Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg.-Jiu reclamanta SC O. SRL a chemat în judecată pe pârâtul T A, solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună stabilirea unui drept de servitute în favoarea reclamantei şi în sarcina pârâtului, urmând ca pârâtul să fie obligat a permite reclamantei trecerea pe terenul său, la calea publică.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că este proprietară a unei suprafeţe de teren de 1000 mp cu nr. cadastral 2339, teren înfundat din cauze independente de voinţa reclamantei, iar singura cale de ieşire la calea publică se poate crea numai trecând pe terenul vecin , respectiv proprietatea pârâtului.
Au fost invocate în drept disp. art.616 C.civ. şi s-a precizat că în conformitate cu art. 77 din reclamanta beneficiază de scutire pentru plata taxei de timbru.
Prin întâmpinarea formulată în cauză şi depusă la dosar la fila 21 pârâtul a solicitat respingerea cererii cu motivarea că proprietar al terenului cu număr cadastral 2339 este chiar el, pârâtul, şi nu reclamanta, potrivit procesului verbal de licitaţie şi actului de adjudecare depuse în copie la filele24 şi urm. din dosar. A mai precizat pârâtul că ulterior întocmirii actului de adjudecare reclamanta i-a comunicat că, pentru numărul cadastral 2339 a achiziţionat doar hala, nu şi terenul , care este în suprafaţă de 1000 mp, teren descris în cererea de chemare în judecată.
Solicitând respingerea cererii, pârâtul a invocat în drept disp. 1339 C.civ. şi art.115-118 C.pr.civ.
Din actele dosarului instanţa reţine că prin contract autentificat la BNP C P societatea SC O SRL a cumpărat de la M O 1000 mp teren construcţii, împreună cu hală de depozitare , teren situat în Tg.-Jiu, Calea Bucureşti, nr. 59, învecinat la nord cu rest proprietate, la vest cu rest proprietate şi S G, la sud Calea Bucureşti şi la est cu C G( copia contractului este la fila 13 ).
Acest teren este cadastrat sub nr. 2339, potrivit copiei schiţei cadastrale de la fila 6 din dosar.
Indiferent dacă pârâtul a achiziţionat sau nu terenul de 100mp de sub hala de care se face vorbire, teren cadastrat sun nr. 2339, instanţa observă că din actul de vânzare – cumpărare reiese în mod cert şi fără echivoc faptul că acest teren se învecinează la sud cu Calea Bucureşti, deci există ieşire la drumul public, chiar drumul Tg.-Jiu – Rm.Vâlcea, indicat în cererea de chemare în judecată de către reclamantă.
Instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize în cauză, care s-a finalizat prin raportul aflat la filele 55- 61 din dosar prin care expertul concluzionează că terenul ce ar trebui să fie dominant este achiziţionat de către pârât, el este proprietar şi nu reclamanţii. Din schiţa întocmită de către expert rezultă, ca şi dintr-o schiţă aflată la fila 5 din dosar (care nu este depusă în original, nu se cunoaşte cine a făcut delimitarea cromatică, de altfel), că terenul descris de reclamanţi se află ca o enclavă în interiorul terenului achiziţionat de către pârât la licitaţia publică, deci are alte vecinătăţi decât cele ce rezultă din contractul de vânzare cumpărare şi din fişa bunului imobil aflat la fila 6 din dosar.
Există aşadar o neconcordanţă între aceste acte şi descrierea terenului în cererea de chemare în judecată şi cele reţinute de expert în raportul prin care s-a finalizat expertiza încuviinţată de către instanţă în cauză, dar, pe de o parte, expertiza are o valoare ca toate celelalte probe, doar în măsura în care se coroborează cu ansamblul probator, având o conotaţie orientativă şi de recomandare pentru instanţă, nu obligatorie, iar pe de altă parte actul la care facem referire este un act valid, nedesfiinţat, nemodificat şi necontestat în vreun fel, act încheiat în formă autentică, în faţa unui notar, valoarea sa nefiind pusă la îndoială şi neputând fi umbrită de alte probe – expertiză sau susţineri ale uneia sau alteia dintre părţi.
În consecinţă, suprafaţa de 1000mp pe care se află construcţii – hală – are ieşire la un drum public, acesta fiind vecinătatea de sud a terenului aşa cum rezultă din actul autentic prin care terenul a intrat în patrimoniul societăţii şi în consecinţă reclamanta nu justifică promovarea acestei cereri prin care solicită servitute pentru acces la drum public pentru acest teren.
Potrivit art. 1169 C.civ, cel ce face o propunere în faţa instanţei trebuie să o dovedească or, în speţa de faţă reclamanta nu a reuşit să aducă probe din care să rezulte justeţea cererii sale, mai mult s-a reliefat din probe o stare de fapt contrară, în sensul existenţei accesului la drumul public prin însăşi vecinătatea terenului, astfel că dispoziţiile art. 616 C.civ nu îşi găsesc aplicabilitate în speţa de faţă.
Faţă de cele ce preced, prin sentinţa civilă nr.1166/2009 pronunţată în această cauză instanţa a respins cererea formulată de reclamanta SC O SRL împotriva pârâtului T A şi potrivit art. 274 C.pr.civ. reclamanta a fost obligată la plata către pârât a cheltuielilor de judecată constând în onorariul cuvenit apărătorului ales, respectiv 1000 lei, în conformitate cu chitanţa de la fila 62 din dosar.
