Prescripţia extinctivă. Litigiu între două societăţi comerciale. Termenul de prescripţie.


Prin efectul art. 51 din Legea nr. 15/1990, dispoziţiile din Decretul nr. 167/1958privind „ exclusiv raporturile dintre organizaţiile socialiste “nu mai pot fi aplicate, de vreme ce au dispărut subiectele de drept în considerarea cărora au fost edictate.

Aşa fiind, termenul de sesizare al instanţei este de 3 ani, în cazul acţiunilor întemeiate pe drepturile de creanţă.

(Secţia comercială, decizia nr. 353/20.04.1992)

Prin acţiunea introdusă, S.C. „M.T.S.” – S.A. a chemat în judecată „I.M.S.A.T.” – S.A. Bucureşti, pentru a fi obligată la plata sumei de 3.793 lei, reprezentând preţul mărfii indicată în A.E. 21.743 şi 21.744, care a fost ridicată de delegatul pârâtei L.N, şi, totuşi, factura nr. 25.612/19.01.1990, a fost refuzată, nejustificat, la decontare, cu motivarea că marfa n-a sosit.

Soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr. 5.930 din 18.10.1991, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea, reţinând că, în raport de data emiterii facturii -19.01.1990 – dreptul la acţiune era prescris la data sesizării instanţei – 22.07.1991 (data poştei), cu depăşirea termenului de 18 luni, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, pentru nelegalitate, prin admiterea greşită a incidentului de tardivitate invocat de pârâtă, întrucât grupul de cifre considerate ca fiind data expedierii corespondenţei reprezintă în realitate ora de expediere, astfel că acţiunea, depusă cu recomandata din 19.07.1991, a fost introdusă în termen.

Recursul este întemeiat.

Din examinarea actelor dosarului, în raport de critica formulată, se constată, mai întâi, că susţinerea recurentei este neîntemeiată, întrucât, din ştampila poştei, rezultă că acţiunea a fost expediată la 22.07.1991 (menţionată cursiv).

Pentru termenul de la 20.04.1991, recurenta n-a expediat borderoul cu care a depus recomandata 2.255/19.07.1991, pentru a dovedi eventuala culpă a poştei, cu consecinţă aplicării art. 19 din Decretul nr. 167/1958, deşi a fost citată cu copia încheierii prin care s-a dispus în acest sens (act primit, urmare căruia a îndeplinit doar dispoziţia de timbrare a recursului).

Dat fiind că, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958, instanţa este obligată din oficiu să cerceteze dacă dreptul la acţiune este prescris, se constată că, în raport de dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 15/1990, prima instanţă a considerat greşit că reclamanta trebuia să-şi formuleze pretenţiile în termen de 18 luni de la data naşterii dreptului său de creanţă, astfel cum prevede art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Aceasta întrucât, prin efectul art. 51 din Legea nr. 15/1990, dispoziţiile din Decretul nr. 167/1958 privind „exclusiv raporturile dintre organizaţiile socialiste” nu mai pot fi aplicate, de vreme ce au dispărut subiectele de drept în considerarea cărora au fost edictate.

Drept consecinţă, textul citat, instituie, totodată, o normă imperativă de competenţă materială, prevăzând expres că „litigiile de orice fel, în care sunt implicate regii autonome sau cu capital de stat -cazul în speţă – vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti de drept comun” (în locul tribunalelor sau organelor administrative, cu atribuţii jurisdicţionale, competente, potrivit Decretul nr. 81/1985, să judece litigiile dintre organizaţiile socialiste).

Aşa fiind, instanţa de fond trebuia să ţină seama de reglementarea prescripţiei extinctive, prevăzută la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia termenul de sesizare este de 3 ani, în cazul acţiunilor întemeiate pe drepturile de creanţă.

Neprocedând astfel, a pronunţat o sentinţă nelegală, cu consecinţa prevăzută de art. 312 pct. 2 lit. b alin. 2 Cod proc. civilă, în temeiul căruia urmează să fie casată, cu trimiterea cauzei spre a fi soluţionat fondul.

OPINIE SEPARATĂ

Subsemnata, judecător M.F., consider că în speţă termenul de prescripţie aplicabil este de 18 luni, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pentru următoarele considerente:

Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă nu a fost abrogat, ci este în vigoare.

Prin art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 se prevede că termenul de prescripţie este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizaţiile socialiste este de 18 luni.

Decretul nr. 167/1958 mai conţine o serie de alte prevederi, cu referire specială la raporturile dintre organizaţiile socialiste.

In opinia majoritară a instanţei de recurs, care a examinat din oficiu dacă dreptul la acţiune este prescris, s-a reţinut că termenul de prescripţie de 18 luni, prevăzut prin art. 3 din Decretul nr. 167/1958, nu-şi mai găseşte aplicare, deoarece nu mai există organizaţii socialiste, şi că prevederile referitoare la organizaţiile socialiste din Decretul nr. 167/1958 au fost tacit abrogate prin Legea nr. 15/1990.

într-adevăr, odată cu apariţia Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, organizaţiile socialiste propriu-zise, astfel cum erau definite şi reglementate prin legile anterioare Legii nr. 15/1990, nu mai există.

Prin art. 1 din Legea nr. 15/1990 s-a prevăzut că unităţile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căreia îşi desfăşoară activitatea, se organizează şi funcţionează în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, sub formă de regii autonome şi societăţi comerciale.

Prin art. 16 din Legea nr.15/1990 s-a limitat forma societăţii comerciale la societatea pe acţiuni sau societatea cu răspundere limitată.

Unităţile economice de stat, foste unităţi socialiste de stat, reorganizate ca regii autonome sau societăţi comerciale, se înfiinţează, după caz, prin Hotărârea Guvernului sau hotărâre a organelor judeţene, municipale sau locale ale administraţiei de stat (art. 3 şi 17 din Legea nr. 15/1990). O serie de activităţi ale acestora se pot efectua numai cu aprobarea ministerului de resort (art. 5 al. II, art. 9 alin. I, art. 44) sau prin Hotărâre a Guvernului (art. 25, art. 9, art. 32).

Directorul general al regiei autonome este numit cu avizul ministerului de resort (art. 15). Relaţiile comerciale dintre regiile autonome, dintre societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi relaţiile dintre ele, ori între ele şi stat se desfăşoară pe baze contractuale (art. 47 al. 1). Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral de stat sunt obligate să execute sarcinile de livrare stabilite prin balanţele întocmite de Ministerul Resurselor şi Industriei (art. 52 al. I), iar refuzul de încheiere al contractului, cu încălcarea prevederilor art. 52 al. I-II, atrage răspunderea civilă a regiei autonome sau a societăţii comerciale vinovate (art. 52 al. III).

Activitatea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale poate fi influenţată de stat prin pârghii economice, cum sunt creditele cu dobânzi preferenţiale, comenzi de stat, subvenţii, impozite, taxe. Societăţile comerciale create pe baza Legii nr. 15/1990 pot fi subvenţionate pe baza Hotărârii Guvernului, pe o perioadă de maximum 4 ani (art. 43).

Deosebit de important, sub aspectul termenului de prescripţie, este faptul că, potrivit art. 21 din Legea nr. 15/1990, până la transferul total sau parţial al acţiunilor sau părţilor sociale din capitalul social către terţe părţi din sectorul public sau privat, societăţile comerciale au un acţionar, respectiv deţinător de părţi sociale, unic, şi anume, potrivit art. 20, statul român.

Termenele de prescripţie din Decretul nr. 167/1958, cu referire la organizaţiile socialiste, sunt termene mai scurte decât termenele din Codul civil sau Codul comercial.

Prin art. 26 din Decretul nr. 167/1958 s-a prevăzut expres că pe data intrării sale în vigoare se abrogă orice dispoziţii legale contrare, în afară de cele care stabilesc un termen de prescripţie mai scurt.

Pe de altă parte, prin art. 21 din Decretul nr. 167/1958 s-a stabilit că dispoziţiile decretului nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitaţiune, servitute şi superficie (drepturi reale corespunzătoare tipului de proprietate individuală).

Termenele scurte impuse prin Decretul nr. 167/1958 au urmărit stabilirea unei stări de certitudine în situaţia contabil-economică a fostelor unităţi socialiste de stat, lichidarea rapidă a pretenţiilor în curs, care să asigure realitatea bilanţurilor încheiate şi să le apere drepturile patrimoniale, întărirea disciplinei contractuale şi financiare, asigurarea rotaţiei mijloacelor circulante într-un termen cât mai scurt.

Prin felul cum este reglementată, prescripţia extinctivă înlesneşte controlul prin leu, impulsionează întreprinderile în realizarea pomptă a drepturilor lor, uşurează stabilirea răspunderii personale a angajaţilor, înlătură, din economie, un mijloc de acordare nejustificată de credite.

Aceste caracteristici ale prescripţiei scurte din Decretul nr. 167/1958 îşi găsesc aplicare şi în relaţiile dintre societăţile comerciale cu capital de stat, dintre regiile autonome, dintre regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, astfel cum organizarea şi activitatea acestora este reglementată prin Legea nr. 15/1990 şi atâta timp cât acestea vor avea ca unic acţionar statul.

Nu se poate susţine că prin Legea nr. 15/1990 legiuitorul a înţeles să abroge tacit prevederile Decretului nr. 167/1958, doar pentru faptul că a reorganizat unităţile economice de stat, foste unităţi socialiste, în regii autonome şi societăţi comerciale.

Nu se poate susţine nici că imediat după 1.01.1990 nu au mai funcţionat unităţile socialiste de stat şi că începând cu 1.01.1990 nu şi-au găsit aplicarea prevederile Decretului 167/1958 referitor la relaţiile dintre unităţile socialiste, deoarece Legea nr. 5/1972 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste, Legea nr. 14/1971 cu privire la gospodărirea materială şi Legea nr. 3/1988 privind încheierea şi executarea contractelor economice au fost abrogate la împlinirea termenului prevăzut prin art. 57 din Legea nr. 15/ 1990.

Prin art. 57 din Legea nr. 15/1990 s-a stabilit că înfiinţarea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale să aibă loc în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990, cu excepţia unităţilor agricole de stat, pentru care termenul este de 9 luni.

Legea nr. 15/1990 a intrat în vigoare la 7.09.1990.

Reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat, în temeiul Legii nr. 15/1990, s-a făcut treptat, până la 7.03.1991, şi, ulterior, iar I.A.S.-urile, potrivit legii, până la 7.06.1991.

Dacă, potrivit opiniei majoritare, Legea nr. 15/1990 ar fi abrogat tacit prevederile Decretului nr. 167/1958 privitoare la prescripţia de 18 luni dintre unităţile socialiste, ar fi însemnat ca până la reorganizarea tuturor unităţilor economice de stat – foste socialiste – în regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat, să se aplice paralel, după cum a avut sau nu loc reorganizarea, atât prescripţia de 18 luni, cât şi prescripţia de 3 ani, ceea ce n-ar fi fost posibil, dat fiind incertitudinea ce s-ar fi născut în raporturile juridice dintre acestea.

Un argument în susţinerea tezei că termenele prevăzute prin Decretul nr. 167/1958 pentru relaţiile dintre fostele unităţi economice se aplică în continuare în relaţiile dintre societăţile comerciale şi regiile autonome cu capital de stat, îl constituie şi faptul că, atât Codul civil, Codul comercial, cât şi Decretul nr. 167/1958 conţin o serie de dispoziţii tranzitorii cu privire la aplicarea prescripţiilor.

Un alt argument în susţinerea tezei că prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 referitoare la prescripţie de 18 luni sau prevederile art. 4, art. 6, art. 10, art. 13, pct. c, art. 16, lit. a din Decretul nr. 167/1958 nu pot fi considerate abrogate tacit, îl constituie şi faptul că aplicarea unui nou termen de prescripţie faţă de reglementarea anterioară ar ridica o serie de aspecte ce nu ar putea fi rezolvate decât prin dispoziţii tranzitorii expres prevăzute printr-un act normativ (dreptul la acţiune s-a născut înainte ca unitatea economică de stat să fi fost reorganizată sub una din formele prevăzute prin Legea nr. 15/1990 şi prescripţia nu s-a împlinit la data reorganizării, sau s-a împlinit înainte de reorganizarea unităţii economice de stat etc.), or acest act normativ nu a fost încă emis.

în consecinţă, având în vedere considerentele arătate, faptul că Decretul nr. 167/1958 nu a fost abrogat, că cele două părţi în litigiu sunt societăţi comerciale cu capital de stat, astfel că le sunt aplicabile prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul de prescripţie de 18 luni, consider că sentinţa pronunţată este temeinică şi legală şi că recursul declarat ar fi trebuit respins.

Notă: A se vedea şi nota de la speţa nr. 361.

Cu privire la Legea nr. 15/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 5.

în legătură cu Decretul nr. 167/1958, a se vedea nota de Ia speţa nr. 24. Referitor la Decretul nr. 81/1985, a se vedea nota de la speţa nr. 67.