Poprire. Lipsa disponibilului în cont. Admisibilitatea cererii.


Lipsa de disponibil în cont este remediabilă în timp, pe măsura intrării de lichidităţi în contul debitorului şi nu constituie un impediment pentru înfiinţarea şi validarea popririi.

(Secţia comercială, decizia nr. 221/4.02.1998)

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 4.297/ 1997, reclamanta creditoare S.C. „R”-S.A. a solicitat înfiinţarea şi validarea popririi asupra conturilor deţinute de pârâta I.C.RC.PA.M. – Baloteşti, până la concurenţa sumei de 2.093.786 lei, în numele terţului poprit B. A. Bucureşti. Prin sentinţa civilă nr. 4.297/24.09.1997, instanţa a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând că pârâta debitoare nu are disponibilităţi băneşti în cont, în temeiul art. 457 din Cod proc. civilă.

împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta, care a susţinut că respectiva creanţă este constatată şi determinată printr-un titlu executoriu, care trebuie pus în executare.

Tribunalul va admite apelul, va schimba în tot sentinţa atacată, în sensul că va valida poprirea, până la concurenţa debitului şi va obliga pârâta debitoare la cheltuieli judiciare în apel. Motivaţia acestei soluţii este dată de faptul că titlul trebuie pus în executare, altfel judecata cu sentinţă irevocabilă nu are finalitate. Pârâta debitoare nu poate repune în discuţie valabilitatea titlului în faza de validare a popririi, deoarece operează autoritatea de lucru judecat, iar lipsa de disponibil în cont este remediabilă în timp, pe măsura intrării de lichidităţi în contul debitoarei. De altfel, trebuie înţeles că nu banca de cont a debitoarei este obligată să plătească creditoarei, ci doar blochează contul şi face plata pe măsura acumulării de lichidităţi, fiind numai un intermediar oficial în această operaţiune. Acesta este înţelesul art 452 şi urm. Cod proc. civilă.

Notă: în sens contrar, a se vedea speţa nr. 353.