Legea nr. 85/2006, art. 3 pct. 14 şi art. 46 alin. (1)
Plăţile efectuate, cu titlu de restituire împrumut, către admi-nistratorul-asociat au drept consecinţă lipsirea debitoarei de cele mai importante sume de bani în detrimentul creditorilor şi nu pot fi circumscrise noţiunii de activitate curentă a societătii care se desfăşoară în mod obişnuit.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 299 din 20 aprilie 2011, nepublicată
Prin sentinţa comercială nr. 156 din 31 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta G. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar, în contradictoriu cu debitoarea SC A.C. SRL şi pârâta P.L. şi, în consecinţă: S-a dispus anularea dispoziţiei de plată din data de 31 martie 2010 cu consecinţa obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 36.718,60 lei. Pentru a hotărî astfel, jude-cătorul-sindic a reţinut că prin cererea formulată lichidatorul judiciar a solicitat constatarea nulităţii absolute a operaţiunilor de plată şi a actelor prin care acestea s-au efectuat de către debitoare către pârâtă cu titlu de „restituire sume”, în cuantum de 231.718,60 lei, după data deschiderii procedurii şi, ca urmare a constatării nulităţii dispoziţiilor de plată emise după data deschiderii procedurii de , suma menţionată să revină în patrimoniul SC A.C. SRL. Judecătorul-sindic a admis, în parte, cererea formulată, a anulat dispoziţia de plată din data de 31 martie 2010, cu consecinţa obligării pârâtei către reclamantă la plata sumei de 36.718,60 lei, reţinând că această plată s-a efectuat după deschiderea procedurii generale a insolvenţei.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs debitoarea SC A.C. SRL prin lichidatorul judiciar G. I.P.U.R.L. A criticat hotărârea instanţei de fond,
ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii. In dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că acţiunea formulată are ca obiect constatarea nulităţii operaţiunilor şi plăţilor efectuate de debitoare, prin administratorul special, după deschiderea procedurii generale de insolvenţă. Prin cererea privind deschiderea procedurii insolvenţei, administratorul statutar P.L. şi-a arătat intenţia de reorganizare a societăţii, însă nu a depus un plan de reorganizare, a tergiversat predarea evidenţei contabile şi cu nesocotirea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea privind procedura insolvenţei a procedat la restituirea sumei de 231.718,60 lei către asociatul unic P.L.
In mod greşit, instanţa de fond a considerat că doar actele, operaţiunile şi plăţile făcute de debitoare după intrarea în faliment prin sentinţa comercială nr. 422 din 24 martie 2010 intră sub incidenţa art. 46 alin. (1) din lege, nu şi cele făcute după pronunţarea hotărârii de intrare în procedura generală a insolvenţei (sentinţa comercială nr. 1190 din 12 octombrie 2009). A motivat că dispoziţiile art. 46 alin. (1) din privind proccdura insolvenţei nu precizează că sunt nule doar actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitoare, ulterior intrării sale în faliment, iar judecătorul-sindic a interpretat greşit textul de lege incident în cauză.
Curtea de Apel Galaţi a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele considerente: prin sentinţa civilă nr. 1190 din 12 octombrie 2009 pronunţată de judecătorul-sindic s-a admis cererea formulată de debitoarea SC A.C. SRL, în temeiul art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, cu consecinţa deschiderii procedurii generale de insolvenţă asupra debitoarei SC A.C. SRL. în temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006 s-a desemnat administrator
judiciar provizoriu pe G. I.P.U.R.L. După pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, administratorul statuar, prin două dispoziţii de plată, din data de 30 noiembrie 2009 şi data de 31 martie 2010, a retras pentru sine, cu titlu de restituire împrumut, sumele de 195.000 lei şi, respectiv de 36.718 lei. Instanţa de fond a anulat dispoziţia de plată din 31 martie 2010, în sumă de 36.718,60 lei efectuată după pronunţarea hotărârii de intrare în faliment (sentinţa comercială nr. 422 din 24 martie 2010), şi a menţinut dispoziţia de plată din 30 noiembrie 2009, în sumă de 195.000 lei efectuată după pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei (sentinţa comercială nr. 1190 din 12 octombrie 2009).
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 46 alin. (1) rezultă că hotărârea judecătorului-sindic de deschidere a procedurii insolvenţei produce, prin efectul legii, consecinţa nulităţii tuturor plăţilor efectuate de debitor, ulterior deschiderii procedurii. Prin sintagma „în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic” se înţeleg acele operaţiuni şi plăţi, dacă se încadrează „în condiţiile obişnuite” de exercitare a activită-
ţii curente. In cauză, plăţile efectuate cu titlu de restituire împrumut către administratorul-asociat nu pot fi circumscrise noţiunii de activitate curentă a societăţii care se desfăşoară în mod obişnuit. Plăţile efectuate de către administratorul-asociat în favoarea sa au avut drept consecinţă lipsirea debitoarei de cele mai importante sume de bani în detrimentul creditorilor şi nu au legătură cu activitatea curentă a debitoarei aşa cum este definită de art. 3 pct. 14 din Legea nr. 85/2006.
In cauză, plăţile efectuate de debitor după deschiderea procedurii insol-venţei au caracter neobişnuit, nu sunt autorizate de administratorul judiciar, după o prealabilă consultare cu comitetul creditorilor şi nici de judecătorul-sindic, astfel că în temeiul art. 46 alin. (1) din lege, sunt nule de drept şi chiar necondiţionat de existenţa vreunei vătămări. în mod greşit, judecătorul-sindic a menţinut plăţile efectuate de debitoare la data de 30 noiembrie 2009, după deschiderea procedurii, contrar prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.