Posibilitatea punerii în executare a hotărârii obţinute în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, după închiderea procedurii insolvenţei


Posibilitatea ca executarea silită să se realizeze şi după închiderea procedurii rezultă fără echivoc din cuprinsul alin. (2) al art. 142 din Legea nr. 85/2006, pentru că repartizarea sumelor, în această situaţie, se efectuează de judecătoresc, spre deosebire de situaţia în care procedura nu ar fi fost închisă şi când legea instituie în sarcina lichidatorului judiciar atribuţia repartizării sumelor.

Secţia comercială, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 841 din 21 noiembrie 2007

Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) din „executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 alin. (1), se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului de procedura civilă.”

După închiderea procedurii falimentului sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator.

Din modul de redactare a art. 142 mai sus-enunțat, rezultă că închiderea procedurii poate fi dispusă și înainte de executarea silită contra persoanelor răspunzătoare în temeiul art. 138 din Lege.

Este adevărat că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale este parte componentă a procedurii insolvenței câtă vreme soluționarea cererii de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere intră în atribuțiile judecătorului sindic, conform art. 11 lit. g) din Legea nr. 85/2006.

Prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006 au deschis doar posibilitatea punerii în a hotărârilor pronunțate în temeiul art. 138, după închiderea procedurii, așa cum rezultă din redactarea textului.

Nu poate fi primită susținerea creditoarei de a interpreta dispozițiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în sensul de a delimita competența lichidatorului judiciar de cea a executorului judecătoresc și că în interpretarea alin. (2) al aceluiași articol trebuie acceptata ideea că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență, putând fi continuată executarea după închiderea procedurii de faliment, de către creditori.

Conținutul dispozițiilor art. 142 din Lege trebuie interpretat în sensul aplicării sale și nu în sensul în care să nu se aplice.

Astfel, din cuprinsul acestei prevederi legale rezultă că dacă executarea silită se efectuează după închiderea procedurii repartizarea sumelor se va face de către executorul judecătoresc conform prevederilor legii privind procedura insolvenței, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidatorul judiciar.

Posibilitatea ca executarea silită să se realizeze și după închiderea procedurii rezultă fără echivoc din cuprinsul alin. (2) al art. 142 din lege, pentru că repartizarea sumelor, în această situație, se efectuează de executorul judecătoresc spre deosebire de situația în care procedura nu ar fi fost închisă și când legea instituie în sarcina lichidatorului judiciar atribuția repartizării sumelor.

Faptul ca lichidatorul judiciar pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat nu poate aduce atingere efectului constând în descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, efect produs de închiderea procedurii.

Punerea la dispoziția executorului judecătoresc a tabelului definitiv consolidat o pot face și creditorii care sunt interesați în executarea silită și în repartizarea sumelor obținute în urma executării silite și, prin ea însăși, comunicarea acestui tabel nu implică nici o sarcină și responsabilitate pentru lichidator.

Sumele ce se vor repartiza pe baza tabelului definitiv consolidat al creanțelor sunt menite să acopere creanțele creditorilor astfel că, executarea silită după închiderea procedurii falimentului nu contravine scopului prevăzut de art. 2 din Lege, pentru care s-a instituit procedura.