii au aratat ca suprafata de teren mentionata anterior a apartinut mamei petentilor B. C., iar terenul a fost preluat de la autoarea petentilor în anul 1962 de catre CAP Pandurul Tg-Jiu. Autoarea B. C. dobândise în proprietate suprafata de teren prin legala de la mama sa I. C.A., aceasta din urma primind în patrimoniul sau terenul de 500 mp (parte dintr-o suprafata mai mare de peste 3 ha) prin contractul de vânzare cumparare încheiat la data de 25.10.1926. Suprafata de teren a fost preluata mai întâi de forma cooperatista, iar ulterior de catre intimata SC U.R. SA, aceasta din urma neavând nici un temei legal pentru detinerea si ocupatiunea terenului.

Petentii au depus la dosar în copie HCJ nr.4821/28.09.2007 împreuna cu anexa privind autoarea I. C.A., actul de vânzare cumparare din 25.10.1926 încheiat între E R B. si A. C.I..

La solicitarea instantei de judecata, prin adresa nr.869/16.01.2008 a Primariei Tg-Jiu au fost comunicate actele care au stat la baza emiterii hotarârii organului judetean, si anume cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate formulata de S.E., I.I., B. Ilie, B. C A. si B. G procesul verbal întocmit de Tribunalul Gorj din 11.04.1927, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de B. C., B. A. si B. G, decizia nr.515/9.12.1989 emisa de Consiliul Judetean Gorj împreuna cu HCJ nr.4821/28.09.2007 si anexa de invalidare pentru autoarea I. C.A..

La rândul sau, intimata SC U.R. SA, prin lichidator judiciar S. SPRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea actiunii civile formulate de petenti si invocând exceptia autoritatii de lucru judecat decurgând din solutionarea dosarului nr.4/A/2002 al Curtii de Apel Craiova. S-a aratat ca prin sentinta nr.465/24.05.2002 pronuntata de Curtea de Apel Craiova în acest dosar a fost anulat partial, pentru suprafata de 1,7 ha certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC U.R. SA, suprafata în discutie fiind reconstituita în proprietate în favoarea autoarei I. C.A., iar suprafata de 500 mp solicitata în prezentul dosar nu se învecineaza cu suprafata de 1,7 ha pentru care aceiasi petenti au solicitat anularea certificatului de atestare al dreptului de proprietate emis în favoarea SC U.R. SA. A mai aratat ca, dupa cum rezulta din actul de proprietate datat 1926 si invocat ca titlu de catre petenti, terenul care face obiectul vânzarii cumpararii nu este suficient individualizat, fiind determinate doar vecinatatile si pretul, iar petentii nu dovedesc faptul ca mama lor B. C. este mostenitoarea lui I. C.A., cu atât mai mult cu cât B. C. este nora lui I. C.A., iar aceasta din urma l-a avut ca fiu pe B. I (tatal petentilor si sotul lui B. C.). S-a mai invocat si faptul ca în conformitate cu înscrierile din registrul agricol al anilor 1959-1963 tatal petentilor detinea în proprietate suprafata totala de 5200 mp (0,5 ha teren arabil în silistea casei si 0,02 ha curti), teren pentru care le-a fost eliberat titlul de proprietate nr.1480306/12.04.2001. A depus la dosar în copie titlul de proprietate nr.1480306/12.04.2001, s.c.nr.465/24.05.2002 pronuntata de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.4/A/2002, declaratiile extrajudiciare ale lui V.I, V. D., fila de rol agricol a autorului B. I, titlul de proprietate nr.1507238/26.03.2007, extras din partea I, II si partea III a cartii funciare nr.14222/N, decizia nr.515/9.12.1969 a Consiliul Popular Judetean Gorj, adresa nr.5129/7.12.1989 a Consiliul Popular al Municipiului Tg-Jiu.

La solicitarea petentilor s-a dispus efectuarea în cauza a unei expertize de specialitate care sa identifice suprafata de teren descrisa în actul de vânzare cumparare datat 25.10.1926 prin care autoarea C.I. A. dobândea în proprietate suprafata de 500 mp în litigiu, suprafata descrisa în decizia nr.515/9.12.1969 a Consiliului Popular Tg-Jiu, cu stabilirea aspectului daca cele doua suprafete de teren se suprapun. Lucrarea a fost întocmita de catre domnul expert M.A.(filele 57-61), partile formulând obiectiuni cu privire la aceasta lucrare de specialitate.

În termenul acordat de catre instanta pentru observarea raportului de expertiza s-a formulat o cerere de interventie în interes propriu de catre intervenienta C.F., aceasta solicitând sa se recunoasca, pentru suprafata de 350 mp situat în Tg-Jiu, str.Calea Severinului, învecinat la nord cu CGh A, la vest cu rest proprietate T C. si teren proprietate de stat, la sud cu B. C. si teren proprietate de stat si la est cu proprietatea IRUM Tg-Jiu, calitatea de proprietar al intervenientei si sa fie obligata intimata SC U.R. sa-si ridice toate constructiile aflate pe acest teren. În motivarea cererii de interventie s-a aratat ca tatal intervenientei T. C. a dobândit în proprietate suprafata de teren prin actul de vânzare cumparare autentificat sub nr.952/9.06.1964, iar intervenienta este unica mostenitoare a lui T. C., dupa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr.652/30.06.1992. A depus la dosar în copie cartea sa de identitate, certificatul de mostenitor nr.652/30.06.1992, contractul de vânzare cumparare din 9.06.1964, decizia nr.515/9.12.1969 a Consiliul Popular Judetean Gorj, adresa nr.5129/7.12.1989 a IRUM Tg-Jiu, încheierea de autentificare din 9.06.1964 a actului de vânzare cumparare din 9.06.1964, procesul verbal din 16.03.1993.

De asemenea, intimata C.J.G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea actiunii civile formulate de petent împotriva acestei intimate cu motivarea ca drepturile pretinse de catre petentii B. I G, B. I Ilie, B. I C. si B. I A. nu sunt actuale, organul judetean constatând doar legalitatea propunerii de invalidare înaintata de C.L.pentru aplicarea legii 18/1991.

La termenul de judecata din data de 10.04.2008 intimata SC U.R. Sa a formulat o cerere de chemare în garantie a AVAS, aratând ca aceasta autoritate chemata în garantie este succesorul FPS care prin contractul de vânzare cumparare de actiuni nr.GJ 23/28.06.1999 a înstrainat catre SC U.R. pachetul majoritar de actiuni, iar în acelasi contract de vânzare cumparare se mentioneaza ca societatea intimata detine un certificat de atestare a dreptului de proprietate eliberat la data de 8.02.1994 de catre Ministerul Industriei pentru suprafata de 68343 mp. Cum obligatiile vânzatorului FPS (devenit A.V.A.S.) prevazute în contractul încheiat în anul 1999 se completeaza cu prevederile art.970 C.civ si art.1312 C.civ, evictiunea cumparatorului vizeaza nu numai pachetul de actiuni înstrainat, ci si terenul în suprafata de 68343 mp. Pe cale consecinta, în conditiile în care instanta va înlatura apararile intimatei SC UR SA, urmeaza sa fie admisa cererea de chemare în garantie a AVAS Bucuresti si sa fie obligat acesta din urma la plata de despagubiri catre SC U.R.. S-a depus la dosar în sustinerea cererii de chemare în garantie contractul de vânzare cumparare de actiuni nr.GJ 23/28.06.1999, HCJ nr.4821/28.09.2007 si adresa nr.9430/28.12.1993 a Consiliului Local Tg-Jiu.

Cu privire la cererea de chemare în garantie promovata de SC UR Tg-Jiu s-a formulat întâmpinare de catre A.V.A.S., invocându-se exceptia lipsei calitatii procesuale active a intimatei SC URSA, nulitatea cererii de chemare în garantie, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a chematului în garantie si exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în garantie. S-a aratat ca în ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a chematului în garantie nu exista identitate între persoana pârâtului si cel obligat în raportul juridic cu reclamantul, titularul dreptului, iar în conformitate cu dispozitiile art.20 alin.2 din legea 15/1990 bunurile din patrimoniul societatilor comerciale apartin acestora, astfel încât orice litigiu cu privire la acestea privesc exclusiv titularul dreptului de proprietate. Totodata, atâta timp cât chematul în garantie nu este persoana juridica detinatoare în sensul legii 10/2001, acesta nu are calitate procesuala pasiva, iar a mandatat FPS sa înstraineze numai pachetul de actiuni de stat, obiectul contractului de vânzare cumparare din anul 1999 fiind doar pachetul de actiuni, nu si imobilele din patrimoniul societatii comerciale. Nici intimata SC U.R. SA nu are calitate procesuala activa deoarece parte în contractul de vânzare cumparare de actiuni nr.GJ 23/28.06.1999 a fost Asociatia P.A.S SC URi SA Tg-Jiu si nu intimata din prezentul dosar, iar dat fiind faptul ca prin cererea de chemare în garantie nu se solicita nimic si nu se precizeaza pretentiile SC U.R., în conformitate cu dispozitiile art.133 C.pr.civ.cererea de chemare în garantie este nula. În ceea ce priveste temeiul juridic al cererii, si anume legea 10/2001, A.V.A.S. nu are nici o atributie în procedura privind acordarea de despagubiri, motiv care atrage inadmisibilitatea cererii de chemare în garantie, atâta timp cât nu s-a parcurs procedura speciala prevazuta de art.29 din legea 10/2001. Pe fond s-a solicitat respingerea cererii de chemare în garantie în conditiile în care în anul 1999 s-a încheiat între chematul în garantie si SC U.R. un contract de vânzare vizând exclusiv pachetul de actiuni, nu si activele din patrimoniul societatii comerciale, iar chematul în garantie si-a îndeplinit obligatiile asumate prin acest contract.

La termenul de judecata din data de 5.06.2008 s-a încuviintat cererea intervenientei C.F. si a intimatei SC U.R. pentru efectuarea în cauza a unei noi expertize de specialitate, ca urmare a încuviintarii tuturor obiectiunilor formulate de parti cu privire la raportul de expertiza si a faptului ca lucrarea este lovita de nulitate ca urmare a nerespectarii de catre domnul expert Miu Alexandru a obligatiei de a convoca toate partile cu prilejul deplasarii la fata locului. S-au încuviintat, suplimentar fata de obiectivele stabilite initial si obiectivele propuse de intervenienta C.F. si referitoare la identificarea suprafetei de teren descrise în actele de proprietate invocate de intervenienta (contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr.952/1964 si suprafata de teren descrisa în adresa nr.5129/7.12.1989 a Consiliului Popular Tg-Jiu).

În ceea ce priveste cererea de interventie principala, intervenienta C.F. a formulat o cerere de asistenta judiciara, depunând la dosar în dovedirea acestei cereri certificatul nr.38192/11.09.2008 eliberat de Primaria Municipiului Tg-Jiu, scrisoare medicala din 05.12.2007, certificatul de înregistrare al firmei Grimlidark SRL, încheierea nr.4978/15.12.2005 a Tribunalului Gorj, decizia de impunere emisa la data de 18.02.2008 de Administratia Finantelor Publice Tg-Jiu, s.c.nr.10791/11.08.2002 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu.

La data de 10.03.2009 s-a formulat de catre I.I. si S.E. cerere de interventie în interes propriu solicitând ca prin sentinta ce va pronunta sa se dispuna anularea HCJ nr.4821/28.09.2007, pozitia 1 si 2 din anexa si reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intervenientelor în indiviziune cu petentii pentru suprafata de 500 mp si reconstituirea dreptului de proprietate exclusiv în favoarea intervenientelor pentru suprafata de 325 mp, ambele terenuri provenind de la autoarea C.I. A. si fiind cuprinse în contractul de vânzare cumparare încheiat la data de 25.10.1926 si respectiv în cartea de judecata din 1927. Au aratat ca împreuna cu petentii B. I C., B. I Ilie, B. I A. si B. I G. au calitatea de mostenitori ai autoarei I. C.A., depunând la dosar în copie actele de filiatie fata de autoarea I. C.A., si anume certificatele de nastere ale intervenientelor, certificatul de deces al autoarelor I. C.A., I. Maria, I. A. si Pl, certificatul de casatorie al lui PA cu I.I. si al lui SG. cu PE

Ca urmare a încuviintarii în principiu si a cererii de interventie principala formulata de intervenientele I.I. si S.E., instanta, la termenul de judecata din data de 09.04.2009 a dispus completarea obiectivelor stabilite pentru raportul de expertiza dispus în cauza, urmând ca expertii numiti sa identifice si suprafata de 325 mp mentionata în HCJ nr.4821/2007 pozitia 2 din anexa si daca aceasta suprafata de teren este inclusa în actele de proprietate invocate de intervenienta.

La termenul de judecata din data de 06.07.2009 s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiza încuviintat de catre instanta (filele 4-30 volumul II), petentii formulând obiectiuni cu privire la raportul de expertiza în sensul de a se mentiona în mod concret suprafata preluata prin decizia nr.515/1999 a Consiliului Local Tg-Jiu, suprafata detinuta în proprietate de autorul T. C. si stabilirea aspectului daca aceste suprafete sunt sau nu ocupate în momentul de fata, depunându-se la dosar în copie s.c.nr.3666/22.04.1992 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu în dosarul nr.9324/1991, contractul de vânzare cumparare din 9.06.1964, actul de partaj testamentar din 21.10.1955 întocmit de T. C M planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate si documentatia cadastrala pentru suprafata de 1856 mp detinuta de intervenienta C.F..

Intervenientele I.I. si S.E. au formulat note de sedinta cu privire la obiectiunile formulate de petenti, depunând la dosar în copie cererea formulata de I.I., cererea formulata de S.E., adresa nr.30586/6.12.2005 emisa de C.L.pentru aplicarea legii 18/1991, cererea formulata de SAl. E, cererea formulata de I. P I cererea formulata de S.E. si I.I., s.c.nr.3666/22.04.1992 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu în dosarul nr.9204/1991, HCJ nr.222/15.09.2000 cu anexa aferenta, titlul de proprietate nr.1480306/12.04.2001, s.c.nr.10791/8.11.2002 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu în dosarul nr.10295/2002, adeverinta nr.616/21.03.2000 emisa de C.L.pentru aplicarea legii 18/1991 si procesul verbal de punere în posesie din 25.02.2000.

La data de 14.10.2009 s-a depus la dosarul cauzei raspunsul la obiectiunile încuviintate de catre instanta (filele 95-96), partile nemaiformulând alte obiectiuni cu privire la precizarile formulate de expertii numiti.

Analizând întregul material probator administrat în cauza instanta retine ca petentii B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A. sunt mostenitorii autoarei C.I. A. (nepoti de fiu), iar în aceasta calitate au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile detinute de aceasta autoare anterior anului 1990 si care au fost preluate de statul român. De asemenea, si intervenientele în interes propriu I.I. si S.E. au calitate de descendente ale aceleasi autoare I. A. (S.E. este nepoata de fiu, si anume este fiica lui P I, fiica autoarei, iar I.I. este nepoata de fiu, si anume este fiica lui I. Pantelimon, fiul autoarei), calitate în care au formulat alaturi de petenti cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de teren detinuta de autoarea I. C.A. si preluata prin decizia nr.515/1.12.1989 a Consiliului Popular Municipal Tg-Jiu. Aceasta cerere a fost formulata în baza legii 247/2005 si a fost înregistrata sub nr.40939/24.11.2005 în evidentele Comisiei Locale Tg-Jiu pentru aplicarea legii 18/1991 si solutionate prin HCJ nr.4821/28.09.2007, în anexa acestei hotarâri la pozitia 1 fiind invalidata cererea cu mentiunea ca solicitantii nu detin acte doveditoare, iar terenul este detinut de IRUM Tg-Jiu. De asemenea, intervenientele în interes propriu au formulat si o cerere separata înregistrata sub nr.40938/4.11.2005 în evidentele Comisiei Locale Tg-Jiu pentru aplicarea legii 18/1991 pentru suprafata de 325 mp provenita de la autorii I. A. si I. C.si descrisa în cartea de judecata din anul 1927 prin care cei doi autori primeau în proprietate terenul respectiv. Si aceasta cerere a fost solutionata prin acelasi HCJ nr.4821/28.09.2007, cele doua interveniente figurând în anexa hotarârii la pozitia nr.2 cu mentiunea ca terenul solicitat are în momentul de fata regimul juridic al unei alei pietonale si nu poate fi reconstituit. Dupa cum rezulta însa din raportul de expertiza întocmit de domnii experti GM, MMsi TI, suprafata de teren solicitata de descendentii autoarei I. C.A. face parte din terenul descris în actul de vânzare cumparare datat 25.10.1926 si nu se suprapune peste terenul cu privire la care s-a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea intimatei SC U.R. în dosarul nr.4/A/2002 al Curtii de Apel Craiova. Instanta va respinge pe cale de consecinta pentru aceste considerente în temeiul art.1201 C.civ exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de intimata SC U.R. SA, între cele doua litigii (litigiul de fata prin care se tinde la recunoasterea dreptului de proprietate în favoarea mostenitorilor autoarei I. C.A. si litigiul din dosarul nr.4/A/2002 al Curtii de Apel Craiova care a avut în vedere o alta suprafata de teren decât cea de 500 mp din prezentul litigiu) neexistând identitate de obiect si cauza, identitate necesara, pe lânga identitatea de parti (si care este îndeplinita ca si conditie în speta) pentru a dobândi incidenta dispozitiile art.1201 C.civ.

Însa numai suprafata de 312 mp din totalul de 500 mp care a facut obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de petenti si cele doua interveniente în anul 2005 este inclusa în suprafata de teren descrisa în contractul de vânzare cumparare datat 25.10.1926 prin care autoarea comuna I. C.A. a intrat în proprietatea acesteia, precum si în suprafata de teren descrisa în deciziile nr.515/9.12.1989 si nr.5129/7.12.1989 emise de Consiliul Popular Tg-Jiu. Astfel, în decizia nr.515/1989 a Consiliului Popular Tg-Jiu se mentioneaza ca ar fi fost preluata suprafata de 500 mp, însa în realitate suprafata preluata masoara 695 mp, iar din aceasta suprafata numai 312 mp sunt cuprinsi în actul de vânzare-cumparare din anul 1926, diferenta de 383 mp fiind inclusa în actul de vânzare-cumparare din anul 1964 prin care autorul intervenientei C.F., si anume T. C., dobândeste teren de la B .

În aceste conditii în care pentru suprafata de 383 mp din totalul de 695 mp preluati în anul 1989 intervenienta C.F. detine un act de prorpietate ulterior actului prezentat de petenti, instanta apreciaza ca atât petentii B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A. cât si intervenientele I.I. si S.E. sunt persoane îndreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceasta suprafata de teren de 312 mp, urmând întreaga procedura prevazuta de legea 18/1991 (au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate si au probat cu acte îndreptatirea la reconstituire). Instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active si exceptia lipsei de interes a intervenientelor în interes propriu I.I. si S.E. invocate de petentii B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A. cu privire la plângerea formulata de aceste interveniente împotriva HCJ nr.4821/28.09.2007 pozitia 1 din anexa deoarece, dupa cum s-a aratat, cele doua interveniente în interes propriu au facut dovada calitatii lor de mostenitoare ale autoarei I. C.A. (cu actele de filiatie depuse la dosar), cât si a faptului ca au formulat în termenul prevazut de legea 247/2005 cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate (demarând astfel procedura prevazuta de legea 18/1991).

În baza art.53 din legea 18/1991 va fi admisa în parte pe cale de consecinta plângerea formulata de petentii B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A. împotriva HCJ nr.4821/28.09.2007 si va fi admisa si cererea de interventie în interes propriu formulata de intervenientele I.I. si S.E., dispunându-se anularea HCJ nr.4821/28.09.2007, pozitia 1 din anexa si reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentilor B. I G., B. I I B. I C. si B. I A. si a intervenientelor I.I. si S.E. pentru suprafata de 312 mp. Reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora nu se va realiza însa pe vechiul amplasament indicat în raportul de expertiza, ci pe un alt amplasament deoarece, dupa cum rezulta din raportul de expertiza întocmit în cauza aceasta suprafata de teren este inclusa în certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat în favoarea intimatei SC UR si deci suprafata de teren nu este ,,libera” în sensul prevazut de legea 18/1991 pentru a se putea respecta dispozitiile art.2 din legea 1/2000 referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.

Instanta va admite si plângerea formulata de intervenientele în interes propriu I.I. si S.E. împotriva HCJ nr.4821/28.09.2007 si în baza art.53 din legea 18/1991 anuleaza HCJ nr.4821/28.09.2007, pozitia 2 din anexa si dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 325 mp în favoarea intervenientelor, în calitate de mostenitoare ale autorilor I. A. si I. Costea, caci dupa cum rezulta din raportul de expertiza întocmit în cauza aceasta suprafata de teren se regaseste în cartea de judecata datata 1927 prin care autorii primeau în proprietate suprafata de 325 mp descrisa în cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate înregistrata sub nr.40938/4.11.2005 de organul local Tg-Jiu si depusa în copie la fila 19, volumul I din dosar. Si în acest caz se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament decât vechiul amplasament, nefiind posibile respectarea dispozitiilor art.2 din legea 1/2000 deoarece, dupa cum rezulta din raportul de expertiza întocmit în cauza suprafata de 325 mp reprezinta o alee pietonala si deci nu este ,,libera” în sensul prevazut de lege pentru a putea fi respectat vechiul amplasament.

Având în vedere faptul ca nu s-a dispus în favoarea petentilor B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A. si a intervenientelor I.I. si S.E. reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru suprafata de 312 mp tocmai pentru considerentul ca aceasta suprafata este inclusa în certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat în favoarea intimatei SC U.R., instanta va respinge actiunea civila promovata de petentii B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A. împotriva acestei intimate. Pe cale de consecinta, în baza art.60 si art.63 C.pr.civ instanta va respinge si cererea de chemare în garantie formulata de intimata SC U.R. împotriva chematei în garantie A.V.A.S., aceasta cerere de chemare în garantie putând fi pusa în discutie numai în situatia în care intimata SC U.R. ar fi cazut în pretentii. Instanta nu se va mai pronunta din acest motiv nici asupra tuturor exceptiilor invocate de chemata în garantie A.V.A.S. (exceptia nulitatii si a inadmisibilitatii cererii de chemare în garantie, exceptia lipsei calitatii procesuale active a SC U.R. SA si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a chematei în garantie), toate aceste exceptii dobândind incidenta numai în situatia în care ar fi fost admisa cererea de chemare în garantie si instanta ar fi fost obligata sa verifice toate apararile chematei în garantie.

În ceea ce priveste cererea de interventie în interes propriu formulata de intervenienta C.F., aceasta va fi respinsa deoarece intervenienta nu detine în momentul de fata un ,,titlu” în sensul legii pentru a se putea solutiona actiunea civila în revendicare ce face obiectul cererii de interventie promovate de C.F.. Astfel, prin cererea de interventie principala depusa la fila 62, volumul I, intervenienta a solicitat ca instanta sa constate calitatea sa de proprietar pentru suprafata de teren descrisa în contractul de vânzare cumparare autentificat nr.952/9.06.1964 (si care reprezinta 350 mp din suprafata de 500 mp descrisa în actul de vânzare cumparare din anul 1926 al autoarei I. C.A.) si sa fie obligata intimata SC U.R. sa-i lase în deplina proprietate si linistita posesie aceasta suprafata de teren si sa-si ridice toate constructiile pe care le are amplasate aici. Dupa cum rezulta din raportul de expertiza întocmit în cauza terenul care a facut obiectul contractului de vânzare cumparare din 9.06.1964 are suprafata de 383 mp si este integral ocupata de SC U.R., aceasta suprafata fiind preluata de statul român de la autorul intervenientei T. C. prin adresa nr.5129/7.12.1989 a Consiliului Popular Tg-Jiu. Aceasta suprafata de 383 mp reprezinta diferenta dintre suprafata de 695 mp preluata prin decizia nr.515/9.12.1989 si suprafata de 312 mp pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentilor B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A. si a intervenientelor I.I. si S.E., practic prin decizia Consiliului Popular Tg-Jiu mentionata anterior preluându-se atât proprietatea lui I. C.A. (312 mp), cât si proprietatea lui T. C. (383 mp). Este indiscutabil faptul ca cei 383 mp solicitati de intervenienta C.F. au apartinut autorului acestuia T. C. (fiind dobândit în proprietate prin actul de vânzare cumparare autentificat sub nr.952/1964) însa, dat fiind faptul ca terenul a facut obiectul unei preluari de catre statul român îi sunt aplicabile dispozitiile legii 18/1991 sau legii 10/2001 care impun urmarea unei proceduri prealabile pentru recunoasterea dreptului de proprietate în favoarea autorului deposedat, o actiune în revendicare bazata pe actele vechi de proprietate si nu pe actele emise în procedurile speciale ale legii 18/1991 sau legii 10/2001 nefiind admisibila. În consecinta, atâta timp cât intervenienta C.F. invoca drept temei al revendicarii contractul de vânzare cumparare din anul 1964 si nu a obtinut recunoasterea dreptului sau de proprietate pentru suprafata de 383 mp în procedura speciala, instanta va respinge actiunea în revendicare, intervenienta nefacând dovada calitatii sale de proprietar cu actele emise în procedura legii 18/1991 sau a legii 10/2001.

În baza art.274 C.pr.civ instanta va obliga intimatele C.L.pentru aplicarea legii 18/1991 si C.J.G. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecata fata de petentii B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A. si la plata sumei de 600 lei fata intervenientele I.I. si S.E., cele doua intimate fiind în culpa procesuala pentru invalidarea dreptului de proprietate pentru suprafete de 312 mp si respectiv 325 mp (petentii si intervenientele au formulat cerere în termenul prevazut de lege si au depus acte cu care au facut dovada dreptului lor de proprietate, iar cu toate acestea organul local a înaintat o propunere de invalidare, iar organul judetean si-a însusit-o fara alte verificari), iar sumele reprezinta contravaloarea onorariului de expert si onorariu de avocat achitat de petenti si interveniente cu chitantele depuse în copie la dosar. Vor fi acordate integral cheltuielile ocazionate intervenientelor I.I. si S.E. deoarece pretentiile acestora au fost integral admise, iar petentilor B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A. aceste cheltuieli li se vor acorda doar partial, în proportia în care le-a fost admisa actiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active si exceptia lipsei de interes a intervenientelor I.I. si S.E. cu privire la plângerea împotriva HCJ nr.4821/2007, pozitia 1 din anexa, exceptii invocate de petentii B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A..

Admite în partea plângerea formulata de petentii B. I G., domiciliat, B. I Ilie, B. I C. si B. I A., domiciliati în împotriva HCJ nr.4821/28.09.2007 si în contradictoriu cu intimatele C.L.pentru aplicarea legii 18/1991 si C.J.G..

Admite cererea de interventie în interes propriu formulata de intervenientele I.I., domiciliata si S E, domiciliata în

Anuleaza HCJ nr.4821/28.09.2007, pozitia 1 din anexa si dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 312 mp în natura si pe un alt amplasament decât vechiul amplasament, în favoarea petentilor B. I G., B. I Ie, B. I C. si B. I A. si a intervenientelor I.I. si S.E..

Anuleaza HCJ nr.4821/28.09.2007, pozitia 2 din anexa si dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 325 mp în natura si pe un alt amplasament decât vechiul amplasament în favoarea intervenientelor I.I. si S.E..

Respinge actiunea civila formulata împotriva pârâtei SC U.R., prin lichidator judiciar SC S. SRL, cu sediul în.

Respinge cererea de chemare în garantie formulata de pârâta SC U.R. împotriva chematei în garantie A.V.A.S., cu sediul în

Respinge exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de pârâta SC U.R. SA.

Respinge cererea de interventie în interes propriu formulata de intervenienta C.F., domiciliata în.

Obliga intimatele C.L.pentru aplicarea legii 18/1991 si C.J.G. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecata fata de petentii B. I G., B. I I, B. I C. si B. I A. si la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecata fata intervenientele I.I. si S.E..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din data de ….. la Judecatoria Tg-Jiu.

Presedinte Grefier