Judecătorul sindic a reţinut că ulterior datei stabilită prin sentinţa de deschidere a procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată , până la care se putea solicita înscrierea la masa credală(7 aprilie 2005), la data de 22 decembrie 2008 s-a înregistrat declaraţia de creanţă a recurentei care nu a fost notificată în condiţiile legii, deoarece creanţa respectivă nu a fost evidenţiată în contabilitate. Din actul anexat declaraţiei de creanţă rezultă că suma solicitată reprezintă în esenţă impozit pe teren şi clădiri aferent anului 2002 şi faţă de data la care s-a născut creanţa, ţinând cont de termenul de prescripţie de 5 ani, acesta s-a îndeplinit la 31 decembrie 2007, deci anterior datei la care s-a înregistrat declaraţia de creanţă.
Judecătorul sindic a apreciat că excepţia instituită de art. 66 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 republicată referitoare la excluderea creanţelor bugetare de la procedura de verificare se referă la titlul executoriu în sine, caracterul cert, lichid şi exigibil ori la valoarea creanţei, neavând în vedere şi posibilitatea verificării unor aspecte precum inexistenţa creanţei stinse prin plată sau în alt mod, ori excepţia prescripţiei.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de creditoarea DVB – Buget Local Sector 2 Bucureşti, care a solicitat modificarea în sensul respingerii cererii formulate de creditoarea SIF T. SA şi aprobarea solicitării lichidatorului judiciar de rectificare a tabelului definitiv al creditorilor S.C. S. B.SA.
În motivarea recursului creditoarea a precizat că potrivit actelor din dosarul fiscal al debitoarei, s-a emis somaţie şi titlul executoriu nr. 37 din 23 octombrie 2003, acte care au fost comunicate debitoarei, astfel că au devenit aplicabile prevederile art. 133 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora termenul de prescripţie prevăzut de art. 131 se întrerupe pe data îndeplinirii în cursul executării silite, a unui act de silită. S-a mai învederat că instituţia creditoare nu a fost notificată în momentul deschiderii procedurii de lichidare judiciară şi că a aflat de această stare a firmei în urma demersurilor făcute la ORC. Chiar şi Legea insolvenţei prevede că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Intimata creditoare SIF T. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, susţinând că nu ar fi fost depuse dovezi din care să reiasă întreruperea termenului de prescripţie şi nici nu s-a făcut dovada că pe rolul instanţei de judecată a existat vreo acţiune pentru realizarea creanţelor recurentei.
S-a mai invocat faptul că somaţiile la care recurenta face referire, nu au fost comunicate debitoarei, acestea fiind transmise fără ca DVBL Sector 2 să aibă competenţa de a aplica măsuri de executare silită, în condiţiile în care competenţa de a aplica măsuri de executare silită, aparţine, potrivit art. 136 alin. 5 Cod procedură fiscală, organului de executare în a cărei rază teritorială se aflau bunurile urmăribile.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul este fondat.
Creanţa recurentei este într-adevăr, născută în anii 2001-2002 iar declaraţia de creanţă a fost înregistrată la 28 octombrie 2008, dar judecătorul sindic a reţinut că această creditoare nu a fost notificată în condiţiile legii la data deschiderii procedurii. În raportul său (fila 582 dosar fond) lichidatorul judiciar a apreciat că predarea actelor contabile s-a făcut cu întârziere, în urma formulării plângerii penale şi că identificarea furnizorilor s-a făcut ulterior iar notificarea s-a realizat la 1 martie 2006.
Recurenta a făcut dovada emiterii somaţiei nr. 37 din 23 octombrie 2003 şi a titlului executoriu 37 din 23 octombrie 2003 precum şi dovada comunicării acestei somaţii debitoarei (filele 6-11 dosar fond) precum şi a somaţiei şi titlului nr. 9917 din 27 aprilie 2004 (filele 12-14 dosar fond), aspecte de altfel necontestate de debitoare, cel puţin nu rezultă acest aspect. Competenţa materială a organului de executare fiscală putea face obiectul unei contestaţii, neputându-se face vreo verificare în acest sens în cadrul procedurii insolvenţei, tocmai prin incidenţa prevederilor art. 66 din nr. 85/2006 republicată
Aspectele invocate de intimata creditoare SIF T. SA nu lipsesc de eficienţă actele de executare silită sub aspectul efectului întreruperii prescripţiei şi în plus, este vorba de impozit pe imobil (clădire şi teren) situat în Bucureşti – Sector 2.
În altă ordine de idei, art. 36 din Legea nr. 85/2006 republicată, vizează şi acţiunile extrajudiciare, nu numai cauzele aflate pe rolul unei instanţe, fiind vizate şi măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului. Chiar şi în raport cu data deschiderii procedurii, prin incidenţa prevederilor art. 36 din lege, cursul prescripţiei era întrerupt.
Relevant este însă faptul că judecătorul sindic nu a dat eficienţă prevederilor art. 131 coroborat cu art. 133 lit. „c” din Codul de procedură fiscală şi a soluţionat în mod greşit excepţia invocată de creditoarea SIF T. SA.
Pentru considerentele arătate, instanţa a admis recursul şi a modificat hotărârea în sensul că a respins excepţia prescripţiei extinctive invocată de creditoarea SIF T. SA şi a admis cererea lichidatorului judiciar pentru rectificarea tabelului de creanţă în sensul solicitat de creditoarea recurentă.
