C. com., art. 43 C. civ., art. 1084, art. 1086, art. 1088 alin. (1)
Potrivit art. 43 C. com., datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile. Pentru acordarea dobânzilor comerciale, creditorul nu trebuie să facă dovada prejudiciului, deoarece dreptul la daune sub formă de dobândă este prevăzut de dispoziţia legală menţionată.
C.A. Bucureşti, Secţia a V-a comercială, decizia nr. 146 din 30 ianuarie 2002, în P.J.C. 2002, p. 138
Prin cererea înregistrată sub nr. 6515/2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia comercială, reclamanta SC T. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC I. SRL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.579.609 lei, reprezentând contravaloare marfa livrată şi 5.442.341 lei, dobânzi comerciale la nivelul taxei actuale a scontului şi obligarea la plata dobânzii legale în cuantum de 35% pe an, de la data pronunţării hotărârii şi până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3624 din 7 mai 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, pârâta fiind obligată la plata sumei de 5.579.609 lei, reprezentând contravaloare marfa, plus 926.756 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, în baza raporturilor contractuale dintre părţi, a livrat marfa pârâtei, emiţând facturi pentru suma totală de 6.179.609 lei, din care pârâta a achitat o parte, debitul fiind de 5.579.609 lei.
In considerentele sentinţei, s-a reţinut, cu privire la capetele 2 şi 3, că cererea a fost respinsă întrucât reclamanta nu a depus taxa de scont de la pentru a se verifica legalitatea sumelor.
împotriva sentinţei civile nr. 3624 din 7 mai 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială, a declarat recurs SC T. SRL, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că în mod
greşit instanţa de fond a respins cele două capete de cerere, motivat de faptul că nu a depus la dosarul cauzei adresa Băncii Naţionale a României din care să rezulte nivelul dobânzilor solicitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 43 C. com., „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”. Astfel că plata dobânzilor, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, respectiv a dispoziţiilor art. 43 C. com., este întemeiată, deoarece societatea recurentă nu trebuia să facă dovada prejudiciului pentru a solicita dobândă, întrucât dreptul la daune sub formă de dobânzi este prevăzut de art. 43 C. com.
Din înscrisurile existente la dosarul de fond rezultă că intimata-pârâtă a acceptat facturile, obligându-se ca în termen de maxim 7 zile de la semnarea facturii să achite diferenţa contravalorii.
Dacă în ceea ce priveşte solicitarea dobânzilor în temeiul dispoziţiilor art. 43 C. com., recurenta-reclamantă nu trebuie să facă dovada întinderii prejudiciului sau a legăturii de cauzalitate dintre acesta şi faptul neachitării datoriei la scadenţă, solicitarea dobânzilor de către recurenta-reclamantă în temeiul art. 1084, art. 1086, art. 1088 alin. (1) C. civ. este neîntemeiată, deoarece nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre beneficiul nerealizat şi faptul neachitării datoriei la
scadentă.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a admis recursul, a modificat sentinţa civilă recurată, în sensul că a obligat intimata-pârâtă la 5.442.341 lei, reprezentând dobânda în temeiul dispoziţiilor art. 43 C. com. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 3624 din 7 mai
2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială. In baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat intimata-pârâtă la 463.378 lei cheltuieli de judecată.
