Prescripţia dreptului la acţiune. Prestaţii succesive. Casare cu trimitere spre rejudecare


Prin decizia nr. 596 din 17.09.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost casată sentinţa nr. 352 din 25.05.2001 a Tribunalului Buzău şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

în considerentele deciziei instanţei de control judiciar s-a reţinut că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că în cauză s-a prescris dreptul la acţiune al reclamantei, întrucât obiectul acţiunii îl constituia obligarea pârâtei la plata majorărilor de tarif, care se calculează pe zi de întârziere, până la data efectuării plăţii, potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958, ce reglementează prescripţia extinctivă. în cazul când un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţii se stinge printr-o prestaţie diferită.

S-au dat îndrumări instanţei de fond, în sensul de a verifica dacă sunt prescrise majorările de întârziere în condiţiile prevăzute de textul de lege mai sus arătat (decizia nr. 596 din 17.09.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti).