Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr.974 din 23 aprilie 1998 (dosar nr. 2473/1997)
Autoturismul a fost dobândit prin cumpărare de la un cetăţean străin, fiind înmatriculat în circulaţie. în momentul în care a fost oprit de către organul de poliţie – 8 septembrie 1996 – autoturismul era condus de o altă persoană decât proprietarul acestuia.
Prin nici unul din cele două procese-verbale încheiate în cauză – primul de către agentul constatator pe data de 8 septembrie 1996, iar cel de-al doilea pe data de 30 septembrie 1997 – nu s-a dispus măsura confiscării autoturismului ci numai “indisponibilizarea” lui, în cel de-al doilea act constatator adăugându-se “în vederea confiscării”. Tot în acest din urmă proces-verbal s-a făcut menţiunea că “autoturismul a fost reşinut la sediul poliţiei până la rămânerea definitivă a unei hotărâri cu privire la autoturism”.
Prin urmare, organul de poliţie a luat o măsură de fapt, provizorie. Acest provizorat nu a încetat cel puţin până la data pronunţării hotărârii de fond şi nu există nici un titlu legal pentru aplicarea măsurii confiscării, cele două procese-verbale neconstituind un astfel de titlu.
Nu poate fi considerată ca titlu valabil nici sentinţa pronunţată la prima instanţă deoarece prin aceasta s-a respins acţiunea dar nu s-a validat o măsură anterioară care nu exista şi care nu a fost urmată de emiterea vreunui titlu. De altfel, instanţa a fost chemată să se pronunţe în cererea reclamantei şi nu i se putea crea acesteia o situaţie mai grea decât a avut-o înainte de sesizarea instanţei.
Temeiurile invocate de prima instanţă în motivarea soluţiei date sunt lipsite de bază legală.
Faptul că un autoturism înscris în circulaţie este condus de o altă persoană decât proprietarul nu constituie un temei legal pentru confiscarea bunului, nici dacă cel ce conduce autoturismul “nu posedă actele maşinii”.
în atare situaţie se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru^ o nouă judecare în vederea clarificării tuturor problemelor mai sus evocate. în acest sens urmează a se verifica în ce condiţii s-a făcut înmatricularea autovehiculului şi pentru ce, dacă se consideră că operaţia de dobândire a bunului este ilicită, organele de poliţie au acordat, prin înmatriculare, dreptul la liberă circulaţie.
De asemenea, urmează să se verifice dacă nu s-a constituit între timp un titlu pentru preluarea prin confiscare a bunului respectiv precum şi, dacă va
fi cazul, valabilitatea acestui titlu.
Casarea cu trimitere se impune şi pe considerentul că pricina a fost judecată de către o instanţă necompetentă material. în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de investire prevăzute de art. 3 din Codul de procedură civilă, pârâta fiind un organ de nivel local, de natura celor prevăzute în art. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, iar împrejurarea ar fi fost reprezentată în cauză de ministerul tutelar – deoarece nu are personalitate juridică – nu poate modifica datele problemei în ce priveşte stabilirea competenţei de judecată.
Faţă de considerentele mai sus expuse urmează a se admite recursul declarat, a se casa sentinţa atacată şi a se dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei laşi.
